Corespondență specială de la Budapesta de GYULA KESZTHELYI
După reînhumarea lui Imre Nagy, (fostul premier al Ungariei din timpul revoluției anticomuniste din 1956, executat după reprimarea ei de către tancurile sovietice) la 16 iunie 1989, delegaţia românilor alungaţi din ţară de Ceauşescu, (categorisiţi ulterior de dictatorul de la Cotrocenii ca legionari), şi câţiva democraţi din Ungaria, au adoptat textul Declaraţiei de la Budapesta.
Toţi cei prezenţi la acest act semnificativ, au fost convinşi că odată cu prăbuşirea iminentă a comunismului, va dispărea şi ura interetnică. Dar nu s-a întâmplat aşa.
În ciuda aşteptărilor, în Europa – şi nu numai în Europa – au reapărut o serie de teorii şi concepţii retrograde, învechite, despre care lumea bună credea că au dispărut definitiv, după ce omenirea a aflat ce urmări tragice a avut ura interetnică în perioada ultimului (?) război mondial.
Sunt convins că Monsieur Chauvin ar fi încântat dacă ar vedea că ideile sale completate cu antisemitismul şi cu alte variante ale urii împotriva altor naţiuni şi etnii, sunt la fel de viabile ca în perioada când s-au născut.
Naționalism exacerbat
Această situaţie îngrijorătoare este valabilă – cu nuanţe diferite – atât pentru Apusul invidiat, cât şi pentru Răsăritul bătrânului continent, deci şi pentru România sau Ungaria. Concepţiile extremiste, nostalgia tot mai frecventă pentru unele mişcări şi personalităţi adânc compromise, sunt la fel de populare ca acum 70 de ani.
Dacă în România mai au credibilitate cei care strigă „Nu ne vindem ţara (vezi lozinca Nicio brazdă! din deceniul al patrulea al secolului trecut), în Ungaria vânzătorii din bâlciuri încasează sume frumoase din comercializarea hărţii Ungariei Mari şi tot mai mulţi cântă cu evlavie aşa zisul „Imn Secuiesc” (pentru cititorii mai tineri: un cântec nostalgic, compus într-o cârciumă din Budapesta în anii 1920), devenit popular datorită faptului că în perioada dictaturii a fost interzis.
Dar putem vorbi şi de apariţia Gărzii Ungare, cu membrii săi îmbrăcaţi în uniforme SS-iste oarecum maghiarizate, sau de amestecul liderilor partidelor conservatoare din Ungaria, în viaţa comunităţii maghiare din România (vezi alegerile locala din 2008).
Mi-aduc aminte de comemorarea evadării trupelor naziste şi horthyste din cetatea Budei, la 13 februarie 2000, când grupul nostalgicilor a fost mai redus ca cel al ziariştilor şi de depunerea jurământului în august 2007, de către membrii Gărzii Ungare în faţa reşedinţei preşedintelui ungare, la care în afara reprezenţilor clerului, au asistat câteva mii de persoane.
Iată că după şapte ani, ideile odioase ale căror prpagandişti la început nu au fost luaţi în serios, devin populare şi tolerate chiar de unii reprezentanţi ai elitei politice.
Ştim cu toţii că practic nu mai sunt evrei nici în România, nici în Ungaria.
Romii – în vizor
Fie că au fost exterminaţi de Hitler, vânduţi de Ceauşescu sau emigraţi de bună voie în Israel. Locul lor a fost preluat în ochii extremiştilor, de romi.
Dacă la Budapesta atacurile antiţigăneşti încă sunt rare, în localităţile din provincie au devenit destul de frecvente.
Publiciştii (şi nu numai ei) de orientare conservatoare, în scrierile lor apărute în presa scrisă sau electronică nu pot folosi datorită legilor existente, expresii făţiş antisemite, dar folosind un limbaj mai înfăşurat, ne ameninţă cu „Axa New York-Ierusalim” sau cu „pletoşi impuţiţi” etc. Iar dacă sunt chemaţi în faţa instanţei, pedeapsa cea mai gravă va fi o închisoare corecţională suspendată.
În faţa ameninţărilor făţişe sau ascunse, lumea începe să devină mai activă. Împotriva manifestărilor înfumurate ale extremiştilor, tot mai des apar contrademonstraţii, la care începe să participe o mulţime tot mai mare.
Scop electoral
Unii lideri politici folosesc xenofobia şi naţionalismul existent în rândul maselor, drept ca un instrument util pentru creşterea numărului de voturi.
La ora actuală, partidele conservatoare din Ungaria se bucură de sprijinul majorităţii electoratului, şi dacă alegerile parlamentare ar fi organizate în aceste zile, reprezentanţii lor ar obţine chiar o majoritate de douătreimi, necesară pentru modificarea constituţiei adoptate în 1989.
Dar de la alegerile programate pentru 2010 ne mai despart aproape doi ani, care sunt puţini pentru schimbarea mentalităţii oamenilor, însă suficienţi pentru constatarea rezultatelor pozitive ale reformelor întroduse de actualul guvern socialist.
În consecinţă, mai există şanse ca reprezentanţii unor idei ameţitoare să fie invinse şi Ungaria să scape treptat de rămăşiţele trecutului.
Budapesta, iunie 2008
Articoll bun, interesat, dar nu sunt de acord cu o afirmatie: ca dupa plecarea evreilor locul evreilor ar fi fost luat de romi atat in Romania cat si in Ungaria, Dupa o statistica romaneasca efectuata pe un numar mare de subiecti, dupa raspunsul la intrebarea „ati accepta sa aveti un vecin: evreu, ungur sas, homosexual, tigan?” rezultatele au aratat astfel:
Pe locul 1 ca nivel de acceptare au fost evreii, ungurii si sasii, cu o cifra intre 70% si 80%.
Pe locul doi ca nivel de acceptare au fost tiganii cu circa 20%.
Pe ultimul loc s-au situat homosexualii cu 90% din voturi contra lor si numai 10% ca nivel de acceptare.
Trageti si dvs concluziile care se impun!
Au aparut scoli speciale de pregatire a rromilor, au aparut centre de completare a educatiei rromilor etc. Dar pentru a-i elibera si educa pe homosexuali nu a aparut nici macar…o carte editata de Ministerul Sanatatii, care sa spuna pe sleau ca nimeni nu-si poate alege orientarea sexuala!
In Ungaria lucrurile sunt incomparabil mai bune ca in Romania, dar nu foarte bune. O ziarista maghiara din Budapesta mi-a spus ca si acolo homofobia mocneste subterana. Dar in Romania ea colcaie la suprafatza, ca politica generala a bisericilor in primul rand.