Dragii mei, nu sunt un abil povestitor, prin urmare ceea ce voi spune acum sunt doar ganduri insirate fara a avea pretentia ca ele au si valoare literara. Sunt doar amintiri si impresii cotidiene, deci o parere.
Exista bucurestean nascut inainte de revolutie care sa nu cunoasca povestea cartierului Uranus ? Poata ca da, poate nu, dar in fond e firesc sa nu ceri oricui sa memoreze suferinta colectiva, suferintele altora. Fiecare dintre noi avem suficiente motive de intristare, de ce sa le mai adunam si pe ale altora ? Imi permit totusi astazi sa evoc pe scurt un destin – cartierul Uranus din Bucuresti.
Am realizat cateva fotografii zilele trecute cand orasul meu inca se afla sub nametii unei ierni pe care nu ne-am dorit-o. Iernile in Bucuresti nu sunt niciodata motiv de bucurie. Ele aduc trafic infernal, mizerie, gropi in asfalt, nervi si timp irosit, masini ridicate de pe carosabil de catre politie etc.
Am inceput plimbarea de la intersectia 13 Septembrie si am incheiat-o destul de rapid la intersectia Rahova – Chirigiu. Odinioara pe aici trecea tramvaiul are facea legatura intre Intersectia Bellu – Soseaua Viilor si Soseaua Panduri, respectiv Cartierul Uranus, coborand apoi spre Izvor. Fiind locul in care am copilarit mi-a fost usor sa recunosc drumul si sa imi aduc aminte …. de copilarie, de bunici, de parinti, de scoala, de stadion si Institutul de Educatie Fizica si Sport, de Monumentul Pompierilor, de Fabrica de Paine, Arhivele Nationale, Muzeul Militar, tramvaiul 11, tramvaiul 9 sau tramvaiul 8 cu doua vagoane sau chiar cu trei, cu taxatoarea mereu agitata, biletele de tramvai de 65 de bani.
!poza185!D Mergeam des cu bunicul meu prin cartier pe la diversi oameni. Ma tinea de mana si imi povestea despre fiecare casa, stia totul. Bunicul era depanator de radio-TV cu lampi si confectiona si antene. Era unic prin felul in care le realiza. Aduna tevi de aluminiu subtiri pe care le curba pe trunchiul uniui visin din curte, le dadea o forma circulara. Atasa apoi o savoniera la locul de intalnire al celor doua capete in care monta cateva componente electronice necunoscute mie. Ansamblul era apoi montat pe o tija de lemn care se fixa apoi pe suportul metalic de pe casa. Un fir lung „bifilar” aducea semnalul TV in casele oamenilor, fericiti astfel ca pot prinde si TVR1 si TVR2 dar si televiziunea din Bulgaria. Facea acest lucru de ani de zile. Prin tot Bucurestiul existau asemenea antene rotunde. Cand priveam in sus si descopeream cate una, stiam sigur ca pe acolo trecuse bunicul si eram fericit. Am ramas cu acest obicei si acum, de a privi pe acoperisurile caselor si caut instinctiv acele antene. Au disparut. A disparut aproape si cartierul Uranus, s-a dus la cer si bunicul Niculaie. Anul acesta se implinesc 9 ani.
Acum pasesc cu greu printre mormanele de zapada gri si gunoaie de pe calea Viilor, ma indrept spre Chirigiu. In stanga se mai disting cateva case care au scapat ca printr-o minune de isteria lui Ceausescu.
!poza182!Mai departe se distinge silueta amenintatoare a Casei Poporului, acest oras interzis al romanilor. Oribila constructie, respingatoare care striveste pana si privirea trecatorului neimplicat emotional. Dar cei care au trait aceasta poveste ? Oare ei cum resimt aceasta prezenta ? Pe mine ma ingrozeste. Un simbol al suferintei, al umilintei, al raului in stare pura. Alaturi, se distinge o alta cladire mamut cu o destinatie inca incerta, se pare ca era candva destinata armatei.
Peste toata acesta mizerie se ridica pe ici si pe colo cate un bloc modern acoperit cu sticla si inconjurat evident de obiectele devenite simbol ale romanilor de astazi: limuzinele Mercedes, BMW ori Jeep-urile „elegante” care inunda trotuarele cu opulenta lor.
!poza183!D Acesta este orasul meu ? Acesta este Bucurestiul anului 2010 ? Da, acesta este. Un amestec incredibil de frumos absolut si vulgar pana la abject. Oameni frumosi, oameni rai, oameni buni, oameni simpli, oameni calzi … amintiri, sperante. Incerc sa adun in cele cateva zeci de minute cat dureaza plimbarea mea, toate imaginile care mai pastreaza ceva din copilarie, informatii care au valoare pentru sufletul meu. Imi este frica pentru ca pana la urmatoarea mea vizita aici si aceste cateva case superbe si strazi razlete, vor dispare.
