Naftali Bennett, liderul partidului Habait Hayehudi
Cu aproximativ o lună înaintea alegerilor legislative anticipate din Israel (22 ianuarie 2013), analiştii politici au constatat o creştere semnificativă a popularităţii partidelor care se situează la dreapta formaţiunii Likud de guvernământ, aceasta fiind considerată de centru-dreapta.
Un salt neaşteptat a înregistrat partidul Habayit Hayehudi (Casa Evreiască), formaţiune politică reprezentând sionismul religios care se opune oricărei cedări de teritorii în favoarea palestinienilor. Potrivit unui sondaj publicat în cotidianul “Haaretz” din 19 decembrie, dacă astăzi s-ar organiza alegerile în Israel, acest partid s-ar situa pe locul trei, după lista comună Likud – Israel Beytenu, partidul condus de fostul ministru de externe, Avigdor Liberman care a fost obligat să-şi dea demisia din cauza unor acuzaţii de corupţie, şi după Partidul Muncii. Astfel, Habayit Hayehudi ar obţine 12 sau chiar 15 mandate, de trei ori mai mult decât cu patru ani în urmă.
Succesul partidului care s-a format din mai multe partide mai mici cu orientare religioasă dar şi naţionalistă se datorează în primul rând ultimelor evoluţii politice din Israel când votarea de către Adunarea Generală a ONU a statutului de observator nemembru în favoarea Autorităţii Palestiniene, practic un fel de recunoaştere a independenţei statului palestinian, a radicalizat o parte a alegătorilor israelieni. Declaraţiile făcute în acest sens de Naftali Bennett, liderul proaspăt ales al partidului, un personaj carismatic şi deosebit de dinamic, au contribuit de asemenea la creşterea popularităţii Habayit Hayehudi. Observatorii au arătat că Bennet, nou venit în partid, provenind din părinţi americani care au emigrat în Israel după 1967, multimilionar în domeniul high tech şi fost preşedinte al Consiliului Yeşa, organizaţia reprezentanţilor coloniştilor din teritoriile palestiniene, a reuşit să revigoreze sionismul religios. El şi-a propus să devină cel mai mare partid în guvern după alianţa Likud-Beytenu.
După ce a câştigat alegerile primare din partidul său, obţinând cele mai multe voturi, Bennett a afirmat, potrivit publicaţiei “Ynet”, că “dacă Netanyahu va lua în considerare ideea cedării teritoriilor, voi face tot ce-mi stă în puteri să-l împiedic. Statul nu este un bun imobiliar care să se poată negocia”, a subliniat el. Bennett chiar a cerut militarilor că dacă se va pune problema evacuării unor colonii, să nu dea ascultare ordinelor.
Analiştii israelieni atrag atenţia unei schimbări în echilibrul de putere din Israel. “Fenomentul Bennett, scrie “The New York Times”, ar putea transforma chiar şi coaliţia de guvernământ a lui Netanyahu, dat sigur câştigător, prin înlocuirea puterii partidelor ultraortodoxe cu un grup de formaţiuni religioase mai moderne şi mult mai naţionaliste care decenii de-a rândul au fost fracturate şi slăbite în sfera politică”. Cotidianul menţionează perspectiva intrării în parlament a unui număr mare de candidaţi aparţinând ortodoxiei moderne care fac parte din partidele rivale Likudului. “Este vorba de expresia politică a unor schimbări sociologice în societatea israeliană”, afirmă Yedida Z. Stern, profesor de drept şi vicepreşedintele organizaţiei neguvernamentale Institutul pentru Democraţie al Israelulu. Sioiniştii religioşi devin din ce în ce mai proeminenţi în structura militară, în presă, ştiinţă şi afaceri iar discursul reprezentanţilor lor este asemănător cu cel al lui Bennet, arată ea.
Un alt partid de extremă dreapta, Otzma Leysrael, va câştiga de asemenea două mandate, ceea ce conferă celor două formaţiuni 14 sau chiar 17 mandate în Knesset, dublu faţă de cele deţinute cu patru ani în urmă. În ansamblu, se arată în analiza cotidianului “Haaretz”, blocul partidelor religioase ar deţine 58 de mandate, depăşind cu mult cele ale formaţiunilor de stânga – Partidul Muncii şi Meretz. Astfel că pentru a avea sprijinul unei majorităţi în Knesset, Netanyahu, după alegeri, va fi obligat din nou să ia în calcul formaţiunile religioase pentru formarea unui nou guvern. Deşi Netanyahu a criticat dur apelul la nesupunere al lui Bennett adresat militarilor şi a susţinut că o astfel de persoană nu are ce să caute în guvernul său, lucrurile se pot schimba. Deja acum influenţa “fenomenului Bennett” se manifestă prin orientarea mai spre dreapta a premierului care a optat pentru o listă mai conservatoare de candidaţi în alegeri, eliminând trei deputaţi foarte respectaţi, cu orientare moderată.
Prin radicalizarea Egiptului, cu o dominanta islamica extremista, se impunea si o radicalizare a politicii Israeliene, macar din considerentul mentinerii unui echilibru piezo-static!
Politica de tipul conceptului „capul plecat, sabia nu-l taie” a dus Israelul intr-un dezavantaj diplomatic. Pentru cei din exteriorul politicii externe a Israelului, este de neinteles suportarea atat de indelungata a atacurilor cu rachete ale Hamas-ului ! Eu vad in pozitia lui Naftali Bennett, o sansa mai buna pentru pacea din zona, decat pasii facuti inapoi, in fata amenintarilor obraznice ale expansionismului islamic!
Dar care este de fapt „poziţia” acestui Naftali? Din articol nu prea aflăm, din păcate.
