Informaţii de ultimă oră indică o depreciere insurmontabilă a competitivităţii statelor din Uniunea Europeană (UE) în raport cu Rusia. Cu toate că în primele nouă luni ale acestui an deficitul comercial UE versus Rusia a scăzut în termeni nominali, ponderea acestui deficit în totalul deficitului comercial al UE în raport cu restul lumii (deficit extra – UE) a atins un record istoric: 76,4%. Datele prezentate în continuare reflectă această disfuncţie critică a UE şi mai ales a Zonei Euro (ZE) în comerţul cu Rusia.
Deficit comercial (miliarde euro) [Sursa datelor: Eurostat, Newsrelease, 188/2012, 19 Dec. 2012.]
| 2007 | 2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 (nouă luni) | |
| UE vs Rusia | 55,9 | 73,5 | 52,5 | 74,5 | 90,8 | 65,5 |
| Extra – UE | 202,1 | 265,4 | 134,8 | 174,3 | 162,7 | 85,7 |
În acest context, este de subliniat că doar 10 din statele membre în UE (Danemarca, Estonia, Irlanda, Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Malta, Auistria şi Slovacia) au înregistrat în primele nouă luni ale acestui an foarte mici excedente în comerţul cu Rusia, valoareea totală a cestor excedente fiind de numai 2,910 miliarde de euro (!), pe când celelalte 17 state din UE au înregistrat în aceeaşi perioadă un deficit total de 68,368 miliarde de euro în comerţul cu Rusia. Un clasament al ţărilor din UE care au înregistrat în primele nouă luni ale acestui an cele mai mari deficite (miliarde de euro) în comerţul cu Rusia implică următoarea ordine: Olanda (15,939), Polonia (10,195) Italia (6,612), Spania (3,886), Bulgaria (3,516), Finlanda (3,443), Regatul Unit (3,288), Suedia (3,258), Lituania (2,843), Ungaria (2,763), Grecia (2,761), Slovacia (2,540). Belgia (2,160), Franţa (1,652), Germania (1,348), România (0,994), Cehia (0,891), Portugalia( 0,279).
Pe de altă parte, competivitatea extrem de scăzută , cu excepţia Germaniei, a statelor din UE în raport cu Rusia nu reprezintă un caz singular. O disfuncţie şi mai gravă o reprezintă uriaşele deficite înregistrate după 2006 de către statele din UE în comerţul cu China, deficite care nu au putut fi acoperite prin excedentele inregistrate în comerţul cu SUA.
Sold comercial (miliarde euro) [Sursa datelor: Eurostat, International trading data.]
| 2007 | 2008 | 2009 | 2010 | 2011 | |
| UE vs China | -160,840 | -169,611 | -131,844 | -169,253 | -156,938 |
| UE vs SUA | 82,193 | 65,183 | 48,843 | 69,300 | 72,728 |
Ce concluzii pot fi formulate pe baza datelor precedente ? În primul rând, este evident faptul că marea majoritate a statelor din UE şi ZE au inregistrat în ultimii şase ani un colaps al competitivităţii în comerţul cu China şi Rusia, ceea ce a determinat o criză financiară şi economică cu efecte devastatoare. În al doilea rând, este la fel de evident faptul că nici guvernele statelor membre, nici Comisia Europeană, nici Parlamentul European şi nici Banca Centrală Europeană nu s-au dovedit capabile în toţi aceşti ani să identifice şi să contracareze cauzele acestui colaps al competitivităţii companiilor din ZE şi din UE în China şi în Rusia.
În aceste condiţii, politicile de austeritate fiscală impuse de Germania şi de Fondul Monetar Internaţional în ZE şi în UE au amplificat dimensiunile dezastrului. Din aceste motive, fezabilitatea financiară a ZE şi a UE în ansamblu a devenit extrem de problematică. Dacă comparăm valoarea exporturilor cu cea a deficitelor înregistrate în ultimii şase ani de statele din ZE şi din UE în comerţul cu China şi Rusia, rezultă în mod cert că supravieţuirea ZE şi a UE implică înainte de orice o rapidă dublare a exporturilor europene în China şi în Rusia. Nimic altceva nu poate asigura existenţa pe termen lung a ZE şi a UE. Dar vor fi capabile cele 27 de state din UE să realizeze acastă performanţă miraculoasă ? Aceasta este întrebarea !
