Sergiu Nicolaescu a fost, fără doar şi poate, cel mai redutabil producător de istorie populară în limbaj cinematografic. Nici o epocă istorică nu i-a scăpat ca regizor: antichitatea („Dacii” – 1967), evul mediu („Mihai Vitezul” – 1970, „Nemuritorii” – 1974, „Mircea” – 1989, , „Coroana de foc” – 1990), epoca modernă („Pentru patrie” – 1978, „Ultima noapte de dragoste” – 1980, „Carol I” – 2009, „Triunghiul morţii” – 1999) şi istoria contemporană („Cu mâinile curate” – 1972, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” – 1972, „Ultimul cartuş” – 1973, „Un Comisar acuză” – 1974, „Revanşa” – 1978, „Capcana mercenarilor” – 1980, „Întâlnirea” – 1982, „Noi cei din linia întâi” – 1986, „Oglinda. Începutul adevărului” – 1993, „15” – 2005, „Supravieţuitorul” – 2008). Are şi nişte filme, jalnice, despre zilele noastre.
Simpla cronologie arată că 1989 nu a fost un an de ruptură, iar filmele menţin în conţinut, indiferent de epocă, tonul naţionalist-eroizant. S-a vorbit mult despre contribuţia popularului regizor la propaganda comunistă. Într-adevăr, Nicolaescu, un protejat (după cum povestesc foştii nomenclaturişti) al lui Ion Gheorghe Maurer şi al altor demnitari comunişti, a fost util regimului prin aceea că traducea în limbaj accesibil şi poveste captivantă episoade din versiunea naţional-comunistă a istoriei noastre. Având în vedere frecvenţa obsesivă cu care apare în documentele Secţiei de Propagandă a CC solicitarea de a transpune pe înţeles discursul oficial înţelegem mai bine cât de important era un regizor ca Nicolaescu. Evenimentele şi personajele ilustrate în filmele sale reprezentau, nu întâmplător, şi elementele cele mai exploatate din „epopeea naţională” canonizate în discursul naţionalist. Sergiu Nicolaescu reprezenta în lumea cinematografiei acel tip de naţionalism sincretic, care combina elementele istoriografiei romantice, cu istoria de lemn comunistă şi cu neo-naţionalismul postcomunist.
Charisma şi spiritul critic
Că provenea dintr-o familie cu probleme la dosar, că a fost urmărit de Securitate prin dosar informativ (pentru scurt timp), că filmele i-au fost cenzurate din când în când şi că a luat (rareori) „distanţă de rol” faţă de linia oficială nu înseamnă că nu a fost folosit. Toţi creatorii oficiali păţeau la fel, erau şi susţinuţi şi monitorizaţi. Graţie susţinerii de care avea parte în lumea politică şi instituţiile de forţă a avut acces larg la bani, studiouri, figuranţi, colaboratori şi actori de bună calitate. Asta l-a ajutat să domine hegemonic ordinea cinematografică internă decenii la rând. A fost creditat cu talent regizoral şi actoricesc, dar popularitatea sa venea în sprijinul regimului. Se va spune că Sergiu Nicolaescu a încercat, cum s-a putut, să-şi facă meseria în vremuri tulburi. Dar şi-au făcut-o şi alţii fără a servi miezul tematic al propagandei istorice comuniste. Centralitatea însemna înainte de 1989 compromis, iar Nicolaescu a plătit acest preţ pentru a fi la vârf.
Desigur, filmele sale au sedus zeci de milioane de oameni înainte de 1989 (conform unei cifre vehiculate chiar de Nicolaescu, au fost peste 130 de milioane de spectatori în România lipsită de opţiuni) şi alte milioane după, iar exerciţiul critic este foarte dificil în cazul unei figuri populare şi cu atât mai mult acum, în momentul decesului. România postcomunistă a trăit mereu această dilemă: ce poate face cu personajele sale amestecate, care au făcut compromisuri serioase, dar au rămas charismatice. Până acum, tendinţa oamenilor a fost de a trece cu vederea urâtul şi de a privi partea interesantă a poveştii.
Să aşteptăm să se scrie cărţi analitice serioase despre Sergiu Nicolaescu ca să avem o imagine mai clară. Arhivele încă neexplorate şi mărturiile celor care i-au fost în preajmă vor fi de mare folos. Sergiu Nicolaescu este un caz şcoală despre cum se nasc prestigii în România şi despre construcţia canonului istoric.
Legionarii şi comuniştii
Acum voi spune câteva vorbe, cu lipsa de imaginaţie a istoricului, despre filmele sale pe segmentul de istorie care mă interesează cel mai mult: guvernarea legionară, regimul Antonescu şi persecuţiile împotriva evreilor. Cum destui oameni au învăţat mai multă istorie din filmele lui Nicolaescu decât din manuale şi cărţi este util de analizat gradul lor de veridicitate şi în ce măsură reflectau cunoştinţele istoriografice de la acel moment şi propaganda oficială. Bineînţeles, nu pierd din vedere că, fiind vorba de un act artistic, modul în care este utilizat adevărul istoric ţine de libertatea producătorilor. Doar că nu trebuie uitată menirea oficială a filmelor lui Nicolaescu, tocmai pomenită, şi faptul că în cazul unor pelicule prezentate ca filme istorice există o anumită responsabilitate a producătorilor faţă de adevărul istoric. Oriunde în lume, în momentul în care un film falsifică grosier realitatea este denunţat ca atare.
Iau ca prim studiu de caz filmul „Revanşa”, lansat în 1978. Filmul face parte din seria aventurilor comisarului Moldovan, un comisar din Chestura de poliţie Bucureşti în timpul războiului. După ce regimul comunist organizase numeroase procese cu loturi de foşti responsabili din Poliţie şi Siguranţă implicaţi în represiunea politică în perioada interbelică şi în vremea războiului, alegerea unui comisar de poliţie ca personaj principal putea părea neobişnuită. Dar cinematografia se afla atunci în plină vogă a filmelor poliţiste, iar dilema a fost rezolvată făcând din Moldovan (neverosimil) un prieten al comuniştilor. Moldovan copia modelul poliţiştilor non-conformişti din filmele occidentale, iar excesele sale erau puse, mai în glumă mai în serios, pe seama regimului „burghezo-moşieresc” pe care îl servea.
„Revanşa” venea după „Un comisar acuză”, care prezenta guvernarea legionară şi masacrele din noiembrie 1940, cele în care au fost ucişi, la închisoarea Jilava, 64 de ofiţeri şi înalţi funcţionari acuzaţi că au participat la „prigoana” împotriva legionarilor, urmate de lichidarea profesorilor Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu. În film, din motive care îmi scapă, Jilava devine Viraga, iar profesorii ucişi se numesc Jugu şi Mărgineanu. Scena asasinatului de la Jilava este reconstituită destul de precis (de exemplu, scena cu zgomotele făcute pentru a acoperi împuşcăturile), cu câteva excepţii. În film, comuniştii închişi la Jilava sunt eliberaţi de un gardian pentru a nu fi asasinaţi de legionari. În realitate, legionarii pur şi simplu nu i-au vizat în acel moment pe comunişti, care au rămas în celule, neatinşi. În film, legionarul Paraipan (Gheorghe Dinică), membru al Poliţiei legionare, coordonează asasinatele. În realitate, ele au fost coordonate la faţa locului, cu implicarea poliţiei legionare, de Dumitru Groza, şeful Corpului muncitoresc legionar, dar ar fi fost mai dificil de prezentat public acest lucru, în condiţiile în care mesajul oficial era că proletariatul pactizase cu comunismul. Mişcarea legionară a avut o aderenţă destul de consistentă în mediile muncitoreşti, iar Corpul muncitoresc legionar a jucat un rol important în violenţele din timpul guvernării legionare, inclusiv în timpul rebeliunii, care a fost prefaţată de un protest de stradă organizat de Dumitru Groza şi Viorel Trifa, şeful studenţilor legionari.
Pe urmele mistificărilor propagandistice
Rebeliunea este prezentată în „Revanşa”, film în care mistificările se înmulţesc. Tentativa legionarilor de a prelua puterea doar pentru ei este descrisă ca rezultat al unui plan bine pus la punct de capii legionari împreună cu Gestapo şi aşternut pe hârtie. Or, un astfel de plan scris nu a existat în realitate şi cu atât mai puţin a fost stabilit cu Gestapo. Diferite servicii secrete germane îi sprijineau pe legionari, dar Antonescu avea sprijinul lui Hitler şi astfel ambele părţi erau ţinute în şah (lucru surprins bine în film). Deşi legionarii radicali doreau să îl răstoarne pe Antonescu, un plan coerent de lovitură de stat nu a fost conceput. Rebeliunea a fost de fapt rezultatul unei escaladări a tensiunilor între Antonescu şi Sima, moment în care au intrat în scenă grupările radicale din Legiune, evoluţia evenimentelor depinzând de diferiţi factori situaţionali.
Asasinarea maiorului german Döring, care a fost unul din pretextele pentru declanşarea rebeliunii, a fost pusă tot pe seama legionarilor, care reprezentau răul suprem în bestiarul comunist. Interesant este că Ion Antonescu (care nu apare în peliculă decât ca vorbind de la celălalt capăt al telefonului, la fel ca Horia Sima de altfel) iese bine din film – încă un semn, pe lângă cele istoriografice, că reabilitarea mareşalului începuse discret din anii 1970. În filmul regizat de Sergiu Nicolaescu, asasinul lui Döring, grecul Demetrios Sarantopoulos, este drogat şi pus să apară ca ţap ispăşitor în timp ce Paraipan îl împuşcă pe ofiţerul german. În realitate, chiar grecul Sarantopoulos a fost asasinul. Pe numele real D. Sarandos, grecul era, se pare, agent al serviciilor secrete britanice, iar atentantul, care trebuia să vizeze un personaj mai important din Misiunea militară germană din România, poate chiar pe şeful acesteia Erik Hansen, era gândit să provoace disensiuni între Germania şi România. Maiorul Helmut Döring nu era şeful spionajului german din Balcani, cum se spune de mai multe ori în film, ci doar şeful Departamentului transporturi din Misiunea militară germană. De ce Sarandos a ales ca ţintă un personaj mai puţin important nu se ştie. În timpul interogatoriilor, grecul, la origine boxer, „insensibil la dureri ca un fachir” după cum îl descriau anchetatorii germani, nu a declarat nimic sub tortură (documentele au fost publicate de Ottmar Traşcă şi Ana-Maria Stan, Rebeliunea legionară în documente străine, 2002). Nici Kurt Geissler, omnipotentul om al Gestapo-ului din film, nu a jucat în realitate un rol atât de important.