Imi aduc aminte de o casa din cirpici cu una sau doua camere in care pe vremuri, fruntasii comunisti se intruneau pe ascuns. In anii 70-80 nu mai era locuita dar purta o inscriptie ca acolo fusese un loc conspirativ al lor. A disparut si ea. Ce ironie, si-au demolat propria istorie oricum falsificata !
Imi trec prin minte si alte ganduri, amintiri frumoase legate de acest cartier. Mergeam duminica la IEFS ca sa fac sport. La pranz cand terminam antrenamentul obisnuiam sa cobor pe o strada in trepte. Jos se afla fabrica de paine. Mirosea fantastic. Imi cumparam o paine fierbinte si o mancam aproape toata pana acasa. Alteori curiozitatea ma impingea sa sar gardul in zona inchisa unde se afla o antena imensa vopsita in alb si rosu. Era pazita dar eu stiam cum sa fac sa nu ma vada nimeni. De pe acel platou puteam privi pana departe spre Piata Unirii. Privelistea era superba mai ales noaptea. In stanga, coborand spre Arhivele Nationale se afla un teren viran (era prin anii 70). Acolo era locul care pe mine ma atragea atat de mult incat riscam oricat pentru asta. Se spunea ca fusese un cimitir al leprosilor. Gandul ca acolo sunt ingopati oameni care au murit de lepra ma ingrozea dar ma si atragea ca un magnet. Era o fascinatie pe care o savuram cat mai des. Imi alimenta mereu imaginatia mea de copil. A diparut si acel loc, probabil acum se afla parcul Izvor acolo sau o parte din Casa Poporului.
As putea vorbi mult despre cartierul meu. Nu stiu daca este un subiect de actualitate, daca mai intereseaza pe cineva ceea ce spun eu. Este poate doar o amintire starnita de o plimbare de 30 de minute pe Calea Viilor.
Dle Nicolescu,
O tara nu poate fi daramata si reconstruita in doua decenii, nici pe plan material, nici pe cel moral.
Nu uitati ca suntem mostenitorii naivi ai fanariotilor si otomanilor care ne-au transmis tare indelebile la care s-au adaugat cele national comuniste. Democratia are nevoie de o traducere fidela in fapte si de timp pentru a schimba mentalitatea unei natii nestructurate, ramase mult prea multa vreme in bataia vanturilor de est si sud.
Emotiile dv nostalgice sunt oarecum justificate, numai ca, ramanandu-le prea atasat, resimtiti durerea prezentului in plina evolutie. Nu uitati inevitabilul impermanentei, inainte sa fiti inlocuit de alte generatii. Ele vor schimba, cert, imagina Romanie de azi, mototolita si discreditata pe dinauntru si pe dinafara. Iubiti-o chiar bolnava fiind. Lasati timp timpului caci generatiile viitoare o vor pune pe picioare si vor face din ea o printesa la care n-ati visat inca.
teo draga…eu am trait in zona cam de pe la 13 ani…nu am amintiri atat de profunde legate de locurile acestea…de fapt nu am radacini nicaieri…si intr-un fel mai bine caci nu ma doare atat de tare vazand dezastrul de astazi.
asta nu inseamna ca nu ma afecteaza !
am inteles ca este o perioada de tranzitie…dar parca nu se mai termina…e o perioada de tranzitie nesfarsita.
ceausescu mai mult a distrus din punctul meu de vedere…imi asum raspunderea celor spuse !
si da…casa poporului e o monstruozitate…ieri pe la unirea o doamna il intreba in engleza pe cel de alaturi ,,vreti sa vedeti si uriasa si urata cladire ceausista ?” se pare ca este parerea multora…
nu cred ca exista oameni buni si rai asa distinct…toti ne nastem la fel…de curati…societatea si viata ne transforma…unii au taria de a ramane buni altii insa cedeaza tentatiei de a trai bine utilizand orice mijloace in a isi atinge scopul. intr-o zi vor descoperi ca banii nu inseamna totul ! dar va fi prea tarziu…
stii ce ma intreb eu ? ce putem face noi sa ne fie bine ?
Da,este trist cum s-au demolat atatea cladiri si biserici !Cei care au fost demolati si mutati cine stie pe unde pe la bloc intr-o cutie de chibrituri,au avut ani de zile cosmaruri !Personal am cunoscut batrani care au murit de inima rea in noile *locuinte*.
