ACUM.TV

Aproape nu este zi care sa nu aduca in fata ochilor nostri o marturie a degradarii morale, a micimii spirituale, a lipsei elementare de educatie… Sa fie oare chiar asa? Cand nu ma uit la televizor, cand ma intalnesc cu prietenii, de cele mai multe ori si cand intru in clasa-chiar si in scoli din provincie sau din mediu rural- totul pare sa fie altfel… Poate nu cum mi-as fi dorit, dar evident altfel, mult mai normal…

Selectia „negativa” realizata de mass-media, tonul agresiv al chestionarii autoritatii de catre oameni care, la randul lor, in spatele ecranului copiaza acelasi lifestyle ca a celor pe care ii critica, face ca VIATA pe „sticla”, pe hartie, pe banere sa fie stridenta, aberanta. Viata pe Sticla ne permita sa vedem „zgura” unui proces profund de rafinare a fiintei umane, care, treptat, scarbita de o asemenea viata isi va dori in sfarsit …Altceva!

Mai spuneam la un moment dat ca O persoana Juridica este in fond o „persoana fizica” careia i s-au extirpat senzorii de morala, de etica. Este „etic” sa iti „omori” concurenta, chiar si prin speculatii sau prin „lovituri sub centura” ce trec, in mintea celor care le fac, ca mari „gaseltine”, mari dovezi de inteligenta, caci „asa este in business- scapa doar cel puternic”?!? Camata nu este permisa in lumea persoanelor fizice dar, odata institutionalizata devine „legala”.! In numele „afacerii” o persoana fizica si-a realizat o „manusa” = Banca, si astfel poate opera in liniste…”curat”… In acest mediu, principial neetic, este greu sa cresti.. crestineste!

Sunt convins ca fiecare poate da multe alte exemple ale „calitatii vietii”? actuale, ale mediului fizic si spiritual (social) in care se naste azi o noua viata. Ce va vedea un copil in jurul sau? Sigur nu va vedea decat „cu coada ochiului” exemplele de aproape, din familie, caci „statistic” vorbind sunt putine in raport cu bombardamentul exploziv al asa zisei lumi „emancipate”. Va vedea o lume refletata indirect prin milioane de interfete electronice ce ii mijlocesc intalnirea cu esenta decaderii spirituale in care cu totii ne afundam continuu, fara sa ne dam seama macar, pacaliti de insasi proprietatea mintii de a se obisnui cu excitatii constante..

Mai simtim, in clipele de ragaz (putine la numar) ca asa nu se mai poate. Cel putin asa rezulta din dialogul meu cu atatia oameni, de toate varstele…Asa nu se mai poate…nu ma mai uit la televizor… nu am mai citit un ziar de ani… In acelasi timp insa se simte ca lumea se schimba, se misca… Apar oportunitati noi, apar meserii noi, apar produse bazate pe principii ce nu au fost in cartile noastre de scoala…. O parte a lumii aluneca continuu in tenebre, in intunericul spiritului in timp ce alta se rafineaza, se auto-cunoaste pentru a realiza greselile facute, pentru a se impaca cu sinele si a incepe o constructie de care vorbeau in toate limbile inteleptii Lumii.

Astupat de zgomotul „tobelor”, al stirilor „bomba”, al reclamelor ce incita la consum – exces de orice fel (in care basme sau pilde spirituale fac reclama la bauturi, la produse de larg consum…)- a aparut lastarul unei noi abordari, a unui nou stil de viata, constient si asumat. Mai mult, cred ca „semintele” acestei noi lumi, distribuite dupa legi necunoscute noua, incep sa simta! Incep sa traiasca nevoia unui altfel de mediu, o nevoie organica, o nevoie ce poate conditiona chiar existenta lor ca entitate vie. Incep sa constientizeze ca nu sunt „singure”, chiar daca vederea le spune altceva… Incep sa simta ca se naste un alt mediu ce le favorizeaza cresterea si le da sens vietii! In curand, aceste … seminte isi vor da mana, vor incepe adevarata trasformare, dincolo de tangibil, dincolo de fizica cuantica, o transformare ce vine din interior, din nevoia propriei fiinte si nu din ratiunea de a respecta mecanic retete „de succes”, de a repeta mecanic fraze memorate in scoala…

Pentru a sprijini acest fenomen de restructurare majora, la toate nivelurile, al Vietii pe aceasta frumoasa planeta albastra, este nevoie in primul rand de EDUCATIE! Schimbarea nu se va resimti in social, imediat dupa adoptarea legii educatiei, indiferent cat de buna ar fi aceasta. Legea este doar un indreptar! legea este o restrictie care directioneaza, care, in timp poate forma deprinderi, poate filtra oameni …dar in momentul lansarii ei, nu face nimic.
Schimbarea de care se tot spera a se intrupa in social cere o restructurare la nivel de individ, cere o schimbare de mentalitate a tuturor participantilor la jocul social. Cere sa ne uitam dorintele imediate, sa ne uitam tabieturile si rutina calduta si sa plonjam in incertitudine…Este o dezvatare cu o reinvatare … o „moarte” si o „renastere” … si toate acesta in numele unui FRUCT pe care ni-l dorim.