Timişoara, 30 decembrie 2012 Dr. Ing. Nicolae Ţăran
Ca profesor de limbi străine, nu mă pot pronunța asupra unor subtilități economice și financiare, m‑am bazat pe analizele „specialiștilor” care, în iunie 2008, prognozau cu totul altceva decît în octombrie 2008. Mă rog…
Criza asta nu a început, totuși, în Europa, dar Europa o preia în plin. De ce? Deoarece europenii suferă de bon plaisir, sînt răsfățați, suferă de inconștiență. Vă dau și un exemplu: în urmă cu 10 ani, europenii erau lideri la telefonia mobilă, prin Ericsson și prin Nokia. Primul sucombă suedezul, preluat de Sony. Nokia rezită cît rezistă, pînă cînd Apple și Samsung îi dau lovitura de grație. Adio Ericsson, adio Nokia, vremurile nu mai revin. Se vede clar cum Nokia, disperată să-și refacă faima, caută tot felul de mici șmecherii. Nu țin, pa. Colac peste pupăză, sudicii se joacă de-a măcelul banilor cu nesimțire. Păi cum să nu vină criza?! Criza este paradisul șmecherilor și al profitorilor, loc în care mă opresc. De frică…
Vă mai dau un exemplu, de care mi-am adus aminte după ce am apăsat butonul: fenomenul Linux. Lansat prin 2005, cred, de softistul finlandez Linus Torvalds, suedofon, sistemul de operare, pe atunci în stadiu incipient, urma să devină un sistem de operare european, lansat de un european, coordonat de un european. Alt eșec. După ce europenii păreau a avea un pas înainte în dezvoltarea sistemului, mai ales prin francezi, germani și finlandezi, eșuează prin haotizare. Azi nu mai e nimic european în acest sistem de operare.
Europa a ratat, așadar, două mari domenii unde erau cu un pas înainte în urmă cu 10–15 ani: un nou sistem de operare și telefonia mobilă. Și ce domenii! De miliarde de euro pe lună fiecare.
Îl țin minte pe Stolojan, în vremurile sale bune, cînd era premier, spunînd: trebuie să fii pe primul loc în ceva, în orice. România era, la un moment dat, pe locul I la sonde de mică adîncime. Nu mai este. Aș plusa afirmînd că poate fi pe locul I la producția de țuică sau de brînză de burduf sau de orice doriți dv. Nici acolo nu este, nici turism ca lumea nu știe să facă, bulgarii ne-au întrecut clar, deși nu au neapărat lucruri mai frumoase de arătat. Au însă ceva mai mult bun simț, deși la volan sînt la fel de demenți și de inconștienți ca și românii.
Ca să revină în plin plan, Europa trebuie să scape de birocrații incompetenți de la Bruxelles și de la Strasbourg. Dacă UE va continua să bată apa în piuă cu prostii, cu nimicuri, vom asista, inevitabil, la o relansare a Rusiei în Europa. Ei nu-și pierd vremea cu prostii. Nu au nici sistem de operare de avangardă, nu au nici telefonie mobilă de elită, dar au resurse, ambiție și materii prime. E simplu, zic eu.
