Ȋntre Băsescu şi Voronin vremea zâmbetelor a trecutCe şanse de Unire între România şi Republica Moldova mai sunt?
O astfel de întrebare revine adesea, ca un reflex pavlovian, pe buzele acelora care nu prea cunosc mare lucru despre Republica Moldova.
Vă întrebaţi atunci de ce scriu despre aşa ceva, dacă e vorba de ceva superficial.
Am să vă răspund că subiectul generează controverse şi atrage interes, după cum o arată şi subiectul întrebării de la Vox populi, unde s-au înregistrat mai multe voturi ca de obicei (http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=456).
Rezultatul, precizez nereprezentativ, sugerează că Unirea primeşte cele mai multe voturi, urmată la mică distanţă de aderarea Moldovei la Uniunea Europeană fără unire cu România şi apoi neaderarea Moldovei la UE.
Putem spune că opţiunea unionistă e minoritară, dar opţiunea “optimistă” adică aderarea Moldovei la UE, fie prin Unire cu România, fie independent domină categoric preferinţele cititorilor revistei.
Dar opţiunea acestor cititori nu determină politica externă a celor două state şi cu atât mai mult o decizie cu implicaţii atât de profunde precum cum are fi Unirea.
Relaţii fluctuante
Dar cât de actuală ar fi o astfel de ipoteză?
La nivel oficial, în România ea nu este menţionată decât ca o posibilitate îndepărtată.
Sintagma “cele două state româneşti” folosită de regimul Iliescu şi care irita regimul Voronin, a fost abandonată de Traian Băsescu, care vorbeşte de “două state, acelaşi popor”.
Iniţial, prezenţa la Cotroceni preşedintelelui Băsescu şi relaţia sa personală bună cu preşedintele Voronin au dezgheţat relaţiile Chişinău – Bucureşti.
Dar noul viraj cu 180 de grade al preşedintelui Voronin şi reapropierea faţă de Moscova ca urmare a embargoului importului de vinuri din Moldova impus de Rusia (el însuşi un răspuns, chiar dacă nedeclarat, al poziţiei mai dure a Chişinăului faţă de regiunea separatistă nistreană) a deteriorat din nou relaţiile cu Bucureştiul.
Apropierea aderării României la Uniunea Europeană şi apoi aderarea la 1 ianuarie 2007 au constituit un nou prilej de agravare a fricţiunilor.
Cuprins de panică la valul brusc de solicitări privind redobândirea cetăţeniei române de locuitorii Republicii Moldova (estimat la aproape un milion), Chişinăul a început să critice dur Bucureştiul aproape la fiecare pronunţare publică cu privire la Republica Moldova.
Mai mult, preşedintele Voronin a reclamat România la Uniunea Europeană că nu recunoaşte suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, legat de cerererile de redobândire a cetăţeniei şi de înfiinţarea a trei eparhii pe teritoriul ei de către Biserica Ortodoxă română.
Iar la Bruxelles ideea că până la trei milioane de persoane ar putea dobândi cetăţenia României şi deci a UE generează preocupare.
Cetăţenie română
Numai că declaraţiile preşedintelui Băsescu în sprijinul uşurării procedurii de acordare a cetăţeniei nu au avut ecou la guvern şi parlament, iar procedura, înăsprită drastic (coincidenţă?) în ajunul ridicării regimului vizelor Schengen pentru cetăţeni români la 1 ianuarie 2002 face ca practic redobândirea să fie imposibilă în afara unui număr redus de persoane rezidente de lungă durată în România.
Legea dă în teorie drept de redobândire celor care, indiferent de etnie, au fost cetăţeni înainte de 1940 sau ai căror părinţi sau bunici au fost cetăţeni, ceea ce e valabil pentru aproape întreaga populaţie dintre Prut şin Nistru, cu excepţia etnicilor ruşi colonizaţi după 1944.
