Cand voi dizolva Parlamentul? Vreau sa aud parerea dumneavoastra! Termen rezonabil poate fi o luna, doua, trei, altii zic pana in 2013 (Mihai Ghimpu, Presedinte interimar al Republicii Moldova, 16 iunie 2010).
Cand pot avea loc alegerile?
La Chisinau, disputele legate de interpretarea Constitutiei iau amploare. Noua problema este legata de data dizolvarii Parlamentului, actiune urmata de organizarea alegerilor parlamentare.
Alegerile anticipate trebuie sa aiba loc in toamna acestui an, dupa dizolvarea Parlamentului. Potrivit art. 78 alin.(5) din Constitutie, Presedintele in exercitiu dizolva Parlamentul si stabileste data alegerilor in noul Parlament. Coroborand acest articol cu art. 61 alin.(3) din Constitutie, deducem ca alegerile deputatilor in Parlament se desfasoara in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent.
Cand poate fi dizolvat parlamentul ?
Potrivit ultimelor modificari aduse legislatiei in vigoare, dizolvarea parlamentului va avea loc într-un termen rezonabil, după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.
Astfel, incepand cu 16 iunie 2010, Parlamentul poate si trebuie sa fie dizolvat. E adevarat ca textul constitutional nu mentioneaza un termen in care acest lucru trebuie facut. Insa, e de la sine inteles ca acest termen trebuie sa fie unul rezonabil, lucru statuat si in Recomandarea Comisiei de la Venetia. Intrebarea legitima este: Cum se cuantifica acest „termen rezonabil”? In jurisprudenta instantelor de contencios constitutional din Europa, atunci cand textul constitutional tace, Curtea aplica regula si principiul dintr-un text similar, porivit principiului „ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet” (unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie). Acelasi principiu trebuie aplicat si in cazul Moldovei.
Mergand pe logica instantelor constitutionale din Europa, o prima solutie ar putea fi identificata in textul art. 63 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia „Parlamentul se intruneste, la convocarea Presedintelui Republicii Moldova, in cel mult 30 de zile de la alegeri.” In acest caz, situatia trebuie privita in oglinda, prin aplicarea principiului simetriei: daca un parlament nou-ales se intruneste in 30 de zile de la alegeri, la convocarea presedintelui, atunci un parlament poate fi dizolvat intr-un termen de 30 de zile, calculat, eventual, de la data avizului Curtii Costitutionale pentru constatarea circumstantelor de dizolvare a Parlamentului, potrivit art. 135 alin. (1) lit. f) teza intai din Constitutie.
O alta solutie poate fi identificata in litera si spiritul Constitutiei. Termenele uzitate de legiuitorul constituant in diferite texte din Legea fundamentala nu depasesc 3 luni de zile: art. 61 alin.(3) – 3 luni; art. 63 alin. (2) – 30 de zile; art. 79 alin. (2) – 45 de zile; art. 85 alin. (1) – 3 luni; art. 85 alin.(2) – 45 de zile; art. 90 alin. (3) – 60 de zile si 30 de zile; art. 90 alin. (4) – 2 luni etc.
Din interpretarea literei si spiritului Constitutiei Republicii Moldova, deducem ca un termen rezonabil nu poate depasi „3 luni”. Un termen mai mare de 3 luni ar putea fi catalogat de Curtea Constitutionla a Republicii Moldova drept neconstitutional.