1. Deficit în comerţul exterior: este o sperietoare agitată de economişti, politicieni şi ziarişti incompetenţi sau, câteodată, de rea credinţă. „Deficitul comercial” este starea normală a unui comerţ liber, când cumpărătorii au voie să cumpere unde se produce mai ieftin, iar producătorii au voie să vândă unde pot vinde mai scump. Un explicaţie simplă, veche de peste 150 de ani, a economistului Frédéric Bastiat, care mai era parlamentar şi producător de vin (v. aici):
El exportă un butoi de vin care costă, în Franţa, 50 de franci; vama franceză notează: export=50 Fr. Îl vinde în Anglia cu (echivalentul a) 70 de franci; face un câştig, altfel nu l-ar vinde. Cu cei 70 de franci cumpără din Anglia cărbune, pentru că în Franţa îl poate vinde cu 90 de franci. Vama franceză notează: import=90 Fr. şi constată 90 Fr. import – 50 Fr. export = 40 Fr.”deficit comercial!”, „balanţă de plăţi negativă!”, deci nenorocire. Când de fapt este pur şi simplu câştigul comerciantului de vinuri, care pentru asta şi face tranzacţiile!
Deci orice operaţie de comerţ exterior *reuşită*, adică aducătoare de profit, e dată drept o catastrofă. Comerţul exterior nu este un „joc” cu sumă nulă. Suma tuturor bilanţurilor este negativă. Mai mult, în mod normal, *toate* ţările au o balanţă de plăţi negativă. Sperietoarea este utilizată de lobby-urile acelor industrii autohtone care nu (mai) sunt capabile să exporte şi vor subvenţii sau bariere vamale – toate în detrimentul consumatorului şi a plătitorului de impozite.
2. Austeritatea fiscală: Este un alt fel de a spune că nu este sănătos, pe termen lung, să chltuieşti mai mult decît ai. Spre deosebile de particulari, statele au mijloace să fabrice bani şi deci să opereze cu bani falsificaţi, adică fără nici o acoperire. Asta aduce inflaţie, devalorizarea economiilor, distorsiuni în investiţii şi crize ca cea a subprime-urilor.
Deci mă tem că articolul atacă două pseudo-probleme, dar omite adevărata problemă, care este politica etatistă de manipulare a monedei şi a tot felul de programe de „stimulare a economiei” care nu fac decât să prelungească criza actuală şi să prepare premizele crizelor viitoare.
@Alexandru Leibovici.
1. Bun, așa este, totuși trebuie cîteva explicații suplimentare. De ex., dacă o țară T exportă de 50 miliarde dolari și importă de 55, este OK, cei 5 mld dolari nu-s un capăt de lume. Ce se întîmplă însă dacă o țară T1 exportă de 10 mld USD și importă de 50, iar asta timp de ani de zile, debalansul devenind cronic.
2. Deci, dacă pricep bine, acum criticați măsurile de austeritate luate de guv. României în 2010, care au condus la diminuarea unor salarii cu pînă la 40% (nu vorbesc de veniturile și de pensiile „nesimțite”). Eu și soția mea am fost victime directe, ne-au scăzut veniturile cu 33%. A fost bine? A fost rău? Toată Europa a lăudate măsurile, mai-mai să-i dea premiul cel mare guvernului, dacă ar fi existat un asemenea premiu. Sau analizele „la rece” sînt una, iar cele „la cald” sînt alta? Deși pot părea acid, nu sînt, chiar aș dori o analiză. Eu sînt profesor de cehă, de gramatică indo-europeană, soția de latină și de franceză, nu ne pricepem.
@Sorin Paliga
1. Deficit comercial
Argumentul meu NU a fost că cei 40 Fr. „deficit” nu-s o sumă aşa de mare şi de aceea nu-s o catastrofă, ci că în general nu indică vreo problemă, fie ei 40 Fr., sau 400 de miliarde de Fr. Mai recitiţi.
2. Austeritate
„Deci, dacă pricep bine…”
Nu, nici aici n-aţi înţeles. Eu nu am spus nici un cuvânt despre politica salarială a statului român. Am vorbit numai că statele, inclusiv cel român, nu trebuie să trăiască pe datorii, că asta nu merge la infinit şi se întoarce până la urmă contra contribuabililor… şi a budgetarilor. Sub ce formă – este răspunderea statului, care este cel care a creat problema.
