caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Depistarea precoce a violentei

de (31-3-2008)

Violenţa fizică şi verbală a tinerilor, devine un fenomen îngrijorător în Franţa, dar nu numai, manifestarea ei, la o vârstă din ce în ce mai crudă, preocupă intens societatea şi forţele ei de ordine. Atât sistemului educativ şcolar actual, cât şi mediului familial, le sunt imputate lacune grave, printre cele mai remarcate fiind lipsa de autoritate, de suficientă supraveghere, sau de injoncţiuni comportamentale proprii unei lumi civilizate. În cele mai dese cazuri, se observă o demisie inadmisibilă a autorităţii parentale, conducând, ineluctabil, la destructurarea tânărului vlăstar, lăsat în plata „educaţiei” televizuale, sau a celei stradale.
În ultimii douăzeci de ani numărul delictelor violente comise de tineri s-au dublat. 19,5% din persoanele implicate în agresiuni fizice au mai puţin de 18 ani, dintre care 87% băieţi şi 13% fete.
În acelaşi timp, se constată o neîncredere crescândă a adolescenţilor vizavi de adulţi, care, zic ei, nu mai sunt capabili de exemplaritate.

Nimeni nu se mai îndoieşte astăzi de influenţa mass-media şi incitarea la violenţă exercitată de aceasta direct, pe alocuri subliminal. Problematica este creată de forţa ei persuasivă, în mod curent manipulatoare de opinii, ori de propaganda belicoasă revelată de actualitate şi de majoritatea producţiilor cinematografice, ca şi din impactul lor asupra moravurilor, în deosebi, celor mai tineri. E rar să vezi un film american unde violenţa să nu fie axa principală a scenariului.
Chiar dacă pare oarecum simplificator, suntem tentaţi să asimilăm chestiunea violenţei efectului de mimetis sau catharsis, ilustrate cu brio în gândirea lui Aristotel şi Platon. Dar şi teoriei „imitaţie/ucenicie” atât de preţioasă behavioriştilor, din care reiese că mass-media prezintă un model de violenţă, recompensat graţie unui oarecare succes, oferind acest model comportamental imitativ spectatorilor, printre care copiii sunt cei mai susceptibili în aplicarea lui. Teoria se sprijină pe schema recompensă/pedeapsă, postulând că stimulii produc satisfacţii – chiar dacă acestea sunt pur imaginare – terminate prin repetarea comportamentelor. Este inutil de subliniat că un psihism poate fi lesne fragilizat, în perioada lui formativă, din moment ce actualitatea însăşi pedalează cu atâta insistenţă pe imaginea violenţei.

În şcoli, actele de incivilitate se multiplică, iar educatorilor le lipsesc mijloacele disuasive autorizate de lege. Dacă agresiunile se produc în şcolile primare mai puţin decât în licee, peste 3000 de acte de violenţă au fost, totuşi, contabilizate în ultimii doi ani, dintre care 60% de insulte şi violenţe fizice. „De la vârsta de 8-9 ani, cei mici adoptă astăzi comportamentele celor pe care le observam altădată la 14 ani”, remarcă Rémi Casanova, director al Centrului de cercetări, de reflecţii şi de acţiune asupra violenţei. O agresivitate dirijată, în mare parte, contra adulţilor care şi-au pierdut statutul de intuşabili.
Profesorii şi institutorii se plâng că este din ce în ce mai dificil să încarnezi autoritatea într-o şcoală la umbra marilor imobile populare. Cu ce pavăză se poate face faţă diverselor proiectile aruncate în curtea de recreaţie şi ce atitudine se poate adopta înaintea „cow-boy”-lor cu feţele disimulate în capişoane, ce dau târcoale pe la porţile grupului şcolar, constituiţi în găşti, pentru a insulta şi intimida corpul didactic, sau a-şi vânde drogurile la lumina zilei?
„Căutăm explicaţii ingenioase – spune Geneviève Matton-Taté, directoarea unui stabiliment şcolar – pentru a-i pune în gardă pe micii noştri elevi că acest gen de tineret nu trebuie imitat. Cu toate acestea, ei îi adulează, atât pe ei cât şi frumoasele lor maşini de caizi. La 8 ani, sunt cum nu se poate de flataţi când, în urma unui „serviciu”, adus şefilor de bandă, sunt răsplătiţi cu bani de buzunar şi cu o lejeră bătaie pe umăr. Toţi visează să devină, la rândul lor, unul din aceşti caizi. Modelul de erou propus de noi, nu e „ceaşca lor de tei”.
Expuşi eşecului şcolar, lipsiţi de orice perspectivă profesională, mulţi dintre aceşti tineri asociali se ataşează unui teritoriu limitat, unui cartier, unui colţ de stradă, unui culoar de imobil, formând mini comunităţi ostile oricărei noţiuni de ordine. Proveniţi, în mare parte, din masele de emigranţi, trăiesc cu sentimentul de a fi marginalizaţi, suspectaţi şi nedoriţi de societatea occidentală, care caută să-i muleze pe calapodul ei, incompatibil tradiţiilor de origine. Ei au convingerea eronată că dificultăţile lor de inserţiune sunt moştenite din părinţi, ceea ce produce apariţia sentimentelor de injustiţie şi resentimentele, prea puţin justificate, contra francezilor de suşă şi a instituţiilor.

