„Norocul” familiei noastre a fost că un comisar de poliţie din Iaşi, unde locuiam, l-a anunţat pe tata, precum şi pe cei doi fraţi ai lui, comunişti în ilegalitate, că a două zi urmează să fie executaţi de legionari, şi tot el ne-a condus pe toţi până la Ungheni, unde am trecut graniţa spre Basarabia. Era 7 noiembrie 1940, pe vremea „Statului Naţional-Legionar”. Pogromul a avut într-adevăr loc imediat după ce am plecat. Mai târziu am aflat că toată averea noastră a încăput pe mână acelui comisar de poliţie, inclusiv şapte maşini de cusut foarte speciale – tata şi cei doi fraţi ai lui erau cizmari.
Imediat ce am ajuns la Chişinău, serviciile de securitate sovietice (NKVD) au început să-i interogheze pe cei trei bărbaţi sub acuzaţia că ar fi „spioni români”. Pe data de 22 iunie 1941 a avut loc primul bombardament româno-german asupra Chişinăului; era ora 4 dimineaţa, iar eu, copil de 8 ani, mi-am pierdut ochiul drept, şi am primit şi o altă rană de schijă la cap. După asta toată familia noastră, formată din tata, cei doi fraţi ai lui, mama, eu şi fratele meu şi bunica Roza, am fost arestaţi de sovietici, la fel ca şi alte familii de români-moldoveni. Deşi Uniunea Sovietică fusese tocmai atacată prin surprindere, se pare că NKVD n-avea altă treabă mai urgentă de făcut decât să-şi continue neperturbat operaţiunile dinainte planificate.
Hadânga, Iakutia, lagăr pentru deţinuţi, post de pază
Am fost conduşi cu toţii sub pază militară, pe jos, până dincolo de Nistru, unde ne-au îmbarcat într-un tren care, după o lună de mers, s-a oprit la Handâga (Хандыга), un centru de redistribuire al GULAG-ului, la cca. 300 km. la nord-est de Iakutsk şi la peste 6.000 km. de Chişinău. Aici a murit, de frig şi foame, bunica Roza. În 1943, când aproape toţi bărbaţii deţinuţi au fost trimişi pe front, mama, eu şi fratele meu, am fost expediaţi, fără acte, în Uzbekistan, oraşul Urghenci (Ургенч), regiunea Horezm, la 1.100 km. la vest de Taşkent.
După ce am scăpat din îndepărtata Iakutie, unde iarna temperaturile ating curent minus 55 de grade, şi după ce am mai stat 2 ani în Uzbekistan, unde vară temperaturile curente sunt de plus 45 de grade la umbră, iată-mă în anul 1945, la vârstă de 12 ani, la Chişinău, împreună cu mama şi fratele meu, într-un beci, cu o podea din pământ bătătorit, pe vestita stradă Aziatskaia, sediul preferat al hoţilor şi bandiţilor de toate culorile, figuri generate de foametea cumplită a acelor ani.
Comandantul recunoscut al acelei „populaţii infracţionale” era Abraşa, un evreu roşcovan, dinamic, potenţial proprietar a tot ce nu era bine păzit ! Acest Abraşa era divinizat de toţi nevoiaşii din zonă, pentru că era un gen de Robin Hood, care se îngrijea de toţi neputincioşii bătrâni şi invalizi !
Abraşa m-a remarcat imediat ce am apărut în „zona” lui, probabil, în primul rând pentru că aveam părul de un roşu aprins, exact ca al lui. M-a luat sub aripa lui şi mi-a fost mentor şi profesor instructor în meseria sa preferată. Iar eu nu l-am dezamăgit decât o singură data (o să relatez mai încolo momentul), ba chiar eram încântat că mă lăuda pentru inventarea unor noi procedee de însuşire a ceea ce aparţinea altora.
Prioritatea numărul unu era procurarea de hrană. Eu inventasem o suliţa cu multe cuie lungi, fixate la un capăt. În zonă exista un depozit militar de cartofi, la demisolul unui bloc, scăpat întreg după bombardamentele cumplite ale nemţilor asupra Chişinăului. Blocul era plasat pe colţul unei străzi şi era păzit de o sentinelă („ceasovoi”) înarmat, care patrula pe ambele laturi ale acelui colţ. Când paznicul trecea de pe o latură pe alta, eu, şi mai târziu şi alţi copii, împungeam cu suliţa prin ferestruicile beciului grămada de cartofi şi fugeam repede cu prada spre ruinele de vizavi, unde alţi „meseriaşi” asemenea nouă aşteptau cu sacul care, încet-încet, se umplea. Toată recolta revenea indiscutabil lui Abraşa, care făcea apoi împărţirea pe familii, alinând în acest fel, într-o măsură oarecare, foametea infernală. De menţionat că pâinea pe cartele se distribuia cam odată la 3 zile, şi de multe ori trecea şi o săptămâna până când se răspândea strigătul: „se dă pâine!”.
