(continuare)
Lupte grele, sîngeroase, s-au dat la Sculeni, în pădurea Rusca, în strîmtoarea Răcătău dintre Vărzăreşti şi Micleuşeni, la porţile oraşelor Bălţi şi Călăraşi. Deoarece trupele germane la 2 iulie pătrunseră în oraşul nistrean Moghiliov-Podolsk, iar peste 7 zile, la 9 iulie 1941, cuceriseră de acum Jitomirul, se crease pericolul ca Armatele sovietice 9 şi 18 să cadă în cleştele încercuirii, ele au primit ordinul să se retragă cu lupte spre Odesa. La 16 iulie 1941 a fost cucerit Chişinăul, la 21 iulie – Orheiul, la 28 iulie – Benderul.
Colonelul Gheorghe Zinică, în memoriile sale publicate în săptămînalul “Ţara” din 29 noiembrie 1994, scria:
“Principala acţiune ce trebuia desfăşurată de trupele române şi germane după înfrîngerea forţelor sovietice din masivul Corneşti consta în eliberarea oraşului Chişinău, important centru economic, politic şi nod de comunicaţii.
Atacul Diviziei 1 blindate române a început în zorii zilei de 16 iulie, la orele 3.30, artileria trăgînd “numai la vederea asupra inamicului”, pentru a evita “distrugerea oraşului sau populaţiei româneşti în zadar”.
Gruparea tactică “Vest”, comandată de colonelul Nistor Constantin, întărită ca batalionul de care de luptă, comandat de maiorul Spirescu Gheorghe, a atacat pe la nord-est de oraş. Pînă la orele 8 au fost cucerite localităţile Poşta Veche şi Cheltuitori. Viteza cu care au acţionat trupele române a surprins forţele sovietice, care au reuşit totuşi să dinamiteze şi să incendieze principalele instituţii şi clădiri ale oraşului (primăria, mitropolia, gara centrală, cazarma etc.). La orele 8.30, însă, tanchiştii români au reuşit să pătrundă în oraş şi să treacă imediat, fără sprijinul infanteriei şi artileriei, la acţiuni pentru înfrîngerea definitivă a forţelor
inamice.”
Corpul 2 mecanizat, retras la Rîbniţa, a fost expediat urgent spre Umani, unde se aflau încercuite Armatele 6 şi 12 sovietice. În grandioasa bătălie de la Umani, desfăşurate la începutul lunii august, nemţii au distrus complet aceste două armate, inclusiv şi Corpul 2 mecanizat în componenţa căruia lupta Divizia de tancuri comandată de Mihail Mîndru.
Aici căzusera prizonieri 106 mii de ostaşi sovietici, inclusiv 19 generali. În
timp ce batalioanele asaltau Odesa, trupele germane înaintau vertiginos
spre Donbas. Îşi sărbătoreau eliberarea Republicile Baltice, căzuse oraşul
Minsk, se dădeau lupte pentru Kiev.
Luptele de pe teritoriul Basarabiei au durat 36 de zile, în care trupele române au suferit mari pierderi – 24.396 militari morţi, răniţi sau dispăruţi. Profesorul universitar Ion Buga, doctor habilitat în istorie, constată:
“Potrivit unor date statistice din arhivele româneşti, pe teritoriul actual al Republicii Moldova sînt atestate peste 290 de cimitire militare româneşti (tip campanie sau morminte “frăţeşti”), adică locuri de înhumare
a celor peste 6.500 de ostaşi eroi ai Armatei Române căzuţi pe cîmpul de luptă în timpul războiului al doilea mondial, în temei în lunile iunie-iulie 1941, în bătălia pentru dezrobirea Basarabiei româneşti ocupată şi anexată de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940 în baza Pactului Molotov-Ribbentrop şi notelor ultimative sovietice din 26 şi 27
iunie 1940” (“Literatura şi Arta” din 28 iulie 2005).
Pe Dealul Morilor din Vărzăreşti sînt îngropaţi 162 de luptători români, pe Dealul Epurenilor din Ţiganca – 1.020, inclusiv colonelul Gheorghe Niculescu, comandantul
Regimentului 12 Dorobanţi din Divizia 12 infanterie, la Cania îşi dorm somnul eternităţii 938 de militari, inclusiv colonelul Gheorghe Iliescu, comandantul Regimentului 6 Dorobanţi Gardă “Mihai Viteazul”
din Divizia I Gardă, în satul Micleuşeni sînt înhumaţi 238 de ostaşi, la Tighina – 350, în Chişinău – 134, în Isacova – 116, la Mănăstirea Tabăra – 160, în Lăpuşna – 64, la Morozeni – 53, în podişul Răciulei – 65, la Tomai – 60, în Hirova – 45. Cinstind memoria lor, la Chişinău în 1942 a fost construit Monumentul Reîntregirii (arhitect Octav Doicescu), aruncat în aer de către sovietici în toamna anului 1944.
Precum mărturisea veteranul Teodor Avram, unii bărbaţi din Horeşti, încorporaţi în trupele române, au ajuns cu frontul pînă la Stalingrad,
pe Volga, unde au căzut prizonieri – Nicolae Cigorian, Ion Dogot, Pavel Bucovan, Iacob Crîşmaru ş.a. Irofei Iovu luptase în Crimeea, Grigore Dicusară şi Ilie Palancica se retrase cu armata română în 1944 pînă la Iaşi.
