caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Diviziile lui Grigore Vieru

de (25-1-2009)

„Papa? Câte divizii de blindate are Papa?”

(replica lui Stalin către Papa Pius al XII-lea)

Dincolo de atmosfera tragic-înălţătoare a funeraliilor marelui spirit care a fost şi rămâne Grigore Vieru, procesiunea ne-a mai arătat ceva. Zecile de mii de oameni din stradă, simbolurile care au flancat evenimentul şi declaraţiile aferente ne avertizează că lucrarea Poetului în lume încă nu s-a încheiat. Ca la orice personalitate emblematică pentru o cultură şi o conjunctură istorică, destinul postum al lui Grigore Vieru devine şi mai spectaculos.

Reperele unei conştiinţe naţionale

Orice stare de spirit comunitară, orice orientare istorică a etnosului colectiv, orice trăire naţională se raportează până la urmă la simboluri. Altminteri spus, dimensiunea subiectivă a apartenenţei naţionale sau etnice (stări de spirit, credinţe, trăiri sufleteşti) devine obiectivă prin raportare la simboluri, care devin, în acest caz, etno-simboluri. Purtătoarele şi promotoarele acestora sunt elitele culturale, care, în anumite circumstanţe, pot căpăta ele însele funcţie etno-simbolică. Este momentul în care personalitatea culturală îşi depăşeşte condiţia livrească şi devine reper naţional plenar.

Orice construcţie politică se fundamentează, în realitate, pe această zestre simbolică. Etno-simbolurile sunt cele care asigură – dacă asigură – construcţia şi funcţionarea organică a oricărui proiect naţional. În lipsa acestor elemente, nimeni, niciodată, nu poate inventa ceva trainic sau funcţional. Cu cât zestrea etno-simbolică şi asumarea ei sunt mai solide, cu atât angajarea istorică a comunităţii este mai fermă. În lipsa acestor fundamente, orice proiect statal este firav, ineficient şi contingent. Uneori, imposibil.

Cum sugeram deja, un loc esenţial în panoplia etno-simbolică a oricărei naţiuni îl ocupă creaţiile şi personalităţile culturale emblematice (opera eponimă, geniile naţionale, figurile exemplare).

Grigore Vieru este una dintre aceste personalităţi.

Lupta pentru simboluri

Funcţia etno-simbolică a celui care toată viaţa s-a declarat român, vorbitor de limbă română şi truditor întru cultura română a devenit şi mai clară odată cu funeraliile sale. Este suficient să citeşti relatările de presă sau discursurile participanţilor. Chiar fără să cunoşti multe despre cele ce se petrec dincolo de Prut, realizezi uşor rolul de hârtie de turnesol pe care personalitatea exemplară a poetului îl capătă (şi) de acum încolo.

În ciuda faptului că, în timpul procesiunii, „un grup de preoţi cântă rugăciuni şi îl numesc pe poet românul Vieru”, că „în toată coloana cortegiului funerar este un singur steag – cel al României” sau că mulţimea l-a huiduit pe un oficial „pentru că nu a spus că suntem români”, discursul celor de la putere şi a instrumentelor lor mediatice au acreditat contrariul. Epurarea oricărei referinţe la limba, cultura sau identitatea românească a fost prima strategie mediatică. La televizorul (ziarul) de partid şi de stat, poetul devine reprezentantul unei identităţi locale, regionale sau, în cel mai bun caz, devine „promotor al valorilor umane” şi „cel mai mare umanist”. Niciodată, însă, „promotor al valorilor româneşti”.

Funeraliile au devenit astfel prilej de surdă bătălie pentru acaparare etno-simbolică. Conştientă şi lucidă, „strada” – iar strada! – a purtat această bătălie şi a dat replica unei maşini de propagandă oficiale care, într-o ultimă tentativă, a încercat să pună cortegiul funerar al poetului la cortegiul său ideologic.

A eşuat şi de data asta.

„Şi eu sunt na-ţi-o-na-list!”

Tentativa de preluare a vieţii şi posterităţii lui Grigore Vieru în patrimoniul regional moldovenesc şi acreditarea lui ca „poet naţional” plecând de la acest reper a început mai devreme. Pe 3 decembrie 2005, preşedintele Voronin ducea la apogeu această tentativă cu ocazia unei serate a poetului: „Stimaţi prieteni, Astăzi cinstim un concetăţean, un mare patriot, un Domn, care, la rândul lui, ne-a cinstit pe noi întru slava şi prosperarea patriei noastre – R. Moldova”. Şi rosteşte apoi faimoasa frază: „Multstimate Domnule Vieru, Permiteţi-mi să fac acum o destăinuire publică: Să ştiţi că… şi eu sunt na-ţi-o-na-list”.