Dacă autoarea îl califică „de extremă dreapta”, adică în aceeaşi ligă al cărei reprezentant *tipic* este A.Hitler, atunci am tot dreptul să-mi imaginez că acest Naftali vrea eliminarea (expulzarea? împuşcarea? gazarea?) tuturor arabilor, şi anume din Israel şi din Cisiordania şi Gaza. Iar apoi poate şi din Iordania, Egipt, Siria şi Liban?
Sau clasarea „de extremă dreapta”, sau „fascist”, înseamnă de fapt doar „mie acest individ nu-mi place”?
Nu interesează atât „încadrarea” politică, că Naftali Bennett e la Nord, Sud, Est sau Vest în raport cu curentele deja clasificate. Interesează faptul că trebuie să manifeste aceiaşi duritate pe care o practică adversarii fundamentalişti faţă de Israel. Nimeni nu se poate îndoi că Israelul, lăsat să trăiască în Pace, va fi un stat democratic, şi că ar putea comite abuzuri rasiale şi religioase!
Doar nu Vă imaginaţi, Stimate Domnule Alex. Leibovici, că un sionist religios ar urma calea lui Hitler??
Eu tocmai de intenţiile şi „încadrare” acestui Bennett m-am interesat, şi voiam să ştiu de la autoare dacă această încadrare este corectă, sau este doar o colorată exprimare a dezacordului …
Impune poziţia clară a lui Naftali Bennett în problema domolirii ameninţărilor Iranului. Ori SUA rezolvă imediat această problemă, ori ne lasă pe noi s-o rezolvăm. (http://unitedwithisrael.org/let-israel-defend-itself/)
Asta este poziţia corectă a unui om de stat!
Din ce în ce mai mulţi tineri israelieni, îngrijoraţi de perspectivele unei agresiuni crescânde a Iranului, prin diferite căi şi intermediari, de a nu lasă Israelul să trăiască în pace, adera la politica lui Naftali Bennett.
D-na Galambos,
E intr-adevar strident sa auzi in mod repetat ¨Extrema¨ Dreapta. Nu va ajunge pur si simplu ¨Dreapta¨? Sigur, nu v-ar placea sa fiti definita drept ¨Extremista¨ de Stinga (undeva mai la stinga de Meretz?). Dar care, in momentul in care se manifesta pe plan jurnalistic, adopta o stricta si profesionista obiectivitate…
Citati HaAretz si New York Times (!!!) ca si cum cuvintul lor e preluat de la D-zeu Insusi. Calmati-va, si d-voastra. Ce vor vota alegatorii in Israel, asta va fi. Pareti sa insinuati ca cei care vor vota ¨Extrema¨ Dreapta sunt niste timpiti-dobitoci-prosti facuti gramada. Eu unul, nu-s convins de aceasta interpretare, foarte la moda in rindurile ¨Extremei¨ Stingi.
Scuzați-mi ignoranța, care este definiția unui partid de extremă dreaptă în Israel?
Un partid care se situeaza mult la dreapta Likud-ului. Poate puteti sa-l definiti altfel, eu asa am gasit si in comentariile israeliene.
Nimeni nu a spus ca cei care voteaza astfel de partide, si nici eu, sunt tampiti si dobitoci, poate vad altfel lucrurile si nu-si dau seama de consecintele pozitiilor lor. Democratia in Israel, si nu numai acolo, permite existenta partidelor de toate orientarile, asa ca sa nu fie cu suparare daca unele se eticheteaza contrar gusturilor si convingerilor DV.
@Eva Galambos. Paragraful al doilea cred că nu se referă la mine, ci la ceilalți care au comentat. Eu nu am fost niciodată în Israel și nu cunosc detaliile și nuanțele locale.
„Extremă dreaptă” este o sintagmă folosită pt mișcările din Europa, mai ales în perioada interbelică, nu știu în ce măsură sintagma mai e valabilă azi, de aceea am întrebat.
@Eva Galambos:
Extremist = „Un partid care se situeaza mult la dreapta Likud-ului. Poate puteti sa-l definiti altfel, eu asa am gasit si in comentariile israeliene.”
Likud nu mai exista. Acum este un conglomerat din Likud si Israel Beytenu al lui Avigdor Liberman, in prezent sub acuzatie de coruptie si … si … (inca nu se stie exact ce ii va arunca in plus procurorul general be balanta negativa a justitiei).
Noul „partid” se numeste „Likud Beytenu”. Este un partid de extrema dreapta. Putin mai la dreapta e partidul lui Bennett, care a fost cu ani inainte consilier principal al lui Netanyahu (ca si Liberman, de altfel). Linia politica a lui Netanyahu este bazat 100% pe principiile si ideologia tatalui sau, Benzion, un colaborator al lui Vladimir Ze’eb Jabotinsky, creatorul paritdului LIKUD, al miscarii Zionismului Revisionist si al primelor organizatii teroriste evreiesti in Palestina (banda Stein, Irgun, Lehi) care au asasinat un ministru al lui Churchill, un trimis al Natiunilor Unite (Bernadotte), care au aruncat in aer hotelul King David, care au spinzurat doi soldati britanici care lucrau cu spionajul lui Ben-Gurion, unul din ei evreu, care au omorit pina si profesori evrei care li se pareau prea pasnici.
Materiale am multe, cam tot atit cit are V. Tismaneanu despre crimele comuniste in Romania. De altfel Einstein si Hanna Arendt au protestat 1948 in New York Times vcontra vizitei in America a lui Menachem Begin, pe care l-au numit conducatorul fascist al unui partid fascist (el a ordonat masacrul arabilor in satul Deir Yassin.
Aceasta pozitie politica a propavaduit-o Benzion lui Benjamin Netanyahu, care niciodata n-a indraznit sa-l contrazica. (La fel a facut cu „eroul” de la Entebbe, fratele lui Benjamin, Yonathan, care a murit la Entebbe, dar de fapt nu ca erou, ci ca un idiot – conform martuirii soldatilor sub comanda lui).
