Până acum câteva zile, un negaționist pe față al Holocaustului, Ion Coja, vroia să-și depună candidatura la președinția României. Au trecut aproape cinci ani de la publicarea Raportului Comisiei Wiesel, care atribuia responsabilitatea uciderii a peste un sfert de milion de evrei regimului lui Ion Antonescu între 1940 și 1944. Negarea Holocaustului e incriminată și cu toate acestea, negarea Holocaustului se întâlnește destul de frecvent, mai ales pe internet.
Am stat de vorbă la Chișinău cu un supraviețuitor, Șabs Roif, președintele Asociației Supraviețuitărilor din Ghettouri și Lagăre de Concentrare din Republica Moldova. Azi în vârstă de 79 de ani, el avea 11 ani când armata română a intrat în Basarabia și când a urmat calvarul evreilor de acolo.
L-am întrebat ce simte când aude oameni negând Holocaustul?
Șabs Roif: Sigur cu nu ne simțim bine când auzim negarea celor ce s-au întâmplat acum aproape 70 de ani. Aici în Republica Moldova negaționiștii nu sunt în număr prea mare. Profesorul de istorie Anatol Petrencu de la Universitatea de Stat din Chișinău neagă și uneori recunoaște un număr foarte mic de victime ale Holocaustului.
De ce credeți că neagă acești oameni Holocaustul, deși au apărut atâtea documente care îl probează?
Șabs Roif: Domnul Petrencu care se ocupă cu negarea la noi l-a invitat pe domnul Ion Coja de la București. Am avut o întâlnire cu domnul Coja, am apărut într-un ziar la Chișinău, unde o pagina era a mea și o pagină era a lui. Am fost împreună la o conferință, unde el mă întreabă: “Unde sunt cadavrele?” Și eu îi răspund: “Domnule Coja, după atâția ani, cadavrele nu mai stau la suprafață. Dacă dumneavoastră vă cumpărați un hârleț și săpați aici la noi în Basarabia, veți văsi cadavre unde vreți.”
Haideți să revenim la vara lui 1941, după intrarea armatei române în Basarabia, unde vă aflați în acel moment?
Noi locuiam pe malul Prutului, în satul Duruitoarea Veche. Armata română n-a trecut imediat Prutul, trăgeau cu tunurile, cădeau ghiulele și noi nu știam care e situația, radio n-aveam, ziare nu erau. Ne-am refugiat mai departe de graniță, în satul Briceva, unde locuiau mulți evrei, iar noi aveam acolo niște cunoștințe, unde ne-am oprit seara. Atunci am auzit împușcături. Ni s-a spus că a început împușcarea evreilor din sat, unde locuiau vreo 3000 de evrei.
Sătenii ne-au jefuit, ne-au luat căruța și atunci noi am pornit pe jos, dar mergeam doar noaptea, deoarece ne temeam de întâlniri neprielnice pentru noi. Am ajuns la satul Văratec, la circa 3 km de satul nostru, era dimineață și speram să ajungem acasă când am fost prinși de jandarmi. Eram 26 de persoane, inclusiv copii, și ne-au închis într-un sarai (staul – n.r.) de vite. Atunci am auzit pe șeful de post, prin crăpăturile ușii saraiului spunând: “Luați masa mai repede și duceți-i acolo în râpa din Văratec unde îi împușcați de toți evreii.”
Dar Dumnezeu probabil a privit de sus și preotul de la biserica din Văratec, care nu fusese în sat când au fost împușcați evreii, părintele Gheorghe Benea, care se reîntorsese în sat, a aflat de intenția șefului de post. El a venit cu soția lui, Liuba – ea s-a prăpădit anul trecut, dar el a murit mai de mult, iar noi după război am avut grijă de el și l-am apărat de persecuțiile sovietice.
Cum v-a apărat părintele Benea?
Părintele a venit la postul de jandarmi, iar noi am văzut prin crăpături, era îmbrăcat în veștminte de preot și l-am auzit certându-se cu șeful postului de jandarmi. Asta a durat foarte mult, vreo două-trei ore, îmi aduc aminte precis. Am văzut la un moment dat cum vine părintele împreună cu Liuba spre ușa noastră și dezleagă sârma cu care era legată. Nici noi nu-l știam pe el și nici el nu știa pe noi. “Oameni buni, ieșiți, sunteți liberi.” ne-a spus, iar preoteasa Liuba a prins doi oameni pe uliță și le-a cerut niște colaci pentru noi, că eram flămânzi.
