caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Bodogănelile unui nostalgic frustrat

de (4-7-2010)
18 ecouri

Să le dea Dumnezeu sănătate judecătorilor de la Curtea Constituțională care au invalidat prevederea din legea pentru care guvernul și-a asumat responsabilitatea în parlament prin care se reduceau toate pensiile cu 15%.

Guvernul Boc vrea să supună poporul român unui genocid social la instigarea unor organizații ca Fondul Monetar Internațional, străine de interesele noastre naționale.

Este drept că ne-am bucurat cu toții acum doi ani în ajun de alegeri când pensiile au fost majorate în medie cu 50% și nu ne-am întrebat dacă sunt bani pentru o astfel de majorare. Nu e treaba noastră să ne întrebăm dacă sunt bani. Să găsească ei, cei care ne conduc, e treaba lor, nu e treaba noastră.

Vorba lui Ioan Gavra, fost deputat și vicepreședinte al Partidului Unității Naționale Române (mult îmi plăcea când îi combătea dânsul pe bozg…, pardoni unguri, aceeași unguri care azi fac parte din guvernul genocidar Emil Boc) care spunea în 1992 “Cum nu sunt bani? Păi pe vremea lui Ștefan cel Mare cum era? Batem monedă!”

Ne-am bucurat atunci de majorarea pensiilor, după cum ne-am bucurat când Iliescu și Constantinescu au micșorat vârsta de pensionare, iar acum România este țara cu cel mai mare număr de pensionari pe cap de persoană în activitate din lume.

Dar tot n-am scăpat de genocid, căci guvernul Boc, parșiv, avea o ordonanță de urgență pregătită în caz de decizie nefavorabilă a Curții Constituționale prin care a mărit Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) de la 19 la 24%, ceea ce va amplifica genocidul social la care suntem supuși.

Dar guvernul Boc nu este decât cel mai recent dintr-o lungă serie de guverne care au atentat în ultimii 20 de ani chiar la existența biologică a poporului român. Aceste guverne au distrus tot ce s-a construit cu trudă înainte de 22 decembrie 1989. Au închis fabrici și uzine, între care unele cu renume mondial, la Copșa Mică, Zlatna, sau Baia Mare. N-au mai investit în producția de bunuri materiale, au permis distrugerea sistemului de irigații și nu l-au înlocuit cu nimic.

Au dispărut CAP-urile și IAS-urile care reprezentau baza agriculturii noastre. La ce folos că acum, spre deosebire de trecut, piețele siunt pline de produse, mai toate importate, când nu avem bani să le cumpărăm? Înainte nu găseam decât “tacâmuri”, „adidași”, „calculatoare” și “nechezol” și stăteam la cozi, dar nu eram supuși umilinței de azi în care ne uităm cu jind la vitrine și nu ne putem permite să cumpărăm nimic.

Înainte se oprea lumina, se opreau gazele, dar azi din salariile și pensiile noastre mizerabile nu mai putem să achităm facturile pe care ni le trimit companiile (de cele mai multe ori străine) care au cumpărat sectoarele de distribuție a gazelor și curentului electric.

Capitalismul tatcherist (thatcherist?) la care se tinde înseamnă clar că săracii vor fi mai săraci și bogații mai bogați. Corupția ne sufocă și până ce oameni ca Adrian Năstase nu vor fi după gratii nimic nu va merge în țara asta. Cu ce ne-am ales că am intrat în Uniunea Europeană? Personal, cred sincer că celelalte țări au mare interes ca România să fie coruptă. În fapt, împotriva României există o conspirație mondială, a acelora care vor să taie aripile acestei țări și acestui popor ca pe vremea lui Ceaușescu, care arătase că poate exista cu demnitate, fără să meargă ca acum cu căciula în mână pe la toți cămătarii cu gulere albe, în spatele cărora stă iudeo-masoneria.

Avem voie, spre deosebire de trecut, să călătorim liber, dar ce folos, dacă nu avem bani decât să ne înghesuim în microbuze și să mergem la Istanbul sau la Budapesta, unde să ne facem mai mult sânge rău că nu putem să cumpărăm nimic.

La televizor vedem canale multe, nu două ore pe zi ca înainte, dar nu sunt decât certuri interminabile între ziariști și politicieni, iar noi nu ne alegem cu nimic.

Noroc că mai sunt patrioți precum Dan Diaconescu, Pavel Coruț sau Dan Puric care le dau peste nas ciocoilor și vânzătorilor de țară. Căci România a devenit o colonie a Uniunii Europene, renunțând la adevărata independență care exista pe vremea lui Ceaușescu.