De la Likud Beytenu si Naftali Bennett ajungem la partidul lui Ben-Ari, un Cahanist (rabbi Cahane – slava domnului mort intre timp – si organizatia sa au fost puse pe lista de teroristi a lui FBI).
Si Partidul National Religios – care este in guvern – refuza absolut orice pas inapoi de la colonizarea si expulzarea aplestinienilor arabi, considera refugiatii africani „infiltratori” si „cancer”, si uraste nu numai muncitorii straini (din Romania, Filipine, Thailanda, etc.) dar pina si pe evreii Ashkenazi din Europa (ei sint evrei orientali/”arabi”)
Cred ca pentru un inceput ajunge 🙂 🙁
Cu stima.
@Eva Galambos
Dar oamenii care nu-şi dau seama de consecinţele faptelor/poziţiilor lor sunt cel puţin iresponsabili, nu-i aşa? Sau, spus mai brutal, sunt tâmpiţi şi dobitoci 😉
Se etichetează? Adică Likud se etichetează pe el însuşi „de extremă dreapta”?
Nu aţi comentat întrebarea mea: are Bennett intenţii similare cu ale lui Adolf Hitler? Sau sintagma „extrma dreaptă” nu mai înseamnă nimic precis?
Sunt însă de acord cu dv. că şi alţii sunt iuţi de gură să pună etichete infamante. Procedeul este o foarte larg şi demult utilizată armă a luptei politice.
Nu trebuie însă să trageţi concluzia că acest Bennett îmi este simpatic: nu ştiu mare lucru despre el, şi nici de la dv. n-am aflat, din păcate.
@Robert Soran-Schwartz
Primele două afirmaţii pe care le faceţi sunt false:
Fals. Partidul Likud există.
Fals. „Israel Beytenu” (ca să folosesc transliterarea dv.) este o alianţă electorală, nu un nou partid. Partidul Likud şi partidul Israel Beytenu nu au fuzionat.
Pe celelalte nu le-am verificat, dar dacă sunt de calitatea acestora două…
@Alexandru Leibovici
Mea culpa. Da, cele doua partide n-au fuzionat (inca). Ele au fuzionat numai lista si programatica electorala, o hotarire de mai larga anvergura vor lua in decurs de 30 de zile dupa alegeri. In orice caz, telurile politice ale celor doua partide au fost unuficate intr-un singur program electoral al mixturii „Likud Beiteinu” (transliterarea conteaza numai pentru contabili …).
> „Dar oamenii care nu-şi dau seama de consecinţele faptelor/poziţiilor lor sunt > cel puţin iresponsabili, nu-i aşa? Sau, spus mai brutal, sunt tâmpiţi şi > dobitoci ;-)”
Nici cei mai geniali oameni din istoria speciei nu si-au dat seama de toate consecintele faptelor/pozitiilor lor. Daca stiti exemple care contrazic aceasta fateta a conditiei umane, atunci numiti-le, va rog 🙂
> „… are Bennett intenţii similare cu ale lui Adolf Hitler? Sau sintagma “extrma > dreaptă” nu mai înseamnă nimic precis?”
Daca pentru Dv. sintagma „extrema dreapta” inseamna intentii similate cu (cele) ale lui Adolf Hitler, atunci e clar ca pentru Dv. nimeni de la Hitler incoace n-a mai fost de „extrema dreapta”. O ciudata pervertire a unei terminologii familiare in discursul politic.
Cu toate acestea, incadrarea lui Bennett in „extrema dreapta” este gresita, cred eu.
Daca Likud este considerat de centru-dreapta (ca in primul paragraf al articolului), atunci Israel Beiteinu este secular de dreapta si Habait Hayehudi, partidul lui Bennett moderat religios de dreapta. Dreapta radicala este reprezentata de pilda prin partidul religios Shas. Extrema dreapta este reprezentata de politicieni ca Eldad si Ben-Ari din partidul „Otzma LeYisrael” (Tarie/putere pentru Israel).
Partide de stinga, centru si dreapta sint partide bazate pe un consens fundamental de a pastra bazele/fundatiile politice si legale ale unui stat.
Radicalii de stinga sau dreapta au in program schimbari in bazele/radacinile (de aici vine si cuvintul radical – in latina radix) sistemului prin procese de obicei pasnice, si fara excluderea compromisului politic ca metoda pentru atingerea treptata a telurilor.
Extrem(ist)ii de dreapta si stinga vor sa inlocuiasca sistemul prevalent prin metode care nu dau inapoi de la incalcarea legilor si de la exercitare de violenta impotriva „dusmanilor” politici, sociali, etnici, economici.
Cu stima
Îmi permit să mai adaug o observație. Termenii „stînga” și „dreapta” sînt convenționali și au devenit niște stereotipuri adesea lipsite de conținut. Prin simetrie cu situația din parlamentul francez, preluată și de alții, s-au creat sintagmele „extremă stîngă” și „extremă dreaptă”, probabil – inițial – în efortul de a încadra aceste ideologii într-un cadru firesc.
S-a dovedit repede că extrema stîngă, comuniștii, erau pur și simplu niște asasini ordinari. Atentatul din 1925 de la Catedrala Sf. Duminică din Sofia, plănuit la Moscova și executat de comuniștii bulgari, soldat cu zeci de morți și sute de răniți, este primul atentat terorist din istoria modernă, un măcel pe măsura celor care l-au plănuit și executat.
Curînd, se va dovedi că și extrema dreaptă face parte din aceeași categorie, a asasinilor. Situația e prea bine cunoscută pt a o mai dezvolta, s-au scris milioane de pagini.