Mai mult, introducerea vizelor de călătorie în România de la 1 ianuarie 2007 – devenită obligatorie odată cu aderarea la UE – a deteriorate imaginea ţării printre basarabeni.
Cozile enorme de la Consulatul României de la Chişinău, apariţia corupţiei la procedura de acordare a vizelor, coroborată cu refuzul preşedintelui Voronin de a accepta solicitarea omologului său de a deschide consulate la Bălţi şi Cahul (solicitare iniţial acceptată) a deteriorat relaţiile şi mai mult şi au alimentat frustrarea basarabenilor.
Din punct de vedere politic, o posibilă unire a depins întotdeauna de populaţia din Republica Moldova.
Avem o singură indicaţie mai clară a atitudinii faţă de unire, a cărei relevanţă este totuşi dubioasă, aşa numitul sondaj sociologic “La sfat cu poporul”, un referendum neoficial convocat de preşedintele Mircea Snegur la 6 martei 1994, când 94% din cei chestionaţi la urne s-au pronunţat în favoarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.
La recensământul din 2004, făcut în teritoriul controlat de Chişinău, deci fără teritoriile aflate sub controlul separatiştilor de la Tiraspol, doar 2% dintre cei chestionaţi s-au declarat “români”, faţă de 78% care s-au declarat “moldoveni”.
Chiar dacă cifra este dubioasă, dat fiind că mulţi au confundat sau au fost ajutaţi să confunde cetăţenia cu etnia, realitatea este că în Republica Moldova există o identitate regională foarte puternică.
Mulţi oameni nu se simt confortabil, iar alţii sunt chiar jigniţi, să fie numiţi români.
Două secole de ocupaţie rusească (directă sau indirectă) au lăsat sechele profunde, coroborate cu amintirea perioadei 1918 – 1940, când corupţia şi incompetenţa funcţionarilor trimişi de la Bucureşti să administreze Basarabia, au creat o imagine proastă României.
Imaginea “jandarmului român care bătea” – amplificată mult de propaganda sovietică – precum şi insistenţa, stupidă altfel, ca localnicii să treacă la calendarul religios pe stil nou au lăsat amprente puternice în mentalul colectiv din Basarabia.
Impresia de distanţă crescândă dintre cele două maluri ale Prutului este creată şi de ignoranţa multor români din afara Republicii Moldova care nu pricep nimic din ce se întâmplă acolo şi îi n umesc pe moldoveni “ruşi”, atitudine reciprocată în stânga Prutului prin numirea românilor originari din România “ţigani”.
Efectele ipoteticei Uniri
Mulţi dintre românii basarabeni care îşi doresc cetăţenia română nu o fac din motive sentimentale, ci din motive pragmatice, ca să devină cetăţeni ai UE.
Şi nu e sigur că în România unirea ar fi acceptată prea uşor, în primul rand datorită costului ei exorbitant.
Comparaţia cu bogata Germanie este deplasată şi oricum cetăţenii din est n-au avut niciodată îndoiala că sunt germani.
Printr-o ipotetică unire, România s-ar trezi cu minorităţi rusofone (ucrainieni, ruşi, găgăuzi, bulgari, etc) care însumează aproape un milion de persoane, care refuză să înveţe sau să vorbească limba română, cu o loialitate îndoielnică faţă de Moldova (şi o profundă suspiciune faţă de România) şi care au în spate state ca Rusia şi Ucraina, a căror atitudine (în special a Rusiei, vezi Estonia şi Letonia) nu se compară cu cea a Ungariei.
O astfel de minoritate rusofonă i-ar face prin comparaţie pe ungurii din Harghita şi Covasna să arate a ultra-naţionalişti români.
Pe urmă mai e şi problema Transnistriei, de fapt a autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, care controlează Transnistria şi oraşul Tighina/Bender cu împrejurimile pe malul drept al Nistrului.
Dat fiind că în această regiune funcţionează ecuaţia “român = fascist” şi că războiul civil din 1992 a avut ca pretext intenţia Chişinăului de unire cu România, nu e greu de imaginat ce reacţie ar provoca numai eventualitatea unei ipotetice reunificări.