Din pacate sau din fericire, fructul, care se afla in samanta inca de la intemeierea sa, va apare cand ii este sorocul, va apare si se va pargui in TIMP… Dorinta poate sa zboare, dansand in jurul imaginii fructului, dar numai atat. Un vis de vara trait in mijlocul iernii. Visul poate deveni realitate doar daca se munceste intreg anul pentru a sadi, uda, plivi, proteja acel „ceva” ce duce catre Fruct!

Ne-am obisnuit sa luam fructele altora, gata facute. Ne-am obisnuit sa „cumparam” orice de la Mall. A cumpara o diploma, a cumpara o proprietate intelectuala sau spirituala prin cumpararea unui loc in fruntea unei institutii laice sau religioase este dovada unei lipsa majore de dezvoltare spirituala! O dorinta ce nu se va implini niciodata in esenta caci „scaunul” este GOL de continut… Omul isi construieste SCAUNUL de INTELEPT prin fiecare bucurie si esec, prin trairi, prin asumari si renuntari! Un asemenea „produs” nu il va putea cumpara banul niciodata. Banii nu pot face decat sa externelizeze dezvoltarea afectiva, spirituala, altfel spus sa transfere altuia munca de constructie a acelui esafodaj de trairi si stari care tes in timp: experienta personala. Degeaba s-au cheltuit bani si timp pe un MBA daca mai intai nu a fost acumulata acea cunoastere tacita ce se poate structura doar in TIMP si prin tarire si implicare personala in „miezul” mediului ce ar necesita un intelept …cu MBA…

Ca sa rezum:
– cresterea exponentiala a consumului, pe un teritoriu limitat spatial si enegetic, duce sistemul economic intr-o zona de turbulenta si instabilitate, premergatoare unui punct critic (vezi Nicolas Georgescu Roegen – economie si entropie);
– Cauza profunda a setului de crize ce vor zgudui omenirea este puterea banului de a cumpara „fructele” unui proces fara contributia trudei personale; munca efectiva ar fi lasat urme in suflet si spirit inaltand omul catre adevaratul fruct; s-a generat astfel o societate „goala” de spirit si astfel incapabila sa sustina viata pe aceasta planeta (crize existentiale, depresie, lipsa de sens, bucuria durerii vazute pe sticla);
– societatea, la nivel global, se segrega din ce in ce mai vizibil in paturi ce ignora sau din contra, dezvolta viata afectiv-spirituala, o bifurcatie din care pornesc doua drumuri ..unul care se scufunda in tangibil, in material (ca scop si realitate) si altul se inalta in nontangibil, in etic, moral spiritual (societatea constiintei –cum o definieste academicianul Draganescu)
– nu putem influenta direct, in aceasta perioada, o schimbare de directie (inertia socio-economica globala este imensa) si nici nu cred ca este corect (am calca liberul arbitru al fiecaruia). Putem insa lupta sa nu ne schimbam noi, in interior, sub presiunea procesului de descompunere spirituala a societatilor ce lupta inca pentru A AVEA si pentru a fi MAI MARE, mai tare decat vecinul! Sa nu deznadajduim, sa nu abandonam credinta intr-o lume morala. Oricum vom fi obligati sa ALEGEM!
– putem actiona local (in mintea si sufletul nostru, in familie si prieteni directi) respectiv in retea (sunt din ce in ce mai multe…este si aici bine sa nu ne lacomim… nu conteaza in CATE retele esti si nici cati fani ai) ! Cred ca ar fi bine daca am mai lasa de-oparte „cantitatea” de mesaje de tipul \”…Am gasit ceva interesant vezi si tu”, doar de dragul de a vedea cum creste numarul de fani! Sigur nu va tine de „cald” (spiritual vorbind) numarul ci CALITATEA celor care vin in contact cu noi… Dragostea adevarata pentru Om si Omenire nu se exprima doar in inimioare, cantece patetice sau montaje de poze in care vedem cel mult nostalgia unor vremuri romantice apuse… Ar trebui sa recunoastem faptul ca atat El cat si Ea traverseaza o criza profunda de restructurare, de redefinire subtila a naturii fiintei si implicit a rolului si modalitatilor de interactiune in cuplu, in familie. Ea doreste sa fie iubita dar se comporta ca un General iar el isi dorste sa fie stimat si ascultat dar se duce la coafor, isi pune cercei… Am putea fi deci mai atenti si mai doritori de a intelege ce se intampla defapt. Ce transformare se petrece? Ce alegem? Putem discerne? ce trebuie sa mai invatam? –indiferent de varste sau de numarul de diplome! Impartasiri de trairi si nu lectii… destainuiri si nu sfaturi.

