(continuare din numărul trecut)
Rezistenţa însemna războiul – războiul unui imperiu numărînd 180 milioane de oameni împotriva unei ţări de 20 milioane de locuitori, silită de o gravă situaţie internaţională să vegheze pe alte fronturi. Acceptarea însemna jertfirea, ciuntirea Bucovinei de Sus şi o gravă ştirbire adusă unităţii noastre naţionale.
Nu cunosc în istoria noastră politică problemă mai chinuitoare decît aceea pusă spre rezolvare Coroanei şi sfetnicilor ei în zilele de 27 şi 28 iunie.” Sub cumplita ameninţare a URSS, România cedează aceste teritorii strămoşeşti. Căci “imperiul roşu” adusese în stare de luptă Districtul military special Kiev şi Districtul militar Odesa, care întruneau la începutul invaziei 32 de divizii de infanterie, 2 divizii de infanterie moto, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, 3 brigăzi de desant aerian, 30 regimente de artilerie – o armată colosală.
La 28 iunie 1940, orele 14.00, trupele sovietice trec prin 5 puncte Nistrul, iar la 3 iulie, orele 14.00 frontiera pe Prut a fost închisă. Mareşalului S. Timoşenco, comisarul poporului pentru apărare al URSS, i s-a raportat: Armata Roşie a capturat de la trupele române retrase din Basarabia şi Bucovina de Nord 52.704 puşti, 4.480 de revolvere şi pistoale, 1.071 de puşti mitraliere, 326 de mitraliere de afet, 258 de tunuri, 1.970 de săbii,
10.328 de baionete, o cantitate mare de cartuşe, mine şi proiectile, 53 de maşini şi camioane, 141 de locomotive şi 2.191 de vagoane, 1.176 de cai, alt echipament, materiale şi provizii.(Cifrele sînt luate din Raportul asupra acţiunilor trupelor Frontului de Sud, expediat în iulie 1940 mareşalului Timoşenco, comisarul poporului pentru apărare al URSS. Ibidem, pag. 45-90).
Prin notele ultimative din 26 şi 27 iunie 1940 URSS a acaparat în Basarabia 44.442 km pătraţi cu o populaţie de 3 mil. 190 mii de locuitori şi în Nodrul Bucovinei 5.220 km pătraţi, unde trăiau 596 mii de oameni. “La 4 iulie 1940 Prezidiul Sovietului Suprem al RSSU a confirmat componenţa comitetelor executive din Basarabia şi Nordul Bucovinei.
Din cei 75 de membri ai acestor organe sovietice 71 erau ruşi şi ucraineni şi doar 3 moldoveni: T. Constantinov, S. Zelenciuc, N. Salagor, care au desfăşurat o mare muncă întru instaurarea sistemului totalitar şi puterii sovietice, avînd la dispoziţie organelle NKVD-iste, armata (în 1940 pe teritoriul Basarabiei şi în Nordul Bucovinei au fost dislocate 32 de divizii de infanterie, motorizate şi de cavalerie, 7 brigăzi de tancuri şi aeropurtate), sistemul de spionaj şi contraspionaj, organele de partid.” (“Literatura şi Arta” din 27 iunie 2002).
Au fost lichidate proprietăţile private, a început devastarea bisericilor, primele eşaloane
cu deportaţi basarabenii au luat direcţia spre Siberia, elevii din toate clasele au fost lăsaţi pe un an repetenţi “pentru a însuşi alfabetul slavon”. La 2 august 1940 Sovietul Suprem al URSS a trunchiat Basarabia, formînd RSS Moldovenească. Mai tîrziu, N. Salagor, secretarul CC al PC (b) din Moldova, şi N. Coval, preşedintele Comitetului de Miniştri al
RSS Moldoveneşti, au adresat lui Iosif Stalin un demers prin care cereau să fie reîntoarse Moldovei judeţele Hotin, Akkerman şi Ismail. Ei scriau: “La formarea RSS Moldoveneşti în componenţa ei au fost incluse şase din cele paisprezece raioane ale fostei RASS Moldoveneşti şi şase din cele nouă judeţe ale Basarabiei, iar opt raioane ale RASSM şi trei judeţe ale Basarabiei – Hotin, Akkerman şi Ismail au fost transmise în componenţa RSS Ucrainene…
După cum se vede din datele prezentate, populaţia ucraineană din judeţele basarabene transmise Ucrainei este minoritară celei moldoveneşti.
