Sfarsit de septembrie cu frunze cazatoare precum anii cu umbrele peste cartierul din spatele garii. Avionul dinspre Muenchen aterizeaza in Sibiu. Aeroportul dintre munti si nori infloreste precum un crin imperial intr-un parc comunal.
Vamesii zambesc. Sibiul ma intampina asemenea cainelui batran si orb in fata portii bucurandu-se de sosirea mea.
Spre deosebire de aeroportul bucurestean Sibiul isi deschide poarta cu mii de ochi si lacrimi.
Nedumerit credeam ca am incurcat orasul sau tara. Imi ridic valizele impovarate de dor.
Vamesii ma lasa sa trec fara a plati nici un tain.
Sunt acasa.
Drumul dintre arini coboara in rotocoale de cantec rotit de ani si catrinte imitand floarea de camp.
Podisul Cibinului isi deschide copertile timpului. Orologiul din turn domina peste lume.
Poarta cea mare mirosind a lemn de paltin isi canta pasii fiului ratacitor.
Vita de vie isi inclina rubinul.