În acest caz, erorile făcute de Nicolaescu erau de fapt erorile istoriografiei vremii. În perioada comunistă, doar istoricii de partid aveau voie să scrie pe subiecte sensibile precum guvernarea legionaro-antonesciană şi beneficiau de acces preferenţial la documente. Ştim astăzi că Sergiu Nicolaescu a colaborat cu câţiva dintre ei. Nu ştim încă dacă, pe baza colaborării cu Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării, avea acces şi la documente originale. Dosarul Procesului rebeliunii legionare, de exemplu, se afla în acel moment la Interne. Cert este că Nicolaescu s-a bazat, în special, pe cele două cărţi mari şi late disponibile în epocă despre Mişcarea legionară şi rebeliune: Mihai Fătu, Ion Spălăţelu, Garda de Fier: organizaţie teroristă de tip fascist (1971) şi Aurică Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941 (1976). Erorile privitoare la Döring şi Sarantopoulos sunt preluate din prima.
Pogromul absent
Dar acestea sunt, să spunem, detalii. Marea problemă este că filmul ignoră şi mistifică pogromul care a însoţit rebeliunea. Poate nu toată lumea ştie, în acele zile din ianuarie 1941, legionarii au declanşat violenţe teribile în cartierele evreieşti, ucigând cel puţin 120 de evrei, prin torturi îngrozitoare, devastând case, magazine şi sinagogi. Dacă nu ar fi urmat pogromul de la Iaşi şi celelalte masacre din timpul Operaţiunii Barbarossa s-ar fi vorbit despre pogromul de la Bucureşti ca despre unul dintre cele mai mari masacre de acest fel din Europa de până atunci. Evreii au fost ridicaţi aleatoriu de echipe legionare, duşi pentru „anchetă” în diferite locaţii, unde au fost bătuţi, umiliţi, torturaţi şi, unii, ucişi. Ni s-au păstrat mai multe relatări, iar detaliile sunt terifiante: cadavre de-ale bărbaţilor au fost găsite mutilate de lovituri, cu organele genitale tăiate, cu limbi, urechi, dinţi, degete extirpate; în câteva situaţii, oamenii au fost spintecaţi, iar intestinele au fost înnodate pe post de cravată; la Abator, mai multe cadavre au fost atârnate în cârlige; au fost cazuri de femei cărora li s-au tăiat sânii sau le-au fost găuriţi cu burghiul; femei, vii sau moarte, au fost violate. Dau aceste detalii, cu scuze pentru cei care sunt şocaţi, pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat acolo, explozia de sadism ideologic care a însângerat capitala României.
Procesul Rebeliunii, organizat în vara anului 1941 – exact înainte de momentul în care România intra în război alături de Germania nazistă şi participa la masacrele împotriva evreilor din nord-estul României, Basarabia şi nordul Bucovinei – a minimalizat violenţele împotriva evreilor, prezentând rebeliunea doar ca o tentativă de lovitură de stat. Istoriografia comunistă a preluat această grilă de lectură. Am scris un studiu întreg, inclus în Raportul Comisiei Wiesel, în care am inventariat distorsionările sistematice din istoriografia comunistă. Este un fapt că istoricii perioadei se feresc să menţioneze victimele evreieşti (evidenţiind în schimb victimele dintre comunişti şi populaţia creştină), iar atunci când o fac diminuează numărul victimelor. În cartea lui Fătu şi Spălăţelu pomenită mai sus evreii care au căzut victime pogromului de la Bucureşti sunt menţionaţi drept „cetăţeni” şi atât.
La fel şi în filmul lui Nicolaescu. Este prezentată o scenă cu masacrul de la Abator, dar nu spune nimeni că victimele erau evrei. În grupul victimelor, apare o singură persoană cu veşminte de rabin şi rămâne ca publicul să aibă destulă perspicacitate pentru a ghici că şi restul sunt evrei. De fapt, nici nu poate face asta pentru că în fruntea grupului de victime şi cel care îi dă voce e medicul comisarului Moldovan, doctorul Beceanu, aşadar, după nume, român creştin sadea. Scena cu devastările din cartierele evreieşti se adresează, de asemenea, celor cu simţ de observaţie, la o privire atentă apărând pe clădiri una-două firme de magazine evreieşti. În rest, nimeni nu lămureşte despre ce este vorba, iar filmele lui Nicolaescu nu pot fi bănuite de prea multe subtilităţi.
Cel mai grav este că pogromul este explicat în film ca o diversiune „anti-masonică” pe care legionarii şi Gestapo-ul o organizează pentru a servi ca paravan scopului real, tentativa de lovitură de stat. În realitate, nu a existat un astfel de plan şi lucrurile nici nu puteau fi puse în acest fel. Antisemitismul era chiar raţiunea de a fi a Mişcării legionare (recitiţi orice program politic legionar pentru a reconfirma acest lucru). Multe din disensiunile cu Antonescu au la bază neînţelegeri privind metodele de aplicat în „rezolvarea chestiunii evreieşti”. Documentele arată clar că turbulenţele din ianuarie 1941 au debutat cu chemări la violenţe împotriva evreilor, la care erau conjuraţi să se alăture Antonescu şi armata. Cei care nu li se alăturau erau denunţaţi ca „jidoviţi”. Antonescu împărtăşea aversiunea faţă de evrei, ar fi vrut să continue cu legionarii moderaţi („Vreau regim legionar sută-n sută, dar cu legionari care să mă asculte!” a declarat în timpul Rebeliunii), dar, ca adept al ordinii, intuia haosul care ar fi urmat.
Filmul ratează aşadar momente şi explicaţii importante, iar realitatea bate filmul, prin complexitate şi duritate.
Antonescu, o statuie vorbitoare
Perioada Antonescu este reflectată de „Oglinda. Începutul adevărului”. După 1989, Nicolaescu a rămas cu pasiunea pentru istorie (şi-a păstrat şi prieteniile cu foştii istorici de partid) şi, cum după revoluţie a avut acces direct la pârghiile puterii ca demnitar, s-a imaginat ca parte a unui efort naţional de restabilire a adevărului istoric. Este de notorietate implicarea sa în anchetele privind revoluţia din 1989, unde a făcut mai mult rău decât bine, susţinând explicaţiile de tip conspiraţionist. Una din cărţile sale despre revoluţie repetă titlul filmului Oglinda: Revoluţia, începutul adevărului (1995). Printre explicaţiile date revoluţiei în cartea cu pricina este şi aceasta: „În acest secol au fost două conjuncţiuni Saturn – care reprezintă structurile existente, instituţii publice şi politice – cu Neptun, planeta idealurilor politice şi a libertăţii. În 1917, revoluţia rusă, şi în 1953 la moartea lui Stalin. Cea de-a treia era prevăzută în 1989”.
Filmul „Oglinda” este construit mai atent decât filmele despre legionari, dar este tern, cu figuri de ceară. Rolul regelui Mihai I în lovitura de la 23 august este minimalizat şi dus în derizoriu (filmul apare în perioada în care noul protector al lui Nicolaescu, preşedintele Ion Iliescu, era în relaţii proaste cu regele Mihai). Liderii partidelor democratice sunt arătaţi ca nişte domni sfătoşi şi apatici, rupţi de realitate. Singurul care iese bine din jocul de lumini şi umbre este, şi de data aceasta, Ion Antonescu, pe care se pare că Nicolaescu îl admira. În anii 1990 explodase cultul lui Ion Antonescu, dictatorul din timpul războiului fiind ridicat în diferite medii – în zone din lumea politică, în lumea uniformelor şi în lumea activiştilor şi istoricilor naţionalişti – la rangul de erou naţional.
Sergiu Nicolaescu face un anumit efort să menţină echilibrul opiniilor în film, dar lui Antonescu i se construieşte un profil de martir. Filmul cuprinde lungi monologuri ţinute de Antonescu (de fapt, dialoguri cu parteneri inerţi) în care spectatorul poate auzi că Hitler a fost expresia disperării unui popor, că dictatorul nazist plănuia anihilarea a 20 de milioane de slavi (nimic despre anihilarea evreilor) sau că nu a deportat nici un evreu din România, iar cei dislocaţi din Basarabia şi Bucovina nu ştiau o boabă româneşte şi au fost duşi să înlocuiască populaţia deportată de Stalin în Siberia. Numai tâmpenii. Toate masacrele pentru care Antonescu a fost responsabil, începând cu pogromul de la Iaşi şi culminând cu masacrul de la Odessa, deportările şi moartea în Transnistria nu sunt menţionate. Deciziile dictatoriale şi antidemocratice nu sunt nici acestea reliefate îndeajuns pentru a construi o imagine corectă.
Acesta este doar un scurt bilanţ. La alte filme istorice regizate de Sergiu Nicolaescu lucrurile arată şi mai prost. Interesant este că regimul comunist a falsificat şi istoria care teoretic îi era favorabilă, cea pe dimensiunea antifascistă, iar regizorul adulat şi contestat astăzi a avut şi el un rol. Nicolaescu s-a plasat mereu în zona puterii, în zona discursurilor dominante ştiind că astfel va avea mereu succes, într-un fel sau altul.