Știu că pentru acest gest, Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim i-a decernat post-mortem părintelui Benea titlul “Drept între Popoare”.
Da, eu am scris despre asta la Yad Vashem la Ierusalim și a durat foarte mult, deoarece nu găseam dintre cei salvați, că mulți muriseră în deportare în Transnistria. Am mai scris încă o scrisoare, în care spuneam: eu am fost în lagăr, soția mea a fost în lagăr, eu cred că este de ajuns să fim crezuți. Până la urmă au acceptat, dar el murise, iar pe Liuba am căutat-o mult timp, pentru că se mutase la Bălți.
Ce-ați făcut după ce v-a eliberat părintele Benea?
Ne-am întors în satul nostru. Când eram pe drum, părintele și Liuba stăteau la marginea satului și ne vegheau în timp ce eram pe drum. “Ne-am temut să nu vină jandarmii după voi,” ne-a spus părintele după război. L-am găsit pe șeful postului de jandarmi, care fusese acolo până la venirea rușilor în 1940, domnul Ciutacu. L-am căutat și în România, și pe copiii lui, dar n-am dat de nimeni. Domnul Ciutacu era la noi acasă, ne-a primit bine și ne-a zis: “Să n-aveți frică, nici un evreu nu va fi maltratat” și așa a fost. El ne-a adunat pe toți la o altă casă, tot mare, în caz că venea armata ca să ne nimicească. A pus și un jandarm să vegheze să nu ni se întâmple ceva. Dar după aceasta a primit ordin și n-a putut să nu-l execute, că și așa făcuse destule care nu erau conforme cu linia regimului Antonescu, și am fost trimiși la Râșcani, la casa unui mare boier,. Acolo a fost înființat un lagăr provizoriu.
Când se petreceau astea?
Asta se petrecea la sfârșitul lui iunie, începutul lui iulie 1941. Închipuiți-vă că șeful postului de jandarmi, domnul Ciutacu, venea cu căruța la noi în fiecare duminică, ne aducea de mâncare și când a văzut că oamenii de acolo – peste 3000 erau în lagăr – beau apă din iaz, ne aducea canistre cu apă de la Duruitoarea Veche.
Cât ați stat în lagăr la Râșcani?
Am stat acolo vreo trei luni, după care am fost mutați la Mărculești, unde am stat două săptămâni. Am nimerit la Mărculești într-o perioadă în care au fost omorâți mulți evrei.
Cine-i omora?
Jandarmii români de acolo. Pe unii îi înecau în Nistru, pe alții într-un iaz din apropiere, și pe loc au împușcat.
Ați fost martor sau ați auzit că au făcut asta?
Nu, am fost martor doar la uciderea a șase tineri care au fost îngropați de vii în fața noastră. Asta se petrecea la poarta de ieșire din lagărul de la Mărculești, care era îngrădit cu două rânduri înalte de sârmă ghimpată. Și când ieșeam pe poartă, șeful jandarmilor a dat ordine să se adune tot aurul, cine are obiecte de aur să le predea. Unii au dat, dar alții nu, probabil îl ascunseseră și atunci de ciudă a dat ordin și șase tineri au fost îngropați de vii.
Și cum s-a petrecut uciderea?
Noi când am ajuns acolo, gropile erau deja săpate și au fost împinși în ele și acoperiți cu pământ. Am auzit strigătele lor, ei ridicau capul din groapă, dar în zadar.
Desi ma consider un om bine informat nu am mai auzit asemenea marturii.
Daca asa s-a intamplat este groaznic.
Este posibil ca aceasta atitudune sa fie o reactie la modul in care au actionat evreii din Basarabia in momentul retragerii trupelor romane in urma ultimatumului sovietic. Poate aveti date si despre aceasta perioada.
Spun acest lucru fiindca evreii din Romania nu au fost tratati astfel.
Domnule Gheorghiu,
Niciodată să nu mai faceți afirmația cu „reacția la modul în care au reacționat evreii în momentul retragrii armatei române” care nici la o dicuție la bodegă nu mai este acceptabilă.
Nu pot decât să fiu uimit că după aproape cinci ani de la publicarea Raportului Comisiei Wiesel http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf recunoscut oficial de statul român, dumneavoastră nu păreți să fi aflat de conținutul său, care atribuie responsabilitatea uciderii a peste 250000 de evrei și 11000 de romi regimului Antonescu.
