Constient de efectele tragice ale „Noii Credinte” (spre a folosi termenul lui Czeslaw Milosz), Kolakowski a demascat ipocrizia aflata la baza proiectului comunist de revolutionare a conditiei umane.
Mai mult, el a demonstrat ca minciuna este „sufletul nemuritor al comunismului”. Aroganta epistemologica a marxismului, pretentia de a oferi solutii imanente pentru chestiuni ce tin de ordinea transcendenta, a fost fundamentul edificarii universului totalitar bolsevic. Rolul intelectualului critic in societate este sa nu pactizeze cu acest tip de demonism politic travestit in doctrina salvationista.
Marxismul, o afirma filosoful polonez, este un mesianism apocaliptic, un fanatism quasi-religios care imbraca hainele rationalismului scientist. Cultul progresului se intalneste astfel cu celebrarea Istoriei, a clasei alese si a partidului ca incarnare a unui adevar unic, absolut si „atotbiruitor”.
Intr-un articol publicat la mijlocul anilor ‘80 in revista „Commentary”, Kolakowski analiza conexiunea inseparabila dintre comunism si duplicitate. Ideile filosofului privitoare la natura intrinsec autoritara a proiectului marxist, ca sa nu mai vorbim de matricea terorista a iacobinismului leninist, au contribuit la configurarea curentului neo-conservator. Evident, gandirea lui Kolakowski nu poate fi inchisa intr-o singura formula. Nu intamplator, el a scris un faimos eseu intitulat „De ce sunt eu liberal-conservator-socialist-anticomunist”, respingand orice simplificare ideologica si pledand pentru un eclectism mereu deschizator de drumuri intelectuale.
Pentru Kolakowski nu este suficienta deplangerea catastrofei comuniste. Important este sa se mearga la originile doctrinare ale proiectului mitocratic care promite „saltul din imperiul necesitatii in acela al libertatii”. Este vorba de o ambitie nemasurata de a forta ritmul istoriei, de a distruge structuri, institutii, mentalitati in numele unui himeric „viitor luminos”.
Cum scrie criticul cultural Clive James: „Meritul lui Kolakowski este ca ne spune de unde provine miasma. Karl Popper, Raymond Aron si alti analisti sociologici arata felul in care marxismul a afectat totul la nivel practic. Kolakowski il depaseste chiar pe Isaiah Berlin aratandu-ne cum a afectat totul la nivel mental… A fost un semn incurajator la sfarsitul secolului douazeci faptul ca aceste concluzii ale lui Kolakowski au intrat in conversatia generala despre politica”. (v. „Cultural Amnesia: Necessary Memories from History and the Arts”, Norton, 2007). Intr-adevar, gratie lui Kolakowski, experienta Europei de Est si Centrala a devenit parte a discursului filosofic contemporan in chestiuni ardente precum moralitatea, virtutea, culpabilitatea, relatia scop-mijloace etc.
Tezele lui Kolakowski despre naruirea comunismului nu sunt de natura sa sustina tendintele auto-glorificatoare ale celor care pretind ca intreaga istorie a totalitarismului a fost una a rezistentei neinduplecate. In fapt, afirma Kolakowski, au existat mereu minoritati eroice, personalitati opozitioniste care au platit cu viata ori cu ani grei de inchisoare si persecutii adversitatea activa fata de sistemul opresiv.
Nu putini insa au cedat, au facut compromisuri, au pactizat cu dictatura prin sustinere activa ori prin tacere. Intr-un volum despre revolutiile din 1989 pe care l-am coordonat cu prilejul aniversarii a zece ani de la marea prabusire, am inclus si un simptomatic eseu al lui Kolakowski despre mostenirile defunctului regim, acele ruine nelinistite care ne marcheaza si astazi existenta.
Sfidand suficienta noilor hagiografi, Kolakowski observa cat de complicata a fost relatia dintre putere si opozitie in regimurile leniniste: „Purul adevar este ca in majoritatea acestor tari – Polonia sfarsitului anilor ‘70 si a anilor ‘80 este, din nou, o exceptie – miscarile de opozitie antitotalitara au cuprins numai o neinsemnata minoritate. Acesti oameni au salvat sufletele natiunilor lor; pana de curand, toti ceilalti preferau sa traverseze strada la vederea lor. O majoritate covarsitoare a cautat sa supravietuiasca adaptandu-se „sistemului” aparent etern, nu datorita vreunui angajament entuziast fata de ideile comuniste, ci din simpla necesitate de a-si duce viata intr-o relativa siguranta. Miscarea de opozitie in masa a inceput atunci cand era evident pentru toata lumea… ca tigrul era pe moarte”. („Revolutiile din 1989”, Polirom, 1999, traducere de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu).
Nu neg ca asa au stat lucrurile. Si totusi, nu putem uita ca intelectualii critici, ganditori precum Kolakowski ori Havel, au reusit sa formuleze o filosofie a libertatii care a subminat gaunosul triumfalism oficial, a probat vulnerabilitatea sistemului si a reabilitat valoarea unei vieti traite in adevar. Asemenea idei au facut posibila geneza „Solidaritatii” ca expresie a „puterii celor fara de putere”.
Prin anii 88… un personaj, de mai sus, m-a intrebat de H. R. Patapievici, coordonatele fata de capitala, fiind 300Km, undeva in Moldova! Am raspuns cu „nu stiu”, iar aceasta, a dus la schimbarea locatiei, discutiilor! Nu m-am gindit ce mult il iubeau!