Iar găgăuzii, care nu uită de termenul insultător “găgăuţă” din perioada interbelică, nu au pentru români sentimente mai bune decât cele din Transnistria.
Dar astfel de ipoteze sunt doar jocuri de salon, dat fiind că România este membră a Uniunii Europene şi la nivel practic nu poate lua de decizii unilaterale de o asemenea importanţă.
Dacă România era nepregătită în 2007 de aderare, atunci Republica Moldova este mult mai nepregătită.
Cea mai săracă ţară a Europei, care nu-şi controlează teritoriul, care are o largă parte a populaţiei migrantă, este la ani-lumină de standardele UE.
Iar UE nu consideră Republica Moldova ca un candidat la aderare, statut acordat Croaţiei şi Turciei, sau potenţial candidat, cum sunt Albania, Macedonia, Bosnia, Serbia, Muntenegru şi chiar Kosovo.
Republica Moldova este inclusă în “politica de vecinătate” alături de Ucraina şi state din nordul Africii, un fel de “no-man’s land” sau “cordon sanitar” mai cinic spus.
Ȋn aceste condiţii, a vorbi de unirea dintre Republica Moldova şi România rămâne un exerciţiu intelectual, cu o valoare practică foarte redusă.
Domnule Clej,
Ati abordat un subiect dureros atit pentru romanii de dincolo de Prut cit si pentru basarabenii din Romania refugiati cindva din Basarabia in Romania ca urmare a prigoanei bolsevice.
Din pacate insa, noi romanii de aici (Romania) am ratat cred, ultima sansa istorica imediat dupa 1990.
Se crease un precedent cu cele doua Germanii, precedent pe care cei mai multi dintre noi indoctrinati in stil ceausisto-bolsevic nu l-am nici macar intuit. In urma pasoptistilor si a celor care alaturi de Cuza au facut primii pasi spre MAREA UNIRE din 1918 nu au ramas decit niste epigoni (vorba marelui Eminescu).
Cit priveste teritoriul Transnistria, eu personal nici nu inteleg de ce ne tot agatam de el. Basarabia se intindea la est pina la Nistru.
Insusi Eminescu are o poezie intitulata „De la Nistru pi’n la Tisa”. Dar asta este o alta mincare de peste.
Revenind la „oile noastre” cred ca este momentul sa realizam ca Basarabia este un pamint romanesc pe veci pierdut.
Nici un stat european cu atit mai mult nici o mare putere nu va accepta asa ceva. Cine este nebun acum in plina criza energetica sa-l supere pe marele urs de la rasarit?
Hai sa fim realisti si sa recunoastem ca nu intimplator UE nu pomeneste mare lucru referitor la integrarea rep. Moldova in aceasta uniune.
Si motivul este cit se poate de simplu. Pe de alta parte stilul nostru multisecular de a ne trada aliatii cind le este lumea mai draga coraborat cu pozitia noastra oscilanta si ambigua a tinut si tine in continuare incordate relatiile noastre cu Kremlinul.
Oare intimplator Bush jr.ne-a atras atentia de mai multe ori sa revigoram relatiile cu Kremlinul? Washingtonul si nu numai va alege intotdeauna intre noi si rusi, pe rusi.
Oare de ce? Este la fel ca in cazul in care un mare magnat al lumii organizeaza o petrecere. Credeti ca la aceste petreceri vor fi invitati si oameni obisnuiti ca noi?
Nici pomeneala. Ce nevoie au ei de noi in afara de a le munci? Putem noi sa le intermediem niste afaceri sau intilniri cu oameni de decizie care sa le permita dezvoltarea unei afaceri?
Nici pomeneala.Faptul cu UE ne-a acceptat aderarea nu inseamna pentru ei decit o noua piata de desfacere fara bariere vamale in care ei sa-si descarce si vinde marfa dind de lucru alor lor (scadere somaj, cresterea bunastrii/nivelului de trai alor lor) si pe de alta parte mina de lucru ieftina comparativ cu a lor.
