Sunt intr-adevar Moscova si Washingtonul pe calea concesiilor, si daca da, cat de departe vor merge acestea? Raspunsurile au inceput deja sa se contureze, dar un prim bilant va fi facut abia dupa vizita liderului american Barack Obama la Moscova, un eveniment care ar putea sa puna cu adevarat capat Razboiului Rece in varianta moderna, dintre Federatia Rusa si statele occidentale. Dar asta, cu o conditie – daca tandemul Dmitri Medvedev – Vladmir Putin va admite ca e momentul sa depaseasca cu adevarat mostenirea epocii sovietice, si nu va schimba din nou tonul in ultima clipa, asa cum a facut-o de nenumarate ori in ultimii doi ani. Si mai ales, daca va arata ca e dispus sa dea la fel de mult pe cat va primi sau pe cat a primit deja, si sa cedeze tot atat cat si partenerii de dialog.
Acest razboi post-razboi a imbracat, din ianuarie 2008, numeroase forme, de la cel al vorbelor si manevrelor militare pana la taierea gazului unei Europe ce a dat impresia ca ar intoarce spatele Kremlinului, orientandu-se catre alte axe ale puterii. Rusia a jucat de fiecare data de pe pozitii de forta, si a tinut sa demonstreze pe orice cai – dar mai ales pe cai ofensive, ca nu poate fi ignorata, ca nu accepta sa fie ignorata nici din punct de vedere politic, si cu atat mai putin din punct de vedere militar, pentru ca reprezinta un factor important in ecuatia asigurarii securitatii globale. Si s-a privit intotdeauna nu ca un factor component, ci ca pe unica solutie a acestei ecuatii.
De cealalta parte a Oceanului, SUA a evitat sa ridice manusa ruseasca, raspunzand tacticii ofensive nu cu una defensiva, ci cu una diplomatica. Inca din perioada campaniei pentru Casa Alba, liderul american a dat clar de inteles ca intentioneaza sa intoarca o foaie importanta in ceea ce priveste relatiile externe ale Statelor Unite, relansand dialogul cu Moscova. Washingtonul a aplicat aceeasi politica a diplomatiei de cate ori Rusia a ridicat tonul – evolutia recentelor negocieri de la Geneva, pentru solutionarea situatiei din Caucaz, si sprijinul vadit al Kremlinului fata de administratia comunista de la Chisinau reprezinta poate cele mai elocvente dovezi in acest sens. Rusia nu a raspuns cu aceeasi moneda, punand pe tapet, de fiecare data cand lucrurile pareau sa ia o intorsatura favorabila, marile dosare ramase nerezolvate. Printre ele – Georgia si statutul celor doua regiuni separatiste, Osetia de Sud si Abkhazia, Ucraina, extinderea NATO in Europa si, nu in ultimul rand, controversatul scut anti-racheta.
Kremlinul a avut castig de cauza – si inca unul rasunator, anul trecut, la Summitul NATO de la Bucuresti. Targul “Georgia si Ucraina contra scut” a fost incheiat, cu mult inainte ca ex – presedintele Vladimir Putin sa rosteasca la Bucuresti celebrul dicton “Nimic nu se poate face fara Rusia”. Nici Tbilisi si nici Kievul nu au primit invitatia de aderare la MAP (Membership Action Plan), datorita opozitiei Moscovei. Mihail Saakashvili si Viktor Iuscenko, aflati inca la acea data pe valul politic si pe cel al simpatiei populatiei, au devenit intre timp doi lideri tot mai controversati. Confruntati cu numeroase alte probleme interne, ei au renuntat la campania pentru ca statele lor sa devina foarte curand parteneri ai Aliantei Nord-Atlantice. Extinderea la scara larga a NATO in aceasta zona a Europei a fost sau va fi o vreme inghetata, in conditiile in care Alianta insasi vorbeste tot mai des de o necesitate de reconfigurare a politicii sale.
Iar Kremlinul mizeaza acum, pornind de la vizita liderului american, pe faptul ca un succes similar celui de la Bucuresti s-ar putea repeta. Medvedev si Putin spera probabil ca vor convinge administratia americana sa mearga mai departe, trecand de la calea concesiilor la cea a compromisului, datorita unor considerente strategice invocate in marja summitului de la Bucuresti si de multe ori dupa acea data.
Sa le reamintim. Moscova si-a dorit sa fie implicata in principalele operatiuni militare din Irak si Afganistan, in schimbul cooperarii sale in dosarul iranian. La fel de mult si-a dorit sa fie implicata intr-o analiza comuna a proiectului de amplasare a scutului anti-racheta in Europa, inainte ca acesta sa devina o realitate. Acum, s-ar putea spune ca primii pasi in toate aceste directii au fost deja facuti si, pentru prima oara de la sfarsitul Razboiului Rece, exista premizele unui dialog. Rusia este la un pas de a-si da agreementul oficial care-i va transforma o parte din teritoriu in ruta alternativa de tranzit pentru materiale militare destinate operatiunilor din Afganistan. Acordul de principiu, ce va fi probabil parafat chiar in perioada vizitei lui Barack Obama, va autoriza tranzitul aerian si terestru in spatiul rusesc, pentru transporturile americane de tehnica. Despre tranzitul trupelor – urmatorul pas important, nu s-a pomenit inca nimic oficial, dar problema va figura cu siguranta pe agenda vizitei liderului american. Gestul Moscovei, daca se va materializa intr-adevar, va fi cu atat mai apreciat, cu cat Alianta era de multa vreme in cautarea unei rute alternative de transport spre Afganistan, de cand talibanii si-au intensificat atacurile pe traseele clasice, cele din Pakistan.
In ceea ce priveste scutul antiracheta, au avut loc mai multe runde de consultari ruso-americane. Saptamana trecuta, seful statului major interarme din SUA, amiralul Michael Mullen, anuntase ca va face o vizita oficiala la Moscova, pentru a discuta despre proiect. Au existat nenumarate zvonuri si variante de lucru pe aceasta tema, de la acela ca Statele Unite intentioneaza integrarea in sistem a doua radare rusesti pana la crearea altui sistem complementar cu cel proiectat.
Cu toate acestea, intre cele doua state raman inca multe divergente, in ceea priveste problemele legate de aparare. Dmitri Medvedev si Barack Obama mai trebuie sa semneze un acord politic pe tema START, privind reducerea arsenalelor strategice nucleare ale ambelor tari. Rusia si-ar dori ca memorandumul sa includa si chiar sa lege explicit tratatul START de scutul antiracheta, in timp ce administratia americana nu pare sa fie de acord cu pretentiile Moscovei.
Cine va avea de castigat si cine va avea de pierdut? Ramane de vazut, dupa ce ambele parti isi vor expune fata-n fata argumentele.