caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Diaspora



 

Reprezentarea românilor din străinătate în Parlamentul României, o glumă bună sau o farsă de prost gust

de (24-8-2008)

Nu de mult, aflam că românii din diaspora au trimis 7 miliarde de euro în 2007 în România, bani munciţi din greu de majoritatea celor care şi-au lăsat familiile şi pământul pentru a lua drumul străinătăţii în dorinţa unui trai decent şi demn. De fapt anual, miliarde de euro intră în ţară datorită acestor români, care nu de puţine ori sunt batjocoriţi chiar de către conaţionalii lor, ori în presa de scandal, ori pe diverse forumuri de discuţii sau chiar de către cei a căror datorie este să îi reprezinte, şi exemple ar fi nenumărate, de la felul în care sunt apărate interesele şi imaginea românilor în afara graniţelor, şi până la birocraţia existentă când e vorba de acte şi formalităţi care implică lucrul cu statul român. Dar cel mai recent caz, este hotărârea de guvern prin care s-a stabilit că numai cetăţenii români cu domiciliul stabil în străinătate vor putea vota la alegerile parlamentare din noiembrie 2008.

Majoritatea românilor din străinătate nu o reprezintă însă cei care au domiciliul trecut în paşaport în ţara de adopţie, ci persoanele care sunt rezidente, adică au acte prin care se atestă rezidenţa lor în respectiva ţară. Oficial, numărul acestora nu este cunoscut, însă se crede că este între 2,000,000 şi 3,000,000. Aceşti români din diaspora sunt efectiv pierduţi între ministerul de interne şi cel al afacerilor externe, nu se ştie clar care e statutul lor de cetăţeni cu drept de vot.

Discutând cu candidatul independent pentru America de Nord la Camera Deputaţilor, domnul Constantin Timoc, am aflat ca în evidenţele administrative numărul românilor posesori ai paşapoartelor de tip CRDS este de în jur de numai 190,000, în toată lumea. În afară de o falsă reprezentare, aceasta ridică o problemă în plus şi anume, cine sunt cei care pot vota şi cum pot ajunge mesajele candidaţilor direct la aceştia, din moment ce în diaspora nu există evidenţe şi statistici, cel puţin nu la nivel global, şi nu publice sau oficiale. Dar poate cel mai hilar este că eventuala campanie electorală cel puţin în America, se transformă într-un joc de-a baba oarba… şi cel care va avea pile şi va putea obţine o listă a acestor români cu domiciliul în străinătate, va avea categoric mai multe şanse de câştig.

Încă o dată se promovează şpaga, mita şi pilele, de parcă nu e suficient că pe acest continent distanţele foarte mari între oraşe, respectiv comunităţi, impun probleme din punctul de vedere a organizării alegerilor şi a tuturor manifestărilor la nivel de comunitate, din aceasta rezultând şi dificultăţi de informare şi dialog.

Însă revenind la subiectul iniţial, nu doar românii din America sunt afectaţi ci si cei din Europa, unde numărul imigranţilor de orgine română este şi mai mare, şi unde la fel, mulţi dintre aceştia, din diverse motive, nu şi-au schimbat paşapoartele. În plus, datorită faptului că se poate vota numai în secţiile de votare organizate pe raza localităţii unde este stabilit domiciliul, câteva zeci de mii de studenţi români care nu învaţă în localitatea de domiciliu, nu pot vota.

Banii trimişi anual de către românii care trăiesc în străinătate au susţinut şi susţin fără doar şi poate economia României, ca să nu mai vorbim că scutesc Guvernul de o mulţime de probleme şi cheltuieli, în ceea ce priveşte asigurările sociale şi medicale, prin simplul fapt că emigranţii îşi ajută familiile rămase acasă, majoritatea alcătuite din pensionari şi copii, sau persoane care nu mai sunt apte de muncă. Parlamentul şi Guvernul României, în schimb, dau legi prin care aceşti români nici măcar nu pot vota, astfel vocea şi interesele lor nu vor putea fi reprezentate în forul de conducere al ţării. Vi se pare acest lucru corect?

Încă o dată aleşii poporului ne sfidează şi insultă inteligenţa, într-o încercare disperată de a ne ţine la distanţă, le este oare frică de judecata generaţiilor de emigranţi, de faptul că vor un sistem cinstit în ţara lor şi nu mai sunt uşor de păcălit?

Adina Cicort este editoare a publicației http://www.romanianvip.com/

Ecouri

  • Raymond Luca: (24-8-2008 la 00:00)

    Gluma proasta este ca se doreste ca diaspora romaneasca sa fie reprezentata in Parlamentul de la Bucuresti. Ma intreb ce ar trebui sa faca acel reprezentant al diasporei in Parlamentul roman?

    Sa-mi reprezinte interesele mele din America in Romania? E pur si simplu caraghios. Interesele mele din tara, daca le mai am, vor fi oricum reprezentate de un parlamentar roman ales in tara si nu aiurea.

    Diaspora romaneasca de oriune, daca doreste cu adevarat sa fie reprezentata politic, ar fi bine sa activeze politic in cadrul partidelor, organizatiilor politice din tarile de adoptie in asa fel incit sa avem membri in Congresul american de exemplu.

    Pentru un roman din SUA ar fi cu siguranta mai util sa fie reprezentat de un congressman de origine romana la Washington decit de un romano(-american) la Bucuresti.

  • Petru Clej: (24-8-2008 la 00:00)

    Domnule Luca, România s-a inspirat după modelul Italiei și al Franței.

    Este drept că cetățenii din străinătate au drept de reprezentare doar în Senat în cele două țări, iar în Franța cei 6 senatori sunt aleși prin vot indirect de reprezentanții francezilor din străinătate.

    Până una, alta, legea e așa cum e și trebuie respectată.

  • Raymond Luca: (24-8-2008 la 00:00)

    In primul rind nu ar fi pentru prima data cind imitam pe altii si nu cred ca daca italienii sau francezii, nu stiu cind si in ce conditii, au socotit c-ar fi destept sa-si aleaga citiva senatori din diaspora, asta ar califica imediat respectivul articol de lege ca fiind la rindu-i teribil de destept.

    In al doilea rind eu nu indemn la nesupunere in fata legii, spun doar ca respectiva prevedere este idioata.

  • Petru Clej: (24-8-2008 la 00:00)

    Domnule Luca, eu nu am comentat oportunitatea sau nu a prevederii legislative de reprezentare a românilor din străinătate.

    De altfel, este fie prea târziu – legea este deja adoptată – fie prea devreme – viitorul parlament va avea tot timpul să o amendeze – ca să ne referim la acest lucru.

    De aceea, articolul Adinei Cicort se referă la legea actuală care, bună, rea, trebuie aplicată, dacă tot a fost adoptată și trebuie aplicată în interesul alegătorilor de peste hotare.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
23 august 1944 – cel mai mic dintre două rele

Regele Mihai a dovedit un curaj remarcabil la 23 august 1944Vă mai aduceți aminte de defilările de 23 august când...

Închide
18.191.218.234