Alma Rosé, una dintre cele mai mari și mai puțin cunoscute muziciene din Europa, a condus o orchestră de femei în lagărul de la Auschwitz. Detaliile vieții ei extraordinare nu sunt toate cunoscute, deși cercetarea începe să ofere mai multă lumină asupra poveștii Almei.
Născută în 1906, Alma Rosé se trage din două dintre cele mai mari familii muzicale din Europa, ambele evreiești și ambele afectate de antisemitismul visceral care a cuprins Europa. Tatăl ei, Arnold Rosenblum (și-a schimbat numele în Rosé), a condus Filarmonica de la Viena și a fondat Cvartetul Rosé, care se bucura de faimă în toată Austria în primii ani ai secolului al XX-lea. Mama ei, Alma Justine, a fost sora mai mică a marelui compozitor Gustav Mahler.
Alma a pășit pe urmele lor ilustre, a fondat o orchestră de femei numită „Waltzing Girls” în Viena și şi-a format o carieră de violonist maestru. A făcut turnee în întreaga Europă în anii 1930 și 1940.
Alma Rosé a ales să rămână în Europa, ascunzându-şi evreitatea și încercând să se identifice cu societatea creștină.
Frica și antisemitismul au dominat. Unchiul Almei, Gustav Mahler, a fost șomer la fiecare câțiva ani, în ciuda faptului că a fost unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Evreii au fost interziși în multe dintre cele mai mari orchestre din Europa. În 1897, când Mahler a candidat pentru a deveni director al Operei din Viena, i s-a spus că un evreu nu va putea vreodată să conducă acea orchestră. Mahler s-a convertit la catolicism şi pare să fi internalizat antisemitismul epocii, făcând toate eforturile pentru a-şi afişa germanitatea și admirând antisemiți precum compozitorul Richard Wagner. Mahler s-a căsătorit cu o femeie care ura evreii și care l-a disprețuit pe Mahler, deși a rămas căsătorită cu el.
În acest context, Alma Rosé a ales să rămână în Europa, ascunzându-și evreitatea, ca și unchiul ei, încercând să se integreze în societatea creștină. Alma a îmbrățișat catolicismul și s-a căsătorit cu un violonist ceh ne-evreu, Vasa Prihoda, care pare să fi maltratat-o și a divorțat de ea după doar cinci ani de căsătorie. Deși fratele și cumnata ei au fugit de naziștii și au plecat în America, Alma a ales să rămână în Europa, deși plecase pentru o vreme la Londra cu tatăl ei. Chiar și în timp ce nazismul era în plină expansiune și evreii fugeau, Alma a continuat să concerteze în Europa continentală.
La începutul anului 1943, Alma a fost arestata în Franța. Toate încercările ei de a-și ascunde evreitatea au fost în zadar. În ochii naziștilor, Alma era în primul rând evreică. Ea a fost trimisă la lagărul de concentrare francez Drancy, iar apoi, în iulie 1943, la Auschwitz.
Multe lagăre de concentrare aveau orchestre. Aceste grupări macabre erau alcătuite din deținuți nenorociți, care urmau să joace pentru gardieni și, uneori, pentru deținuți. Membrii orchestrei au fost ținuți în viață atâta timp cât erau muzicieni utili. Gărzile și supraveghetorii germani erau adesea amatori de muzica și aveau o plăcere sadica de a asculta serenade executate de prizonieri ale căror vieți depindeau de ei.
Când Alma a sosit la Auschwitz, ea a fost desemnată să se ocupe de orchestra de femei și a devenit noul ei dirijor. În acel loc infernal, Alma și-a luat în serios sarcina muzicală și a transformat grupul de muzicieni de duzina într-o orchestră simfonică profesională la nivel înalt, a cărei faimă s-a răspândit în brutalul sistem penitenciar nazist.
Foarte puțini dintre membrii orchestrei erau muzicieni profesioniști, dar Alma și-a dat seama că singura modalitate de a supraviețui era sa fi o persoana utilă, și asta însemna să cânți muzică la un standard înalt. A început să recruteze noi muzicieni. A pus un accent special pe angajarea de femei evreice pentru orchestră ca o modalitate de a le salva viața. După o viață de negare a evreimii ei, Alma i-a îmbrățișat acum pe ceilalți evrei și a lucrat febril pentru a-i salva.
I-a obligat pe muzicieni să repete timp de opt ore pe zi. Ca urmare, orchestra nu mai trebuia să interpreteze afară în zăpadă și ploaie. Camera în care trăiau ea și ceilalți muzicieni era rece și umedă. Nu îndrăznea să ceară condiții îmbunătățite pentru cei care erau considerați mai puțin decât sclavi. În schimb, ea a subliniat că podeaua de noroi a cazărmii lor era dăunătoare pentru instrumente. Muzicienii s-au mutat curând într-o clădire care avea o podea din lemn…
Alma Rosé a murit subit pe 4 aprilie 1944. Până atunci, orchestra a fost atât de solicitată încât a fost rugată să interpreteze concerte speciale, în plus față de ritmul obișnuit de spectacole de două ori pe zi. Alma interpreta la o petrecere privată a unor gărzi brutale SS când s-a îmbolnăvit brusc și a fost trimisă la spitalul din lagăr, unde a murit două zile mai târziu. Cauza morții ei nu a fost niciodată raportată.
Orchestra a continuat până în septembrie 1944, când trupele aliate se apropiau de Auschwitz. Membrii orchestrei au fost trimiși la Bergen-Belsen. Unii au supraviețuit și au fost eliberați de trupele britanice pe 15 aprilie 1945.
Rabbi Hillel, un celebru învăţat în religie iudaică, spunea: „Într-un loc unde nu există lideri, străduiește-te să devii lider” (Etica Părinților, 2:6). În adâncurile Holocaustului, cu moartea și mizeria în jurul ei, Alma Rosé a găsit cumva puterea de a împlini aceasta maximă.
Nu vom ști niciodată exact câte vieți au fost salvate datorită Almei Rosé şi a acțiunilor sale curajoase cu orchestra de femei din Auschwitz, dar știm că acțiunile ei au contat.
Chiar și în iadul care era Auschwitz, Alma a găsit puterea să se gândească la alții.
Yvette Alt Miller, 7 iulie 2018
Preluat cu permisiune din publicaţia aish.com
Traducere din engleză – Wanda Lucaciu