Adrian Cioflanca, 4 ianuarie 2013; preluat de pe situl contributors.ro.
Nimeni, niciodata, nu va contesta valoarea artistica a creatiei lui Sergiu Nicolaescu ! Dar era si el om ca toti oamenii, roman ca toti romanii,oportunist ca toti oportunistii.Scuza ca unui artist, i se admite libertatea de a modela adevarul, de dragul artei, nu poate fi aplicata in cazul filmelor istorice.
Prezentarea antisemitismului, cu tot arsenalul sau inuman, intr-un film, ar fi insemnat, in mod automat, si asumarea fenomenului si a consecintelor lui si deci pe cale de consecinta, si recunoasterea integrala a Holocaustului din Romania. Nu s-a dorit, nu se doreste, si nu se va dori, aceasta recunoastere.
Acesta este conceptul care sta la baza expresiei: „A gandi si a trai, romaneste”? Se face loc, in felul acesta, perpetuarii antisemitismului din Romania, chiar si dupa ce ultimul evreu va fi plecat, din locurile „mioritice”.
Exprim numai acordul cu Pincu.
Nu comentez, mai ales asa de aproape de moartea regizorului-actor, pe care – in mod personal – nu-l admir in mod special. Am putea vorbi mai mult de rolul lui in evenimentele din decembrie 89. Dar este deja prea tarziu! Asa ca „Dumnezeul sa-l primeasca in lumina Lui!”
Exceptional material al istoricului Adrian Cioflanca, pe care-l cunosc personal si stiu cat este de documentat. In privinta defunctului regizor (Fie-i tarana usoa-ra) din pacate dl. Cioflanca are dreptate. Nu l-am vazut „pre mult” sa fi atins problema antisemitismului din perioada interbelica, ce sa mai vorbim de rebeliune. Intrucat am avut contacte cu lumea filmului si chiar cu cele ale lui Nicolaescu, dintre care unele mi-au placut, sunt convins ca putina lumina nu strica, asa cum a facut-o istoricul.
Nicolaescu nu a fost numai un regizor genial dar si un vizionar. Ii placeau femeile tinere de 17 ani si de la virsta de 60 de ani a avut o viziune …Pfeizer:
Quote: În film, din motive care îmi scapă, Jilava devine Viraga… trebuie sa recunoasteti ca a fost foarte aproape.
erata: Pfizer 🙂 ….nu inteleg de ce nu avem optiunea de a ne edita ecourile ….
Nicolaescu a fost omul timpului său, s-a realizat sub comuniști și sub neocomuniștii de după dec. 1989. Dacă nu ar fi fost el, ar fi fost altcineva. A făcut filme bune pt epoca aceea, unele vizionabile și azi. Nimeni nu a realizat filme istorice mai bune ca el, nici nu ar mai putea azi, sînt filme foarte scumpe. Dacii, de ex., în bani actuali, ar ruina orice casă de filme.
A-l acuza că nu a reflectat corect istoria este nedrept. Dar azi este corect interpretată istoria? Cîți politicieni români, cîți oameni responsabili, cîți istorici au luat atitudine față politica acelor timpuri? Mareșalul Antonescu continuă să fie eroizat, i s-au ridicat statui în perioada 1990–2002, despre politica României de atunci scriu puțini la modul realist-critic. Eroizarea lui Antonescu a început în 1971 odată cu declanșarea „revoluției culturale” și a continuat, cu mici pauze, pînă azi, cu unele asurziri înaintea intrării în NATO și după, ca un soi de concesie făcută altora, nu pentru a ne autoanaliza trecutul.
Am revăzut recent filmul Dacii. Sigur, amestecă multe detalii care îi deranjează pe istoricii specialiști în epocă, dar este un film care și azi este vizionabil.
Se uită cineva la filmele istorice (sud) coreene care rulează la multe televiziuni din România? eu mă uit la unele, care mi se par bine făcute. Nicolaescu a deschis o modă care putea continua, văd că au preluat-o coreenii. Unul dintre cele mai reușite astfel de filme, Jumong, relatează o epocă aproximativ contemporană lui Burebista, altele prezentau epoci ulterioare, să zicem celei din Dacii lui Nicolaescu.
Nu trebuie să-l adulăm pe Nicolaescu, dar mi se pare nedrept să-i punem în cîrcă responsabilitatea altora.
Stimate Domnule Paliga! Să nu deschidem acum problema „eroizării” lui Antonescu. Tot un istoric obiectiv, de talia lui Adrian Cioflanca, ar trebui să prezinte, în lumina adevărului, cele două personaje istorice, pe Antonescu-criminalul şi pe Antonescu-eroul. De ce ridicaţi o problemă care naşte probleme, cum ar fi invocarea „asurzirii eroizării lui Antonescu” – ca o concesie făcută „altora”?? Cui i se fac concesii, lumii civilizate şi democratice? Victimelor unui criminal?
Fiecare din noi are o viziune subiectivă asupra istoriei, dar toţi trebuie să ascultăm doar de faptele reale, prezentate de istoricii obiectivi!
Spuneţi că aţi văzut filmele istorice coreene, dar nu comparaţi modul documentat perfect în care sunt făcute aceste filme, în raport cu o „dulcegărie” menită să gâdile doar sentimente patriotice. Un film istoric nu este „istoric” decât dacă are la bază „toate” aspectele, şi nu numai un patriotism „surd” faţă de suferinţe.
Stimate Domnule Joe King,
Sunteţi liber să vă editaţi orice, dacă cereţi „www.diacritice.com”, să selectaţi „sedilă” în loc de „virgulă”, să scrieţi sau copiaţi textul Dvs. în cadrul respectiv, să daţi comanda-„conversie”, Vă corectaţi textul şi daţi comanda „textul final” !!
Aşa cum am făcut eu acum, cu acest text.
P.S. Pentru Toma Kassovitz. Ar fi interesant să expuneţi, măcar într-un comentariu, cum vedeţi Dvs., „din afară”, evenimentul 1989 ?
Am citit cu atentie articolul D-lui Dan Cioflanca si am aflat multe amänunte tragice ce nu le cunosteam.
Trebuie insä spus cä constientizarea sau comunicarea atrocitätilor comise de bunicii si sträbunicii generatiei actuale este f. deficitarä si cä o vinä o poartä si in parte acei ce vorbesc , sau mai bine zis soptesc, in numele Comunitätii evreiesti din Romania.
Mä intreb ce pretentii putem avea de la cei pentru care prigoana contra evreilor are doar un caracter informational sau cei ce fac filme sub deviza „sä-i spun dar sä nu-i zic”
@Sfartz Pincu. M-am documentat în ceea ce privește filmele coreene, colega mea de coreeană știe destule. Sînteți optimist, și ei își eroizează trecutul, în metamorfozează în chestiuni vandabile, „patriotice”. Jumong din film aduce doar vag cu eroul istoric etc.
Discuțiile despre Antonescu au pornit de la articolul care deschide aceste discuții, deoarece Nicolaescu era acuzat că a evitat chestiuni delicate despre istoria națională, ceea ce mi se pare nedrept. Nu el putea face istorie corectă și, chiar dacă ar fi încercat, nu i s-ar fi permis, iar filmele nu ar fi fost aprobate. Acesta era sensul discuției.
Un forum permite discuții, decente, uneori polemice, chiar dacă, pe alocuri, divaghează de la „directive”.
Stimate Domnule paliga Sorin,
Sergiu Nicolaescu,s-a plasat mereu, in zona puterii, asa cum afirma corect istoricul Adrian Cioflanca, si deci a facut istorie !! Unele afirmatii,legate de fenomenul 1989, nu sunt sustinute de realiate ! De exemplu, rolul rusilor (a armatei rusesti), este dezmintit chiar de patronul sau, Ion Iliescu.Am urmarit „revolutia” la televizor,si in faza cu Iliescu la Ministerul Apararii, a sunat la telefon generalul Lebedi,(comandantul Armatei a 14-a), si l-a intrebat pe Iliescu: „Va trebuie un ajutor din partea noastra?” si Iliescu a raspuns (tot in ruseste): „Multumesc, ne descurcam singuri !!”. Cunosc perfect limba rusa, si cele de mai sus,le-am auzit cu urechile mele.Nu cred ca S.N. ar fi regizat si aceasta faza !?
„Sergiu Nicolaescu,s-a plasat mereu, in zona puterii, asa cum afirma corect istoricul Adrian Cioflanca, si deci a facut istorie ”
Nimeni nu spune altfel, discuția era însă pe alt făgaș, anume dacă filmele sale trebuia să reflecte strict adevărul istoric. Aici, repet, e de vorbit și nu puțin. Pe (foarte) scurt, S.N. nu-și putea face filmele dacă nu respecta cutumele specifice regimului,. cum cutumele astea îi interziceau anumite abordări, așa a și făcut, le-a evitat. Păi dacă nu le evita, filme nu mai făcea, e simplu.
Dl. Paraschiv,
Nu trebuie sa va cereti scuze. Noi nu am publicat si nu vom publica comentariile dv. atata timp cat insistati sa jigniti oameni ca Vladimir Tismaneanu si altii.
Daca va opriti si va revizuiti comentariile, redactia va decide daca le va publica in viitor.
Cititi revista noastra in continuare si poate va schimbati modul de a comunica cu autorii si cititorii.
Cred că se exagerează cu talentul incontestabil al regizorului Sergiu Nicolaescu. Mie filmele lui nu mi-au plăcut. Decât, poate, „Dacii”, când eram adolescent. De fapt, filmele lui Sergiu Nicolaescu se adresează unei gândiri adolescentine, în care „binele” şi „răul” sunt clar conturate, iar eroii sunt împărţiţi din start în „negativi” şi „pozitivi”. Publicul filmelor lui Nicolaescu este acelaşi cu publicul filmelor de genul „Comisarul Piedone” sau „Superman”.