Eu nu cred că, la ora actuală, în Europa și în Israel mai avem „extremă dreaptă” și „extremă stîngă”, putem avea ideologii diverse, „de stînga” și „de dreapta”, cu totul jocul aferent al aleatorului folosirii lor. Da, legionarii interbelici din România s-au îmbrăcat într-o haină „națională”, destui intelectuali au căzut în mreaja lor. Naționalismul era însă doar o mască pt un grup de asasini cu ambiții politice, unele împlinite.
Cu acestea în minte, nu m-aș grăbi să etichetez aceste mișcări „de extremă dreaptă”, mai degrabă „naționale”, fie și „naționaliste”, ceea ce, zic eu, este cu totul altceva.
@Sorin Paliga
> „Atentatul din 1925 de la Catedrala Sf. Duminică din Sofia, …, este primul atentat terorist din istoria modernă… ”
Primul mare atentat terorist din istoria moderna a fost atentatul din Wall Street in 1920, cu circa 40 de morti si peste 300 de raniti. A fost si primul mare atentat folosind un vehicol. Probabili savirsitori: anarhisti americani.
In alta ordine de idei: exista si astazi miscari de extrema dreapta si stinga in Europa. Ce este „extrem/extremism” am mentionat in comentariul meu anterior.
„national”, „nationalist”, „internationalist”, „religios”, „socialist”, „comunist”, „liberal”, s.a.m.d. sint atribute secundare care pot fi atasate la orice miscare, fie ea de extrema stinga, radical stingastinga, centru-stinga,centru, centru-dreapta, dreapta, radical dreapta, extrema dreapta 🙂
Diferenta intre stanga si dreapta in Israel se refera in principal la pozitia fata de „problema palestiniana”:
– Extrema stanga: partidele anti-zioniste (care doresc desfintarea statului Israel ca stat al poporului evreu) Balad, Hadash, etc.
-Stanga: partidele care sunt de acord cu retragerea la granitele din 1967 (cu mici schimbari teritoriale) Meretz, Partidul Muncii si „Miscarea” lui Tzipi Livni
-Dreapta: partidele care intentioneaza sa pastreze cat mai mult din Cisiordania (fara sa includa insa centrele intens populate cu palestinieni ) Likud, Israel Beitenu, Bait Yehudi a lui Naftali Benet
-Extrema dreapta: partidele care intentioneaza sa includa Cisiordania in granitele statului Israel (si sa deporteze populatia araba care locuieste acolo) Otzma le Israel a lui Ben-Ari, etc
Partidul Iesh Atid (Viitorul Exista) a lui Yair Lapid nu si-a definit inca pozitia in privinta problemei palestiniene dar poate fi considerat undeva la centru.
@ Robert Soran-Schwartz
Actualmente nu exista „Partid National Religios” in politica israeliana. Daca va referiti cumva la Shas (partidul sefarzilor religiosi) e adevarat ca se opun imigrantilor din Africa (si doresc repatrierea lor in tarile de origine), dar pozitia lor fata de problema palestiana este mult mai nuantata (nu sunt adeptii expulzarii palestinienilor). Sunt undeva la centrul spectrului politic pentru ca ar putea face parte si dintr-un guvern de stanga (ca in timpul guvernarii Barak) dar si de dreapta (ca in timpul guvernarii actuale a lui Netaniahu).
Shas este un partid sectorial care se ocupa de problemele religiosilor de origine sefarda si in schimbul subventionarii invatamantului religios sefard ar accepta chiar retragerea la granitele din 1967.
Pardon, eram inca cu mintea in trecut. PNR s-a desfiintat in 2008 si a intrat in Uniunea Nationala, care e o alianta, in moment cam in dezmembrare.
Da, la Shas ma gindeam, Partidul ultra-ortodox al evreilor orientali (mizrachim si sefardim). Ovadia Josef, care este conducatorul religios (nu politic) s-a manifestat in ultimii ani din ce in ce mai antiarab. In acelasi timp partidul s-a mutat sie el spre dreapta in toate punctele legate de teritorii ocupate, de colonizarea lor si in legatura cu statutul Ierusalimului. Yishai este cu siguranta un reprezentat al dreptei, partidul are si tendinte radicale, mai ales in ceea ce priveste rolul ortodoxiei in viata societatii israeliene.
@!Robert. Da, mulțumesc de info. La cursurile de istorie a Bulgariei ăsta din 1925 era considerat primul atentat terorist al sec. 20, care respectă definiția termenului. Oricum, e primul din Europa. De cel din SUA nu știam și, sincer, nu am nicio preocupare în domeniu, îmi place istoria, dar – mai ales – preistoria (neoliticul, eneoliticul și civilizațiile lumii vechi), apoi mil. I și migrația popoarelor.
As propune redactiei sa inceteze publicarea unor asemenea „ecouri”, ale unor oameni care polemizeaza politic in loc sa analizeze lucrurile in mod obiectiv si obiectivist, „sine ira et studio”. Si as propune ca oameni care nu cunosc realitatea israeliana sa nu mai scrie nici ecouri, nici articole pe aceasta tema. Un analist politic trebuie sa dovedeasca specializare in domeniul respectiv, sa locuiasca o perioada indelungata in tara respectiva, sa fie un bun cunoscator al limbii, istoriei, culturii si societatii ei, a mentalitatii colective din tara respectiva, pe langa a politicii si a sistemului partidelor politice existente acolo, a conditiilor specifice din acea tara. Altfel, nu inseamna decat a…face politica pe socoteala Israelului (in acest caz, sau a altor tari in alte cazuri), a incinge spiritele si a vorbi in necunostinta de cauza. Lucruri care nu fac decat sa determine o scadere a nivelului revistei, chiar daca creste numarul ecourilor. Nu cred ca orice ziarist (chiar daca este cunoscut si apreciat in tara in care profeseaza si locuieste si ale carei probleme le cunoaste) si orice autor de ecouri (provenit din masa de cititori) ar fi si specialist in domeniu, asa ca este preferabil sa nu se refere la lucruri pe care nu le cunoaste suficient, ci sa se limiteze la domeniul sau de stricta specialitate. Ar fi cazul ca analiza politica a situatiei din Israel sa fie lasata analistilor israelieni proper, care cunosc situatia mult mai bine decat alti oameni, chiar daca ei insisi au pareri politice diferite. Nici macar unor publicisti israelieni tendentiosi, dar lipsiti de pregatire in domeniul analizei politice si sociologiei electorale.