Dar eu nu ştiu dacă şi ce fel de *creşteri* salariale au precedat diminuarea, şi nici dacă eventualele creşteri se justificau prin creşterea productivităţii muncii pe economie…
1. Am recitit, dar tot nu ați răspuns la scenariul #2.
2. Eu cred că ar fi trebuit să comentați tocmai politica guvernului român sau vă este teamă?
Eu tot nu am înțeles și, ca atare, nu o pot lumina nici pe soție cum e cu finanțele astea subtile. L-aș întreba pe Mugur Isărescu dar, la modul lui de a abia lega 2 propoziții simple și de a bîlbîi niște banalități de clasa a II-a, tot nu pricep mare lucru.
P.S. Nu vreau să fiu acuzat, probabil, de răutate caducă. Măsurile de austeritate din 2010 erau necesare, evident. Ele au inclus și cheltuielile campaniei din 2009, dar închidem ochii, se mai întîmplă în politică. Aceste măsuri nu pot fi însă semnătura în alb pt toate porcăriile și nesimțirile din acea perioadă, pt marile sume cheltuite aiurea, zeci de miliarde de euro pe pseudoinvestiții, pe părculețe în comune și în sate, pe mii de bănci (de stat jos) în orașe, orășele și comune, pe mici gratis și pe alte asemenea bătăi de joc. Nu, așa nu. Austeritate – da, pentru toți, cu bun simț, cu răspundere, cu umilință. Bătaie de joc, aroganță, umilire – nu, clar nu.
@Sorin Paliga
1. Deficitul comercial
Vă înşelaţi, am răspuns la scenariul dv. #2. Am spus că este acelaşi cu scenariul meu concret cu tranzacţia cu vinul şi cărbunele, numai că al dv. înglobează multe tranzacţii şi este deci cu alte cifre. Şi v-am mai atras atenţia că, dată fiind logica argumentului, numărul tranzacţiilor şi ordinul de mărime al cifrelor nu contează.
Este OK acum? Dacă nu, care parte nu aţi înţeles-o?
2. Austeritate
Cred că am fost destul de clar:
Subiectul *meu* privitor la austeritate era ca cel din articol, adică despre riscurile rezultate din traiul pe datorie; subiectul meu nu erau detaliile măsurilor de *remediere* ale guvernului român. În acestea nu mă bag, pentru că, cum am scris, „eu nu ştiu dacă şi ce fel etc.”
Partea cu „sau vă este teamă” n-am înţeles-o. Poate guvernului român poate să-i fie teamă de întrebările dv. specifice, că el este responsabil pentru măsurile respective, mie n-are de ce să-mi fie teamă; nici măcar nu i-am votat…
Dacă doriţi să vă „luminaţi” un pic în d-ale economiei (politice) şi s-o luminaţi şi pe soţia dv., vă recomand două texte uşoare care combat prejudecăţile foarte răspândite în acest domeniu:
– Frédéric Bastiat, Ce qu’on voit et ce qu’on ne voit pas, http://bastiat.org/fr/cqovecqonvp.html (un eseu scurt; există şi în numeroase alte limbi)
– Henry Hazlitt, Economics in One Lesson, există şi pe româneşte, inclusiv online (http://ecol.ro/carte/economia-intr-o-lectie ; cuprinsul cu link-uri este în dreapta jos)
Astea două sunt utile pentru *toată* lume, nu numai pentru dl. Paliga.
„Informaţii de ultimă oră indică o depreciere insurmontabilă a competitivităţii statelor din Uniunea Europeană (UE) în raport cu Rusia”
EI nu zau? Ajuns cumva Moskviciu mai bun ca Golfu?! E inundata UE de electronice din Rusia?! Ntz. Rusia e competetitiva doar in productia de tancuri si rachete, pe care UE nu le importa (le importa China…)!
Ce importa UE din Rusia? Gaze – pe le produce sau nu le produce suficident din motive de Al de Sus). Petrol – idem. Atunci inseamna ca si Arabia Saudita este mai competitiva decat RFG!!!
