Un pescăruş, o mare, un vis albastru
Bizar şi ireal, în timp,
poate fi volatil
să asculţi zbuciumul mării
cum se loveşte de stânci şi maluri.
Stiloul îţi cade din mână,
acum nu te mai poţi concentra,
ţi-am invadat mintea,
toată această sensibilitate
îţi urcă, pas cu pas,
din vârful degetelor de la picioare.
Acolo, vălurite, multe păduri adânci
şi vise profunde prin care frunzele ne-nghit,
în acel pământ mistuitor, căldura va exploda,
iar noi vom fi fragmente.
Viaţa-i un contrapunct,
o lecţie învăţată este o şansă luată vieţii,
inimile menţin doar fluxul
cu imaginaţia, acel sentiment profund.
Vârful de dragoste ţi-a sărutat inima,
răspunsul tău furtunos este de a valida tot,
cu nerăbdare aştepţi ziua în care ne vom întâlni.
Multe sărutări vor fi furate atunci,
până când voi rămâne
fără suflare în braţele tale,
mă vei proteja, apoi,
la fel cum pescăruşul albastru
îşi protejează puii,
vei fi acolo, pentru mine,
când apare întunericul
şi la ivirea primilor zori ai luminii,
mă vei duce în jos,
în acea spirală de dragoste
în cazul în care
nu am fost niciodată înainte.
Vederea mea te copleşeşte,
în inimă puterea ţi-e activată,
căldura mea umple aerul dintre noi,
emoţia rulează adânc un curent asaltat de foc,
în timp ce mâinile îţi coboară, delicat, pe spatele meu…