ACUM.TV

Tatăl i-a spus copilului său că i-a luat un dar, pentru ziua lui.
Ce?.. Ce cadou?.. a întrebat copilul, care era nerăbdător.
E o surpriză, nu trebuie să-ţi spun.
Ba spune-mi, spune-mi! Nu am răbdare, spune-mi! Şi până la urmă l-a convins pe tatăl lui să-i spună. Era o maşinuţă galbenă de pompieri.
Da, şi i-a spus, dar copilul a întrebat:
Cand va veni ziua mea, peste câte zile?
Peste mult timp…, a răspuns tatăl.
Atunci, vreau să treacă timpul mai repede! Nu am răbdare.
Dar tatăl lui i-a spus:
Nu e bine ca timpul să treacă mai repede, numai ca tu să-ţi primeşti cadoul mai repede. Noi vom îmbătrâni mai repede, iar tu te vei face om mare mai repede…
Dar părintele a vorbit în zadar. Băiatul lui şi-a dorit aşa de mult, că s-a întâmplat. Copilul a făcut o magie cu toată dorinţa lui care s-a transformat intr-o energiuţă, apoi într-o energie şi copilul, dacă a cerut asta, a văzut cum timpul trece mai repede. A primit cadoul, dar imediat s-a făcut mare si nu a mai avut ce face cu acea jucărie pe care a primit-o cadou. Şi s-a făcut tot mai mare, până a ajuns cu barba albă si cu mustaţa albă.
Zilele lui de naştere treceau repede, repede, una dupa alta şi el a adunat o mulţime de cadouri în camera lui, dar părinţii lui s-au făcut bătrâni, bătrâni şi au murit. Toţi prietenii lui de joacă au ieşit la pensie şi stăteau mai mult prin casă că erau bolnavi.
Da, şi el a fost trist, i-a părut rău şi şi-a spus ca asta a fost poate doar un vis urât. Şi a spus că dă toate cadourile înapoi, numai ca să se întoarcă timpul înapoi, cum a fost. Să fie din nou copil.
Casa a rămas goală fără cadouri, dar timpul s-a întors înapoi de când era el la grădiniţă, da, şi părinţii lui trăiau şi îl iubeau, şi totul era ca mai înainte. Iar prietenii lui erau din nou în grupa pregătitoare, nu mai erau la pensie.

Şi într-o zi a găsit într-un sertar o poză cu un moşneag care avea în mână o maşinuţă de copil mic şi maşina aceea galbenă de pompieri parcă o cunoştea el de undeva. Şi el a întrebat atunci pe tatăl său: Cine e aici? Cine e moşneagul ăsta? Dar tatăl lui a spus: Nu ştiu, dar seamănă cu noi la figură. Cred că e cineva din familie, dar care nu mai e demult. Tatăl lui nu ştia, pentru că nu l-a văzut niciodată pe copilul lui bătrân, dar copilul şi-a adus aminte, pentru că semăna cu el, numai că avea barbă şi mustaţă albe. Şi atunci şi-a dat seama că în poză era chiar el, el de când timpul trecea foarte repede. Şi s-a uitat la poză şi i-a spus tatălui lui că ştie ce surpriză i-au pregătit pentru ziua lui.
Ce surpriză? A întrebat acesta.
O maşinuţă galbenă de pompieri!
De unde ştii? Ai găsit cadoul împachetat sub pat şi l-ai desfăcut?
Nu-nu, a zis copilul. Aşa ştiu eu. Dar acum am răbdare şi nu mai cer să văd cadoul meu mai repede.
Şi asta a fost povestea. Ţi-a plăcut?

(5 ani şi 7 luni)

Tati, ştii că sub noi se află Iaşul trecutului, iar sub Iaşul ăla al trecutului de sub noi se afla încă un Iaşi, şi apoi încă unul… până ajunge pe vremea când erau romanii şi dacii, da.
În viitor, vom fi şi noi îngropaţi în pământ şi, poate, nişte cercetători ne vor… ne vor dezgropa – şi poate lumea va fi avansată şi nu mai vor exista lucrurile care le avem noi şi ar trebui să scriem pe fiecare ce este. De exemplu: pe cetatea mea să scriem: “Cetate – de jucărie, cu care mă joc eu”; şi, de exemplu, pe decoraţiunile mele de Crăciun, să scriem: “Decoraţiuni de Crăciun: globuri, beteală, biluţe pentru pom…” – că poate ei nu o să mai folosească, în viitor. Şi la roboţeii mei de jucărie, să spunem: “Roboţei de jucărie” şi dacă e unul care se porneşte asa cu buton, scriem: “De butonul de jos se porneşte şi apăsaţi pe cel alb ca să scoateţi sunete şi ca să opriţi daţi din nou, că aşa făcea băieţelul care avea această jucărie, demult, demult…”.
Şi ar trebui ca toţi oamenii din oraş să scrie biletele, ca să se stie despre ei, cine au fost, ce au făcut ei în timpul vieţii şi ce sunt lucrurile alea/lor pe care cercetătorii le vor descoperi în viitor, când or să sape în pământ.