Și când te gândești ce ușor ar fi să îndrepți toate relele astea: ne-ar trebui o mână de fier să pună ordine în țara asta, să le închidă gura netrebnicilor care s-au îmbogățit pe spinarea poporului și să mai temine odată cu partidele astea care nu fac nimic bun. Un singur partid e de ajuns.

Atunci n-o să mai am libertate, n-o să mai am voie să critic? Și ce dacă? N-am nevoie de libertate, am nevoie de certitudinile de pe vremea lui Ceaușescu când, chiar dacă munceai sau nu munceai, primeai aceleași salarii, nu țineți minte, noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc. Eu vreau acel trai, mizerabil, poate, dar plin de certitudini. Libertatea aduce cu ea responsabilitate, iar la vârsta mea nu mai am nevoie de așa ceva.

Ecouri

  • lia: (5-7-2010 la 05:14)

    Auzi, „domnule” Clej, dumitale nu ti-i deloc jena? Pe langa faptul ca esti extremist, uiti de la mana pana la gura ca ii iubeai pe Basescu si pe cei din jurul lui in urma cu putina vreme, la alegerile de anul trecut? Cine combatea aici ca trebuie sa ne „opunem comunismului” (o galusca inghitita de toti mediocrii), sa salvam tarisoara? Dumneata, „domnule” Clej. Acum, guvernul Boc e unul genocidar? Pai, atunci dumneata esti unul dintre autorii genocidului, caci l-ai pus in functie, cu sustinerea asta stupida!

  • E.Gheorghica: (5-7-2010 la 05:52)

    Tot mai ades apar astfel de comparaţii şi rândurile celor nemulţumiţi se îngroaşă pe zi ce trece, iar, ACUM, când şi natura este împotriva noastră, ecourile depăşesc imaginaţia prezentului românesc.

  • Petru Clej: (5-7-2010 la 06:19)

    Doamna sau domnule care va ascundeti cu lasitate sub aliasul „Lia”,

    Eu nu sunt extremist si va cer sa demonstrati cu argumente aceasta acuzatie sau sa v-o retrageti.

    In schimb dumneavoastra sunteti mincinos (oasa), stiind foarte bine ca revista ACUM a adoptat intotdeauna o pozitie impartiala in ceea ce priveste politica din Romania.

    In acest sens stau dovada articolele noastre care cereau cu prilejul alegerilor prezidentiale votul nul, ceea ce a starnit reactii isterice din partea atat a partizanilor cat si a adversarilor presedintelui Basescu.

    Pe langa faptul ca sunteti mincinos (oasa) nici n-ati sesizat ironia sau poate chiar sarcasmul din acest articol.

  • Radu Stern: (5-7-2010 la 08:18)

    Excelent pamflet !

    E uimitor ca sint cititori care au citit textul Domnului Clej au premier degré !

    Cum e uimitor sa vezi potretele „infieratului” Ceausescu purtate de demonstranti nostalgici pe strazile Bucurestiului. Ei, nostalgia nu mai e ce era! Sa n-ai colectiv e mai suportabil pentru unii decit sa-l vada pe vecin, poate mai destept, poate mai harnic, ca o duce mai bine. „Sa moara capra” are inca viata lunga !

    Cum e uimitor sa vezi ca sint unii care vor sa avanseze spre viitor uitindu-se doar in retrovizor.

    In scoala de arta pe care am condus-o, un ceramist de renume mondial, Jacques Kaufmann, a prezentat la expozitia profesorilor un zid. Un zid care parea cit se poate de normal, un zidulet care ar fi putut fi facut de un ucenic zidar. Doar ca zidul era compus din caramizi speciale care se dezagregau in timp. Totul era perfect calculat si, in ultima zi a expozitiei, zidul nu mai era decit pulbere. Stiti care era titlul lucrarii : „Certitudini” !