Dacă nu aveți răbdare să citiți cele 424 de pagini ale raportului, deși ar fi foarte necesare pentru a vă scoate din totala ignoranță în care vă aflați, atunci vă recomand câteva articole publicate în revista ACUM:
Confuzia între regimul Antonescu şi naţiune – interviu cu Mihai Ionescu, vicepreşedinte al comisiei “Elie Wiesel” de cercetare a Holocaustului în România (I)
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7505
“Cei care neagă Holocaustul ar trebui să gândească mai întâi” – interviu cu Mihai Ionescu, vicepreşedinte al comisiei “Elie Wiesel” de cercetare a Holocaustului în România (II)
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7549
„Antonescu a fost în acelaşi timp călăul şi salvatorul evreilor” – interviu cu Ottmar Trașcă
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7728
Holocaustul din Transnistria – o supraviețuitoare dă o replică negaționiștilor , de Sonia PALTY
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7808
Un portret realist al lui Antonescu – Dennis Deletant
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=10512
Îmi dau seama uneori citind astfel de ecouri că de cele mai multe ori scriem degeaba în revista ACUM.
Fara nici un dubiu,asa a fost. Sunt basarabean si cand ne-am intors din refugiu in satul Teleseu, jud. Orhei,unde tata era preot, am aflat cu stupoare ca jandarmul Neacsu, impuscase cu sange rece o femeie evreica, care isi ducea zilele carand in spate un cufar cu marfa pe care o vindea satenilor.
Femeia asta nu omorase o musca in viatza ei. Mai erau doua familii de evrei ,care tzineau fiecare cate o bacanie cu maruntzisuri. Acestia plecasera in Rusia, femeia cu cufarul ei,nu. Nu stia ce o asteapta. Eram copil si m-a indignat uciderea femeii. Nimeni din sat nu reactzionaseStiu ca mama a facut scandal, dar Neacsu a fost mutat si atat.
Trist tare,dar adevarat
domnule Clej, eu unul nu consider ca scrieti degeaba. Mai mult, as dori sa public o parte din prima parte a interviului de mai sus pe blogul meu. tocmai pentru ca, dupa cum spuneti dumneavoastra, e plin internetul de negationisti.
Publicarea partiala a interviului va fi insotita de un link catre pagina pe care se afla initial pe Acum si de un alt link direct catre pagina principala a revistei.
va multumesc anticipat
Salut curajul domnului Stoian de a scrie această mărturie. Așa s-a întâmplat în aproape toate satele basarabene unde locuiau evrei (atenție, de LIMBĂ ROMÂNĂ), ca urmare a ordinului „de curățare a terenului”, adică de omorâre a evreilor din mediul rural, dat de criminalul împotriva umanității Ion Antonescu.
Domnule Olahus, oricând doriți puteți prelua articole de pe pagina revistei ACUM cu menționarea sursei.
Domnule Clej,
N-am intzeles,dece,,curajul”?Adica trebue sa ai curaj sa spui ce-ai trait?Nu spun ca-s documentat,ca am citit tot felul de rapoarte,dar in perigrinarile mele cu lucrari de electrificare prin tzara,am stat de vorba cu oamenii,iar in ceeace priveste ,,trecutul”,am aflat multe dela cei in varsta,care au trait evenimente tragice.Asa de pilda prin 1957,cand executam la Iasi,in regiune, lucrari de electrificare imi spunea un satean ca la Podul Iloaiei au fost dusi in vagoane de marfa sigilate evrei de pe la Iasi,lasatzi acolo fara apa si mancare cateva zile.Murisera multzi.La Bacau,la fel am aflat ca prin Iulie 1941 prin gara trecusera garnituri de vagoane cu evrei spre lagare undeva prin Oltenia.Femei,batrani tzipau,copiii plangeau si cereau apa,.Eu, si nu altul,in obor la Chisinau,eram elev in cl.2-a la liceu,am asistat neputincios la jecmanirea pe timp de iarna a unei coloane de evrei in drum spre Transnistria.In carutze trase de cai erau copii, batrani,bolnavi,ceilaltzi erau pejos,in ploaie si bunitza.Nu totzi basarabenii erau lipsitzi de inima,dar,din pacate,erau destui care pentru o paine,cereau si primeau un guler de astrahan ori o caciula la fel.Pretzul unei gaini fripte era cel putzin o scurta imblanita.Voi fi crezut sau nu voi fi crezut,pana la ultima suflare nu voi putea uita aceste imagini.Cum vrem s-o intoarcem,pentru o mana de evrei comunisti,la Iasi ori la Odesa, nu exista nici un fel de justificare,in fatza oamenilor ori a lui Dumnezeu,sa omori ,sau sa chinui,nici macar o fiintza numai pentruca era evreu.O spun ca crestin ortodox,si basarabean roman.
