caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Umanitare



 

Pasărea Măiastră

de (21-11-2013)

 
În ultimii ani internetul şi multe reţele de socializare ne oferă şansa exprimării gândurilor, a opiniilor şi totodată devin o comunicare rapidă interumană, o descoperire a prietenilor, a foştilor colegi de şcoală.

Deunăzi am primit cu tristeţe vestea că unul dintre prietenii mei de o viaţă se află într-o situaţie precară de sănătate.

IonVincentDanuIon Vincent Danu, pictor de mare talent, trăieşte în provincia Quebec, Canada. Deşi după revoluţia din ’89 a sperat în schimbări pozitive în România, a ales calea exilului lăsând totul în urmă ca oricare alt imigrant.

Condiţiile economice, timpurile actuale nu sunt întotdeauna prielnice artelor. Am spune că un război crâncen al existenţei împinge muzele către tăcere.

Artiştii – servanţi ai creaţiei adevărate, sunt din păcate forţaţi să trăiască într-o austeritate impusă de rigorile artei. Nu încerc să definesc în cuvinte mari condiţia artistului, însă într-o retrospectivă succintă majoritatea creatorilor adevăraţi au reuşit cu greu să subziste din rezultatele muncii lor.

Ion Vincent Danu şi-a dedicat întreagă viaţă picturii, artei fotografice. În decembrie ’89 s-a distins ca fotoreporter, imortalizând momente istorice, frescele stradale ale unor lupte sângeroase.

A crezut într-o restauraţie, într-o nouă viaţă, ca toţi tinerii artişti din acea vreme.

Un poet, confrate comun, m-a rugat să adresez comunităţilor de români, de artişti o invitaţie caritară, o mâna întinsă pictorului, atins de o suferinţă grea.

Contribuţia fiecăruia nu ar fi o avere, ar însemna mult însă pentru prietenul nostru, Ion Vincent Danu.

Poate tablourile sale sunt necunoscute, însă o incursiune de câteva minute pe Google search vă poate oferi o impresie.

ion vincent danu 2 meika

Surprind prin cromatică puternică, prin asocierea cu culorile din Van Gogh, unde ele vorbesc de la sine şi te captivează asemenea spaţiului solar mediteranean, unde galbenul e galben, albastrul e albastru, aş spune că redescoperirea culorii se face prin redarea lor din starea reală uzitând de copaci, flori şi chiar îmbinări de elemente fantastice, suprarealiste.

Pictura sa ajunge la un nivel de expresie a miracolului, a magiei prin elemente preluate din credinţe populare, din folclor (pasărea măiastră, broasca ţestoasă…).

fantascape-3-with-marvellous-hen

M-a impresionat simbolul “de pasăre măiastră”, de contingent al schimbării miraculoase, de înălţime a credinţei în aducere a bunăstării, a împlinirii în viaţă noastră.

Un îndemn elementar mă împinge să fac un apel simplu la generozitatea fiecăruia dintre noi. În felul acesta contribuim şi noi să fim părtaşi într-o mare măsură în ajută pe aproapele nostru, un pictor dedicat pasiunii sale pentru artă să, un om ca şi noi ceilalţi.

Oricând am putea fi şi noi în această situaţie nefericită.

Închei apelul meu cu un pasaj din scrisoarea primită de la pictorul Ion Vincent Danu :

“O să-mi facă bine, desigur, să-mi văd desenele şi picturile răspândite. Îndemnaţi prietenii „bogaţi” (chiar şi pe ai noştri, comuni, că mie mi-e ruşine) să cumpere reproducerile care le plac de la Ion Vincent Danu pe Fine art America (a print is only 17$ + shipping and handling) sau RedBubble. Chiar şi sume aşa mici pot ajută. Se intră direct prin PayPal.”

Situl artistului: http://ion-vincent-danu.artistwebsites.com/

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cum să desenezi un cerc

Îmi pare rău, dar mai curînd sau mai tîrziu va trebui să desenaţi un cerc pentru cineva. Cum?...

Închide
3.239.97.34