Apoi, degeaba i se caută scuze că a trebuit să facă unele concesii epocii şi partidului. Hai să recunoaştem că au fost regizori care au făcut mult mai puţine concesii ideologiei partidului unic. Şi mă gândesc la Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, chiar şi la Mircea Daneliuc şi la Dan Piţa (mă gândesc la excepţionalul film „Concurs”, realizat de Dan Piţa la începutul anilor ’80).
După părerea mea, Sergiu Nicolaescu a fost un regizor mediocru de succes. Pe alocuri chiar nociv, aşa cum rezultă şi din articolul de mai sus.
Mulţumiri istoricului Adrian Cioflanca pentru riguroasa demonstraţie.
Motto: @Ivan Lungu: Exceptional material al istoricului Adrian Cioflanca, pe care-l cunosc personal si stiu cat este de documentat.
Dl. Adrian Cioflanca nu este deloc documentat, chestie mai mult decat penibila pentru o persoana care pretinde a fi istoric de meserie. Jenant sa-ti iei informatiile de pe wikipedia.
Daca in ceea ce priveste „opera” dlui Sergiu Nicolaescu sunt de acord, toate filmografia cu subiect istoric mentionata intrand la categoria kitsch, cu ultima parte, privind victimele de etnie evreiasca ale violentelor din 21-23 ianuarie nu pot fi de acord. Bunaoara, in lista de 118 victime data de catre dl. Matatias Carp in Cartea Neagra, vol.1 ed.1946 la pag.370, figureaza o singura femeie, poz.13, Rebeca Rosenthal, bd. Elisabeta 6, gasita impuscata in zona Bariera Mosilor, azi Pasajul Bucur Obor. Deci nici vorba de femei cu sanii gauriti cu bohr-masina, cu sanii taiati si alte orori preluate de catre dl. Cioflanca din diverse articole din wikipedia in limba engleza, articole mincinoase cu tenta anti-romaneasca ne-disimulata.
Pentru ca daca e sa discutam, sa discutam exact faptele. Cele 118 victime mentionate, din care doua ne-identificate, barbati, gasiti in canalul de scurgere al Abatorului, despre care se admite ca erau tot de etnie evreiasca, sunt mentionate in toate lucrarile serioase de istorie, ca si in Universul din 6 februarie 1941. Deci o singura femeie, nu femei, si impuscata, nu cu sanii taiati, perforati, etc….
Dl Cioflanca poate isi inchipuie ca face istorie, dar nu reuseste decat sa faca propaganda penibila de cea mai proasta calitate. Din acest punct de vedere, nu este cu nimic mai prejos decat raposatul Sergiu Nicolaescu, care avea totusi scuza ca era artist, sau cel putin asa credea, in timp ce dl. Cioflanca se pretinde istoric, om de stiinta adica.
Si nu am mentionat decat o singura „inadvertenta”, ca sa nu zic [eliminat cf. regulament pct.1 şi 2], din textul dansului. Cu astfel de „inadvertente”, nu numai ca nu se face istorie, dar fac rau in primul rand memoriei victimelor, pentru ca minciuna are picioare scurte, dupa cum se vede.
Insfarsit un punct de vedere curajos exprimat ! Ceilalti ne-am tot invartit in „jurul cozii” sau „pe langa coada” (expresia tradusa din limba rusa-„вокруг да около”!,cu pareri influentate de tragism.
Aveti dreptate, „mie in suta”, cum spun cei pentru care adevarul nu este intreg, daca e numai 100%, Stimate Domn Mircioane,am avut si avem regizori exceptionali.Mie mi-a placut foarte mult, „Concertul” lui Radu Mihaileanu !
Nota redacţiei ACUM: l-am rugat pe autor, domnul Adrian Cioflâncă, să comenteze opinia lui Munteanu Corneliu. Reproducem mai jos răspunsul primit:
Bună seara,
Documentarea mea se bazează pe bibliografie şi documente, habar nu am ce scrie pe Wikipedia.
Informaţiile sint în mare parte cuprinse în capitolul despre Pogromul de la Bucuresti din cartea lui Jean Ancel, Contribuţii la istoria României, vol. I, p. 1, p. 400-440.
Ancel spune că în total au fost 125 de victime, deci nu 118, unele cadavre nu au fost găsite sau identificate. Lista completă este publicată în Revistă Cultului Mozaic, nr. 592.
Oricum, este foarte posibil să fi existat alte victime care nu au apărut în statistica oficială – la fel s-a intimplat în toate celelalte masacre produse în 1940-1941. Contează foarte mult tradiţia iudaică de a îngropa imediat morţii şi e posibil că în unele cazuri victimele să fi fost îngropate de familie fără să mai anunţe.
În Jurnalul de Dimineaţă din 21 ian 1945 există o mărturie a unui domn I.N. Vladescu care povesteşte de mai multe femei torturate (acolo este detaliul cu burghiul), dintre care unele au murit. Dintre ele, doar una a fost dusă la Jilavăa, cu hemoragie, unde a şi fost împuşcată. Ataşez articolul(*). Probabil e cea din lista lui Carp, Rebeca Rosenthal.
Cert este că mai multe femei au fost torturate.
Un raport făcut se pare de un diplomat elveţian şi păstrat în Arhiva Yad Vashem vorbeşte de mutilarea corpurilor şi cadavrelor, cu detaliile date şi de mine.Îl ataşez şi pe acesta.
De altfel, informaţiile despre mutilări să găsesc şi în cartea lui Brunea Fox.
În rest, am luat informaţii din dosarul de la CNSAS privind Procesul Rebeliunii Legionare din iunie 1941. (Cota P 010618).
Transcriu mai jos din Brunea-Fox.
Toate bune, A.C.
(*) Jurnalul de Dimineaţă, mărturia lui I.N. Vladescu
F. Brunea-Fox, Oraşul macelului. Jurnalul rebeliunei şi al crimelor legionare, Prefaţa de Z. Ornea, Bucureşti, Editura Hasefer, 1997, p. 41-42:
Ma opresc lânga un cadavru, hipnizotizat de masca lui înfioratoare. E un barbat împlinit. Pe pieptul vânjos, rasare din vegetaţia parului negru un smoc galben, sub care mijeşte rana unei arsuri. […] Dar nu acest amanunt comun tuturor sub alte şi variate aspecte m-a reţinut. Ci faţa nenorocitului, ochiul drept scobit cu sfredelul parca, atât cât e gavanul orbitei, imensa gaura împlinita pâna la nivelul sprâncenei de sângele închegat şi o şuviţă subţire roşie prelinsa pâna-n barbie.
Altul. Flacaiaş subţire, blond. Deacurmezişul pieptului, peste şale, i s-a încrustat brazdele vinete lasate de rangile şi frânghiile ude. […] Fiarele i-au smuls unghiile. A fost carat aici mutilat, şi-mi închipui uşurarea cu care a primit moartea şi aceasta dozată, prelungită, daca e s-o reconstitui dupa cele trei rani: una în şold, alta în umar, şi a treia de abia fatală, în urechea stânga.
Altul. Barbat atletic, piept lat, picioare şi braţe vânjoase. A încremenit cu mâinile crispate în zvâcnirea din urma peste pântecele neted, de unde a tâşnit prin gaura larga a proiectului un ghem de viscere.
Şi celalalt, ins marunţel, cu un puf balai pe creştet caruia glontele (nu m-ar mira sa fie dum-dum) i-a smuls falca, prin orificiul careia se zăreşte muchia sfârtecată a limbei. […]
Grozavie! Privesc sub petecul de hârtie ce acopera pubisul unui vlajgan voinic. Nu-i o draceasca iluziune: nefericitul e emasculat. De unde atâta ura şi cruzime?
Dle. Cioflanca, imi mentin parerile emise anterior. Desi nu sunt istoric de profesie, eu am adus argumente clare. Nu ma intereseaza ce a scris dl. Ancel. Si dansul a dat ca sursa in cartea dansului, acelasi articol din Jurnalul de Dimineata, nr.57, din 21 ianuarie 1945, aparut la 4 ani de la acele evenimente, cand Romania se gasea sub ocupatie ruseasca, si cand stim care era tonul articolelor si cam cine facea legea prin redactiile ziarelor. Eu am vorbit de surse clare, cele 118 victime au fost fotografiate, autopsiate si s-au emis certificate medico-legale, pe baza carora dl. Matatias Carp a facut acea lista, confirmata si de Universul din 6 februarie 1941, ca si de cartea Pe marginea prapastiei, aparuta in iunie 1941, atunci, cand evenimentele erau proaspete. La fel cum mormintele celor 116 identificati se gasesc in cimitirul Filantropia. Daca Dvs considerati un reportaj literar, apartinand Dlui Brunea-Fox, si el plin de inadvertente, aparut dupa 23 august 1944, mai reprezentativ decat certificatele medico-legale, nu cred ca avem ce discuta. Pe urma, chiar si acel articol din Jurnalul de Dimineata, citat si de Matatias Carp in editia prima a Cartii Negre este plin de inadvertente. Bunaoara, se spune ca ancheta ar fi fost facuta de catre un domn procuror militar I.N. Vladescu, capitan in rezerva, avocat. Un procuror militar nu poate fi capitan(grad inferior) deoarece functia necesita studii superioare militare, criminalistice si juridice, si cu atat mai putin un avocat in viata civila. Functia de procuror militar este o specialitate strict militara si nu avea cum sa fie ocupata de un ofiter inferior de rezerva. Si inca o chestiune, dl. Fox vorbeste despre un singur cadavru de evreu la morga, dl. Hugo Hefner, din Calea Victoriei, care de fapt nu se regaseste pe niciuna din listele victimelor din acele zile, probabil decedat in urma vreunui accident de circulatie, sau ceva de genul asta. Restul de victime, in data de 24 ianuarie, dimineata, erau inca ne-identificate. Chiar dansul afirma asta. Intrebarea este, de unde a tras dansul concluzia, ca si Dvs de altfel, ca victimele din descrierea pe care ati citat-o mai sus ar fi fost evrei? Din moment ce nu erau inca identificati? Pentru ca au fost si 118 victime crestini. Pentru ca atunci cand vorbim de astfel de fapte oribile, nu ne jucam cu vorbele. Dvs vad ca aveti o gramada de certitudini, bazate in final pe un articol de ziar si pe niste opere literare, mai mult sau mai putin afectate de subiectivitate. Istoria nu se scrie pe vorbe, ci pe documente.
