caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Micul Paris a ales un primar miștocar

de (23-6-2008)

Iată că au trecut şi alegerile locale, cei care au votat şi-au ales primarii, aceia care să îi reprezinte şi să se pună pe treabă pentru a schimba situaţia localităţilor la stadiul unei ţări întradevăr europene.

Ehh… dragilor, de data aceasta pretendenţii la scaunul de primar a trebuit să îşi facă temele mai conştiincios, cu micii şi berica nu prea a mai ţinut, nu mai sunt de ajuns pentru a cumpăra votul omului de rând, care vrea autostrăzi, drumuri şi şosele asfaltate şi fără gropi, trafic normal, blocuri zugrăvite, locuinţe sociale, curăţenie, aer curat, dezolvatare economică şi altele.

Auzind toate acestea, m-am bucurat, în sfârşit oamenii au început să se dezmeticească după atâta legare la ochi timp de jumate de secol. \”Deşteaptă-te române!\” a început să funcţioneze, mi-am zis…

Mare mi-a fost dezamăgirea să aflu că prezenţa la vot în Bucureşti, capitala ţării, a fost de numai 31, 47%. Oare oamenii sunt aşa de disperaţi încât nu îi mai interesează cine va avea grijă de oraşul lor şi până la urmă, de bunul lor trai, sau pur şi simplu nu le pasă, sunt ignoranţi şi nu înţeleg că votul lor chiar contează?

Poate nici eu nu întelegeam atât de bine acest lucru înainte, însă uitându-mă bine la alte naţiuni, văd că sunt conştienţi de puterea lor şi la nivel de societate, dar şi la nivel de individ, mai ales când e vorba de vot, ei merg şi votează, ies în stradă când e cazul să îşi spună păsurile, sau să protesteze împotriva unei legi promulgate de guvernul lor, şi dacă este cazul, nu se lasă până nu ajung la un compromis cu autorităţile, nu pleacă capul şi înghit în sec, aşa cum face românul de atâta amar de vreme?!

De fapt nici nu ştiu cui mă mai adresez, cine şi cum sunt românii rămaşi în ţară, când câteva milioane s-au împrăştiat în lumea largă?!

Indiferent cine şi cum ar fi, trebuie să se adapteze la realităţile zilelor noastre, şi mai precis să se conecteze cu occident, pentru că de ştiţi ori nu, inclusiv partidele politice din România nu sunt de capul lor, fiecare face parte din familia partidelor internaţionale, iar credinţa că cei din ţară decid complet singuri e un fals.

Doar ca în occident lucrurile sunt clare, balanţa are două braţe, şi până la urmă poporul are şi el ceva de spus şi spune! Nu ca la noi… Bucureştiul, şi-a ales primarul care îl reprezintă… stilul flegmatic şi miştocar al domnului primar Oprescu, este exact emblema actuală bucureşteanului…

Dar totuşi, în anul 2008 într-o Românie integrată cel puţin teoretic în Europa, o Românie care îşi cere înapoi regele, tradiţia, credinţa şi spiritualitatea, ai pretenţia şi te aştepţi la rafinament, bune maniere şi o atitudine distinsă… păi ce pretenţii să mai avem atunci la Micul Paris?!

Micul Paris a rămas îngropat sub molozul din Centrul Istoric al Bucureştilor, cărămizile sale cad pe zi ce trece, bucată cu bucată, şi dacă nu îl va distruge nepăsarea, atunci se va dărâma complet la primul cataclism natural…

Adina Cicort este editoare a revistei http://www.romanianvip.com/

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mugabe va fi din nou reales în Zimbabwe, opoziția se retrage din alegeri

Morgan Tsvangirai susține că Mugabe i-a furat victoriaRobert Mugabe va fi din nou reales președinte în Zimbabwe ca urmare a...

Închide
13.58.32.115