Cu deosebit respect tuturor,
Dr. Lucian-Zeev Herscovici
Dl. Dr. Herscovici,
Va multumim pentru comentariul dv si vom lua in consideratie argumentul in privita policii revistei.
Faptul ca dv locuiti in Israel de multi ani si in acelasi timp sunteti si un istoric recunoscut in Israel si in alte tari, va invitam sa scrieti un comentariu la acest articol.
Sustin propunerea d-nei Lucaciu. Ceece ne ne intereseaza este sa aflam adevarul, iar acesta nu se va contura dintr-o singura opinie. Si eu as fi interesat sa citesc un comentariu al d-lui Herscovici despre subiectul articolului.
Imi cer iertare, dar articolul doamnei Eva Galambos nici nu polemizeaza si nici nu este mai slab sau mai gresit decit ce apare in presa israeliana si straina de la corespondenti sau analisti locali. Cel putin aceasta este convingerea mea, israelian din 1970 si interesat in toate aspectele societatii israeliene. Ceeace ne-a fost prezentat de doamna Galambos este normal si raspindit in domeniul medial: un tur de orizont bazat pe diverse opinii din presa locala si internationala.
Stimate domnule Dr. Herscovici, in comentariul Dv. nu ati prezentat nici un singur exemplu pentru a ilustra parerea Dv. negativa despre articol sau autoare. De aceea nu pot sa ma abtin sa nu am o vaga impresie ca Dv. mai ales nu va place sa se mentioneze alunecatul abrupt al societatii israeliene inspre o dreapta din ce in ce mai radicala sau chiar extrema.
Cu toata stima si considerarea
Robert Soran-Schwartz
Stimati colegi,
Adaug o explicatie pentru a evita nelamuririle. Nu am vrut sa imi exprim un punct de vedere asupra unui partid politic sau altuia. Nu am urmarit sa scriu un articol de analiza politica a situatiei din Israel, deoarece consider ca nu sunt analist politic specializat in acest domeniu.
Doamna Lucaciu si domnule Niculescu-Maier, daca voi relua colaborarile mele la revista ACUM, – si sper sa fac acest lucru in viitor – o voi face cu articole in domeniile in care sunt specializat, in conditii pe care le-am mentionat anterior.
Nu am vrut sa scriu un atac la persoana impotriva doamnei Galambos; regret doar ca articolul domniei sale este bazat pe alte articole aparute in ziare israeliene in limba engleza sau in alte limbi straine si nu reprezinta un articol original de analiza politica (lucru sesizat de domnul Robert Soran-Schwartz, care are dreptate tocmai din acest punct de vedere). Am criticat nivelul ecourilor publicate, care mi-au displacut, fiind simple reactii de disputa politica de partea adeptilor unui partid sau altuia.
Nu am urmarit sa atac la persoana pe nimeni dintre autorii ecourilor. Consider ca am vorbit spre binele revistei, pentru pastrarea nivelului ei ridicat. Consider ca nivelul unei reviste nu este stabilit numai de numarul cititorilor ei si al ecourilor publicate de acestia, ci si de nivelul lor intelectual si de publicul cititorilor posibili carora se adreseaza. Rog sa primiti scuzele mele.
Cu deosebit respect,
Dr. Lucian-Zeev Herscovici
Domnule Herscovici, este adevarat ca informatiile mele sunt luate din presa israeliana si alte surse dar nu cred ca nu se pot scrie articole pe baza acestor informtii Orice analist politic foloseste astfel de surse, inclusiv declaratii ale liderilor partidelor , ceea ce am facut si eu.
Va rog sa ma scuzati, dar cred ca o persoana din afara poate fi mai obiectiva, mai distantata, mai detasata decat un analist israelian care, in general, e mai subiectiv. Vreau sa va spun ca de foarte multi ani urmaresc politica israeliana, deci nu cred ca as fi o amatoare.
Stimata domana Galambos,
Informatiile publicate in presa israeliana imi sunt cunoscute si mie, poate chiar mai mult decat dumneavoastra, deoarece eu urmaresc si presa ebraica, atat scrisa cat si electronica. Analiza poitica nu inseamna insa reproducerea unor informatii date numai dintr-un singur punct de vedere, al unei singure grupari politice, ci si exprimarea unor pareri si concluzii proprii, originale ale analistului insusi, pe baza tuturor punctelor de vedere si a tuturor informatiilor existente.
Pe langa aceasta, nu cred ca cineva din afara poate fi mai obiectiv, tocmai pentru ca este mai distantat, necunoscand anumite dedesubturi legate de situatia reala, inclusiv psihologia de masa, nu cunoaste limba, nu locuieste in tara respectiva si poate fi influentat cu usurinta de un anumit grup politic.
Desigur, aveti dreptul sa va exprimati orice punct de vedere, dar intrebarea este daca el corespunde realitatii.
In plus, adaug ca nu am urmarit sa atac articolul dumneavoastra, la care nu vreau sa fac referiri directe, ci ecourile pe care le-a primit, indiferent de parerile autorilor lor, care mi s-au parut nepotrivite cu nivelul revistei.