Si inca ceva, ca sa vedem si cum se utilizeaza bibliografia. Lista completă este publicată in Revistă Cultului Mozaic, nr. 592., si ea preluata probabil din Revista Cultului Mozaic, Bucharest, Romania, 01/01/81, da un numar de 130 de victime, printre care se regasesc cei 116 din lista dlui Matatias Carp, plus inca 14, asasinati in lunile anterioare. Eu am identificat clar 3,Lucian Rosen,Teodor Gerber si Solomon Klein, mai este un domn Askenasy care s-a sinucis, si mai sunt, nu stau sa-i enumar pe toti 14 aici. Ce este cert, toti au fost asasinati inainte de 21 ianuarie 1941, majoritatea in perioada octombrie-decembrie 1940. Si toti 14 sunt de sex masculin. Exact ce spuneam anterior, istoria se scrie pe documente. Multumesc totusi pentru facsimilul din ziarul dlui. Th. Teodorescu-Braniste, mi-a scutit un drum la biblioteca.
Comentariul redacţiei:
Cititorul Munteanu Corneliu contestă veridicitatea câtorva detalii ale pogromului din ianuarie 1941 din Bucureşti, afirmând că sursele care dau aceste detalii nu sunt deasupra oricăror suspiciuni.
În mod specific, dl. Munteanu Corneliu pune la îndoială existenţa printre victime a unei „femei cu sanii gauriti cu bohr-masina, cu sanii taiati”; de asemenea, se îndoieşte de cifra de „cel puţin 120” de persoane ucise, deoarece diverse surse dau cifre ceva mai acăzute, o cifră credibilă în ochii d-lui Munteanu Corneliu fiind 118.
Dl. Munteanu Corneliu mai afirmă că aceste inexactităţi provin dintr-o atitudine „anti-românească”, în bloc.
Chiar admiţând că aceste detalii (femeia cu sânii găuriţi şi cifra de 120 (vs. 118!)) nu se pot confirma cu absolută certitudine, rămâne realitatea pogromului de la Bucureşti din ianuarie 1941 însoţită de acele sălbăticii pe care dl. Munteanu Corneliu nu le contestă.
Mai remarcăm că atunci când se spune că numărul victimelor pogromului era N, asta înseamnă doar că N este numărul celor ucişi – cu sălbăticie şi cruzime, chiar şi fără „sânii găuriţi”. Numărul total al victimelor, adică a persoanelor care au fost supuse la acte de violenţă, inclusiv la torturi crude şi sălbatice, a fost cu mult mai mare.
Nu este clară teza d-lui Munteanu Corneliu: constă ea în aceea că detaliile pe care le contestă fac ca vina celor implicaţi să fie substanţial mai mică?? De asemenea nu este clar dacă poziţia d-lui Munteanu Corneliu este:
– aceea de „apărător al poporului român” – impotriva unor presupuse acuzaţii in bloc, pe care autorul Adrian Cioflâncă nu le-a adus
– sau de apărător al criminalilor care, indiscutabil, au săvârşit acele fapte?
Îl invităm pe d-l Munteanu Corneliu să clarifice acest aspect, în prima ipoteză indicând pe text (cum insuşi susţine că trebuie discutată istoria) unde anume se aduc acuzaţiile in bloc pe care doreste sa le demonteze.
Pentru contextul politic şi detalii ale pogromului din ianuarie 1941 de la Bucureşti, cititorii interesaţi pot consulta lucrarea Pogromul de la Bucureşti, 21-23 ianuarie 1941 a lui Radu Ioanid.
Valeu muica … cum se zice pe la noi la Craiova in Transilvania. Un singur om ucis fara alta vina decat ca s-a nascut intr-un fel sau altul este un om mort mai mult decat cei destinati sa moara ca oameni. Cel care a provocat moartea se numeste chiar si in limba romana ucigas. Daca ucigasul este roman sau o organizatie romaneasca, critica crimei nu este o acuzatie la adresa romanilor. Este o acuzatie la adresa ucigasului si a sustinatorilor lui.
Am citit nu de mult comentariile doamnei Cornelia Codreanu. Alde dansa si se pare si alde domnul Munteanu, contesta ceea ce se numeste in statistica scoring. Acceptabile discutii, in footbal, nu si cand e vorba de morti. Sa nu uite acesti domni apropiati de arhangheli probabil, ca un eventual ucis in familia dumnealor ar avea aceeasi pondere ca unul din cei ucisi din familia „altora”.
Apropo, nu am de gand sa-l fac pe domnul Munteanu si altii sa roseasca. Caci daca ar avea aceasta capacitate nu se ajungea sa discutam comentariile dansilor.
Domnule Munteanu Corneliu,
Ultimul comentariu pe care l-aţi trimis şi pe care nu l-am publicat (încă?), este şi mai confuz, pentru mine, decât precedentele, pentru că nu ştiu care este teza pe care încercaţi s-o ilustraţi. Discuţia despre două detalii a luat deja dimensiuni disproporţionate!
V-am pus deja 2-3 întrebări generale cu privire la poziţia dv., dar nu aţi răspuns prin ceva inteligibil.
Pentru ca să înţeleg poziţia dv. generală, vă rog să răspundeţi clar la următoarele întrebări foarte clare:
1. Sunteţi sau nu de acord că în ianuarie 1941 a avut loc la Bucureşti un pogrom anti-evreiesc?
2. Sunteţi sau nu de acord că făptaşii au fost bande de legionari, cărora li s-au alăturat, eventual, şi ne-legionari?
3. Sunteţi sau nu de acord că aceştia au declanşat violenţe teribile în diferite cartiere evreieşti, devastând case, magazine şi sinagogi?
4. Sunteţi sau nu de acord că au fost omorâţi circa 100 de evrei?
5. Sunteţi sau nu de acord că, în afară de aceştia, au fost bătuţi, schingiuiţi şi batjocoriţi un număr mare de alţi evrei?
Este foarte interesant cum d-nul Cioflanca a pus punctul pe I cand a descris rolul dominant a lui Ion Antonescu in asasinarea evreilor din Romania. Incidentul din Ianuarie 1941 este documentat pentru bestialitatea legionarilor dar din punct de vedere numeric numai 120 de evrei au fost asasinati.
Bineinteles ca nu vreau sa minimalizez rolul lui Horia Sima in acest pogrom dar adevarata asasinare en masse a evreilor la Iasi, in Transnistria, la Odesa trebuie atasata de numele lui Ion Antonescu.
A propos eu am fost martor ocular la rebeliunea legionara din Bucuresti in Ianuarie 1941. Aveam 11 ani si locuiam in cartierul evreiesc pe o strada langa Teatrul Baraseum astazi denumit evreiesc de stat. Cand s’a terminat rebeliunea am vazut calea Vacaresti cu multe magazine evreiesti daramate sau arse. Rabinul Gutman locuia la 100 de metri de noi si a fost luat cu cei 2 fii mai mari in padure la Jilava. Cei doi fii au murit in bratele lui, impuscati, si el a supravietuit.
Principalul lucru pe care vreau sa accentuez ca intalnesc acum evrei romani care spun ca Antonescu i-a salvat pe evrei. Adica n’a reusit sa-i omoare pe toti!!! O femeie inii avansati dar ceva mai tanara decat mine mi-a spus acum cateva saptamani ca Ion C. i-a adus inapoi din Transnistria si ca atare le-a salvat. Cand am intrebat-o cine i-a trimes in Transnistria a tacut.
Einstein a spus ca universul si tampenia umana sunt finite adica nu infinite. Si de una din ele nu este prea sigur. Alt „prieten” mi-a spus acelas lucru despre salvarea evreilor de catre Antonescu. Ceace evidentiaza zicala lui Einstein. Nu puteti sa va inchipuiti cu ce scarba aud aceste pronuntari dela EVREI din Romania! Ce sa mai zic despre cei care il eroizezza pe Ion c.
D-nul Munteanu are statistici foarte interesante care contesta cartile scrise imediat dupa rebeliunea din Ianuarie 1941. Intre alte se „tocmeste” cate victime au fost. Mai lasa jupanul, mai da romanul.
Vreau sa relatez un incident din 1941. Exista la Bucuresti un birou care se chema Oficiul Palestinian care emitea certicate autorizate de guvernul britanic pentru oameni care vroiau sa emigreze in Palestina. Acest oficiu era condus de un domn Orehovsky originar din Odesa. In 1941 D-nul O. a fost ridicat de legionari condusi de parintele monah Viorel Trifan si macelarit de el. Dupa rebeliune fiica lui O pre nume Rita, fosta colega de liceu cu sora mea, a fost chemata la Siguranta Caoitalei sa identifice corpul tatalui ei si pe criminalul ucigas Valerian Viorel Trifan.
Acest monstru a fugit din Romania si s’a refugiat in Canada si apoi on Statele Unite si a devenit arhimandrit in Akron Ohio. Bineinteles ca in prealabil a avut un atac de amnezie totala. Un dentist evreu originar din Romania l-a denisat si a facut eforturi enorme ca sa fie expulzat din Statele Unite. A durat vreo 20 de ani pana a reusit. Fiica lui Orehovski traia in Statele Unite si a marturisit la tribunal ca Trifan era ucigasul tatatlui ei. In sfarsit au reusit sa-l trimeata in Portugalia unde a murit (crapat) dupa cativa ani. Din intamplare am intalnit-a pe Rita in Statele Unite acum cativa ani. Daca cititi paginile legionare pe internet veti gasi elogiile „sfantului” Trifan.