A, sa nu uit. Mai e ceva, ceva ce se cheama investitia capitalului intr-o piata subdezvoltata fara infrastructura cu profit cit mai mare pentru ei, din care statele lor se aleg cu sume consistente numite taxe si impozite, taxe si impozite ce se varsa in vistieriile lor nu ale noastre.
De ce si-ar strica marile puteri economico-politice relatiile cu Kremlinul? Si sa nu uitam ca si unirea lui Cuza si Marea Unire nu s-ar fi facut fara acordul marilor puteri.
Acum e clar? Ce am putea noi oferi mai important decit Kremlinul pentru ca aceste mari puteri sa ne accepte readucerea Basarabiei la patria mama?
Si in plus, cine este nebun sa accepte asa ceva dat fiind faptul ca Basarabia nu inseamna doar rep. Moldova.
De teritoriile basarabene de la nordul si respectiv sudul granitelor ei am uitat? Pai, aici e spilul. Odata realipirea teritoriului basarabean ce formeaza rep. Moldova ar mai trebui ca unirea sa fie completa si celelalte doua teritorii.
Adicatelea sa mai luam si de la Ukraina. Si unde ajungem? O solutie surogat ar fi ca si Ukraina si rep.Moldova sa fie acceptate in UE.
Ehe, dar asta este o alta poveste. O poveste cum numai in povesti se intimpla. Cred ca nici macar Nostradamus nu ar putea sa prezica asa ceva. Hai sa fim realisti.
Basarabia este pentru noi ca zecile (sau poate sutele) de copii disparuti fara urma. Oricum, articolul este bine venit caci altfel in timp, amintirile se vor estompa atit de mult incit urmasii nostri nici nu vor mai sti despre ce este vorba in poveste si care si unde ne sint originile.
Cred ca articolul este foarte bun si la obiect. As mai adauga cateva detalii insa.
A existat un moment de apropiere mai mare intre Romania si Basarabia in 1989-91, dar momentul istoric respectiv a trecut fara consecinte. Majoritatea basarabenilor dau vina pe Romania pentru asta.
Un antropolog ungur foarte obiectiv a observat atunci ca tot ce se intampla in Romania (de la mineriade la lozinca „moarte intelectualilor”) a fost de natura sa descurajeze unionismul.
Statisticile au fost totusi in mare masura manipulate, dar chiar si asa ele reflecta o noua „identitate” nationala a basarabenilor (ne-romani!).
Este greu de presupus ce s-ar fi intamplat atunci in eventualitatea unei unri. Poate o catastrofa si mai mare decat imigrarea in masa a tuturor romanilor in alte tari.
Partea proasta insa o reprezinta acum lipsa de claritate politica a actualei conduceri politice a Romaniei (ca despre RM nu exista dubii mari).
Dl Basescu a anuntat ca va denuntza pactul Ribentrop-Molotov. Cu ce consecinte, daca nu poate face unirea?
Intr-un fel acuzatia „Romania isi bate joc de noi”, care are o credibilitate crescanda in RM, trebuie sa dea de gandit conducerii romanesti. „Ori te poarta cum ti-e vorba, ori vorbeste cum ti-e portul”.
Nu voiam sa trimit un comentariu, dar cred ca se impune o alta opinie.
In primul rind, sa amintim ca aderarea Romaniei la UE nu inseamna doar „sursa de materii prime si piata de desfacere” pentru acestia din urma. Eventual „piata de desfacere si forta de munca ieftina”, cum a postat primul comentator.
In Romania isi desfac produsele si SUA, Japonia, etc. Cu succes real.
Fara indoiala, reglementarile interne ale UE favorizeaza produsele acesteia, dar nu trebuie absolutizat.