O altă stratagemă „tehnologică” am aplicat-o după ce am observat cum la trecerea prin curbe a căruţelor militare cu pâine, cei doi căruţaşi aveau un „unghi mort” al vederii, spre partea exterioară a curbei. În acest moment, unul din noi se repezea la spatele căruţei şi scotea câte o pâine de sub prelată! Din nou, tot Abraşa făcea împărţirea, la sfârşitul zilei. Până la aceste episoade, Abraşa ne trimitea cu „şpârlă” (amestec de spirt cu apă), la gardul de sârmă ghimpată al zonei cu prizonierii germani care lucrau la reconstruirea clădirilor din oraş şi care aveau prioritate în aprovizionarea cu pâine faţă de populaţia liberă sovietică (!), şi făceam acolo schimbul: pâine contra şpârlă.
Principialitatea şi „onoarea” unor hoţi este în multe cazuri mai autentică decât a multor oameni aşa-zis cinstiţi. Într-una din escapadele în care Abraşa m-a băgat printr-o fereastră mică într-o locuinţa, unde banuia ca se gaseste spirt, dar eu am văzut pe masă şi cartele de pâine pe care, fără să stau pe gânduri, le-am băgat în buzunar. Foarte mândru de ispravă mea, i le-am întins lui Abraşa, care mai roşu la faţă decât roşul sau obişnuit, mi-a tras o bătaie de neuitat, repetând de câteva ori: „Să nu iei pâinea de la gura omului, niciodată! Ai înţeles?”. Şi n-am scăpat decât după ce am strigăt: „Am înţeles!”, si am returnat cartelele la locul lor.
Activitatea mea în această ”meserie” s-a încheiat odată cu moartea lui Abraşa, împuşcat de o bandă de tâlhari care au considerat că Abraşa le-a încălcat teritoriul. Aşa că a trebuit să încep din nou să merg la şcoală, de unde am lipsit 3 luni şi eram pe punctul de a fi declarat repetent. Numai abilităţile mele pentru matematică, foarte apreciate de un profesor, care s-a pus de-a latul consiliului pedagogic al şcolii, mi-a salvat anul şcolar, bineînţeles după trecerea tuturor examenelor, la toate materiile.
În octombrie 1947 ne-am întors în România, dar fără tata, care fusese trimis pe front în 1943 şi a fost apoi băgat înapoi în lagăr, de unde s-a întors la noi la Iaşi abia în 1965. Unul din unchi murise pe front, iar celălalt a supravieţuit războiului şi s-a întors în România împreună cu noi.
Foametea îndelungată lasă urme adânci, de netratat, asupra unui om. Şi astăzi sunt obsedat de grija pâinii şi nu-i înţeleg pe cei care fac risipă, aruncând la gunoi o pâine numai pentru că e prea „uscată”.
Lumea de azi, în special a celor parveniţi, uită să respecte pâinea, la fel ca şi pe Dumnezeu (dacă au un Dumnezeu).
Acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, când majoritatea oamenilor fac risipă de alimente, cei care au această posibilitate ar fi bine să se gândească o clipă, fie la propria experienţă într-ale foametei, fie la cei care nu au ce pune pe masă, nici acum, nici altădată.
Şi să dea din pâinea lor şi celor care nu o au, pentru că nu există binefacere mai mare decât să hrăneşti o gură flămândă.
Domnule Pincu Sfartz, am toată compasiunea pentru suferinţele îndurate şi tot respectul pentru faptul că acele evenimente nu v-au alterat omenia, deşi aveaţi toate şensele să extrageţi cu totul altceva din învăţăturile unui dascăl ca Abraşa. Asta este, cel ce posedă o sită sufletească destul de fină, reţine mărgăritarele din mocirlă. Mocirla în care sărmanul Abraşa a fost şi el aruncat independent de voinţa lui.
