« El agua/ toca su tambour/ de plata. » Lorca
Paginile urmatoare sunt o dedicatie etniei rromilor ca o lume singulara, invaluita in mister si seductie. Pe cat de controversata, de contestata de a lungul secolelor, pe atat de fascinanta devine caravana unui popor in mers continuu, fara tara inspirand artisti, scriitori celebri.
Din copilarie si pana in prezent imi e apropiata aceasta lume de care ma leaga amintiri – secvente de neuitat.
Urmatoarea serie se compune din patru articole-marturii : Campul de maci ; Lazaret sau copilaria de dinapoia garii ; Romale in Schwarzwald ; Restaurantul Gitano.
Era Ziua Santei Maria, sarbatoare mare la sate, cand munca isi inceta rutina. Era zi de praznic. In fiecare an de sarbatori bunicii primeau musafiri cinstindu-le vizitele.
La cei 11 ani ai mei timpul nu avea limite. Mi se parea ca viata e permanenta.
– Frate Dumitre, frate Dumitree, ai cainii legati ?… ma trezise o voce strigand din afara ulucilor gardului. Era o caruta cu coviltir si cu doi cai frumos tesalati nemultumiti de latratul cainilor.
Mi-am zis in sinea mea : « Ce-o mai fi si cu astia ? » Un barbat barbos cu o palarie enorma fuma, scotea rotocoale de fum cat norii, astepta in fata portii.
Bunicul ii iesi in intaminare si il imbratisa bucurandu-se de prezenta lui.
Era Pandele, iar in spatele lui o femeie tacuta cu fuste lungi si o bluza alba brodata cu fire de aur, iar la gat cu o salba de galbeni. Scoase dintr-un sac de canepa cateva pungi de supa Vegeta, cateva bluze din supraelastic (la moda pe atunci) si alte cateva lucruri ce nu se gaseau in magazinele comuniste.
– Ce mai faci, fratele meu, Dumitre ? Nu stiam de acest frate si nu-mi luam ochii de la cai, de la caruta din lemn si impodobita cu flori. Bunica veni in odaie si cu vocea-i blanda, dar si autoritara ma scoase din casa.
Cam fastacit, speriat chiar, nu stiam ce sa spun. La toate relele, povestile auzite despre si cu tigani mi se fixase o anume imagine.
Nevasta lui Pandele salva momentul si ma saruta pe obraz intreband bunicii :
– Asa-i ca asta micu’ e a lu Titica ? Pai, pe tac-to l-am alaptat io, mo, cand iera mic.
Nu mai intelegeam nimic. Bunica imi spuse ca din cauza unei boli nu a mai putut alapta, iar Mama Stanca a fost o a doua mama pentru tatal meu.
Bunicul ma si trimise dupa sifoane. E semn ca va fi o zi lunga !
Au intins o masa rotunda cu scaune mici in jurul ei, iar cei doi barbati isi deapana amintirile, vremurile din razboi.
Pandele era de aceeasi varsta cu bunicul si se cunosc de cand erau copii.
Repetau frecvent numele lui Antonescu, Bug. Bratianu, Gheorghiu Dej sa. Nu prea intelegeam eu mai nimic din taifasul lor despre razboi, comunisti, colectivizare.
Mama Stanca imi spuse cum bunicul si cu Pandele erau nedespartiti. Bunicul isi facuse dusmani in sat din cauza prieteniei cu un tigan. A fost o vreme cand niste oameni rai il cautau pe Pandele in timpul razboiului.
Bunicul i-a oferit ascunzis intr-o coverca la padure, o casa din crengi, un fel de bordei sapat in pamant si unde zilnic ii aducea mancare si il tinea la curent pe Pandele de ce se intampla in lume.
– Erau draci amandoi, imi spune Stanca, aprinzandu-si o alta tigara. Erau carausi transportand butoaie de vin la Caracal, la Craiova. De cateva ori birtasii carora le aducea vinul nu-i plateau conform intelegerii. Atunci amandoi au gasit o cale sa-si ia inapoi banii. La urmatoarele transporturi au facut o gaura mica in cepul butoaielor cu un firiz mic si cu paiul de grau au reusit sa traga din vinurile alese ale Dragasanilor. Oricum birtasii aveau sa-l boteze cu apa, asa ca nu pierdeau ei prea mult.