Ce exporta UE in Rusia? Automobile, Vinuri, Unt. Produse de lux. Fabrcicate de calitate. Insa e un insa : scumpe ptr rusu dr rand!! Alea ptr rusu de rand (camsi izmene, samd) sunt importate din China.
Deci nu este vorba de competitibitate. Ci de altceva. Leibovici pune destu pe rana: profitul este realizat de catre niste indivizi care castiga mai mult decat producatorul … Fiindca o exemplul pe care il da, daca comersantu ar fi francez, sitiatia ar sta asa : Franta export 70 franci, import 70, si vanzatoru cu exoport-importu castig 20 se impoziteaza 10 toaata Franta castiga 10 …
Știu și eu? Astea-s eseuri frumoase, pe mine mă interesează, foarte concret, soarta României în context european și mondial, șansele ei, politicile ei. Mă interesează analize de caz, analize concrete pe politici concrete, nu eseuri despre soarta lumii.
Eu văd o teamă în analize de acest fel, un stil de a le evita. Faptul că nu ați votat acest guvern este firesc, nici nu bănuiam altceva.
Mai vedem, mai așteptăm…
a). Cu deficitul văd/cred că în sfârşit aţi înţeles.
b). Cu austeritatea. Aveţi o pretenţie absurdă: articolul, şi eu, vorbeam de necesitatea, sau nu, de a reduce deficitul, dv. îmi *cereţi* să analizez politica concretă a României din anul 2010, iar faptul că n-o fac îl interpretaţi ca o intenţie sinistră de a ascunde ceva.
Să vă dau un exemplu ca să înţelegeţi mai bine. Să zicem că scrieţi un articol despre etnogeneza slavilor, iar cineva comentează articolul dv. spunând că pe el îl interesează, „foarte concret”, structura etnică a populaţiei din Humpolec în sec XVII, iar dacă ziceţi „pas”, vă zice că vă este teamă, că evitaţi subiectul, eventual că aveţi ceva de ascuns.
c). Analiza de caz, când este utilă (asta se întâmplă când este explicativă), este ilustrarea unei teorii generale prin studiul unui … caz particular. Premiza este să ştiţi: la ce este normal să te aştepţi, de ce, care sunt circumstanţele care influenţează/condiţionează diferitele rezultate, etc. Tocmai pentru a *înţelege* cazurile concrete sunt #indispensabile# eseurile „frumoase”.
Dar pentru asta aveţi nevoie de un oarecare antrenament în gândirea *conceptuală*.
d). Nu numai că nu am votat *acest* guvern, dar din 1975 n-am votat *nici* un guvern român, iar din 1983 sau ’84 n-am nici drept de vot pentru aşa ceva.
a. Ei, mai înțeleg și eu uneori…
b. Sigur, doar România e tema principală a lui acum.tv, ori mă înșel? Exemplul cu slavii și Humpolec nu e deloc bun, deoarece, în lucrările mele de slavistică, nu ocolesc punctele sensibile, din contra, le atac frontal, chiar dacă este nu place unora și chiar dacă, la rigoare, se poate întoarce împotriva mea.
c. sar.
d. Da, acum e clar. În 1991, un american cu care m-am întîlnit ocazional la un simpozion pe teme etnice, mi-a spus: there is no government in this world, which cannot or should not be changed. Cîtă dreptate avea…
b. România nu este tema *fiecărui* articol de pe ACUM şi nici a fiecărui comentariu; nu este nici a articolului de faţă, nici a comentariilor mele respective.
Exemplul cu slavii şi Humpolec: poanta mea este că reproşul este absurd, şi suspiciunea este
para…inexplicabilă 🙂c. Păcat. Nu că nu comentaţi, ci dacă ignoraţi…
d. Americanul se înşela. S-ar putea să existe vreo 1-2 guverne care sunt bunicele şi ar merita păstrate, dar, mai important, există *foarte* multe guverne care nu pot fi schimbate şi unde singura cale (dar nici asta nu există întotdeauna!) este să votezi cu … picioarele, cum am şi făcut.