La soluţionarea problemei transmiterii în componenţa RSS Ucrainene a judeţelor Basarabiei Hotin, Ismail şi Akkerman a ieşit din cîmpul vizual comunitatea, istoric constituită, a teritoriilor Basarabiei, comunitatea economică a judeţelor de sud, centrale şi de nord ale Basarabiei, comunitatea lingvistică, culturală şi etnică a poporaţiilor ce locuiesc în aceste judeţe.
Se ştie că limba vorbită a populaţiei din judeţele Basarabiei trecute la Ucraina este limba moldovenească. Toate poporaţiile, inclusive ucrainenii, ce locuiesc în judeţele Basarabiei Ismail, Akkerman şi Hotin vorbesc limba moldovenească, moştenită de la populaţia moldovenească autohtonă a Basarabiei.”
Dar Kremlinul, care puse minciuna în capul mesei, nu dorea să facă dreaptă judecată. Şi românii, care în primul război mondial luptaseră împreună cu ruşii contra austro-germanilor, acum se văzură nevoiţi să lupte alături de nemţi împotriva ruşilor, pentru “dezrobirea pămînturilor cotropite”.
În cartea “Triumful şi tragedia” generalul Dmitrii Volkogonov vorbeşte despre situaţia din 1940: “O serie de declaraţii făcute de Molotov au produs harababură în conştiinţa oamenilor sovietici şi prietenilor noştri de peste hotare. Cum puteai aprecia, spre exemplu, o asemeneadeclaraţie făcută de Molotov şi sancţionată de Stalin: “E absurd şi criminal să duci un război pentru “nimicirea hitleismului”, ascunzîndu-te sub steagul fals al “democraţiei”. (Ziarul “Pravda” din 20 iunie 1988).
Scriitorul Nicolae Dabija încearcă să pătrundă în miezul problemei, afirmînd:
“În timp ce Armata Roşie cotropeşte Basarabia cu Bucovina de Nord (28 iunie 1940) şi Ţările Baltice (21-23 iunie 1940), armatele hitleriste ocupă Franţa (22 iunie 1940), Grecia şi Iugoslavia (aprilie 1941). Pînă la 22 iunie 1941, cînd Hitler a anticipat, de fapt, lovitura pe care urma să i-o aplice Stalin, prevăzută pentru 6 iulie 1941, armonia dintre cei doi criminali ai istoriei era deplină. Se apreciau şi se respectau reciproc. Se felicitau după fiecare victorie (astfel Stalin l-a felicitat pe Hitler la capitularea Franţei, iar Hitler îşi arăta satisfacţia la fiecare nouă “eliberare de popoare”, realizată de amicul său).
Iniţial, data “rezolvării pe cale paşnică” a problemei basarabene (de Bucovina de Nord nu se vorbea nimic pe atunci) cu atacarea armată a României, fusese prevăzută pentru data de 6 decembrie 1939, dar războiul cu mica Finlandă, pe care Stalin îl planificase încheiat în cîteva ore, a ţinut aproape cinci luni.
Consecinţele Pactului odios Ribbentrop-Molotov au fost grave pentru populaţia Basarabiei: deportări, execuţii în masă, exod al populaţiei” (“Literatura şi Arta” din 27 iunie 2002). Copiii din Horeşti, ieşiţi la joacă pe toloacă, urmăreau surprinşi cum
în după amiaza zilei de 28 iunie 1940 veneau pe valea Botnei stoluri de avioane cu stele roşii pe aripe, zburau jos de tot, iar undeva aproape de Bardar desenau cercuri pe bolta senină a cerului şi aruncau paraşutişti. Aici avură loc ciocniri între “cavalerii aerieni” şi unităţile române în retragere. Un colonel român le spuse basarabenilor: “Am primit ordin să ne evacuăm la Bîrlad. Voi hotărîţi-vă cum procedaţi. Cine rămîne devotat Tricolorului, să meargă în coloană cu noi. Restul, predaţi armele şi puteţi pleca acasă.” Cîţiva horeşteni l-au urmat pe colonel, cîţiva s-au întors în familiile lor fără să ştie ce-i aşteaptă, printre ei şi Pavel Plămădeală, fost pedagog. În sat fîlfîia de acum steagul roşu, leii se schimbau pe ruble, intra în circulaţie cuvîntul “tovarăş” în loc de “domn”. Prin hotărîrea Biroului CC al PC(b) din Moldova din 29 octombrie 1940 în fruntea raioanelor fuse plasaţi venetici fără studii, care nu cunoşteau limba băştinaşilor, dar care erau docili regimului stalinist de ocupaţie.