In ceea ce priveste forta de munca ieftina, Franta, Germania, UK au avut o pozitie dura fata de imigranti inca din 2002. Italia……, iar Spania vine si ea din urma.
In ceea ce priveste libertatea de circulatie a capitalului, vedeti cazul Nokia.
UE se doreste o structura continentala, pentru ca tarile componente nu pot face fata presiunii economice a SUA, Chinei, Rusiei si „micutei” Japonii. In viitor, poate si a Indiei si Braziliei.
Nici o tara europeana, pe termen lung, nu poate rezista.
Vedeti ce se intimpla cu industria aeronautica (toate tarile UE au renuntat la proiecte de avioane desfasurate cu forte proprii; Rafale e ultimul proiect „national” 100%), automobile,etc.
Deci, nu trebuie sa acuzam interese oculte in crearea UE. Fara integrare, toti devin simple colonii ale celor mari. Intereseul este si al lor si al nostru.
Pe de alta parte, globalizarea nu se poate realiza haotic. trebuiesc facuti niste pasi concreti.
Astia sunt UE, America „comuna” (initial SUA-Canada-Mexic), „piata Pacificului”, etc.
De surse de materii prime nu mai discut, pentru ca nu s-a spus nimic (oricum, in afara de sare nu prea mai avem ceva; iar productia agricola…)
In ceea ce priveste articolul, este de evidentiat accentul neutru al analizei si corectitudinea ei.
Nu stiu daca e vina noastra sau a altora ca in ’89-’92 s-a ratat unificarea cu Moldova. Dar cred ca ar trebui sa multumim celor care au ratat. Ginditi-va ca voturile pentru comunism exprimate de Moldova ar fi fost contabilizate la Bucuresti…..
Rusii ar fi cucerit Romania fara sa traga un foc de arma, prin renuntarea la teritoriile luate prin ultimatum.
Noroc ca nu-si dau seama de greseala pe care o fac.
In ceea ce priveste Ucraina, lucrurile sunt mai complicate.
Cum de Rusia acuza SUA ca au recunoscut independenta Kosovo? Cind populatia kosovara, majoritar albaneza, a luptat ani de zile pentru a se desprinde de Serbia? (Pe linga faptul ca teritoriul Kosovo a devenit sirbesc prin ocuparea de la mai vechii…aborigeni.)
De ce Rusia, a dat teritorii care nu i-au apartinut niciodata ei sau Ucrainei, acesteia?
Asta nu este un precedent? Foarte periculos?
Nu stie nimeni viitorul.
Dar ginditi-va cum va arata „Problema Orientala” cu Ucraina aderata la NATO si UE.
Va fi? Sau nu va fi?
Asta este provocarea.
Cei are au votat, cred ca au exprimat un vot sentimental. Noi cerem Moldova in casatorie (mai bine zis ii cerem sa revina acasa dupa un divort silit), dar ea decide daca si in ce conditii va accepta oferta.
In ceea ce priveste pozitia presedintelui Romaniei, cred ca este corecta. In fond, ultima decizie a Sovietului Suprem a URSS a fost …condamnarea pactului Ribentrop-Molotov.
Moscova s-a pronuntat de mult.(Daca intre timp s-au razgindit, e altceva). De ce noi, nu ne-am pronunta? Il iubiti asa de mult pe Stalin? Sau pe Hitler?
Nu e vorba de a-l iubi fie pe Stalin fie pe Hitler, ci de consecintele unor declaratii, cred. Asa este fara indoiala si lumea asteapta concluzia logica, refacerea nedreptatii! Care nu poate veni in actualele conditii!
Asfel s-a creat o propagand anti-romaneasca in Basarabia care spune tot timpul „ne-ati vandut” si care pretinde dodata cetatenie pentru trei sau patru milioane de oameni din RM si Ukraina. Nu exista inca un raspuns corect si coerent pentru ei.
Promisiunile lui Basescu au ramas toate fara consecintze.
Anton Constantinescu
Domnul Munteanu releva o realitate foarte trista, dar care nu poate fi neglijata.