Atunci, în 1991, poate 1992, nu știu dacă i-am dat dreptate americanului, România era măcinată de „jos ăla, jos aia, jos tot”, ulterior mi-am dat seama că spunea adevărul: niciun guvern nu merită mai mult decît are, deci poate fi dat jos oricînd, fără mai regrete.
Tocmai măturam canalele TV, revenit de la țară. Am dat peste o masă rotundă cu Daniel Dăianu. Spunea tocmai ce spuneam și eu mai ieri: privită din avion, austeritatea din România anilor 2010–2012 se putea face și altfel și, așa cum a fost, deși arată bine din avion (chiar așa a spus, arată bine din avion), arată rău analizată de aproape, tocmai din cauza marilor risipe la nivel punctual. Vorbea de 5% din PIB pt lucrări de infrastructură și nu se vede mai nimic. Menționa acolo că prin infrastructură nu se înțelege numai a construi străzi și autostrăzi, ci îndiguiri, amenajări ecologice etc. etc.
Da, așa este, România este țara unor mari risipe, risipe cronice, nu numai ale guvernului Boc, dar cu atît mai stupefiante, mai de neacceptat într-o perioadă de austeritate, de limitare a risipei. De fapt, salariile tăiate au alimentat risipa, dorea să sugereze Dăianu. Da, așa este, și chiar așa a și fost. Și dacă ar fi fost numai atît…
@Sorin Paliga
> europenii erau lideri la telefonia mobilă, prin Ericsson şi prin Nokia.
Curioasă exprimare! Lideri erau nu Europa în general, nici măcar Suedia, respectiv Finlanda, ci doar firmele respective, mai precis unii din conducere şi unii din principalii ingineri/cercetători.
> fenomenul Linux. Lansat prin 2005, cred, de softistul finlandez Linus Torvalds, suedofon,
> sistemul de operare, pe atunci în stadiu incipient, urma să devină un sistem de operare
> european, lansat de un european, coordonat de un european
– nu 2005 ci 1991
– nu este o realizare europeană, nici finlandeză, ci personală a lui Linus Torvalds
– Linux este bazat pe o varianta a lui Unix (creat în 1969, la AT&T şi Bell Labs, USA)
– nu urma să devină un sistem de operare european ci, la dorinţa explicită a lui Torvalds (1992), un sistem deschis Open Source, dezvoltat pe *toate* continentele.
> Europa a ratat, aşadar, două mari domenii unde erau cu un pas înainte
Iată, aşadar, o viziune colectivistă a inovatorilor şi a inovaţiei. Realizările intelectuale şi antrepreneuriale sunt individuale, sau cel mult ale unor grupuri de câteva zeci de persoane. Restul de 95% din participanţi sunt în principal executanţi. Iar o ţară sau un continent întreg n-au (aproape) nici un merit în afară de acela că nu au reuşit să-l *împiedice* pe inovator în munca sa 😉 … ceea merită, totuşi, apreciat 🙂
Da, sigur că firmele respective, dar MS și Apple sînt America, nu? Ar fi fost același lucru dacă ar fi plătit impozitele în România, să zicem? Adică vreți să spuneți că toate firmele astea care dețin tehnologia mondială, amplasate acum în SUA și în cîteva țări din Orient (Coreea, Japonia…) nu fac parte din cultura acelor țări? că oricine în orice țară poate fi Apple sau Samsung sau Sony?
Sigur, poate fi catalogată viziune colectivistă, deoarece UE este, în sine, o viziune colectivistă. Sau nu este? Dacă UE nu este o viziune colectivistă, atunci ce este? Cred că tratați prea simplist termenii derivați de la colectiv, colectivitate, colectivism, nu toate rimează cu cooperativele agricole de producție și nu au, în sine, conotație negativă sau peiorativă.