  • lia: (6-7-2010 la 03:25)

    e adevarat, n-am sesizat „ironia” (cu greu putandu-se ea numi asa, dar fie!). dintr-un motiv simplu: cunoscandu-va deja, caci v-am mai citit inainte, nu m-am obosit sa citesc articolul. v-am scris rapid, luandu-ma dupa numai cateva fraze. evident, am gresit. dumneavoastra continuati, de fapt, sa sarutati acolo unde oamenii decenti nu saruta guvernarea actuala. imi cer scuze, eroarea mea e grava. am crezut ca v-ati dumirit macar in acest al 25-lea ceas. dar pana si asteptarile astea erau prea mari. mediocritatea dvs. este implacabila, cursul ei va va conduce pe cele mai inalte culmi ale penibilului.
    altfel, in ceea ce priveste extremismul, cum spuneam: v-am mai citit si inainte jenantele incercari publicistice, domnule Clej, si m-am lamurit. stiti de ce v-am citit, stiti cum? cu siderarea omului care nu intelege cum asemenea specimene de pseudopublicisti primesc girul unor oameni ceva mai rafinati, precum unii, putini, dintre colaboratorii dvs. am tot incercat sa gasesc ceva in ceea ce scrieti. macar o dara de talent publicistic. sigur ca nu s-a intamplat. am gasit doar fiere revarsata prin paginile astea virtuale, certuri violente cu comentatorii articolelor (asemenea idolului dvs., Basescu, cel care s-a dus la inundatii sa se certe cu alegatorii – inteleg deci foarte bine de ce-l iubiti) si o limba romana care schioapata rau de tot macar din punct de vedere stilistic. Toate acestea, semne inconturnabile ale unei mediocritati in stadiu avansat (caci e permanentizata la o anumita varsta)… Va invit acum sa va revarsati veninul raspunzandu-mi.

  • Petru Clej: (6-7-2010 la 03:41)

    Persoana care se ascunde în continuare cu lașitate sub aliasul „lia” o dă în bară, dar continuă să sape deși se află într-o groapă: n-a citit articolul, dar își dă cu părerea. Ce e mai grav este că în continuare minte: i-am atras atenția că nu am scris niciun articol laudativ la adresa lui Traian Băsescu, dar această imagine virtuală continuă să deverseze calomnii. Observați vreun singur argument în mesajul precedent? Evident că nu. Și nici nu vă așteptați la așa ceva, persoana în cauză este complet incapabilă să argumenteze, folosind în exclusivitate invectiva. Așadar, vă mai întreb o dată: care sunt articolele laudative scrise de mine la adresa lui Traian Băsescu?

  • lia: (6-7-2010 la 05:51)

    nu, domnule Clej, nu dezinformati. n-am citit articolul in prima faza! si am avut bunul-simt sa-mi recunosc eroarea. ulterior, l-am citit, asa ca m-am exprimat in cunostinta de cauza.
    acum, nu stiu de ce tot insistati cu „persoana care se ascunde sub numele de…”. v-a pus pe ganduri ca nu apare adresa mea de e-mail reala? poftim, acum o aveti. era numai o problema de yahoo versus gmail.
    in alta ordine de idei, argumentele mele sunt reprezentate de zeci de articole ale dvs., din perioada electorala, dar nu numai. trebuie sa fii absolut mediocru (ceea ce deja am convenit ca sunteti) ca sa nu intelegi ca, lovind permanent in opozitie sub pretextul „independentei”, sustii de fapt puterea. trebuie sa n-ai minte in cap sa-ti inchipui ca, in perioada de alegeri, mimand aceeasi „independenta” si indemnand oamenii sa nu voteze, subminezi tocmai sansele alternativei. pentru ca vii si spui: nu exista alternativa! or, sustinand ca nu exista alternativa la o putere murdara, devii automat sustinator al acelei puteri murdare. sigur, eu am explicat pentru ceilalti care mai trec pe-aici, nu m-astept ca dvs. sa intelegeti. dvs. va ocupati doar cu atacurile asupra celor care comenteaza, e singurul lucru care va sustine ideea ca ati insemna cu adevarat ceva in spatiul public romanesc. va spun un lucru trist pentru dvs.: nu insemnati nimic. nici eu nu insemn, fireste, dar macar nu am pretentii.

  • Petru Clej: (6-7-2010 la 06:19)

    Persoana care se ascunde in continuare cu lasitate si rea credinta in spatele aliasului „lia” dovedeste ca minciuna are picioare scurte.

    Cu cateva comentarii in urma Traian Basescu era „idolul meu” iar eu „sarutam puterea acolo unde oamenii decenti nu o saruta” asa cum cu vulgaritate se exprima aceasta imagine virtuala, acum, am devenit fals independent si dau in opozitie.

    Creatura asta virtuala mai inventeaza o minciuna: ca am indemnat oamenii sa nu voteze. Face evident parte dintre aceia care nu diferentiaza intre absenta de la vot si votul nul.