Constat că domnul Munteanu Corneliu nu a dorit să răspundă la cele câteva întrebări generale, dar precise, despre pogromul din Bucureşti, menite să clarifice opinia lui generală despre acest eveniment (a avut loc? au fost brutal agresaţi evrei, au fost ucişi, etc.).
I-am pus aceste întrebări pentru că până atunci contesta doar mici amănunte, iar eu am fost curios dacă numai anumite amănunte le contestă, sau dacă neagă fundamental cruzimea, amploarea sau chiar existenţa evenimentului.
Fiecare interpretează cum doreşte, dar eu bănuiesc că susnumitul este pur şi simplu un negaţionist care se dă drept rigorist, apărător al cercetării istorice scrupuloase şi riguroase. Dar mai aştept să mă dezmintă…
Sigur ca da! Normal ca n-am putut raspunde atata vreme cat mi-a fost blocat accesul, cel putin in ultimele zile. Metodica tipica pentru acest gen de terorism al internet-ului. Se pare ca n-ati inteles, subiectul nu erau convingerile mele, ci daca am dreptate sau nu.
Daca e sa luam numai facsimilul furnizat de catre dl. Cioflanca, daca veti avea rabdarea sa cititi 2 minute, veti vedea ca nu scrie pe nicaieri despre sani taiati, ca atare asertiunea dlui Jean Ancel, citat atat de Dvs cat si de catre dl. Cioflanca, este falsa. Inutil sa incerc sa va lamuresc ca nu asa se scrie istorie.
Exista un proverb frantuzesc care spune ca diavolul se ascunde in detalii. Poate pentru Dvs nu au importanta, dar pentru adevarul istoric da. Cat despre acele intrebari, in principiu sunt de acord, adica raspunsul este afirmativ, considerati insa ca am refuzat categoric sa va raspund. Pentru ca vad ca aveti deja raspunsul. Sau am visat eu?
Domnule Munteanu Corneliu,
Eu m-am obişnuit să răspundeţi în câteva ore, aşa că 3 zile de tăcere m-au pus pe gânduri. Este adevărat că nu am bănuit că sunteţi ţinta unui terorism pe Internet; ştiţi cumva care a fost motivul, cum s-a produs şi bănuiţi pe cineva?
Vă înselaţi, am înţeles tot ce aţi spus, dar am pus întrebări prealabile de natură generală pentru a vedea amploarea şi profunzimea obiecţiilor dv., mai ales că la întrebările similare ale d-lui Ştefan Maier nu aţi dorit să răspundeţi.
Scrieţi: „Exista un proverb frantuzesc care spune ca diavolul se ascunde in detalii.”
Asta am şi vrut să aflu prin întrebărille mele de ordin general: care diavol credeţi dv. că s-ar ascunde în detalii în cazul de faţă? Însăşi veridicitatea întregii relatări chiar în linii mari?
Da, aţi visat, nu am răspunsul, de aceea am şi scris „bănuiesc că … Dar mai aştept să mă dezmintă…”
Deci nu aveţi motiv să nu-mi răspundeţi, iar cum nuanţaţi cu un misterios „în principiu”…, vă rog să-mi răspundeţi la *fiecare* din cele 5 întrebări.
==============================
Urmează un detaliu – vă rog să nu vă fixaţi asupra acestuia înainte de a-mi da răspunsurile pomenite mai sus:
În facsimilul Jurnalului de Dimineaţă scrie „Acestora [câtorva femei]li s’au scobit în urmă mamelele cu ajutorul unui burghiu”.
Într-adevăr, dl. Cioflâncă a scris „…femei cărora li s-au tăiat sânii sau le-au fost găuriţi cu burghiul”, iar în Jurnalului de Dimineaţă sunt pomeniţi „numai” sâni scobiţi cu burghiul. Numai că în legătură cu sânii tăiaţi dl. Cioflâncă nici nu a făcut trimitere la acest jurnal. Şi la Jean Ancel nu a făcut trimitere cu privire la sâni, ci la numărul de morţi. Iar eu nu l-am citat pe Jean Ancel deloc.
Deci iată că într-o singură frază – cea citată mai sus – aţi făcut trei afirmaţii greşite. Inutil să încerc să vă lămuresc că nu aşa se scrie istorie…
Hai sa zicem ca exista evidenta irefutabila ca sanii de femei au fost taiati sau perforati la rebeliune. E important sa se stie daca un san, doi sani sau niciunul n’a fost taiat de catre legionari. Daca jucam cu carti masluite toata evidenta nu este valabila. Suntem la tribunalul istoriei si nu acceptam minciuni sau aproximatii. Oare 6 milioane de evrei au fost gazati sau ucisi in lagarele de concentrare? Cine le-a numarat? Poate erau numai 5 milione jumatate? Este aceasi atitudine de tocmeala! Bineinteles si tigani au fost omoriti. Si multi catolici au fost omorati. Oare un catolic nu este echivalent cu 10 evrei. Loc a trimete un e-mail la autoritatile competente ca sa stabilim o baza de discutii obiective. Oare concurati D-le Munteanu cu David Irving sau cu Faurisson?
Mărturie despre pogrom, publicată, chiar în ACUM, de Vlad Solomon: „Marcel Iancu – Pogromul din Bucureşti – mărturie inedită”
Partea I-a: http://www.acum.tv/articol/19061/
Partea II-a: http://www.acum.tv/articol/19229/
Da, in care vorbeste despre ochi scosi, limbi taiate, etc…, dar si despre capete taiate, si alte orori, care nu se gasesc in zecile de imagini de la morga pastrate, destul de multe in arhiva Yad Vashem. Ca si despre 1500 de evrei omorati, barbati si femei.
Sigur ca da, din moment ce dansul a fost pictor suprarealist, este normal sa aiba o imaginatie bogata. Din pacate, nimic din ce spune nu se regaseste in documentele de arhiva ramase. Istoria este o stiinta exacta, nu literatura.
@Munteanu Corneliu
Ah, aţi reapărut!
Văd că de întrebările mele simple vă temeţi ca dracul de tămâie! Preferaţi să schimbaţi vorba…
@Leibovici: Pentru ca dl. Munteanu observ ca se „ascunde dupa cires” si evita sa va raspunda la cele 5 intrebari, am sa va raspund eu la ele, cu speranta ca imi veti raspunde si dvs la cateva intrebari (din respect si buna crestere).
1. Pe fondul rebeliunii legionare, elemente declasate (mahalagii se numeau) impreuna cu legionari au devastat case, pravalii, sinagogi din cartierul evreiesc situat in jurul caii Vacaresti. In timpul acestor evenimente, s-au petrecut crime, jafuri, incendieri. Daca ne ghidam dupa definitia dictionarului Universitatii Webster, ce s-a intamplat atunci poate primi definitia de „pogrom”. Mai exista si varianta dictionarului Wordsworth (mai noua), care da o alta conotatie cuvantului si atunci incidentele violente din ianuarie 1941 nu mai pot fi incadrate la „pogrom”. Depinde ce varianta va foloseste mai bine. Evreii, in frunte cu Ilya Ehrenburg, au imbratisat-o pe cea a univ. Webster.
2. Cum precizam mai sus, raspunsul este exact invers, au predominat persoanele de la marginea societatii. Marea majoritate a legionarilor aveau alte treburi in zilele acelea. Asta nu exclude implicarea unora in actiunile din cartierul evreiesc.
3. Raspunsul este inclus tot la punctul 1, cu precizarea ca accentul trebuie pus pe jafuri, furturi, hotii, activitati mai putin catalogate drept apatinand miscarii legionare.
4. Da, au murit in jur de 100 de evrei. Aici ramane dilema cantitativa, sa-i spun asa, nici pana azi nu s-a putut stabili o cifra exacta.
5. In timpul incidentelor au fost batuti si batjocoriti evrei, la capitolul schingiuiri am unele rezerve deoarece termenul este sinonim cu torturare, ori in acele momente nu cred ca era timp de tortura. Totul s-a desfasurat pe parcursul a 2 zile. Daca suntem de acord cu explicatia torturii, de exemplu cea desfasurata la Guantanamo Bay sau in inchisorile comuniste, atunci se exclude de la sine. Cat despre evreice cu sanii gauriti, taiati sau scobiti, nici o discutie serioasa nu poate mentiona asa ceva. Sunt pure inventii.
Acum, ca tot v-am raspuns, am si eu 5 intrebari, d-le Leibovici:
1. Este adevarat ca rascoala de la 1907 a pornit de pe mosiile arendate de fratii evrei Fischer, datorita nesemnarii invoielilor la valoarea promisa taranilor ?
2. Este adevarat ca zonei de nord a Moldovei i se mai spunea si Fischerland la inceputul sec XX ?
3. Este adevarat ca in acea zona circula o moneda paralela cu cea romaneasca, numita „fischer-ul” ?
4. Sunteti de acord ca taranii romani au taiat in bucati evrei pentru ca, cu sangele lor, sa unga osiile carutelor ?
5. In cimitirul evreiesc de la Sighet se afla „monumentul sapunului”, ridicat in cinstea zecilor de mii de evrei topiti de nazisti pentru a produce sapun. Nu credeti ca, din bun simt fata de omenire, ar trebui demolat si reprezentantii statului evreu sa-si ceara scuze pentru aceasta minciuna oripilanta, perpetuata de zeci de ani ?
Va astept raspunsurile.
N-am schimbat nicio vorba. Am trimis raspunsul de-acum cateva zile. Exact ce spuneam despre practicile acestui site. Nu sunteti preocupat de a obtine un punct de vedere obiectiv la problemele puse aici, mai degraba vad ca doriti sa ma scoateti pe mine „negationist”.
Dl. Radu Miron a dat exact raspunsurile pe care le-am dat si eu, si pe care le-ati blocat, ba chiar a fost ceva mai transant decat mine.