Violenţa a început să ia proporţii de prin anii 60, perioadă când învăţământul secundar deschidea porţile tuturor categoriilor sociale, rămânând, în acelaşi timp, profund inegalitar. Programele analitice, n-au fost niciodată adaptate acestei „democratizări” forţate. În anii 80, climatul s-a agravat, lăsând profesorii înaintea unor adolescenţi recalcitranţi şi dezinteresaţi de cadrul şcolar oferit. După sociologul Sebastian Roché, „eşecul şcolar constituie factorul numărul 1 al violenţei”. Ori, numărul copiilor în eşec şcolar este foarte ridicat în cartierele aşa zise „sensibile”, zone de excludere şi de ghetorizare ce favorizează violenţa şi delicvenţa şi, evident, fenomenele de imitaţie şi de contagiune.

În anumite ţări, comportamentele violente, pot revela maladii mentale precum depresia, dacă nu schizofrenia. După profesoara universitară Marie-Rose Moro, „Violenţa devine patologică atunci când se repetă constant, împiedicând dezvoltarea copilului şi antrenând alterarea raportul său cu ceilalţi”.

Doisprezece experţi, anglo-saxoni în mare parte, specialişti în pedopsihiatrie, psihologie, sociologie, cercetători în neurobiologie şi în genetică, au decorticat, timp de doi ani, aproape de 1200 de studii ştiinţifice privind violenţa şi originile ei. Din concluziile lor rezultă că 10% din copii sunt afectaţi de aceste tulburări. Fără a exclude o vulnerabilitate genetică privind violenţa, studiul analizează exprimarea ei şi aportul prin care educaţia o poate influenţa. În schimb, se ştie că maladiile genetice, cum ar fi trizomia, favorizează trecerea la actul violent.
Tinerii care se exprimă exclusiv prin violenţă, sunt victimele unui climat familial dezastros: depresia mamei în urma procreaţiei, bolile mentale ale părinţilor, separările conjugale, violenţele în sânul familiei, delicvenţa unui frate mai mare, etc. Observatorii au remarcat că, cu cât simptomele încep de timpuriu, cu atât ele riscă să se instaleze mai profund în comportamente.
Se înţelege, aşadar, că familia trebuie să se situeze în centrul politicii de prevenire, mai ales datorită terapiilor familiale, reunind părinţii şi copiii în vederea dezamorsării crizelor.
În nici un caz nu se poate afirma că violenţa este o fatalitate căreia numai o represiune crudă şi radicală îi poate pune capăt.
Slavă Domnului, evoluţia metodelor psihologiei moderne în domeniul infantil, poate juca un rol de incontestabilă eficacitate, când societatea e dispusă să se investească în formarea viitoarelor generaţii.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Festivalul Românesc de primavara din Washington, DC

Duminică 25 Mai, la pavilionul din Bull Run Regional Park, Centreville, Virginia, va avea loc festivalul românesc de primăvară, in...

Închide
3.229.117.191