Cu deosebite stima,
Dr. Lucian-Zeev Herscovici
@Robert Soran-Schwartz
Dv. aţi scris în ultimele zile pe mai multe teme legate de Israel.
În legătură cu aceasta, eu nu cred că este esenţial cât din ideologia tatălui său a preluat fiul Netanyahu (şi nici nu cred că este decidabil). Nici nu cred că clarificarea legăturilor ideologice între Netanyahu-tatăl, Jabotinsky, Likud şi The Stern Gang este de mare actualitate şi relevanţă. Şi nici măcar definirea sintagmelor „dreapta” şi „extrema dreaptă”.(*)
Asta pentru că problema cu adevărat actuală este găsirea unei soluţii la cea israelo-palestiniană, mai precis israelo-arabă.
Re-re-re-rumegarea istoriei de acum 60, 600 sau 6000 de ani nu serveşte la mare lucru, şi în nici un caz la justificarea legitimităţii pretenţiilor unora sau altora.
Pentru a judeca dacă politica unora sau a altora, în particular a guvernului actual, este bună sau proastă, trebuie să aveţi un criteriu, un standard, un reper. În raport cu aceasta judecaţi, bănuiesc, diferitele grupări politice din Israel.
De aceea vă întreb: care ar fi, după dumneavoastră, soluţia conflictului israelo-arab?
Şi, ca să accelerăm discuţia, vă rog să precizaţi de la început de ce o consideraţi bună şi, mai ales, de ce o consideraţi realizabilă, imediat sau în viitorul apropiat.
(*) Definirea non-contradictorie fiind mposibilă, zic eu, dar putem reveni, dacă doriţi
Mulțumesc tuturor celor care, în urma întrebării mele
„Scuzați-mi ignoranța, care este definiția unui partid de extremă dreaptă în Israel?”
au dat răspunsuri atît de interesante. Sper ca aceste discuții să continue și să se dezvolte, eventual, într-o lucrare mai amplă. Nu sînt specialist în domeniu, dar am scris despre culturi și civilizații vechi și medievale, despre evoluția culturilor și civilizațiilor, iar problema mă interesează în cel mai înalt grad, mai ales în speranța că, nu peste mult timp, voi putea relua tema relațiilor interetnice și interculturale.
Stimate domnule Herşcovici,
Eu nu sunt convins că analiza politică a situaţiei din Israel trebuie să fie domeniul exclusiv, respectiv monopolul, al acelor analişti care sunt israelieni şi care trăiesc, respectiv au trăit în Israel.
Argumentul pe care îl daţi este că aceştia sunt singurii care pot pot cunoaşte numeroşii factori şi numeroasele detalii pe care le-aţi enumerat ca fiind esenţiale pentru a putea avea o opinie informată.
Eu cred că unele din aspectele pe care le-aţi enumerat ca relevante nici nu există, de exemplu o „mentalitate colectivă” israeliană; după cum ştiţi, Israelul este o ţară cu multe mentalităţi, cu multe culturi cu adevărat diferite şi care s-au dovedit greu de reconciliat.
Dar o altă cauză pentru care argumentul dv. nu mi se pare convingător este că unele elemente pe care le enumeraţi ca esenţiale pentru o apreciere raţională a problemelor nici nu sunt chiar aşa de relevante. Multe aspecte pot fi analizate deja pe baza principiilor de etică şi filozofie politică, împreună cu a unui număr relativ restrîns de fapte. Principiile sunt universale, adică aplicabile oricăror ţări; un exemplu este criteriul de legitimitate etică a unui regim politic, care este acelaşi pentru Israel, SUA, Cuba şi Siria.
O a treiea cauză este că în domeniul istoriei recente şi al evenimentelor curente, precum şi în domeniul ştiinţelor umaniste în general, obiectivitatea de care vorbiţi este departe de a fi norma. Motivele sunt multe. Unul este că etica, care stă la baza multora din ele, este văzută şi practicată ca o ramură fie revelată, fie subiectivă, alta este că finanţarea cercetărilor este dictată în mare parte de módele intelectuale, de ce este politically correct în acel moment. Fenomenul a infectat chiar şi unele ştiinţe exacte, care, astfel, s-au politicizat; mă gândesc la ştiinţa mediului şi climatologie.
Pe scurt, eu nu sunt suficient de naiv pentru ca să cred în legenda existenţei multor cercetători din domeniul istoric, sau analişti politici, imaculaţi şi scrupulos ştiinţifici.
Am avut doi interlocutori pe teme politice, unul din SUA, altul din Israel, care pretindeau că cei care nu trăiesc în ţările respective ar face mai bine să se abţină să aibă vreo părere. Argumentul – falacios – era acelaşi: numai trăind acolo poţi să ştii… etc., etc. Despre cel din SUA am constatat că nu cunoaşte principille politice ce stau la baza statului, adică Constituţia SUA. La ambii am avut motive bune să cred că „argumentul” ca el ştie mai bine pentru că locuieşte acolo era doar un substitut pentru incapacitatea de a-mi combate argumentele.
Revin. Pentru un comentator al unui articol, şi în parte şi pentru autor, esenţial este să nu fie de rea credinţă şi aibă interes să afle faptele şi principiile relevante, în mod ideal de la specialişti cu expertiza pe care o descrieţi. Problema este că asemenea specialişti nu abundă pe ACUM nici ca autori şi, mai ales, nici ca comentatori, pentru că nu au suficient timp sau nu cunosc (încă?) această publicaţie.
Toate cele de mai sus sunt valabile şi cu privire la autorii şi comentatorii care scriu despre alte subiecte de politică decât Israelul, şi în general despre alte subiecte decât cele politice.
Dacă e să aplicăm consecvent logica /cererile /criteriile dv, ar însemna că nici nu pot exista comentatori care să fie competenţi cu privire la viaţa politică din alte ţări, şi nici istorici care să să-şi permită en toute conscience să scrie despre alte epoci (pentru că nu au trăit atunci!), etc.