Şi eu am fost crescut în spiritul respectului pentru pâine. În casa bunicilor şi a părinţilor mei pâinea era ceva sfânt. Dar trebuie să recunosc că prietenii mei de azi, mai atenţi la sfaturile nutriţioniştilor, m-au făcut să privesc pâinea ca pe un aliment oarecare, de care chiar trebuie să mă feresc pe cât pot. „Nu mânca pâine! E nocivă! Mănâncă salate şi fructe”, îmi spun ei şi eu privesc la pâinea de pe masă ca la un element subversiv. S-a dus naibii sfinţenia! Desigur, ideal ar fi să distribuim pâinea celor care suferă de foame, dar,ne facem puţin timp pentru asta, iar cerşetorii care ne abordează, să recunoaştem, preferă banii lichizi.
E remarcabil faptul că v-aţi păstrat credinţa, în ciuda nenorocirilor prin care aţi trecut. Poate consideraţi că aţi fost protejat şi recompensat pentru dreapta dumneavostră credinţă. Deşi, dacă este aşa, este nedrept faţă de cei care au sfârşit în chinuri şi suferinţă. Pentru că, astfel, conform aceleiaşi convingeri, am putea crede că ceea ce au păţit a fost o dreaptă pedeapsă pentru ei. Eu mă încăpăţânez să nu cred aşa ceva şi să susţin că toată răspunderea pentru faptele îngrozitoare (şi pentru faptele bune) revine tot oamenilor. Şi dacă atunci nu au putut fi opriţi să facă relele pe care le-au făcut, trebuie să ne preocupăm ca măcar de acum înainte să nu se întâmple aşa ceva.
Primiţi din partea mea gânduri bune şi urarea: La mulţi ani, cu sănătate!
Pincu Sfartz si Matei Mircioana, dupa cele relatate mai sus, sunt eroi supravietuitori care merita tot binele de pe fata pamantului. Interesant este felul, stilul sugubatz in care reusesc sa-si depene crunta lor odisee.
La multi ani cu buna sanatate si multe bucurii .
Multumesc, Domnule Matei Mircioane, pentru vorbele de omenie si pentru faptul ca un om adevarat isi respecta bunicii si parintii! Chiar daca in rugaciune se spune „Painea noastra cea de toate zilele…”, in fapt este un simbol care invoca dorinta de a fi ferit de foamete. Masura ne fereste de exagerare! Nici fara paine, nici prea multa paine! Cei care au suferit de scorbut, au invatat lectia.
Un sfat al nutritionistilor trebuie ascultat si aplicat prin prisma faptului ca omul a fost si este omnivor. Suntem la mijloc, intre ierbivore si carnivore, si-i bine sa pastram aceasta pozitie La multi Ani, cu Sanatate si Voie Buna!
Dl. Sfartz, ce emotionata este acesta poveste. Emotia este cu atat mai mare cu cat am privilegiul de a va cunoaste. Va doresc din suflet multa sanatate si ma bucur ca in geniul Dvs ati descoperit si acesta latura a pictarii literelor intr un tablou de poveste.
Cu respect,
Ancuta
In activitatea profesionala beneficiez de siguranta data de practica. In activitatea scrisului nu sunt decat un elev sargincios, cu avantajul de a avea profesori emeriti in jurnalistica!
Ma bucur ca Domnisoara avocat Anca Preda a venit printre cititorii revistei ACUM.
Domnule Pincu, sper să mai aveţi şi alte întâmplări pe care să ni le împărtăşiti. M-aţi copleşit cu această istorie cu iz de Panait Istrati, dar cu mult dramatism. La mulţi ani!
P.S. Străbunica mea Fotinia, basarabeanca vartoasa, s-a împotmolit luni bune la Chişinău în refugiu spre România în 1939. Când a putut cu chiu cu vai lua trenul, a trecut cu curaj niste lucruri de preţ intr-o pernă, ba a mai trecut şi banii unei necunoscute din compartiment. Mă plec cu piosenie în faţa tariei unor oameni în situaţii dure din vremuri trecute, dar sper ca acest gen de eroism să nu mai fie necesar.
Trist si cutremurator. Este binevenit fragmentul autobiografic pentru ca readuce in actualitate atrocitatile sovietice.
Punerea impreuna a paginilor ar isca un roman – document f interesant si de succes
@ Florin Predescu
Atrocităţile sovietice, de fapt sistemul social leninist-stalinist, au afectat nu numai oameni, ci si locuri si culturi nationale, peste tot unde acest sistem a fost impus. Este necesar sa menţii memoria acelor grozăvii, prin reamintirea lor.