Si iata ca ajungem din nou la subiectul EDUCATIE, in centrul careia nu sta o LEGE ci o anumita calitate de om ..UN PROFESOR… De aici am putea porni si un dialog…
Si, ca sa pornesc subiectul, iata un crampei dintr-o carte ce merita citita.

CARTEA CUVINTELOR BUNE DE MANCAT SAU
Bucataria ca parabola teologica
Rubem A. Alves

Asta se aşteaptă de la o bună lecţie/prelegere.
Profesorul începe de la ce este cunoscut şi înaintează metodic spre ceea ce este necunoscut, edificând poduri cu materialele pe care le are la îndemână, construind reţele de cuvinte riguroase şi convingătoare. Cuvintele mărşăluiesc, unul după altul, ca soldaţii, în direcţia stabilită dinainte.
Trecând prin oglindă însă, mi-am dat seama că înăuntrul oglinzii cuvintele refuză să mărşăluiască. Ele nu ascultă de bătaia tobei. Sar şi dansează de parcă ar fi în mijlocul unui spectacol coregrafic, în cuvintele lui Octavio Paz, „cuvintele se ciocnesc unele de altele şi produc scântei metalice sau formează perechi fosforescente. Bolta cerească verbală este plină de stele noi… Cuvintele şi frazele înaintează pe suprafaţa limbii, picurând încă umezeală şi tăcere între gamele lor reci\” (AL 42). în jargonul psihanalitic aceasta este „asocierea liberă a ideilor\”… Dar v-aţi încredinţa oare copilul unui profesor care dansează?
Un profesor predă lecţii.
Lecţie vine de la lectio, „citire\”, derivat din latinescul legere, „a citi\”.
Prelegere vine de la lectura, şi are acelaşi înţeles.
Profesorul citeşte un text scris; predă o lecţie; oferă o prelegere.
Textul: cuvintele sunt imobilizate pe hârtie de chimia cernelii. Când şi-au făcut întâia apariţie, ele nu erau însă aşa: erau păsări sălbatice, fluturându-şi aripile… Profesorul şi-a aşezat laţurile, a prins câteva dintre ele selectându-le pe cele care trebuie să fie imobilizate cu cerneală pe colivia de hârtie. Sărmanele cuvinte… Şi-au pierdut libertatea. Acum sunt îngheţate în timp şi spaţiu. Mai târziu însă, când profesorul îşi începe lecţia, va fi rândul lui să-şi piardă libertatea. El este acum sub puterea textului scris. Chimia cernelii ţine cuvintele înlănţuite pe hârtie. Dar fizica luminii le face să zboare de pe hârtie în ochii mei, iar din ochii mei îmi vin la gură şi trebuie să le citesc cu voce tare. Dacă, din întâmplare, alte păsări trec pe lângă mine fluturându-şi aripile, mă fac că nu le-am văzut. Dacă sunt ispitit să zbor şi eu, textul mă împinge înapoi şi-mi ordonă să citesc ce este scris. In minunata sa carte despre fotografie, Roland Barthes remarcă faptul că orice fotografie e o fotografie a morţii. Vedem în ea un timp care nu mai există. Acelaşi lucru se poate spune şi despre un text. Şi ne aducem aminte înţelepciunea textelor sfinte: „… pentru că litera ucide, doar Vântul/Duhul dă viaţă\” (l Corinteni 3,6}.
Acesta e preţul plătit pentru siguranţă. Păsările care zboară sunt imprevizibile, asemeni Vântului: nimeni nu ştie de unde vin sau încotro se duc. Ori de câte ori sosesc, ele fac ravagii în ordinea cu grijă scrisă pe text. E evident că un profesor prudent se va juca cu ele acasă, dar în sala de clasă va avea grijă să închidă fereastra, ca nu cumva să piardă controlul cunoştinţelor pe care se presupune că trebuie să le ofere.
Din motive necunoscute mie, m-am îndrăgostit însă de păsările zburătoare. Probabil pentru că am început să citesc poezie… Probabil pentru că am fost sedus de psihanaliză. Fapt e că n-am mai fost în stare să-mi citesc prelegerile de la început până la sfârşit, fiindcă păsările sălbatice au spart ferestrele, au năvălit înăuntru şi au subminat ordinea carteziană a gândurilor mele. Şi la sfârşit, în loc să am o concluzie clară, simplă şi convingătoare, aveam doar o colecţie de fragmente şi un număr de semne de întrebare… Şi am început să mă întreb dacă mai eram încă profesor sau dacă nu cumva fusesem convertit la metodele maeştrilor Zen.
învăţământ,
predare de lecţii,
oferire de prelegeri, de cursuri:
citire.
Cititul ţine de ochi.
Şi ochii ţin de lumină.
Pentru ca să citim (altora), luminile trebuie să fie aprinse.
într-adevăr, citim (altora) pentru a aprinde lumini.
Auditoriul trebuie să fie i-luminat.
Obscurităţile trebuie clarificate.
Nici un ungher să nu rămână întunecos…
Totul trebuie să fie „clar\” şi „distinct\”, potrivit regulilor clasice ale etichetei ştiinţifice stabilite de Descartes. Dacă dascălul nu e destul de limpede, de clar, oricine poate cere o „clarificare\”. „Mai multă lumină, vă rog…\”
A ţine prelegeri înseamnă a explana, a explica explaining, explicating