Ca o parere personala acest subiect,nu trebue uitat,si nici inchis,atata timp cat se gasesc indivizi care nu numai ca contesta ca aceste crime au existat,dar le mai si aproba prin acel ,,asa le trebue”.
Domnul Stoian nu realizeaza probabil cat de pretioasa este marturia sa. Domnia-sa este pur si simplu un om cinstit in a carui minte nu-si au loc minciuna sau perfidia. Iar a spune lucrurilor pe nume nu reprezinta un act de curaj.
Domnule Stoian, familia dv. are mare noroc sa va aiba, dupa ce ati supravietuit (nu stiu cum) anilor de comunism din Romania. Sper sa va aprecieze la justa valoare!
Domnule Stoiam,
Uitați-vă numai pe acest fir unde apar ecouri de la oameni „bine informați” care se declară uimiți de faptul că astfel de lucruri sau petrecut.
În momentul în care ești tratat drept „trădător” sau „jidănit” dacă spui adevărul sau îndrăznești să confrunți mitul că Antonescu a fost un protector al evreilor din România a spune ceea ce spuneți dumneavoastră este un act de curaj moral.
stimate domnule Stoian, astfel de marturii cutremuratoare trebuie popularizate. motiv pentru care va cer permisiunea sa va public randurile de mai sus (ultimul comentariu, indeosebi, poate si celalalt) pe blogul meu despre relatii interetnice, http://maghiaromania.wordpress.com
daca sunteti de acord, mai am nevoie sa imi spuneti daca Stoian este nume de familie /de botez sau pseudonim (in ambele cazuri e ok, doar ca in ultimul voi scrie „un cititor care semneaza cu pseudonimul Stoian”. subliniez ca si eu folosesc un pseudonim (usor identificabil cu identitatea mea reala, de catre cine da un search pe internet) si nu vad o problema din asta, e doar o formalitate de redactare.
Domnule Stefan,
Am spus ce-am trait nu pentru a aduna simpatii ori altceva sa- mi tzina de cald.Si nu consider un act de ,,curaj moral”spusul unnui adevar trait,ci odatorie omeneasca,atat timp cat mai suntem oameni.
In paranteza fie spus,daca doritzi sa aflatzi cum ,,am supravietzuit comunismului”,si daca avetzi un bob zabava,cautatzi pe google ,,dumitru stoian condamnat la moarte supravietzuind comunismului,in libertate fara radacini”.Si va mai rog ceva:nu difuzatzi acest text,nu vreau sa-mi fac reclama,n-am nevoe de asa ceva.daca voi putea,voi sustzine in continuare orice initziativa de bine pentru oricine.Va felicit pentru tzinuta publicatziei dvs.
Domnule Dumitru Stoian,
Colegul Clej a dat drumul ecoului dv. Nu e vorba de publicitate. Va raman indatoritor pentru onoarea pe care ne-o faceti participand in forumul nostru de discutii. Peroane ca dv. ar putea sa ajute prin simpla oferire a informatiei despre ele insele, ca dovada vie ca reperele morale sunt posibile intr-o lume zdruncinata din temelii ca aceea a Romaniei de azi.
Poate chiar ne veti oferi privilegiul de a publica fragmente din cartea dv. la rubrica „Marturii”!
Am citit articololul d-stră d-le Clej, am fost impresionată de cele citite, cunosc faptete celor din Gărzile de fier. Şi mama tatălui meu a fost scoasă din casa ei şi împuşcată împreună cu un copil de doi ani, în faţa celorlalţi copii mai mari. O fetiţă de 4 ani a rămas handicapată pe toată viaţa. Îmi pare bine că am găsit un loc în care pot fi ascultată, tatăl meu poartă şi azi la 86 de ani, durerea care n-a interesat pe nimeni şi se va consola puţin că sfârşit se ştie. Asta s-a întâplat la Dorohoi, în timpul pogromului.