Si desigur, nu puteam să nu mă întorc, măcar odată, într-un loc cu atâtea amintiri. Personal, am fost dezamăgit, pentrucă în 50 de ani Chişinăul si-a schimbat radical chipul, dar eu nu am mai regăsit strada Aziatskaia, unde am locuit intr-un beci, plasată în 1947 perpendicular la Puskinskaia, dar departe de centru, chiar la periferie, nici strada Kirovskaia, plasată vizavi de biserica din cartierul actual Botanica, un loc puternic bombardat pe 22 Iunie 1941, unde am şi fost grav rănit, la vârstă de 8 ani. Era şi normal, cumva, întrucât partea de jos a Chişinăului, între centru şi un pârau era, în 1945, apropae în totalitate în ruine.
Blocurile din beton, fără o faţă proprie, au inlocuit coloritul specific de mahala, care avea totuşi farmecul său, prin personalitate memorabila. Nu este o atrocitate si distrugerea culturii unui popor, prin impunerea surogatelor sovietice pana si in stilul (daca se poate numi stil!) constructiilor?
Pentru domnul Sfartz http://www.youtube.com/watch?v=t5j3rlzh3Hk
Un film despre un baietel-evreu dintr-o familie de deportati in timpul stalinismului. Un film despre viata, moarte, dragoste. Se numeste „Un cadou pentru Stalin”.
Un film foarte bun
http://www.youtube.com/watch?v=v9uZc8dt_Bc
Mai este un film, se numeste „Tatal”- Папа, un film turnat dupa povestirea lui Alexandr Galici „Matrosskaya tishina”. E ceva nemaipomenit. Cand il privesti inlemnesti. In rolul principal este Vladimir Mashkov, un actor rus destul de vestit pentru rolurile sale de „om profesionist”. A jucat rolul principal in filmul lui Chuhrai „Hoţul”. Are o multime de roluri de „profesionist”, ucigas, bandit, terorist. Chiar si rolul lui Emelian Pugaciov, in „Revolta rusa”, dupa Puskin. Apare mereu cu tzigareta in dinti si pistolul in maini, a jucat rolul comisarului evreu din Odesa, David Gotsman, care e la fel de profesionist.
Dar ita ca in filmul „Papa” apare in rolul unui evreu batran, un fel de Shylock, doar din timpul sovietic. Toti care cunosc acest actor raman uluiti. In film batranul evreu educa un fiu, trebuie sa se descurce. Fiul creste si pleaca la Moscova… Si ii este rusine de tatal sau…
Trebuie sa spunem ca autorul povestirii, Alexandr Galici a fost expluzat din URSS, a murit in emigratie, la Paris. A fost un mare poet si bard.
Limba rusa era obligatorie la scoala, pe timpul meu. Am trebuit sa invat limba rusa din clasa a 4a elementara pina in clasa a 11a. Majoritatea elevilor de pe vremea mea, urau ora de rusa. Gramatica era grea, si profesoara de rusa ne facea teoria socialismului. Capac peste pupaza!
Nu s-a lipit nimic de creierul meu. Stiu sa scriu cu litere cirilice si sa citesc. Dar nu inteleg ce scriu sau ce citesc. Acuma cind am ocazia sa vad un film bun (ca cel mentionat de Dl.Grosu) nu inteleg nici o vorbulita. Pacat!
Scuzele mele ca am deviat de la subiect
@ Wanda Lucaciu
Am tradus, pentru Dvs., primele fraze din acest film, pentru a intra în atmosfera acelor ani care îmi este mie atât de familiară..
>..Cumpăraţi, cumpăraţi! Apă rece!…(copii, vânzând apă)..
…Eu nu mai exist de mult… Dar există acela care a fost numit «Saaba», ceea ce înseamnă : « Spăsitul »..
– (imaginile Ierusalimului)… În această dimineaţă s-a întâmplat ceva incredibil, pe străzile Ierusalimului contemporan, alerga un ied, şi behăitul plângăreţ al micutilui pierdut estompa glasul muezininului, şi sunetul clopotelor… El cerea să fie dus înapoi în grajd, dar cine ştie unde este casa lui… ?
-(imagini cu trenul pe drum)…
Trenul în care, în vara anului 1949, era cărată una din seriile de partide de oameni exilati in Kazahstan, era pe drum deja în a doua săptămâna.
