Scandalul steagului secuiesc demonstrează din nou cât de uşor naţionalismele se pot folosi de o problemă cu caracter local, transformând-o într-un element care subminează o relaţie bilaterală fragilă, cea dintre România şi Ungaria , relaţie care de-alungul anilor, cu eforturi, s-a menţinut la un nivel rezonabil, ba chiar în multe domenii la unul foarte bun, conflictul făcând şi alte victime„colaterale”. Acest articol nu doreşte să stabilească vinovăţii ci consecinţe. Dar nu pot să nu spun că folosirea steagului era o chestiune care trebuia rezolvată pe plan local, cu bunăvoinţă şi compromis, fără să i se dea amploare . Din păcate, patimi din ambele tabere, încăpăţânări şi exagerări au transformat-o într-o controversă care a înveninat atmosfera. Bucureştiul era cât pe ce să-l declare pe ambasadorul Ungariei persona non grata. Budapesta a sărit să apere „demnitatea” secuilor, drepturile maghiarilor care au fost afectate , după părerea ei, de interzicerea arborăii unui steag. Paradoxul este că , deşi a fost vorba de apărarea maghiarilor, manifestările din Ungaria, organizate pe plan local şi guvernamental au avut un efect de bumerang şi i-au lovit tocmai pe cei desemnaţi să fie apăraţi – pe maghiarii din România.
Cine a urmărit cu atenţie luările de poziţie ale liderilor U.D.M.R., cei care reprezintă interesele celei mai mari părţi a maghiarilor din România, şi-au putut da seama că poziţia luată de Budapesta nu le-a picat deloc bine. Aş putea să afirm fără să exagerez că au fost îngroziţi. Ei au dat de înţeles foarte clar că este vorba de o problemă internă care trebuie să fie soluţionată în România şi nu de către oamenii politici din Ungaria. Şi-au dat seama că ar putea pierde un mare câştig dobândit prin munca şi eforturile asidue de ani de zile – relaţiile civilizate, de colaborare cu populaţia majoritară românească. Şi aici vreau să arăt la ce concluzie am ajuns , legată de acest scandal exagerat în mod artificial. În declaraţii ale unor lideri politici români şi în multe articole apărute în presa română s-a subliniat că tot scandalul are o miză de politică internă din Ungaria şi anume alegerile legislative din 2014, că prin măsurile luate în Ungaria-arborarea pe diferite clădiri şi în diferite oraşe a steagului secuiesc şi prin diversele declaraţii ale demnitarilor Fidesz, se doreşte câştigarea electoratului maghiar din România, a celor care au cerut şi au dobândit şi cetăţenia ungară şi care, la fel ca românii cu dublă cetăţenie împrăştiaţi în diferite meleaguri, au drept de vot. (Am ţinut să fac această ultimă precizare, ţinând cont de unele sugestii făcute în parlamentul român ca cetăţenilor de naţionalitate maghiară care s-ar duce să voteze, să li se ia cetăţenia română). Eu cred că, da, este adevărat- miza scandalului cu steagul secuiesc este o problemă de politică internă dar nu din Ungaria ci din România. Ea are o ţintă precisă – discreditarea UDMR de către actualul regim de la Budapesta.
Argumentul scrutinului din 2014 din Ungaria nu stă în picioare din mai multe motive. La ora actuală, în toate ţările în care trăiesc maghiari care şi-au cerut cetăţenia, numărul cererilor depuse a fost de 400.000. Până în 2014 poate va mai creşte dar nu cu mult. Cifra a fost prezentată recent de Zsolt Semlyén, vicepremierul Ungariei. El nu defalcat-o , deci nu ştim exact câţi dintre ei sunt din România. Să presupunem că 200.000. Nu se ştie nici câţi dintre aceştia se vor duce să voteze. Cunoscând procentele din secuime la diferite scrutinuri, numărul nu va fi semnificativ. Şi oricum, potrivit unor sondaje , două partide din Ungaria sunt populare în Ardeal-Fidesz şi , într-o oarecare măsură Jobbik. La ora actuală şi în perspectivă, alegerile legislative în ţara vecină vor fi câştigate tot de Fidesz şi de Viktor Orban, poate nu cu două treimi dar cu o majoritate destul de confortabilă.. Cu toate dificultăţile economice prin care trece Ungaria, în pofida criticilor la adresa nerespectării unor principii democratice, Orban şi partidul său conduc în sondaje cu foarte multe procente, chiar dacă popularitatea lor s-a mai erodat. Dar poziţia uneori aniteuropeană a conducerii ungare şi nunaţele naţionaliste din discursurile liderilor îşi mai fac efectul. Din păcate, deocamdată nu există o alternativă credibilă la actualul regim. Opoziţia care a început să se organizeze- şi aici nu vorbesc de socialişti care sunt departe de a recâştiga simpatia populaţiei, ci de noile organizaţii ale societăţii civile- nu a reuşit să găsească o platformă comună şi să aibă o ofertă alternativă pentru viitorul Ungariei. Astfel că, deşi sunt binevenite toate voturile, nu maghiarii cu dublă cetăţenie vor câştiga alegerile pentru Orban.
Atitudinea autorităţilor ungare loveşte clar în UDMR, organizaţie neagreată de către guvernul Fidesz. Viktor Orban, Laszlo Köver, preşedntele parlamentului, cel care a vrut să-l înmormânteze cu pompă în Ardeal pe scriitorul fascist Nyirö József, şi ceilalţi lideri au suferit un eşec usturător când partidele maghiare din Ardeal pe care le-au sprijinit şi material şi moral, nu au reuşit să obţină nici un loc în parlament. În schimb, prin votul exprimat, majoritatea maghiarilor s-a pronunţat pentru UDMR chiar dacă există nemulţumiri şi faţă de Uniune – şi, cu toate că s-au mai pierdut nişte mandate, organizaţia maghiară este prezentă în cele două camere. La ora actuală, UDMR are de făcut faţă la două provocări- noua Constituţie a României şi regionalizarea, domenii unde ar fi vrut să negocieze anumite cerinţe ale maghiarilor. Se cunosc de-acum principalele doleanţe- eliminarea sintagmei „stat naţional” din Constituţie şi o regiune care să includă judeţele cu populaţie majoritar maghiară. Şi dacă înaintea scandalului cu steagurile, se gândea că poate ar fi avut şanse de compromis, Budapesta a reuşit să accentueze neîncrederea faţă de organizaţia maghiarilor şi să distrugă aceste şanse. Sunt convinsă că problema steagului se va rezolva şi se va da uitării, dovadă gestul făcut de Kelemen Hunor, liderul UDMR, care, la recentul congres liberal, i-a dăruit lui Crin Antonescu un steag secuiesc.Dar pentru maghiari „pierderile colaterale” vor fi mari. Deşi la unguri nu există zicala „Să moară capra vecinului”, Budapesta a aplicat-o cu succes la conaţionalii săi din România, ale căror interese spune că le apără. Depinde cum.