Europa nu a reușit să-l împiedice pe Linus Torvalds să meargă înainte, dar nici nu a făcut mare lucru să-l ajute și să transfere în Europa know-how și software de elită. Vi se pare un detaliu oarecare că Europa nu are, exceptînd cîteva firme mici risipite prin Germania, Franța, Cehia și un pic prin România, marii companii de soft? Mie nu.
Da, sigur, am greșit anul, e mult înainte de 2005.
A fost o vreme când mă făceam înţeles mai bine; acuma văd că am nevoie de două-trei iteraţii. Se pare că am îmbătrânit…
Nu am spus că orice demers comun este colectivism (adică ceva negativ…); consider că este perfect OK – când este de bună voie…
Aţi scris:
> europenii erau lideri la telefonia mobilă,
Lideri nu erau europenii, ci două firme, prin meritul a doar câtorva persoane
Cu Linux faceţi două greşeli:
– că „Europa” (whatever that means) are vreun merit în crearea şi succesul lui Linux
– că „Linux … urma să devină un sistem de operare european… coordonat de un european”; aici v-am explicat că autorul avea intenţia exact contrară!
Am spus că denotă gândire colectivistă tentativa dv. de a privi Nokia, Linux etc. ca altceva decât demersuri în esenţă individuale.
> Europa … nu a făcut mare lucru să-l ajute (pe Torvald) şi să transfere în Europa
> know-how şi software de elită.
Concepţia lui Torvald era mondialistă. Europa, dacă ar fi făcut ceva, nu ar fi putut decât să-i *interzică* să pună Linux sub licenţă GPL Open Source, adică liberă. Din fericire n-a încercat; probabil că numai dacă îl băga pe Torvald la închisoare, ar fi putut reuşi 😉 Repet: era intenţia lui Linus Torvald să lase pe oricine, de pe orice continent, să dezvolte nucleul lui Linux şi SW pentru Linux.
> Vi se pare un detaliu oarecare că Europa nu are … mari companii de soft?
Nu, faptul s-ar putea să aibă o semnificaţie, şi anume că environmentul economic, legislativ, etc. din Europa este şi mai restrictiv decât în SUA, Coreea, Japonia.
Bun, haideți să cădem la pace și să fim de acord că America trece prin criză, Europa trece prin criză și noi alături de ei și mai mult decît atît.
Hm .. nu intamplator Apple si MS sunt americane. Fiindca tehnologia este americana. Uitai prea usor ca softu fara hard nu face 2 parale. Iar ramanerea in urma a softului european refelecta ramanerea in urma a industriei hard.
A da .. ca sa faci unele lucuri (de ex un sistem de operare nou) trebuie sa ai acces la instrictiunile interne ale calculatorului. Si pe astea le stie doar producatorul chipului … care iti da sau nu accesu. De obicei nu. Si fara asta …
Instrucţiunile interne ale procesoarelor sunt foarte bine documentate şi sunt publice – în orice caz cele pentru procesoarele de larg consum: Intel, etc.
Este evident că Europa nu are niciun cuvînt de spus în IT, software și hardware. Singura companie europeană care face ceva e Siemens, nici ea decît în fuziune cu Fujitsu. Tocmai ceea ce este de ultimă oră a trecut prin Europa fluierînd.
@Ghita Bizonu’: n-aș fi de acord. Hard bun fac mulți, marea bătălie e pe soft, aici a pierdut și Nokia și alții. Samsung, care a atins un nivel neașteptat în ultimii 5 ani (ah, cincinalele astea!) mai are o problemă care o desparte radical de Apple: nu are un soft proprietar. Încearcă ceva, dar nu știu ce succes vor avea. Soft proprietar au încercat mulți, puțini au reușit.
BeOS pare a avea o revenire în noua denumire Haiku.OS. Interesant, dar e un soft în faza alpha de zece ani, ca atare sînt sceptic. Dar, dacă reușește, e mare lucru. Oricum, nu e ceva european nici aici.