Cum o fi reacţionat poetul în mintea lui, vor fi ştiind apropiaţii Domniei sale. Cert este că insidioasa „invitaţie” a fost respinsă (formula „naţionalist” era, aparent, decolorată de orice conotaţii etno-identitare, precum expresia impersonală „limbă de stat”). O altă tentativă, tot fără succes, s-a făcut câţiva ani mai târziu, prin august 2007, când conducerea R. Moldova s-a gândit să schimbe imnul naţional, „Limba noastră”, pe motiv că ar fi „nepatriotic”. (Din 1991, România şi R. Moldova au împărţit, timp de trei ani, acelaşi imn: „Deşteaptă-te, române!”; în 1994, poezia „Limba noastră”, scrisă de Alexei Mateevici, a fost decretată imn naţional). Deloc întâmplător, o primă propunere ar fi fost făcută poetului Grigore Vieru şi compozitorului Eugeniu Doga. Propunerea a fost refuzată.

Câte divizii are Grigore Vieru?

Aici este miezul contradicţiilor dintre „stradă” – amplificate, ulterior, pe unde s-a putut: presă scrisă sau internet – şi mesajele oficiale televizate în legătură cu viaţa şi, mai ales, posteritatea marelui spirit. Pe de-o parte, plasarea firească a lui Grigore Vieru în cultura română în numele căreia a trudit, pe de alta, tentativa de plasare a sa în repertoriul discursului moldo-sovietic oficial. („Concesia” făcută de către al doilea om de stat de la Chişinău prin invocarea, o singură dată, a României, nu arată decât că acolo, la nivelul puterii, ridicolul manipulării memoriei poetului este, totuşi, conştientizat.)

Grigore Vieru nu ar putea fi, parafrazând sentinţa lui Noica despre Eminescu, „omul deplin al culturii moldoveneşti”. Şi nu pentru că poetul nu ar fi un om împlinit, ci pentru simplul motiv – dar temeinic – că nu există „cultură moldovenească”. Aşa cum nu există nici „cultură ardeleană”, „oltenească”, „bănăţeană”, „muntenească” sau… „bucureşteană”. Şi în ciuda tuturor eforturilor prezidenţiale şi statale, ea nu se poate plămădi. Nu se poate, pentru că acea combustie fină, obiectivată etno-simbolic, nu există la fundamentele ei. De la Ştefan cel Mare la Grigore Vieru, trecând prin Eminescu, toată zestrea etno-simbolică este deja parte a repertoriului cultural şi istoric românesc.

Şi asta a arătat, pentru prima dată coerent, Grigore Vieru şi generaţia sa, de unde şi funcţia istorică a acestora. Şi de aici marginalizarea lui – logică! – atunci când a refuzat să muşte momeala oficială şi să acrediteze construcţia moldo-sovietică a guvernărilor agrariano-comuniste. Şi de dincolo de mormânt, bătălia culturală a lui Grigore Vieru rămâne tot politică, iar marele poet, parte a panteonului cultural românesc, îşi va continua şi de acolo misiunea. Spiritul său reprezintă diviziile lui invincibile.

…Este ca şi cum Poetul, supărat că nu îşi poate îndeplini lucrarea pe pământ, s-a dus la Ceruri, ca să o grăbească de acolo.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • I.Sbucium: (25-1-2009 la 00:00)

    STRATEGII VIRTUALE PE CALCULATOR
    A chemat Grigore Vieru pe cineva sub steaguri xenofobe in coloane sau divizii, a ascultat de ordinele vreunui general sau mareşal?..- Niciodată. Inspiraţi adânc aerul înmiresmat al poeziei sale de „om al nemâniei”. Bate ceasul Europei unite prin… diversitatea de nume, limbi, culturi. Cei rătăciţi prin tranşeele războiului strategic geopolitic virtual de pe calculator, treziţi-vă. Luaţi-vă mantaua şi reveniţi de pe front. Acasă televizorul vă aduce veşti despre infracţiuni, noi violuri săvârşite de concetăţeni la porţile Romei, iarăşi noi confuzii identitare cu rromii.…Iată ca încă de la romanul Trăian şi dacul Decebal numele poate fi furat de agresori, ascuns, impus, şters, uitat, atacat, schimbat, mutilat, vândut, cumpărat, traficat, interzis, bănuit, compromis, defăimat… De ajuns! Lăsaţi-ne în pace cu tot felul de sugestii … Nu ştie nimeni mai bine decât Creatorul şi Mama, ce ne-a adus pe lume, care ni-i Numele adevărat şi unic de persoană şi neam, ce ca o taină ne apără-n lume.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ion: (25-1-2009 la 00:00)

    Convingerea falsa ca nu poate sa existe în lume aromâni, vlahi, moldoveni şi alte minorităţi ţine de pan-românism, de boala şovinismului, care in consecinţă alimentează reacţia de răspuns naţionalistă sau regionalistă, indiferenţa, înstrăinarea. Soluţia e in mâna parlamentului şi guvernului, care trebuie sa lase la o parte disputele identitare similare cu cele ale partidului România Mare şi să rezolve toate problemele in spiritul principiilor UE, sa edifice acasă o Europa unită prin diversitatea cultural-lingvistică. Calea interdicţiilor, negării, impunerii e cea mai păgubitoare.
    Recent am ascultat primul discurs la TVRi al preşedintei Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi am descoperit cu satisfacţie orientarea mult dorită spre o România nouă, cu adevărat democratică şi civilizată, liberă în dezvoltare pentru toţi cetăţeni şi toate regiunile. Consider că merită toată susţinerea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.68.240