    Dupa cum minte cu nerusinare ca as fi sugerat ca nu exista alternativa la puterea actuala. Ii recomand acestei imagini virtuale sa citeasca editorialul recent „Avarie politica. Oferim alternative” in care propuneam demisia guvernului Boc indiferent de rezultatul motiunii de cenzura.

    Si a propos de opozitie, ii recomand sa citeasca articolul semnat de senatorul PNL Raymond Luca „De ce votez impotriva guvernului Boc”.

    De asemenea, ii cer imperativ acestei imagini virtuale sa explice de ce as fi extremist.

    Daca nu-si argumenteaza acuzatiile josnice pe care le aduce, atunci rezulta ca este fie de o prostie crasa fie de o rea credinta patenta, fie (mai probabil) o combinatie dintre cele doua.

    In orice caz, un lucru e clar: ca nu citeste revista ACUM sau daca o citeste nu pricepe nimic si are mintea intunecata de ura.

  • lia: (6-7-2010 la 06:31)

    i-re-me-di-a-bil! 🙂

  • Petru Clej: (6-7-2010 la 06:45)

    Acest ultim comentariu al imaginii virtuale „lia” confirma ce am spus anterior: atunci cand confrunti mincinosii si calomniatorii cerandu-le argumente, obtii acest raspuns. Cu totii ajung pana la urma sa-si dea cu firma in cap.

  • lia: (6-7-2010 la 07:08)

    senzational, ce lectie adanca! e de retinut, domnule profesor. de fapt, s-a intamplat asta: dupa ce m-am amuzat o vreme cu furiile dvs., m-am hotarat sa renunt. pentru ca n-are rost, uneori trebuie sa stii cand sa te opresti. asa incat, indiferent de comentariile ulterioare, ma opresc deocamdata. dar o sa va mai urmaresc ulterioarele debitari, pentru a interveni atunci cand va fi cazul.

  • Petru Clej: (6-7-2010 la 07:29)

    Cazul acestei persoane care se ascunde cu lasitate sub aliasul „lia” este simptomatic:

    1) Incepe furibund: nu ti-e jena, „domnule”, Il iubesti pe Basescu, e idolul tau, esti mediocru, etc.

    2) Confruntata cu evidenta, imaginea virtuala admite ca nu a citit articolul.

    3) Cand i se cer argumente cu privire la afirmatiile (calomnioase) debitate, da in continuare inapoi, cantonandu-se in generalitati la fel de calomnioase.

    4) In lipsa de orice argumente imaginea virtuala „lia” se retrage ofuscata, mimand detasarea, cand de fapt ura I se prelinge din fiecare cuvant. O singura intrebare: de ce mintiti?

  • Daniel Macovei: (6-7-2010 la 13:07)

    Doamna Lia,calmati-va!Va inteleg.Nu e nimic grav.Bufeurile vor trece in cateva zile.Daca ati depasit varsta,va dura cam un an.Totul va fi bine.Totusi va implor sa puneti ceva continut in acuzatiile dumneavoastra,altfel multi se vor amuza si nu se cade sa ne distram pe seama unei persoane de calibrul dumneavoastra.Vazand orele la care postati ecourile inteleg ca nu prea dormiti noaptea.Beti un ceai de tei,sau mai bine cititi o carte.Va urez multa sanatate.

  • CHARLIE: (7-7-2010 la 21:32)

    Fenomenul evocarii unui trecut idealizat este foarte vechi. Cand evreii au ratacit in desert ei s’au plans lui Moise : ne amintim de carnea pe care am macat in Egipt. Prin 2002 am fost la Washington DC unde erau cateva pavilioane pe Mall (langa cladirea Congresului) rerezentand diverse tari printre care si Romania. Am stat de vorba cu cativa Romani din ansamblul de dansatori si i-am spus unuia: am auzit ca in Romania exista oameni care il pomenesc de bine pe regretatul Ceausescu. El mi-a raspuns imediat: astia nu sunt oameni! Nu cred ca Lia este asa de original(a).

  • PAUN OCTAVIAN: (7-7-2010 la 22:06)

    Stimate prietene PETRU,

    Doresc sa raspund la articolul tau:”Bodogănelile unui nostalgic frustrat”.

    1.Eu din anii copilarei am suferit din cauza comunismului.Bunicii mei au fost considerati chiaburi deoarece aveau 50 de Ha.pamint,moara de cereale si ulei de floarea soarelui.
    Am fost primit in liceul militar din acest motiv foarte greu,desi tatal meu a fost ranit in Muntii TATRA (a luptat in cel de al 2-lea razboi mondial).