O ipotetica unire a Romaniei cu Moldova ar baga Rusia in casa pe usa din dos, cu toate consecintele care decurg de aici.
Importarea acestui tip de civilizatie, cu mafiotism, coruptie profunda, asasinate la comanda, racketi, trafic de persoane si altele, care aici sunt mult mai evidente decat in Romania, ar fi un mare pericol.
Cand treci Prutul inspre est dai dintr-o data de un alt tip de cultura si eu cred ca Huntington s-a inselat doar la detalii, punand frontiera civilizationala dintre Occident si civilizatia ortodoxa pe Carpati, caci frontiera trece mai degraba pe Prut.
Prutul e o falie, care se adanceste pe zi ce trece, intre sfera de influenta occidentala si cea ruseasca, chiar daca sute de mii de moldoveni lucreaza in Apus.
Nu stiu daca intre Prut si Nistru s-a creat o identitate separata (dincolo de Nistru asta e sigur), dar mentalitatile de pe cele doua maluri de Prut sunt din ce in ce mai diferite.
Am spus intodeauna ca un locuitor de la Sculenii de pe malul apusean al Prutului are mai multe in comun cu unul de la Baia Mare sau Timisoara, decat cu unul de la Sculenii de pe celalalt mal.
Multumesc, ati completat una din consecintele unei uniuni pripite. Mai sunt urmari care trebuie sa dea de gindit: viata politica (schimbarea majoritatii politice pentru o generatie,cel putin), coruptia la virf, poate chiar serviciile secrete, armata si (pe cale de consecinta) apartenenta la NATO-UE.
Oricare ar fi mentalitatea, un lucru e clar. Decizia reunificarii cu Moldova, nu este la noi. Noi putem doar sa ne exprimam optiunea si sa oferim avantaje Moldovei. In rest, totul depinde de populatia dintre Prut si Nistru.
In ceea ce priveste comentariul cu promisiunile prezidentului, aveti dreptate. Putine promisiuni s-au indeplinit.
Dar vina, nu credeti ca apartine si/sau 322? In fond, care sunt prerogativele Presedentiei in tara?
Mai ales in comparatie cu posibilitatea Parlamentului de-a vota orice si oricind are chef?
Nu vreau o polemica sterila pe tema (mai ales ca v-am dat dreptate…); meditati SI la aceasta posibilitate.
Domnule Clej,
Articolul dumneavoastra este interesant si pertinent. Asa este, in momentul de fata, unirea este imposibil de facut. In Moldova, experimentul URSS a lasat in urma o populatie cu o mentalitate de popor ex-sovietic si multi oameni care nu au nimic in comun cu ideea de roman sau de Romania.
Problema acestui teritoriu este ca a stat foarte putin in componenta Romaniei. Credeti cumva ca valahii sau moldovenii secolului al 15-lea aveau constiinta romaneasca? Domnitorii lor mai luminati, carturarii sau negustorii lor isi recunosteau poate neamul atunci cand calatoreau in afara principatului lor in altul vecin, romanesc.
Dar de aici si pana la o adevarata constiinta romaneasca e un intreg proces de „nation building” care in Romania s-a facut cel putin in ultimii 200 de ani pe cand intre Prut si Nistru a fost aproape absent. Si atunci de unde sa aiba romanii moldoveni din Basarabia identitate si constiinta romaneasca cand inca din zorii epocii moderne (1812) fratii rusi au avut grija sa-i izoleze de resul neamului lor unde aceasta constiinta nationala era in curs de formare?
Perioada interbelica pe care o mentionati in articol este intradevar una nefasta pentru Basarabia. Romania a trecut intre 1918 si 1940 prin doua crize economice devastatoare.
Prima a fost cea de dupa primul razboi mondial cand toata tara era ravasita si jefuita de Puterile Centrale iar mai bine de jumatate de milion de oameni zaceau morti pe campiile patriei, multi cu ochii incremeniti la tricolorul detasamentului lor.
