De felul meu nu sunt fricoasă, nu mi-e frică de apă (ştiu sa înot), de furtună, de cutremure (dacă nu sunt prea mari), de boli (asta că sunt sănătoasă). Dar în ultimul timp, când mă uit în jur, deschid ochii şi urechile, mă apucă teama. Ceea ce de mult nu mi s-a întâmplat, mi-e teamă de viitor. Şi pentru mine este un semnal, deoarece aproape toată viaţa mea am fost şi o optimistă.
Acum, nu prea sunt. Mi-e frică de ceea ce se va întâmpla la noi dar şi în lume. Nu vreau să mă mai gândesc la ceea ce a fost astă vară când am fost de-a dreptul oripilată, ci mă gândesc la acest nou început. De după alegeri. La minunatul program al guvernului care ni s-a prezentat în timpul alegerilor. Nu cred că cineva a votat actuala guvernare din cauza programului. A fost un vot de ură împotriva unor persoane. Acum, programul electoral s-a transormat într-unul guvernamental. Foarte frumos dar irealizabil. Râsul de pe lume, mi-e teamă că vor încerca să-l realizeze şi asta va fi o mare nenorocire, fiindcă: de unde, cum, din ce?
Când a doua zi după câştigarea alegerilor a venit premierul şi a spus: ”nu mărim salariile, nu dăm bonuri de Crăciun, de vacanţă, mărim taxele (până la urmă nu s-au mărit, doar energia electrică şi gazele dar acolo de vină e UE, nu-i aşa?), în autobuz am auzit un pensionar care înjura… N-am avut curajul să-i spun că premierul a făcut bine, că mie mi-a fost frică de altceva, că se lansează în nişte cheltuieli care ne-ar nenoroci.
Mi-a fost frică de manevrele preşedintelui în numirea premierului. Nu-l iubesc, nu-mi place de el, dar dacă lumea l-a vrut, asta este. Mă gândeam cât o să scadă leul dacă nu se va face această numire, cât voi pierde la pensie şi în ce criză ne vom regăsi. Noroc că această frică nu s-a adeverit. Bănuiesc că şi preşedintelui i-o fi fost frică.
Mi-e frică de parlamentul de două treimi. Deşi Victor Ponta a spus că el are comun cu Viktor Orban doar prenumele, eu nu cred că numai atât. Un parlament de două treimi este o bombă cu efect întârziat, te îmbeţi de putere, nu-ţi mai pasă de ce zic ceilalţi, am văzut la vecini, au fost derapaje serioase în democraţie. Şi acolo s-a încercat reducerea prerogativelor Curţii Constituţionale, a fost redus numărul şi competenţele avocaţilor poporului (acolo erau mai mulţi – separat pentru mediu, pentru minorităţi şi alţii). Noi suntem încă la început, ar mai putea apărea şi alte asemănări. Până când voi vedea că n-am avut dreptate, mi-e frică.
Mi-e frică de ce se întîmplă în lume. Am fost foarte sceptică la „primăvara arabă”, am intuit că acea mare libertate nu va aduce la lumină şi nu va întări tendinţele democratice din acea lume, prea puţin cunoscute şi puse în practică, poate chiar neînţelese, ci islamismul mai radical care a fost ţinut în frâu în aceste ţări (el se îndrepta şi împotriva dictatorilor aflaţi la putere). Acum a ieşit victorios în Egipt, ţara în care, totuşi, există o opoziţie serioasă împotriva acestui curent. Un stat islamic în Egipt va influenţa, va întări această tendinţă şi în alte ţări din regiune, acolo unde încă nu s-a manifestat în plenitudinea sa. Va modifica harta geopolitică, va fi necesară o nouă abordare. Israelul, care până de curând putea să se încreadă în Egipt, va trebui să se confrunte cu un alt inamic islamic şi aici consecinţele sunt multiple, care merită abordate separat.
Mi-e frică atunci când văd ce se întâmplă în Statele Unite, când copii nevinovaţi mor împuşcaţi de un nebun care poate să-şi cumpere arme fără nici un fel de probleme, şi acest drept care, cu anumite restricţii, există şi la noi, a avut de-acum consecinţe. Şoferul furios că altul merge prea încet sau îi barează drumul sau are ochii negri, iese din maşină, scoate pistolul (chiar dacă e cu bile sau cu nu ştiu ce altceva) şi trage în celălalt. E vorba aici de gest, nu de încărcătură, spre norocul lui şi al victimelor. (Nu mai vorbesc de relativa uşurinţă cu care se pot achiziţiona şi la noi arme adevărate). Şi dacă stau să mă gândesc, aş mai găsi şi alte motive de frică.
Poate că am exagerat niţel, poate că temerile mele nu se vor adeveri iar în 2013 lumea va fi mai bună. Oamenii, dându-şi seama că „sfârşitul lumii” s-a amînat din nou, poate se vor gândi să o facă mai bună. Există în iudaism o expresie splendidă „tikkun olam”, să îndrepţi lumea. Omul este îndemnat ca, împreună cu Dumnezeu, să îndrepte lumea, să o facă mai bună. Eu aş alege-o ca un îndemn pentru 2013 şi pentru toţi anii pe care-i voi mai trăi. Atunci cred că mi-ar dispărea şi frica..