Dl. Munteanu,
In engleza este o „fraza” care provine din Shakespeare (Hamlet, Actul III, scena II): „The lady doth protest too much, methinks” (in cazul dv trebuie de inlocuit „lady” cu „man”)
In paragraful de mai jos, va dau explicatia frazei in engleza, pentru ca nu vreau sa-i schimb intelesul prin a o traduce.
„The phrase has come to mean that one can „insist so passionately about something not being true that people suspect the opposite of what one is saying.”
@Munteanu Corneliu
„Am trimis raspunsul de-acum cateva zile…raspunsurile pe care le-am dat … le-ati blocat”
Comentariul dv. pe care l-am blocat nu conţine răspunsurile la cele 5 întrebări ale mele (puse aici), pentru că întrebările le-am pus după ce am primit comentariul acela. Aţi început să le încurcaţi.
„doriti sa ma scoateti pe mine “negationist””
V-am pus 5 întrebări simple şi clare, iar dv. scrieţi „in principiu sunt de acord, adica raspunsul este afirmativ, considerati insa ca am refuzat categoric sa va raspund.”
N-aţi vrut să mă lămuriţi ce înseamnă „în principiu”, iar refuzul de a răspunde nu l-aţi motivat (şi în plus contrazice afirmaţia dv. de acum că mi-aţi răspuns deja).
Cum am mai scris, cu acele întrebări am vrut să văd ce anume din relatările despre eveniment contestaţi, în afară de cele doua amănunte.
„Dl. Radu Miron a dat exact raspunsurile pe care le-am dat si eu, si pe care le-ati blocat”
Cum am spus mai sus, nu aţi putut da răspunsuri la întrebări pe care încă nu le pusesem. De altfel, şi dl. Radu Miron observă că vă „ascundeţi după cireş”…
@Leibovici: acum, ca tot v-am raspuns eu la cele 5 intrebari, ma astept sa nu adoptati pozitia „ascuns dupa cires” si sa-mi raspundeti si dvs. la intrebarile mele. Adica sa fiti la fel de corect ca si mine si sa dati dovada de respect pentru cititorii publicatiei dvs.
Răbdare, mai am şi alte treburi.
De altfel, nu dv. v-am solicitat un răspuns şi deci nu vă sunt dator cu nimic.
Vad ca tineti cu tot dinadinsul la punctul meu de vedere, desi am afirmat ca raspunsul este afirmativ la toate intrebarile. Sa inteleg ca doriti un raspuns detailat. OK, atunci iata raspunsul meu.
1. Sunt de acord ca in cursul zilelor de 21-23 ianuarie au avut loc evenimente violente, in buna parte indreptate contra populatiei evreiesti a Bucurestiului. Daca e sa ne raportam la definitia din Webster, violente indreptate contra evreilor, atunci denumirea acestor evenimente este de pogrom, daca e sa luam alte definitii, ceva mai complete, evenimentele din acele zile nu pot fi categorisite drept pogrom, pentru ca cele trei conditii nu au fost indeplinite, si anume: nu a existat un indemn explicit al autoritatilor la pogrom, nu s-a urmarit nimicirea unui grup etnic, numarul de victime(118) reprezentand putin peste unu la mie din populatia evreiasca de atunci a Capitalei(cca.100000, din datele FCER), si nici populatia romaneasca nu a participat la violente intr-un procent zdrobitor. Numerosi martori oculari vorbesc despre periferia societatii. Bunaoară in 1930, in Bucuresti se gaseau 6797 tigani la o populatie de 639040 locuitori, adica 1%. Precizez, nu ma refer la fapte, care raman aceleasi, la fel de grave, ci doar despre o conventie privind denumirea acestora. Personal, prefer denumirea de violente, evenimente violente, etc…, si datorita faptului ca au fost si victime ne-evrei, care nu au murit in confruntarile cu armata, asa cum au fost victimele din Padurea Baneasa, apoi am identificat in imaginile dlui Willy Pragher, cu distrugerile din Vacaresti si Dudesti, doua magazine apartinand romanilor.
2. Sunt de acord ca la violente, jafuri si omoruri au participat si legionari, alaturi de periferia societatii. Precizez, spre deosebire de dl Radu Miron, ca la Jilava au fost gasite 86 de cadavre. In mod cert nu mai poate fi vorba aici despre omoruri in scop de jaf, ci despre masacre in toata regula. Cu certitudine, un grup de cca. 20 victime, atatia cat puteau incapea intr-un camion de cinci tone, din care facea parte rabinul Guttman si fiii sai, au fost impuscati de membri ai politiei legionare.
3. Sunt de acord cu toate distrugerile de locuinte particulare, lacase de cult si magazine comise in acele zile. De altfel FCER a trimis conducatorului statului doua rapoarte, primul in data de 8 martie 1941, si al doilea in data de 1 aprilie 1941, in care sunt precizate clar toate distrugerile, devastarile si pagubele produse, impreuna cu contra-valoarea acestora, 351,378,700 (cca. 35 milioane $ la cursul de azi), dar si pierderile in vieti omenesti.
4. De acord cu numarul de 118 morti si 26 de raniti, nici unul in plus, nici unul in minus. Nu sunt de acord cu exprimari de genul „peste 100” si nici cu cifra de 125. Dl Cioflanca a dat aceasta cifra citand pe dl. Jean Ancel, care a exploatat o eroare in raportul FCER, care face un total de 120 la o lista de 118, la care a mai adaugat 5 cadavre „care n-au fost gasite”. Ori, fara cadavru, nu poate fi declarat oficial decesul, in nicio legislatie.
5. Admit ca in cursul arestarilor operate de politia legionara in acele zile, ca multi dintre arestati sa fi suferit tratamente violente, sa fi fost batjocoriti si umiliti, in afara practicilor legale, dar nu torturi in genul Gestapo. Tot ce s-a spus aici, ma refer in special la acele orori, nu se regasesc in documentele si fotografiile de arhiva, destul de numeroase si explicite. Personal, sunt mai inclinat sa cred in certificate medico-legale, rapoarte oficiale, asa cum a fost cel din 8 martie 1941, inmanat lui Ion Antonescu, ce cuprinde lista nominala a victimelor si distrugerilor, inclusiv cifra totala a pagubelor materiale (sinagogi incendiate, locuinte si magazine devastate), ca si in cele 112 morminte din Cimitirul Sefard, decat in reportaje, articole de ziar si alte asemenea, scrieri literare cu puternica incarcatura subiectiva si emotionala, dar si revansarda, fiind scrise dupa 23 august 1944.
Precizez ca toate afirmatiile de mai sus se bazeaza pe documente de necontestat, majoritatea emise de catre FCER, ca si din arhiva Yad Vashem. Mai precizez ca desi am respectat toate regulile, exprimandu-mi un punct de vedere personal fara a insulta sau leza pe nimeni, in timp ce altii au avut liber sa insinueze sau sa afirme orice despre mine, inclusiv Dvs ati afirmat ca as fi negationist, cred ca nu mai e nevoie sa va spun parerea mea despre astfel de procedee.
Si inca ceva, daca asta va „incalzeste” intru-catva. Personal, condamn absolut toate violentele din acele zile, care puteau fi evitate.
Rolul istoricului (nu sunt istoric) este de a explica cat mai precis evenimentele, pe baza documentelor de arhiva, marturiilor scrise si orale, si nu de a condamna fapte si persoane. Aceasta este treaba justitiei. Exact ce spuneam, istoria este o stiinta exacta, nu literatura si nici justitie.
@Miron
Deci, după dv., evenimentele din timpul rebeliunii legionare (21-13 ianuarie 1941) din Bucureşti, în partea lor care a atins populaţia evreiască, au constat în următoarele:
1. „elemente declasate”, cărora li s-au alăturat un număr mic de legionari (iar nu invers!), au devastat case, pravalii, sinagogi.
2. În timpul acestor evenimente s-au petrecut crime, jafuri, incendieri, făptaşi fiind aceiaşi: „elemente declasate” şi câţiva legionari
3. Au murit în jur de 100 de evrei (putem spune: „au fost omorâţi”, nu?); un număr de alţi evrei au fost bătuţi şi batjocoriţi. Făptaşii sunt tot „elemente declasate” şi câţiva legionari, dacă am înţeles eu bine.
Aceste trei puncte rezumă credinţa dv. despre ce s-a întâmplat atunci.
Vă mai preocupaţi de definiţia cuvântelor „pogrom”, „schingiuire”, tortură”, îl mai băgaţi în discuţie pe Webster, pe Ehrenburg şi Guantanamo Bay, care, toate, n-au nici o importanţă, că nu facem lingvistică.
Faţă de întrebările mele, constat că diferenţa principală este că dv. sunteţi de părere că participarea la evenimente a legionarilor a fost minoră.
Eu nu sunt deloc specialist în problemă, singurele lecturi au fost vreo două articole din ACUM. Prin urmare, am luat la cunoştinţă credinţa dv. despre cele întâmplate, în special că participarea legionarilor a fost una minoră, şi nu am nimic de comentat, decât să adaug ce mi-a povestit mătuşa mea, acum mulţi ani.
Fratele ei, adică unchiul meu, era o data pe strada în acele zile. Un grup de legionari îl opreşte şi îl întreabă:
– Cum te cheamă?
– Ovidiu…
Îl chema de fapt Osias, dar, spunea mătuşa mea, a avut prezenţă de spirit, iar asta i-a salvat viaţa… crede mătuşa mea.
Nu am întrebat-o la timp – iar acum este prea târziu – după ce i-a cunoscut că sunt legionari iar nu „elemente declasate”, sau dacă e sigură că l-ar fi omorât şi nu doar pălmuit. Oricum, când mi-a povestit, nu ştiam nici ce-i aia „rebeliuine”, nici „legionar”…
Acum întrebările dv. Iată răspunsurile mele, la toate cele 5: habar n-am. Dar înţeleg care este mesajul dv.: pe 21 ianuarie 1941, la Bucureşti, „elementele declasate” n-au făcut decât dreptate. Sau nu „elementele declasate”, ci totuşi „tinerimea zbuciumată”?