Dacă vreţi doar să spuneţi că autorii şi comentatorii ar face bine să se asigure că cunosc cu adevărat faptele şi principiile relevante, de exemplu examinând şi evaluând surse diversificate, atunci sunt de acord cu dv. Ideal ar fi ca noi, cititorii, şi mai ales acei dintre noi care sunt specialişti, să ne luăm timpul să verificăm şi să semnalăm erori de fapt şi de apreciere din articole şi din comentarii.
Închei prin a sublinia că a scrie un eseu istoric sau de analiză politică având anumite preferinţe politice, nu este o ruşine. Depinde de calitatea preferinţelor politice, adică, în cele din urmă, a celor etice. O ruşine este de a selecta sau chiar a ajusta faptele relevante pentru ca să se acorde cu o atitudine prestabilită; când se recurge la aşa ceva, este un semn foarte rău pentru acea atitudine apriori.
Hai sa precizam niste lucruri pe care am vrut sa le prezint in articol: faptul ca partide care se situeaza la dreapta coalitiei Likud cresc in sondaje si ca Netanyahu trebuie sa tina cont de aceasta evolutie.
Nu cred ca cineva poate contesta si pentru asta nu trebuie sa traiesti in Israel, ci sa te uiti in sondaje. Este firesc ca intr-un articol de o fila si un pic nu se poate face o analiza exhaustiva a situatiei din Israel.
In aceste conditii resping toate afirmatiile, directe sau voalate despre asa zisa incapacitate a unora de a scrie despre astfel de subiecte. Chiar daca nu traim in Israel (sau in alte tari), urmarim cu atentie ce se intampla acolo si putem trage unele concluzii, confirmate (sau nu) mai tarziu de fapte. (De obicei, da).
As dori ca dezbaterile in ceea ce priveste persoana mea ca autor, sa tina cont de aceste observatii.
Sprijin 100% pozitia doamnei Galambos, acelasi lucru l-am scris si eu acum citeva zile aici, in comentarii.
Stimate Domn Leibovici,
1. Conflictul de baza este Israelian-Palestinian. Nue est un conflict religios si nu este un conflict etnic/rasial. Este un conflict national/nationalist si este un conflict intre colonisti si indigeni. In dreptul modern si contemporan nu exista nici un drept teritorial legat de istorie antica sau de promisiuni divine.
2. In jurul acestui articol al doamnei Galambos tema de debatere a fost alunecusul societatii israeliene inspre dreapta, si acolo de la dreapta moderata, centrista via dreapta radicala inspre dreapta extrema. Tema nu a fost numirea si analiza solutiilor teoretice si practice.
3. Dar nu ma doare degetul sa va satisfac dorintele …
– a. „Solutia” prezenta, mioapa, propusa de Netanyahu si prozelitii lui: pastrarea prezentului status-quo, cu alte cuvinte:
– Israel mentine ocuparea West Bank-ului,
– impune restrictii asupra teritoriului Gaza atita timp cit populatia alege Hamas,
– Israel continua sa preia (ilegal) din ce in ce mai mult teritoriu palestinian pentru colonisti israelieni (in majoritate imigranti din ultimii 10-20 de ani)
– Israel ofera numai in parti din „Palestina” autonomie mai mult sau mai putin limitata administratiei palestiniene
Aceasta „solutie” corespunde unui ultra-Zionism bazat pe ideologia lui Vladimir Ze’ev Jabotinsky si Benzion Netanyahu, cele doua capete care calauzesc inca din mormint actiunile guvernului Likud-Beiteinu-Shas-&-Co.
b. Solutia a doua state independente, suverane, mai mult sau mai putin democratice (nici statul israelian nu este PUR democratic, vezi indexul „Economist”), unul cu caracter predominat evreiesc si unul cu caracter predominant palestinian.
Aceasta solutie este pe cale sa-si dea treptat ultima suflare, deoarece coloniile israeliene in West Bank si lipsa de legatura intre Gaza si WB transforam solutia posibila intr-o halucinatie imposibila pe zi ce trece.
c. Un stat pentru doua nationalitäti, israel-palestinian, poate ca confederatie in spirit elvetian (altfel Israel ar avea in mai putin de 15 ani o majoritate palestiniana, deci si un guvern condus de palestinieni). Probabil aceasta este ce se va intimpla, daca va exista o solutie pe teritoriul Palestinei pentru ambele nationalitati.
Din pacate este mai probabil ca nu va exista o solutie acceptata de ambele parti. Atunci eu prezic:
a. preluarea puterii in socetatea israeliana de religiosi, care vor fi majoritari in circa 2030,
b. emigrarea paturilor seculare sau numai traditionaliste (tin shabat, dar nu si toate mitzvot), intre ele bineinteles fiind majoritatea intelectuala inspre tarile din care au provenit sau inspre Uniunea Europeana, America, Canada, Australia, Asia. De ce? Pentru ca ceea ce au fost conditiile necesare pentru aparitia Sionismului s-au dus pe apa Sâmbetei (nu a shabatului … ). Da mai exista antisemitism, dar nu este azi mai tare decit celelalte sentimentele nationaliste care exista in lume (si daca sint mai puternice atunci asta se datoreaza numai politicii israeliene fata de palestinieni, deci datorite Sionismului in practica de zi de zi in Israelul de astazi).
Va puteti alege oricare din scenarille de mai sus (pe cele 1-2 mai dramatice le las afara), mie imi este egal cine ce alege.
Acum, la sfârsit, recunosc ca sint de parere ca va lipseste o intelegere mai obiectiva si competenta a situatiei visului si realitatii sionist-israeliene: Jabotinsky si Benzion Netanyahu sint combustibilul prinicipal al actuelei politici Israeliene.
