Premierul Netanyahu
În ultima perioadă, în Israel au avut loc trei procese ale căror consecinţe ar trebui să influenţeze în bine situaţia din ţară şi imaginea sa în lume. Este vorba despre alegerile legislative anticipate şi formarea noului guvern, cu caracter laic, fără participarea partidelor religioase şi cu o pronunţată reorientare către problemele sociale, vizita preşedintelui Barak Obama care a reafirmat angajamentul şi sprijinul Statelor Unite pentru statul evreu, cerând în acelaşi timp reluarea negocierilor de pace cu partea palestiniană şi, un ultim eveniment care a avut loc în urmă cu câteva zile, “împăcarea” cu fostul aliat strategic, Turcia.
“Stingerea” acestui ultim conflict a fost rezultatul demersurilor diplomatice ale Statelor Unite, implicării preşedintelui Obama, care au considerat necesar pasul, ţinând cont de interesele lor în regiune şi de două probleme sensibile care ar putea afecta în mod egal cele două state – ameninţarea nucleară iraniană şi războiul civil din Siria. De pildă, atât Turcia, în mai mare măsură dar şi Israelul, resimt efectele confruntărilor siriene, soldate cu mii de refugiaţi care se află la graniţa turcă dar şi la graniţa din nord a Israelului iar presupusele atacuri iraniene cu rachete, chiar dacă nu cu încărcătură nucleară, nu ar ocoli nici Turcia. În acest context, interesele comune ale celor două ţări de a contracara aceste ameninţări sunt mai importante decât conflictul de “prestigiu” care s-a iscat în urma intervenţiei armatei israeliene împotriva vasului Mavi Marmara care, în 2010, a vrut să spargă blocada impusă fâşiei Gaza. Printre militanţii pro-palestinieni aflaţi la bord se aflau şi cetăţeni turci. În timpul acestei intervenţii, nouă cetăţeni turci şi-au pierdut viaţa. Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat, Turcia rechemându-şi ambasadorul din Israel şi renunţând la numeroase contracte şi acorduri economice şi militare bilaterale.
În toată această perioadă, premierul Recep Tayyip Erdogan a avut mai multe declaraţii antiisraeliene, ultima în februarie când a afirmat că politica sionistă este o crimă împotriva umanităţii. Atitudinea lui a provocat un şir de critici din partea SUA, a Israelului şi a secretatului general al ONU. Mai târziu, Erdogan şi-a retractat declaraţia, susţinând că s-a referit doar la politica Israelului în Gaza şi că el personal, precum şi Turcia, au condamnat întotdeauna antisemitismul iar până la incidentul din Gaza ţara sa a întreţinut relaţii foarte bune cu Israelul, a fost gazda numeroşilor şefi de state şi premieri ai statului evreu. Deşi se vorbea de multă vreme despre încercările de normalizare a relaţiilor dintre cele două ţări, analiştii nu şi-au dat seama că retractările lui Erdogan anunţau de fapt acest demers.
Premierul Erdogan
Pentru Israel compromisul a fost destul de dureros. Turcia a pretins ca premierul Netanyahu să ceară scuze publice pentru acţiunile care au dus la moartea cetăţenilor turci, pretenţie refuzată de partea israeliană care a considerat că a avut dreptul să intervină, nemaivorbind de faptul că în prima etapă a intervenţiei, militarii israelieni care au ocupat vasul erau neînarmaţi. În schimb au fost atacaţi de cei care se aflau pe vas. Abia după aceea, un al doilea contingent de militari israelieni, de-acum înarmat, a venit în ajutorul camarazilor săi.
Săptămâna trecută, totuşi, premierul Netanyahu şi-a călcat pe inimă şi şi-a exprimat regretul pentru cele întâmplate, atât printr-o declaraţie dată de oficiul premierului cât şi personal, într-o convorbire telefonică cu Erdogan. “Premierul a dat de înţeles că rezultatele tragice legate de Mavi Marmara au fost fără intenţie iar Israelul regretă pierderea de vieţi omeneşti şi răniţii”, s-a arătat în document. La rândul său, biroul premierului turc a declarat că acceptă scuzele “în numele poporului turc” şi că în discuţiile pe care le-a avut cu Netanyahu, Erdogan a subliniat că cele două popoare au avut multe lucruri comune în istoria lor şi etape anterioare de prietenie şi cooperare” De acum înainte, vor urma demersuri pentru normalizarea situaţiei şi retrimiterea ambasadorilor în cele două capitale. Nimeni nu ştie cum a reuşit să-l convingă Obama pe Netanyahu să facă acest pas, probabil i-a explicat, ceea ce premierul israelian ştia de altfel, cât de importantă este pentru Statele Unite şi pentru aliaţii săi din regiune, o normalizare a situaţiei în actualele condiţii din Orientul Mijlociu. Este posibil ca Netanyahu, cântărind avantajele refacerii legăturilor cu Turcia, să se fi gândit şi la celebrele cuvinte ale lui Henric al IV-lea, “Parisul merită o slujbă”, regele protestant al Navarei acceptând convertirea la catolicism ca să devină suveranul Franţei. Cât de mare a fost implicarea personală a preşedintelui Obama, s-a văzut şi în alegerea locului şi momentului în care a fost anunţat evenimentul: într-un trailer parcat pe aeroportul Ben Gurion. Cu câteva minute înainte ca Obama să zboare la Amman, Netanyahu i-a telefonat lui Erdogan şi şi-a cerut scuze pentru atacul din 2010, dar Erdogan a dorit să vorbească cu preşedintele Obama înainte de a vorbi cu premierul israelian.
Chiar dacă, formal, reconcilierea a avut loc, mai este un drum lung de parcurs până la normalizarea completă, fapt recunoscut şi de Obama într-o conferinţă de presă la Amman. El a atras atenţia că cele două părţi mai au de soluţionat neînţelegeri serioase. Oficialităţi americane au amintit renunţarea de către Turcia a acuzaţiilor împotriva unor ofiţeri superiori israelieni şi plata unor compensaţii băneşti de către Israel Turciei. Cei doi lideri au discutat şi atenuarea restricţiilor asupra importurilor unor produse în Gaza, obiectivul urmărit de Mavi Marmara când a vrut să spargă blocada. Deocamdată nu s-au făcut aranjamente concrete, dar oficialităţile israeliene iau în considerare măsura dacă nu se vor mai lansa rachete din Gaza spre Israel, aşa cum s-a întâmplat chiar cu prilejul vizitei preşedintelui Obama.