Romania de azi este a celor care speculeaza momentul,cumpara pe nimic de la cei saraci si-si fac *palate*. Sant mana in mana cu avocatii, judecatorii si notarii care stiu toate *chichitele*.La 65 de ani sper sa mai apuc vremuri mai bune !Speranta moare ultima !
In ce ma priveste,nu m-am lasat doborat de nulitatile ceausiste si inca ma lupt !
Un articol frumos pentru toti cei care gandesc la fel. Mai devreme sau mai tarziu ajunge sa-ti pese de memoria colectiva. Poate ca exista si acei fericiti care traiesc intr-un concret localizat in plus minus o luna interval de timp si pe raza de actiune egala cu cea a propriului clan.
In Romania multi resimt aceasta durere a pierderii locurilor dragi distruse total sau degradate si umilite. Din pacate suntem prizonierii unor conceptii cu termen expirat pe care nu o mai intalnesti prin alte parti. Sa ma explic. Daca ne intreba cineva ce e de vazut prin Romania, ii vom turui o lista cu ,,monumente” adica palate, biserici vechi (daca se poate de pe vremea lui Burebista si ,,cea mai”) statui si… cam atat.
In momentul cand vom avea curajul sa il indemnam pe un vizitator sa vada ,,casa lui maica de la Fundul Ciorii” sau hala veche de carne din Campulung atunci vom fi facut si primul pas spre impacarea noastra cu noi insine.
Intr-o tara, nu numai ,,monumentele istorice” fac parte din patrimoniul si memoria colectiva ci o serie de multe alte obiecte din spatiul public care au apucat sa-si castige un loc in sufletul oamenilor. O societate isi permite sa le protejeze ,,numai” pentru acest motiv. La noi acasa facem ce vrem, chiar daca uneori ne costa.
In Suedia de exemplu, loc pe care il cunosc, este legiferata protejarea obiectelor publice declarate ca apartinand memoriei colective. Alegerea lor este un act arbitrar, de buna seama, dar nu bazat pe criterii absurde. Cu totii simtim ceeace merita pastrat doar ca in unele parti nu avem curajul sa o pretindem. Exemple de asemenea obiecte alese in patrimoniul cultural: un releu de transmisie, o hala industriala, o statie de benzina, un cinematograf, o moara, cladirea vamii vechi, bursa pescarilor, hala de mancare, aproape orice, in principiu, daca a apucat sa se impregneze in afectul unei colectivitati. Aceste obiecte nu au nimic de-a face cu principiul ,,cel mai cea mai” nici cu ,,trecutul glorios” si nici cu ,,aici a locuit Cel Mai”. Sunt pur si simplu ,,locurile dragi ale celor din Ciorogarla”.
Privitor la problema de a conserva valorile unei civilizatii umane, este cazul sa amintim celor tineri ca fenomenul demolarilor comuniste facute de un individ (N. Ceusescu ),care cocotat in fruntea tarii a masacrat o capitala , se justifica .Din pacate istoria a fost cruda pentru tot poporul si s-a manifestat in toata hidosenia ei . Vinovatia este desigur a celor care au facut din tara si oamenii ei obiectul mizeriei lor umane . Acest lucru s-a derulat aprtoape stiintific , au demolat o capitala , cu tot ce avea ea mai de pret : oamenii si cladirile in care locuiau si i-au trimis in bejenie in blocurile – cutii de chibrituri de la marginea capitalei . Daca Ceausescu avea dorinta sa ramana in istorie , nu aceasta era calea cea mai buna ; putea sa-si faca Mousoleul numit Casa Poporului ( ce blasfemie ? ) in Scornicestiul lui natal , dar nici acolo nu avea dreptul . A facut in Bucuresti cea mai mare porcarie , copiata de la coreenii lui Kim , aceasta monstruozitate de cladire care nu-si gaseste nici azi menirea . Ma intreb daca viitorimea va putea sa corijeze aceasta monstruozitate arhitecturala ? Sunt increzator ca se va face si aceasta indreptare , pacat de destinele acelor care au suferit si mai sufera dupa casele demolate . Acum dupa 24 de ani inca cei care ne conduc reusesc sa-si mai bata joc de aceasta mostenire demolata , alaturi de fenomenul nationalizarilor – problema nerezolvata in Romania de azi ! Legea 10 ( zisa reparatorie ) este o bataie de joc prelungita , la adresa unui popor care nu merita legtal acest masacru edilitar si sufletesc.Oare noi romanii purtam un blestem necunoscut inca ?