Spre exemplu, secretarul doi al comitetului raional de partid Kotovsk, Ivan Cernihovschii, era ucrainean cu şcoală medie, iar secretarul de aici, responsabil de cadre, pre nume Alexandr Covalciuk, era ucrainean cu cîteva clase primare. Ce puteai să aştepţi de la asemenea “îndrumători”?
După cum mărturisesc documentele de arhivă, ţinute multă vreme sub lăcată, în vara anului 1940 regimentele sovietice din Corpul 25 mecanizat, comandat de general-leitenantul S. Krivoşein şi trupele nemţeşti blindate, comandate de generalul Huderian, au făcut o paradă comună triumfătoare la Brest.
La parada spectaculoasă din 6 iulie 1940, organizată în piaţa centrală din Chişinău, comandată de generalul Gh. Jukov, onorată prin prezenţa lor de mareşalul S. Timoşenko şi înaltul demnitar de partid N. Hruşciov, s-au aflat în garda de onoare şi esesovişti, fapt tăinuit de istoriografia angajată regimului roşu. “De la colţul străzii Gogol pînă în strada Mihai Viteazul, pe două părţi ale bulevardului Alexandru cel Bun stăteau înşirate “cordoane de onoare” (distanţa 5-8 metri de la unul la altul: un enkavedist, un SS (da, da, nu te mira, cititorule) în vestita uniformă “Mausfarbe” (culoarea şoarecelui). Înţelegerea Hitler-Stalin era în toiul execuţiei pe puncte. Unul din ele era vizita în URSS a unui Batalion SS pentru a ajuta repatrierea germanilor” (Paul Goma. Săptămîna roşie, 28
iunie – 3 iulie 1940. Chişinău, 2003, pag. 56).
La Horeşti au descălecat din Hînceşti (devenit centrul raional Kotovsk) trei cavalerişti, care au aruncat Tricolorul de pe primăria aflată pe maidanul din faţa bisericii, l-au chemat pe preot şi i-au ordonat categoric să nu mai tragă clopotele. Peste cîteva zile la şcoală îşi făcu apariţia un alt “upolnomoşnic” (funcţionar de rang raional), care adună pedagogii ce nu reuşise să evadeze peste Prut, explicîndu-le ce să facă:
– Aduceţi în ordine şcoala. La 1 septembrie trecem la alfabetul rus. Toate manualele cu litere latine aruncaţi-le pe foc, de ele n-o să mai aveţi nevoie. Şi oaspetele cu funcţii administrative le dădu învăţătorilor “să însuşească” un nou manual – Gramatica moldoveneascî, editată în 1930 la Tiraşpolea, autor L. A. Madan. Unul din pedagogii adunaţi, frunzăricurios manualul, citi în glas cîteva “teze” şi strînse nedumerit din umeri:
“Fonetica şî morfologhia, partea I. Gramatica fişticării linghi în temelii salcătuieşti după vorba jii a norodului şî pisti o habă di vremi sî schimbî-n potrijiri cu disfăşurarea, cu schimbarea graiuli jiu. Limba moldoveneascî, în cari grăieşti amu norodu moldovenesc, esti limbă sînistătătoare, diosăghitî di limba românească, şî sî diosăgheşti şî di limba tuturor cărţîlor moldoveneşti, tipăriţi păn la organizarea RASSM.”
Aceasta era gramatica limbii după care mai tînjesc şi astăzi unii filologi betegi la cap.
Directorul şcolii Ivanov nu bănuia că în curînd va fi luat între baionete şi deportat împreună cu familia într-un lagăr din pădurile siberiene, de unde nu va mai avea scăpare.