Am iesit sa vad caii, deshamati si bucurandu-se de umbra dudului de la strada. Am incercat sa-i mangai, insa imi era teama.
Niste rasete din caruta m-au descumpanit si mai mult. Doi copii au sarit de sub coviltir. Un baiat cam de varsta mea si o fata cu vreo cativa ani mai mica au chemat caii care ascultatori s-au apropiat de ei.
– Vino si tu, nu te mananca, imi spusera ei. Mi s-a parut extraordinar. Am fugit in casa si am adus cateva cuburi de zahar calutilor.
– Tu esti al lu’Dumitru alu’Matei , nu ? Eu sunt Cosmin iar ea este sora mea Sorana.
– De ce stati aici si nu veniti inauntru ?
– Pai, noi trebuie sa stam aici, sa asteptam, imi spuse Cosmin. Ambii copii erau desculti, imbracati in pantaloni scurti si maiouri, aveau pielea arsa de soare.
Numai bine ca bunica isi facu aparitia anuntandu-ma ca masa e gata. I-am spus sa vina si copiii. Bunica a sarit cu gura pe Pandele si pe Stanca ca data viitoare sa nu mai lase copiii afara.
Ne-am asezat cu totii la masa. Ciorba de peste, pui fripti, mujdei, ardei copti, paine calda facuta in cuptorul de afara, branza de capra era meniul, sfarsind cu o lubenita uriasa si struguri timpurii, cu boabe mici meritandu-si numele de perla.
Bunicul, Pandele, Bunica si Mama Stanca sorbeau ciorba cu pleoscaituri.
Pisicile si-au facut aparitia gudurandu-se pe sub masa, atrase de mirosul mancarii. Bunicul le gonea, iar noi, copiii, le momeam din nou, in timp ce cainii legati protestau din spatele curtii, privati de a fi cu noi.
Ne-au pus si noua cate un pahar de vin cu sifon, mai diluat
– Ba, sa nu va matoliti, ati inteles ? Si Pandele ne umplu paharele din nou.
Vin rece, tinut de cu seara in fantana.
Dupa un timp bunicul ma trimise sa aduc vioara cea veche.
– Sa tragem o cantare, nepoate.
Ochii ii radeau, lumea era a lui. S-au mai adunat si alti vecini, neamuri si petrecerea era in toi. A mai venit si Sarbu cu armonica.
Bunicul ii randuia pe toti si ii obliga sa cante, sa cinsteasca. Nu scapam nici eu. Venindu-mi randul am cantat si eu un cantec invatat la orele de franceza : « A La Claire Fontaine ».
Nu am excelat niciodata la muzica, fiind afon, dar Pandele ma acompania prinzand din zbor melodia si redandu-i valoare muzicala, altfel ar fi fost un lalait ridicol. Cred ca in vacarmul starnit, in amestecul de voci care mai de care ragusite ori talentate nu se punea problema unei competitii. Lumea se bucura de viata, de momentele apropierii umane, de uitare ca viata e grea ca in cantecul drag celor doi prieteni si pe care il fredonam si eu, si Cosmin si Sorana in acea zi de august.
Soarele coboara incet spre vizuina dinspre vest. Caii dau semen de nerbadare. Bunica inveleste paine in stergare, un cos de nuiele cu bucate si struguri, piersici punandu-le in caruta lui Pandele.
Bunicul si Pandele tinandu-se de dupa cap ies la poarta. Cosmin inhama caii.
L-am ajutat si eu. Cosmin mi-a zis sa merg pe la ei, la Olt si sa mergem la pescuit ori cu caii. De la stalpii de inalta tensiune dincolo de campul cu maci ai sa dai de noi…
Cei doi camarazi se imbratiseaza si isi iau ramas bun.
– Ai grija, Pandele, sa nu te iei in gura cu curcanii, daca te opresc cumva. Da-le o sticla de vina, doua sa nu se amendeze ca nu ai felinar sau mai stiu eu ce…
Am ramas cu totii privind caruta departandu-se peste pietrele drumului ca niste dinti potrivnici muscand din rostogolirea rotilor, a vietii.
(Va urma)