    2.Am fost scos din armata in anul 1976 sub pretextul ca aveam in ranita o icoana cu Dumnezeu, dar din cauza complotului impotriva lui CEAUSESCU ,organizat de Generalul ION IONITA, care mai tirziu a fost omorit de CEAUSESCU.

    3.Am participat la revolutia din 22 Decembrie 1989 la Bucuresti,dar n-am carnet de revolutionar ,deoarece tatal meu a zis „sa nu calci pe ,,morminte ”pentru folosul tau”.

    4.Am fost inginer si am lucrat in CFR pina in anul 2008,cind am iesit la pensie.
    Pe Traian BASESCU l-am cunoscut si impreuna cu alti colegi jurnalisti l-am ajutat:din functia de ministru al Transporturilor pentru a ajunge Primar al Capitalei;l-am ajutat din functia de primar pentru functia de Presedinte al ROMANIEI in cele 2 mandate. Drept multumire, Traian BASESCU a facut JURNALISTII:,,Tiganca imputita”Gauzari”etc. tocmai pe jurnalistii care l-au ajutat.

    5.Apropo de pensii:
    a)-pensiile sunt un drept cistigat legal,prin opririle din salariile mele pentru pensie(unde sunt banii mei luati din salariu meu pentru pensie atitia ani din anul 1971-2008)

    b).-inainte de alegeri,inclusiv BASESCU si clica lui au promis si au marit pensiile(pe ce sau bazat atunci) pai nu au mintit?

    6)BASESCU si clica lui au spus ca ROMANIA nu va intra in Criza si au sustinut inclusiv si la alegerile pentru Predentie din anul 2009,luna decembrie ,iar brusc in 2010 nu mai avem bani,dar EUROPA intrase in Criza Economica in anul 2008, pai Guvernul BOC si Traian BASESCU ce au facur? Au ,,dormit ”pe ei.?

    Apropo:Traian BASESCU,cind eu eram la revolutie in anul 1989 ,el era in functia de reprezentant al Navrom la Anvers din anul 1988 trimis de CEAUSESCU ,pai ce functii indeplinea (PCR,securist etc) trageti d-voastra concluzii.

    Din nou BOC,BASESCU si gasca lor au demonstrat ca sunt incapabili si la aceste inundatii ,dar la jignit locuitorii localitatilor inundate s-au priceput.
    Ar fi multe de spus si de aratat ,dar nu-mi place burghezia comunista, care a jecmanit statul roman tot timpul.

    Eu care merg si in lume si in ROMANIA vad foarte bine unde se greseste.

    Imi cer scuze daca te-am suparat ,dar din ce an ai plecat din ROMANIA si din ce cauza te-ai stabilit in U.K ?

    Cu respect Octavian PAUN
    Oak HARBOR U.S.A

  • Petru Clej: (8-7-2010 la 04:36)

    Nu știu dacă „lia” este nostalgic(ă) după vremurile ceaușiste, el(ea) are răfuieli cu mine, nici măcar nu citește revista ACUM.

  • Petru Clej: (8-7-2010 la 06:55)

    Domnule Paun, se vede foarte clar din CV-ul meu, am venit in Marea Britanie in 1991 in urma ocuparii prin concurs a unui post de redactor la redactia de limba romana a BBC World Service.

    Dar pot sa va intreb care ar fi legatura acestei intrebari ce mi-o puneti cu subiectul articolului?

  • matei pipirig: (29-7-2010 la 06:52)

    In disputa de mai sus,trecand peste ,,cine are dreptate”,cred ca important este faptul ca ,,ACUM”promoveaza libertatea de a te exprima.Bine, rau, spui ce gandesti si tzi se raspunde cu argumente.Urmaresc de ani de zile articolele publicate de ,,ACUM”,unele foarte interesante.Nu totdeauna am fost de acord cu parerile d-lui Petru Clej,dar,fara a ma erija ca avocat al d-sale,sarcina pe care,in fond, a preluat-o de a raspunde promt la tot felul de comentarii,care mai de care,din cele mai felurite domenii,ei bine,mi se pare deadreotul infernala.Asa incat ,,criticele” d-nei/d-lui Lia mi se par nelalocul lor.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mizeria socială – rețeta succesului cinematografic românesc actual

Sâmbătă 3 iulie, la cinematograful Curzon din cartierul Mayfair, unul dintre cele mai chic din capitala britanică a rulat filmul...

Închide
3.133.135.207