Voi incerca eu sa va explic cum au fost probabil identificati.
Legionarii purtau un fel de uniforma. Fiind iarna, uniforma membrilor politiei legionare era scurta de piele neagra, cizme inalte, camasa verde sub scurta de piele, si caciula neagra. Nu aveau insemne gen epoleti, matricola, etc… Arma din dotare era, cel mai des, pistol Walther P38, impropriu denumit in documentele oficiale revolver.
Aceasta costumatie semana cu a gardienilor publici, care purtau sapca, pentru a se deosebi de legionari, desi, fiind iarna, aveau si ei dreptul sa poarte caciuli. Aceasta si pentru nu se confunda legionarii cu simpatizantii, sau cu cei ce se pretindeau legionari in mod fals. Uniforma era obligatorie, si reglementata prin regulamente. Ca atare, daca purtau caciuli negre, si daca de sub manta se vedea gulerul camasii verzi, erau sigur membri ai politiei legionare sau legionari obisnuiti.
@Munteanu Corneliu
Nu ţin cu tot dinadinsul. Aţi afirmat că răspunsul este *în*principiu* afirmativ şi n-aţi vrut să vă explicaţi. Nu doresc un răspuns detaliat.
Deci, după dv:
a). au avut loc evenimente violente, indreptate în parte contra populaţiei evreiesti, dar:
– omorâţi au fost numai sub 1/1.000 din evrei
– făptaşii ne-legionari erau în principal ţigani, nu români
– au fost omorâţi, respectiv maltrataţi sau jefuiţi, şi români, nu numai evrei
Ca şi Radu Miron, încercaţi să redefiniţi cuvântul „pogrom” de la sensul obişnuit la unul mai „complet”, şi perfect ridicol. Dar nu cuvântul, ci faptele contează, deşi tentativa dv. este de evidentă minimizare.
b). despre amploarea participării legionare rămâneţi vag: „au participat si legionari, alaturi de periferia societatii”.
c). Violenţele legionarilor contra evreilor se transformă la dv. în „arestări operate de poliţia legionară” însoţite, e adevărat, de „tratamente violente, au fost batjocoriti si umiliti, in afara practicilor legale”.
Aha, deci au operat „arestări”… Dar pentru ce motiv? pentru că evreii i-au atacat pe legionari? sau aveau mandate de arestare? Dacă e s-o cred pe mătuşa mea, legionarii vânau pur şi simplu evrei.
Să rezumăm. Aţi contestat, în descrierea pe care o dă evenimentelor din 21 ianuarie 1941 autorul A. Cioflâncă în articol şi în comentariul său, două elemente: existenţa femeii moarte cu sânii găuriţi şi cifra de 120 de evrei ucişi, faţă de „doar” 118 cât crede dânsul.
Acestea sunt obiecţii relativ minore; am fost curios dacă aveţi de fapt şi obiecţii majore la descrierea d-lui A. Cioflâncă, de aceea v-am pus cele cinci întrebări precise. Răspunsurile dv., pe care aţi ezitat îndelung să mi le daţi, îmi arată că aveţi într-adevăr obiecţii majore.
Ar fi fost onest din partea dv. să începeţi cu acestea, dar aţi preferat tactica indirectă. Treaba dv… Oricum, eu atâta am vrut să ştiu.
P.S. Vă mulţumesc pentru informaţiile amănunţite despre costumaţia legionarilor; am citit din blogul dv. şi am o privire mai completă asupra contextului.
Buna seara, vad ca tineti cu tot dinadinsul sa prelungiti polemica. Punctul meu de vedere a fost extrem de clar exprimat, si, asa cum am scris, se bazeaza pe documente de ne-contestat. Voi repeta, desi am fost extrem de clar.
a. Am argumentat de ce consider ca evenimentele din acele zile nu pot fi calificate drept pogrom. Dvs vad ca amestecati lucrurile. Jafurile, furturile si devastarile sunt atribuite periferiei societatii, tigani si sarantoci (Brunea-Fox). Omorurile sunt atribuite in principal politiei legionare. Este posibil sa fi fost si rafuieli personale, asa cum a fost cazul Dnei Rebeca Rosenthal, impuscata de catre proprietarul cinematografului de sub locuinta dansei, pe fondul unor conflicte mai vechi, profitand de tulburarile din acele zile, si este posibil sa mai fi fost cateva astfel de cazuri, dar in principal, omorurile eu le atribui politiei legionare. De altfel, periferia societatii nici nu avea de unde sa posede arme, si atunci regimul armelor era destul de strict.
b.Despre amploarea participarii legionarilor. Este greu de spus. In schimb am mentionat mai sus (pct.a) rezultatul, majoritatea mortilor evrei. Pentru cei ne-evrei, caci au fost si 118 victime ne-evrei, din care cel putin opt cadavre au fost gasite la Baneasa, care nu au fost omorati in confruntarile cu armata, sau victime colaterale ale luptelor, nu exista date. Despre amploarea celorlalte actiuni ale legionarilor, lupte cu armata, etc…, nu cred ca va intereseaza. Nu cred ca la jafuri au participat prea multi legionari, este insa posibil sa fi instigat populatia, simpatizantii, periferia societatii. Si acum despre amploare, daca doriti cifre. La un numar de cca. 700,000 de membri ai Garzii de Fier, au fost condamnati pentru participare la tulburari cca. 9000 de persoane, vorbesc de procese la care s-au pronuntat condamnari. Alte date statistice care sa poata evalua amploarea participarii nu exista.
c. Despre arestari. Nu pot dezvolta aici toate cazurile. Precizez insa ca politia legionara putea aresta fara mandat. Cat priveste afirmatiile dlui Cioflanca, am contestat toate ororile descrise, citez: ochi scosi, maini taiate, capete taiate, organele genitale tăiate, cu limbi, urechi, dinţi, degete extirpate; în câteva situaţii, oamenii au fost spintecaţi, iar intestinele au fost înnodate pe post de cravată, etc…, despre care am afirmat ca nu exista probe. Toate aceste detalii au fost extrase dintr-un articol de ziar, aparut dupa 4 ani, in 21 ian. 1945, articol cu un puternic caracter revansard. I-am spus si dlui Cioflanca ca nu avem ce discuta, daca luam in considerare un articol de ziar si un reportaj literar, mai credibile decat documentele FCER, lista nominala a victimelor intocmita tot de FCER, certificatele medico-legale, fotografii si alte asemenea, si sunt destule, rezultate ale anchetelor criminalistice, etc… Cat despre aceste amanunte oribile, inclusiv cel cu femeile moarte violate, nu cred ca sunt amanunte chiar asa minore, in multe state americane fac diferenta intre inchisoarea pe viata si injectia letala. Daca Dvs sau Dl. Cioflanca aveti alte dovezi in afara de acel articol de ziar, va rog sa le scoateti la iveala. Precizez ca si dl. Matatias Carp, in Cartea Neagra, citeaza acel articol, desi spusele dansului contrazic total cele citate, probabil ca nici dansul nu era convins de cele scrise acolo. Numai bine.
@Munteanu Corneliu
> vad ca tineti cu tot dinadinsul sa prelungiti polemica.
Nu, polemica o prelungiţi dv.: cum dv. aţi *deschis* polemica, comentariile mele sunt *răspunsuri*, iar ale dv. sunt *prelungiri ale polemicii*.
Dacă doriţi să comentaţi alte aspecte, mai în detaliu, atinse de autor – eu nu sunt persoana potrivită, nefiind istoric. Nimeni nu vă împiedică să încercaţi să luaţi direct legătura cu specialiştii; Google is your friend…
Oricum, dv. m-aţi răspuns la cele 5 întrebări de ordin general, eu le-am comentat şi nu mai am nimic de adăugat.
Va multumesc pentru raspunsurile dvs. la intrebarile mele. Inca odata faceti dovada respectului pentru cititorii publicatiei Acum TV.
Observ ca sunteti pasionat de perioada cu tenta antisemita din istoria romanilor, dar nu va intereseaza istoria evreilor din Romania in general. Trag concluzia ca o privire de ansamblu nu ar fi profitabila pentru dvs. si cei care contribuie la aparitia acestui jurnal. Bine si asa, dar parafrazandu-l pe Caragiale: „partizanat, partizanat, dar sa-l stim si noi „. Macar aveti minima cuviinta de a preciza ca Acum TV este o publicatie pro-evrei, iar cei care aduc argumente, sunt contra voastra. Faceti asta din respect pentru cititori (cati mai aveti…).
Daca nu va convin raspunsurile, vi le dau eu, la primele 3 este DA, la a 4-a Matatias Carp a afirmat o asemenea enormitate in lucrarea sa „stiitifica” Cartea Neagra, iar la a 5-a se pare ca bunul simt lipseste iar minciuna continua. Asta pentru cultura generala a dvs.
@Radu Miron
– nu sunt deloc pasionat de vreo perioadă, iar despre legionari şi rebeliunile lor nici atât: cum am scris – dar n-aţi dat atenţie – despre aceste evenimente am citit foarte puţin şi numai in ultimile săptămâni. Când comentatorul Munteanu a contestat aspecte din articol, am cerut lămuriri de la autor şi nu am avansat nici o opinie personală.
Vă dau acelaşi sfat ca şi lui Munteanu Corneliu: luaţi legătura cu specialiştii şi discutaţi cu ei.
– cât despre „profitabilitatea” unei opinii de ansamblu – profitabilă este orice opinie adevărată, adică care concordă cu faptele. Cum nu sunt specialist, nu pot să judec care este realitatea faptelor. Dacă pe dv. vă interesează şi ştiţi care sunt faptele – cu atât mai bine pentru dv.
Specificul lui ACUM este că nu este anti-evrei, adică antisemită, asta-i tot.