A explana: de la latinescul ex-planare, „a întinde, a împrăştia, a netezi, nivela\”. Un buldozer mare va împinge munţii în abisuri şi totul va deveni o câmpie luminoasă sub soarele amiezii.
A explica: de la latinescul explicare, verb derivat din plicare, care înseamnă „a împături\”. A explica: a elimina toate cutele, pliurile în care sălăşluieşte întunericul; a netezi textul, astfel încât lumina să acopere, să lumineze întreaga suprafaţă.
Un profesor bun este o fiinţă luminoasă. Oriunde merge, întunericul dispare. Chiar şi în buzunare, el poartă lumânări, cu care luminează ori de câte ori găseşte un ungher întunecat în textul său: note în josul paginii…
Am ajuns să fiu sigur că nu mai eram un bun profesor atunci când, în loc să aprind luminile, am preferat să le sting…
Intr-adevăr, iubesc ceaţa care acoperă munţii şi abisurile şi-mi pare rău atunci când soarele o împrăştie, pentru că imaginaţia mea, cu drăcuşorii şi spiriduşii ei, e atunci lipsită de atmosfera ceţoasă fără de care nu poate respira.
Iubesc de asemenea întunericul ce sălăşluieşte în adâncuri şi minunatele cuvinte ale poeziei lui Frost, lumina ce se frânge prin ape neliniştite în poemele lui Eliot şi atmosfera stranie a catedralelor gotice care îmi aminteşte de măruntaiele chitului din mare: o catedrală scufundată… întreaga mea Fiinţă reverberează iar eu ştiu că ea aparţine înt unericului pădurilor, adâncului mării şi tainei catedralei… Dar dacă se aprind luminile, nu mai am casă…
Continui să mă întreb care să fie motivele care mă duc aiurea şi mă silesc să o iau în direcţia opusă. Dar nu găsesc nici unul. Doar bănuieli…
Bănuiesc că nu vreau să descifrez taina. Vreau întrebări, iar nu răspunsuri. Vreau marea, nu portul, limanul.
Nu sunt în stare să-i învăţ pe alţii sosirile. Mă simt ca Nietzsche care s-a descris ca „o plecare de la toate porţile\” (PN 233). In locul laţurilor de prins păsări, păsări care să prindă în laţ cursele… Răspunsurile sunt grele de întrebări, „întotdeauna un răspuns frumos pune o întrebare încă şi mai frumoasă\”, spune E. E. Cummings (SNL 66). Ca maestrul Zen care prin koan-urile sale întoarce întrebarea cu susu-n jos. „Dau răspunsuri doar la întrebări pe care nu le-a pus nimeni\”, mărturisea Guimarâes Roşa (T 18). Dacă răspunsurile sale ar fi fost răspunsuri la întrebări pe care le-am fi pus noi, am fi rămas înăuntrul lumii din care s-au ivit întrebările. Cunoaşterea ar confirma atunci pur şi simplu identitatea monotonă a lumii familiare nouă, făcute din rutinele noastre zilnice. E nevoie insă de răspunsuri care să ne facă să ne împiedicăm, răspunsuri care să fie începutul unei lumi noi.
Nu caut concluzii. Concluziile sunt făcute pentru a închide (de la latinescul con + claudere, „a închide\” ) . Caut cuvântul „neconcluziv\” care deschide porţile coliviei pentru ca păsările sălbatice să zboare din nou. Fiecare concluzie opreşte procesul de gândire. Ca în cărţile Agathei Christie: fiecare crimă este rezolvată şi nu mai rămâne nimic la care să reflectăm. E inutil să mai citim cartea încă o dată. Când gândirea e străpunsă de moarte, putem fi siguri că ucigaşul a fost o concluzie…

Acest articol a fost publicat sâmbătă, 29 mai 2010 la rubrica Seminte pentru viitor.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.