În primul an al “eliberării” toţi foştii deputaţi în Sfatul Ţării, cu excepţia a cîtorva care îşi găsise azil peste Prut, au fost puşi în cătuşe de arestanţi. Unicul care în anul 1942, în toiul războiului, s-a întors în Patrie a fost ţăranul Ion Codreanu din Ştefăneşti. Printr-o înţelegere dintre guvernele sovietic şi român de a accepta un schimb de deţinuţi politici, el a fost schimbat cu Ana Pauker (Ana Rabinson), agentă a Kominternului, arestată în România.
Ion Inculeţ, după actul epocal al Unirii, a îndeplinit funcţia de ministru de stat, ministru al sănătăţii şi ocrotirii sociale, ministru de interne, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, a fost deputat în Parlamentul României, membru al Academiei Române. A decedat la 18 noiembrie 1940 şi e înhumat la cimitirul Mănăstirii Cernica de lîngă Bucureşti. Tot
acolo îşi doarme somnul eternităţii şi consăteanul său Ion Pelivan, fost deputat în Sfatul Ţării şi ministru de justiţie în Guvernul României, care a murit la 25 ianuarie 1954 în închisoarea din Sighet. Elena Alistar (născută în 1873) s-a stins din viaţă în 1955 în satul Pucioasa din judeţul Dumbrăviţa şi reînhumată la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Tustrei aceşti martiri au tras brazdă adîncă pe ogorul deşteptării conştiinţei naţionale.
Recensămîntul făcut de administraţia sovietică în august 1940 a constatat în satul Goreşti din raionul Kotovsk 2.614 locuitori, dintre care 2.562 au fost trecuţi în registre moldoveni, 10 ruşi şi 42 de alte etnii. În ajunul războiului Horeştii însumau 634 de clădiri. După 67 ani de anonimat publicăm cum s-au răfuit veneticii cu doi profesori din Horeşti – cu Ivan Ivanov şi Pavel Plămădeală:
„Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, prin certificatul de arhivă nr. C-200/08 din 10 aprilie 2008, Vă comunică, că cet. Ivanov Ivan Stepanovici (conform datelor din dosar), anul naşterii 1893, originar din s. Branişte, judeţul Bălţi, fost locuitor al s. Horeşti, raionul Cotovschi, de naţionalitate ucrainean, a lucrat în calitate de profesor
şi director de şcoală în s. Horeşti şi a fost arestat din motive politice la 13 iunie 1941 (agitaţie antisovietică, membru activ al frontului naţional renaştere şi al partidelor contrarevoluţionare: ţărănesc, liberal, cuzist). Potrivit datelor din materialele dosarului de arhivă, cet. Ivanov I. S. a decedat la 13 februarie anul 1942 în lagărul din or. Ivdel, regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Dosarul nu deţine informaţii privind cauza
decesului şi locului înhumării.
La 30 iunie anul 1942 prin Decizia N.K.V.D. al R.S.S. Ucrainene dosarul a fost clasat din cauza decesului. Decizia organului administrativ din 10 iunie 1941, în temeiul căreia
membrii familiei au fost deportaţi, e anulată la 05.07.1989 drept nejustificată.
* * *
Cetăţeanul Plamadeala (conform datelor din dosar) Pavel Ion, anul naşterii 1908, originar din or. Chişinău, fost locuitor al s. Horeşti, jud. Chişinău, de naţionalitate moldovean, a absolvit seminarul pedagogic din or. Chişinău în anul 1930, a lucrat în calitate de profesor la şcoala primară din s. Horeşti şi a fost arestat din motive politice la 13 iunie anul 1941 (propagandă şi agitaţie antisovietică).
Potrivit datelor din materialele dosarului de arhivă, cet. Plamadeala P. I. a decedat la 13 noiembrie anul 1941 în lagărul din or. Ivdel, regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Dosarul nu deţine informaţii privind cauza decesului şi locul înhumării.
La 30 decembrie anul 1941 prin Decizia N.K.V.D. al R.S.S. Ucrainene dosarul a fost clasat din cauza decesului. Decizia organului administrativ din 13 iunie anul 1941, în temeiul căreia membrii familiei au fost deportaţi, e anulată la 17 decembrie anul
1990 drept nejustificată.
Şef al Aparatului director, Alexei RUSNAC”