Cu toata stima
Robert Soran-Schwartz
Sustinatorilor (din situl Acum si de aiurea) a „cauzei palestiniene” – implicit a solutiei a doua state in Israel (Israelul bineinteles in granitele 1967 +-, de altceva arabii nu vor sa auda), Shalom – Salut!!! (de aceasta data din Bolivia).
V-as ruga sa raspundeti stiintific la 2 intrebari:
1. Imperiul Otoman a stapinit „Palestina” timp de 400 de ani, inainte ca aceasta sa fie preluata de Imperiul Britanic. Cum de nu au actionat Turcii timp de 400 de ani ptr. crearea Statului Palestinian Independent?… Nu-i aveau atunci pe sionisti pe cap, nu ONU, nada.
2. E adevarat ce se spune ca numai din secolul 20, arabii din teritoriile arabe inconjuratoare au inceput sa se infiltreze in Palestina, in cautare de posibilitati de lucru oferite de „sionisti” in valurile de imigrare spre Israel? E adevarat ce se aude ca in 1948 proportia de arabi in Palestina era cam de 20-30% „bastinasi” (beduini, etc.), si cam 70-80% arabi din Egipt (Arafat a vizitat prima oara Palestina la virsta de 20 de ani), Siria, etc., etc.)?
Cind pun aceste simple intrebari iluminatilor interlocutori din Tel Aviv, acestia in proportie de 100% prefera sa ia apa-n gura, sa taca.
Dupa ce veti raspunde acestor intrebari, stimati sustinatori, va pregatesc o alta serie, mai usoara. Inclusiv d-lui Robert Soran-Schwartz, ca-l vad mai informat.
@Robert Soran-Schwartz
Răspund la acest comentariul al dv. de acum câteva zile: http://www.acum.tv/articol/62221/comment-page-1/#comment-34015
Cred că nu m-aţi înţeles. Rugămintea mea era să-mi răspundeţi la următoarea întrebare:
Dar dv. nu răspundeţi la această întrebare!! În loc de asta, dv.:
– discutaţi critic trei soluţii ale altora (3a, b şi c);
– apoi preziceţi ce credeţi că se va întâmpla: „Atunci eu prezic:…”
Dar întrebarea mea nu era ce credeţi dv. că se va întâmpla, nici de ce soluţia X sau Y nu este bună, ci ce soluţie realistă vedeţi dv.!!.
Şi v-am explicat şi de ce vă întreb asta, nu mai repet.
@Robert Soran-Schwartz
Stimate Domn. Vorba nu stiu cui, dar e o vorba, daca nu ati vorbi de o situatie tragica m-as prapadi de ras. Nu pot analiza care din afirmatiile dumneavoastra m-a distrat mai mult dar cred ca citarea indexului „Economist” a fost prima. A compara Israelul (cu toate problemele lui democratice) cu hamaslandul lui Meshal … De ce nu cu Persia lui Ahmadenijad ?
A doua afirmatie comica prin continutul lui tragic este cea cu Israelul „molahilor evrei” in 2030. O analiza „particular generala” ma face sa ajung la urmatoarele concluzii:
1. Imposibilitatea solutiei celor doua state datorita ultra-extra-super-Zionistilor (citat Soran), va duce la un stat Palestinian inca inainte de 2030 cu o majoritate evident araba.
2. Posibilitatea solutiei celor doua state mai mult sau mai putin democratice (citat Soran) datorata nu stiu cui va duce la un stat Palestinian cu un popor unic „purificat de suflare evreiasca” unit in jurul ideii exprimate public de catre Mahmud Abbas si un alt stat Palestinian inca inainte de 2030 (Israelul) in care arabii si evreii vor trai intr-o armonie perfecta.
3. Postulatul Soran (a): Religiosii iau conducerea in 2030. Concluzie: Vor ataca statul cu adevarat demoratic numit Iran. Vor converti cu forta populatia la iudaism. Vor produce genocidul poporului Iranian.
Welcome to the Intelectual Club of: Günter Grass, José de Sousa Saramago(decedat), Stéphane Hessel, Avram Noam Chomsky, etc.
Nu imi sta in fire sa ma enervez in scris. Dar ca facut, cand citesc pareri nefondate, pro sau contra Israelului, guvernelor sale sau evreilor in general si nu se specifica ca „asta e parerea mea, fie buna fie rea, sper ca toti ma vor scuza, pentru ea” rotitile cate or mai fi din cerebelul meu trec la ture superioare uneori inadmisibile. De aceea imi cer scuze pentru stilul comentariul precedent. Sa fie acesta un exemplu pentru noi toti aici si acolo. Recitind cele scrise am observat ca intr-o mare de cuvinte nu am reusit sa fac sa pluteasca nici macar o picatura de idei.
Intrebandu-ma ce am vrut de fapt sa spun, iata un raspuns posibil:
Domnilor pro si contra, istoria arata ca dusmanul numarul UNU al evreilor a fost mereu frictiunea interna. In cazul de fata zeci de partide si milioane de sefi de stat (potentiali cel putin). As adauga doi dusmani noi nouti: evolutia demografica in regiune si foametea de energie in lumea contemporana.
Specific :), e doar o parere si daca am dreptate, o parere de rau.
Naftali Benett a reușit să ia de la Likud-Beitenu 5 sau 6 mandate, după ce a reunit fragmentele partidelor religioase ”chipa sruga”, adică a celor ce fac armată, învață, lucrează; mulți s-au născut în West Bank, în localitățile ridicate de toate guvernele israeliene de la ’67 încoace. Deci ce nemiră de reușită?
Problema este că dacă faci parte din Guvern, în mod logic trebue să pui BINELE ȚĂRII înaintea PARTIDULUI, dar asta e altă problemă.