Vă mulţumesc
Felicia Herscovici
domnule stoian, daca dumneavoastra vreti sa nu va republic comentariul, va voi respecta dorinta, desi ma intristeaza. continui sa cred ca astfel de marturii merita publicate pe toate blogurile, si nu minciunile antisemite care confunda anticomunismul cu ura fata de un popor intreg.
totusi, nu ma puteti opri sa dau un link catre comentarii si unul catre cartea dumneavoastra
Stimată doamnă Herșcovici,
Faptele relatate de Șabs Roif nu au fost comise de Garda de Fier, care la acea dată fusese trecută în ilegalitate, ci de armata și jandarmeria română, iar responsabilul pentru aceste acte criminale a fost Ion Antonescu. Iar bilanțul, potrivit raportului Comisiei Wiesel, publicat acum aproape cinci este de de 280000 – 380000 de evrei și 11000 de romi care și-au pierdut viața în teritorille administrate de România în perioada 1940 – 1944.
Contați pe noi să combatem această minciună ordinară că regimul Antonescu nu a fost implicat în Holocaust.
Stimate Domnule Olahus,Nu-mi dau seama cine suntetzi,dar cred ca …de bine.Daca credetzi ca cele relatate de mine folosesc intr-adevar,las deoparte retzinerea mea privind popularitatea ori reclama,cum vretzi sa-i spunetzi,si putetzi folosi dupa cuviintza istoriile traite traite de mine ori aflate dela martori oculari.Repet ce i-am scris d-lui Stefan,si prin ceeace am scris in carte,prin articolele sin relatarile mele din lumea a treia pe unde am lucrat 25 de ani, manat de necazuri,n-am urmarit sa fac vre-un capital de simpatie eftina ori politica pe sponci.Daca vretzi,am trait trei vietzi,si nu vreau decat sa deschid cat pot ochii celor care vor sa ma asculte.
Iată ce ecou a fost postat la alt articol:
Titlul articolului: Un eșec usturător și binemeritat pentru Ion Coja
Autorul articolului: Petru CLEJ
Ecou: Cine a dovedit HOLOCAUSTUL in Romania? Poate Wiessel & Co, nu documentele si istoria. De holocaustul romanilor cand declarati ceva?
Autor:
Vă întreb, stimați cititori, e sănătoasă la cap persoana care postează un astfel de text?
Domnule Clej,
Boala din nascare,leac nu are.Asa ca vedetzi-va de treaba,si ocupatzi-va de treburile serioase.In vest sunt legi care penalizeaza drastic asemenea afirmatzii.Dar,cum la noi e ca la nimeni,fiecare face ce vrea,spune ce-l tae capul,asa incat mare lucru nu se prea poate face intr-o societate in care lipsesc total norme de comportament si de morala.Uitatzi-va imprejur la ce vretzi,la dascali,la politicieni,la afaceristi,la medie, si, nu in cele din urma,chiar la cea mai mare parte a slujitorilor bisericii.Iar daca vorbim de celula de baza a unei societatzi cat de cat normala,la familie ma refer,avetzi un tablou concludent a starii natziunii noastre.Dvs ceretzi prea mult.Si de unde nu e,nici Dumnezeu nu cere,nu?
Acest ecou arată, domnule Stoian, că nu înțelegeți nimic din politica noastră editorială, fapt pe care l-ați probat în mai multe rânduri, inclusiv prin refuzul de a publica ecourile despre mărturia personală cu privire la Holocaustul din România.
În opinia dumneavoastră educația și informarea nu au niciun efect.
Pentru știința dumneavoastră și n România există legi care incriminează negarea Holocaustului și noi, spre deosebire de dumneavoastră, nu adoptăm o atitudine cinică sau fatalistă.
Dacă dumneavoastră considerați că acesta nu e un subiect „serios” atunci mă întreb la ce mai citiți această revistă pe care noi nu o facem de amorul artei.
domnule Stoian, numele meu il puteti afla aici
http://maghiaromania.wordpress.com/2008/09/29/in-legatura-cu-atacurile-de-pe-siteul-gandul/
(nu se deschide linkul din comentariu, dar puteti copia adresa si sa o puneti in spatiul de adresa din Internet Explorer/Mozilla Firefox/ ce program de navigare pe net folositi.
mai usor, cutati pe net „In legatura cu atacurile de pe siteul Gandul”
pe scurt, sunt o persoana care raspunde la numele respectiv si care nu se poate lauda cu experienta dumneavoastra de viata. Dar care crede, asemeni dumneavoastra, ca trebuie sa fim mai intai oameni, si apoi romani, rusi, americani, evrei, unguri etc.
http://maghiaromania.wordpress.com/2009/11/01/gropile-erau-deja-sapate-%C8%99i-au-fost-impin%C8%99i-in-ele-%C8%99i-acoperi%C8%9Bi-cu-pamant/
am publicat pasaje din cele povestite de domnii Roif si Stoian, cu multumiri acestuia din urma si domnului Clej.