Bătînd în retragere în 1941, comisarii roşii au distrus fabrici şi uzine, gări şi instituţii, au aruncat în aer podurile de peste rîuri, au incendiat ariile cu snopi netreieraţi şi tîrguşoarele evreieşti Leova, Hînceşti, Călăraşi, Corneşti, Căpreşti, Mărculeşti, Pîrliţa, Făleşti, Teleneşti, Briceni, Briceva, Vertiujeni, au transformat în mormane de piatră cvartale întregi din oraşele Chişinău, Bălţi, Cahul, Soroca, Bender, Orhei, Rîbniţa.
Administraţia română începu să repare clădirile distruse, le-a întors proprietarilor averea naţionalizată şi pîngărită de sovietici, a redeschis bisericile zăvorîte, a completat şcolile cu învăţători, le-a înzestrat cu bănci şi manuale, a deschis cantine pentru copiii orfani. Premilitarii, adunaţi în companii, făceau instrucţie pe toloace, se antrenau la aruncarea grenadelor
de lemn, dar n-au fost trimişi masiv pe front.
Elevii reveniseră la grafia latină. Jandarmii din Horeşti şi alte localităţi erau preocupaţi
cu adunarea şi nimicirea simbolicii sovietice (insigne, cravatele purpurii, portretele lui Lenin şi Stalin).
Băncile acordau credite pentru crearea şi dezvoltarea întreprinderilor industriale şi cooperativelor agricole. Printre actele de impozitare Ministerul Agriculturii şi Domeniilor expediase la 4 decembrie 1941 din
Bucureşti la primăriile din Basarabia avertizarea: “Avînd în vedere că, din cauza distrugerii în timp de polei, dropiile şi lebedele sînt ameninţate să dispară, Statul a fost nevoit să ia măsuri pentru salvarea şi ocrotirea lor… Prinderea sau uciderea lor se pedepseşte cu o amendă de 2000 de lei.”
În timp ce armatele hitleriste forţau sistemul de apărare din preajma Moscovei, Japonia atacă prin surprindere (la 7 decembrie 1942) baza
maritimă americană de la Pearl-Harbor, atrăgînd în conflagraţie Statele Unite.
Războiul mondial cuprinde Canada, Australia, alte zeci de ţări. La 1 ianuarie 1942 apăru în presă documentul antifascist “Declaraţia celor
26 de state”. Nemţii sînt respinşi de sub Moscova. Grandioasa luptă de la Stalingrad intră în istorie printre cele mai mari 50 de bătălii, care au schimbat destinul omenirii.
Valul de foc făcu cale întoarsă de la Volga,
lăsînd în urmă mii de localităţi pîrjolite, făcute una cu pămîntul. Tancurile sovietice smulse în 1943 victoria din mîna lui Hitler la Kursk. A fost ruptă blocada Leningradului.
Iosif Stalin la Teheran şi Ialta duse tratative cu conducătorii SUA şi Angliei să deschidă al doilea front în Europa de Vest. Americanii şi englezii mătură trupele fasciste din Africa de Nord, ocupă Grecia, Spania şi Italia, în Iugoslavia şi Franţa se declanşează o largă mişcare de partizani.
În martie 1944 Fronturile 2 şi 3 Ucrainene răzbat cu lupte la Nistru.
La 21 martie batalioanele sovietice pătrund în Otaci, pun stăpînire pe satele Arioneşti, Mîndîc, Chetrosu, încep asaltul or. Soroca. Peste două zile ocupă localităţile Floreşti, Frumuşica, Pelenia, dau lupte pentru or. Bălţi. La 26 martie cuceresc centrele raionale Făleşti, Glodeni, Balatina şi străbat la Prut pe o distanţă de 85 km. Armata 5 de tancuri de Gardă atacă garnizoana inamicului din Rîbniţa şi înaintează spre Dubăsari. Frontul se împotmoleşte pe Răut la Orhei şi în valea rîului Cula, spintecînd Basarabia în două părţi. Pe Nistru sînt cucerite capete de pod la Puhăceni, Şerpeni, Gura Băcului, Chiţcani, Răscăieşi şi Purcari.
La Soroca se stabileşte temporar Guvernul RSSM, reîntors din Moscova, se organizează tipărirea ziarului “Moldova Socialistă” (atît în grafie slavonă, cît şi cu caractere latine). În pădurile din raioanele Călăraşi,
Nisporeni şi Hînceşti sînt aruncate peste linia frontului 20 de grupe şi detaşamente diversioniste de paraşutişti. Dar nici o formaţiune n-a luat naştere în codrii noştri din iniţiativa populaţiei băştinaşe, toate au fost aduse pe calea aerului. Pentru a băga frica în populaţie şi a compromite “bandele roşii”, fasciştii au creat din vlasovişti şi elemente declasate detaşamente fictive de partizani, care se furişau în sate, jefuiau averea oamenilor, violau femeile, incendiau casele. Din documentele ajunse trofee aflăm că numai poliţia militară secretă a postului special 39.423 a lansat în vara anului 1944 în pădurile din raioanele Hînceşti, Străşeni şi Nisporeni 13 detaşamente fictive. Unele şi aceleaşi persoane îşi făceau apariţie în localităţile codrene îmbrăcate ici în uniformă germană, dincolo în uniformă sovietică sau română. Ţăranii îi adăposteau, îi aşezau la masă fără să bănuiască ce nenorociri îi paşte.
La sfîrşitul lunii aprilie 1945 potopul de foc bătea de acum la porţile Berlinului.