A doua a fost cea mondiala a anilor ’30. Nu mai mentionez aici efortul imens al noilor autoritati romane, multe asa cum le-ati descris, incompetente si corupte, de a organiza un stat de doua ori mai mare decat fusese inainte.
Treaba cu „jandarmul roman care batea” este o gluma a sovieticilor avand in vedere ca au facut ei cand au pus cizma in Basarabia. Cati rusi, ucrainieni, gagauzi au fost omorati in Basarabia sau oriunde de romani intre 1918 si 1940? Pentru ca eu va pot spune ca aproximativ un milion romani basarabeni au fost deportati si exterminati de sovietici ori alungati in Romania, va pot spune si cred ca stiti si dumneavoastra cum s-a intamplat acest genocid si pe unde si-au lasat oasele in URSS acesti sarmani frati ai nostri.
Problema cu unirea este ca ne trebuie un proces de re-formare a unei natiuni romane, ne trebuie un proiect national care sa-i recupereze pe „moldovenii” din Basarabia la natiunea romana si ne mai trebuie un proiect economic de stimulare a venirii acasa a celor care au plecat in cele patru zari atat din Republica Moldova cat si din Romania.
Ce facem insa cu politicienii de carton care sunt prea mici pentru o asemenea constructie? Nu neg ca si influenta KGB-ului ar putea prin instrumente economice sau mediatice zadarnici un asemena plan. Eu am inceput sa ma indoiesc totusi ca politica masochsta a Rusiei cu privire la proprii co-etnici va continua la nesfarsit.
In Romania unita cu Moldova, rusii din Basarabia vor trai mult mai bine decat traiesc acum in Republica Moldova si posibil chiar mai bine decat cei din Rusia. De asemenea, vor fi minoritate EU cu toate beneficiile si avantajele.
Iar romanii sunt in principiu oameni deschisi si toleranti, miile de starojeni impreuna cu zecile de mii de turco-tatari din Dobrogea pot comfirma acest fapt. Toata lumea s-a purtat frumos cu ei intotdeauna, va rog sa ma corectati daca gresesc spunand aceasta.
Taiati, va rog, din numarul acestor minoritati pe cei din Transnistria fiindca eu am auzit multa lume cerand unirea cu Basarabia dar pe nimeni care sa vrea unirea cu un teritoriu ne-romanesc cum este Transnistria. Va fi lasata cel mai probabil pe drumul ei. Nu stiu insa ce parere ar putea avea americanii de perspectiva instalarii Rusiei la Nistru.
Am auzit o idee interesanta, o uniune intra statala Romania-Republica Moldova. Presupanand ca si la Chisinau ar ajunge la putere oameni responsabili si cu sentimente romanesti, o asemenea structura politica ar putea face pe parcursul anilor unirea celor doua state intr-unul singur. E o idee care ar putea deveni functionala dar poate mai sunt si altele.
Romanii moldoveni trebuie facuti sa inteleaga ca este in primul rand interesul lor sa se alature statului romanesc mai mare si mai dezvoltat pentru a lupta impreuna pentru o viata mai buna intr-o lume care devine pe zi ce trece tot mai agitata si framantata de probleme de tot felul.
Unirea este totodata o chestiune de interes romanesc. Nimeni nu vrea sa vada in Romania acest stat fantomatic al Moldovei cum devine o Transnistrie, si mai mare prin mijlocirea mafiilor rusesti de pretutindeni.
Unirea este si o chestiune de respect fata de propria noastra istorie, de consecventa cu actiunile politice si militare ale inaintasilor nostri.
Eu sunt pro-unire, este un drum greu, arid, cu toate problemele pe care foarte corect le-ati enuntat dar se poate face si, ca sa parafrazez un alt Petru, pe fiul lui Stefan cel Mare, Petru Rares, nu vad de ce n-am putea „fi din nou ce am fost si mai mult decat atat”.
Cu respect, pentru Romania Mare.