-(băieţelul colectează apă de ploaie)…
– Bunicule, bunicule, ţi-am adus apă !…
(Rugăciunea muribundului.. «Borhi es adoinoi emvoireh, burih atu adoinoi amvoireh…)…
Acest băieţel, nu cunoştea cuvintele rugăciunii, dar a înţeles, că murind, bunicul lui, un bătrân croitor moscovit, Iakoov Polzner, se ruga la Dumnezeu- pentru el…<
Stimata doamna Lucaciu, am gasit filmul Papa (Daddy) cu titre engleze. Numai ca filmul este devizat in 7 parti. Va trimit link-urile. Citind titrele se poate de inteles despre ce se vorbeste.
Part1 http://www.youtube.com/watch?v=0Ns5Wq4ApBk
Part2 http://www.youtube.com/watch?v=8jNfk-8aEvg
Part3 http://www.youtube.com/watch?v=HzdAt76WaWU
Part4 http://www.youtube.com/watch?v=nrgG_F3C_cg
Part5 http://www.youtube.com/watch?v=kjg2wnw0Mcc
Part6 http://www.youtube.com/watch?v=PvsBYOksn9M
Part7 http://www.youtube.com/watch?v=cKwRYSPgZ2c
Pentru a reda o imagine a lui Alexandr Galici(Ghinsburg) postez un link la cantecul „Madona trecea prin Iudeea- Ave Maria”. Interpreteaza Lada Negrul.
http://www.youtube.com/watch?v=5iAiT-jWD04
@ Alex. Grosu
Exceptând acelaşi fond muzical, Concertul pentru vioara în re major op.25, de Ceaikovskii,- există multe identităţi între „Papa” şi „Concertul”-lui Radu Mihăileanu.Ordinea în care trebuie văzutā această asociere de splendide filme-siameze,este -după părerea mea:Papa-Concertul.
PS Cred ca toţi cei care au suferit de pe urma sistemului comunist, ar trebui sa vadā filmul “Concertul”, al lui Radu Mihaileanu, in special evreii care au plecat din URSS!!
Domnule Sfartz, aveti dreptate, in filmul Papa ca fond muzical este folosit „Concertul pentru vioară în re major, op. 35 de Ceaikovski.”
Mai este muzica lui Shestakovici si Rahmaninov.
Filmul „Concertul” nu l-am privit. Am sa-l caut neaparat si am sa-l privesc.
Am spus ca Alexandr Galici a fost expluzat din URSS din cauza versurilor sale, care nu se incadrau in conceptia sovietica de construire a comunismului. Priviti acest scurt video: el a fost expluzat in Norvegia. Participa la o serata a refugiatilor din toata lumea, nimeni nu intelege nimic din ce el spune(ma refer la versuri). Are libertatea personala, insa nu are spectatorul sau… Apoi a plecat la Paris, unde a trait si murit in niste circumstante stranii:
http://www.youtube.com/watch?v=vyj8x4RGCqc
Cantecul pe care il interpreteasa „Atunci cand ma voi intoarce” este destinat preotului ortodox Alexandr Men, autorului multor carti religioase, publicate la Brussel. In 1990 a fost asasinat la Semhoz, regiunea Moscovei, cand mergea la liturghie. A fost lovit de ucigas cu un topor. Criminalul nu a fost gasit nici astazi. Se trage dintr-o familie de evrei, tatal fiind Wolf Leibovici(Men).
@ Alex. Grosu
De ce spuneti ca versurile lui Galici sunt greu de inteles? Am copiat dupa fonograma indicata de Dvs. si iata ce a iesit:
Рождевство, рождевство, рождевство,
Вот куда привело торжество
Нас, из чили, саигона и бежицы
Как справляется там Рождество
Впрочем что нам искать тождевтво
Мы тождевственны в главном, мы беженцы
Мы бежали от подлых свобод
И назад нам дорогу заказано
Мы бежали от пошлых забот
Быть как, кем-то приказано
И вот я иду, вглядываюсь
В эти, пока не знакомые лица
В этом мире великого множества
Рождевство зажигает звезду
Только мне почему-то не можется
Все мне колется и ежится
И ни как я себя не наиду
И немея, от вздорного бешенства
Я гляжу на чужое житье
И полосками паспорта беженца
Перекрещено сердце мое
– O sinteza a sentimentului de refugiat, intro tara straina, mai buna decat aceasta poezie nici ca se poate!!
Iar in ce priveste „moartea stranie” de pe timpul NKVD-ului sovietic (continuator fidel-cel rusesc), nimic nou!!
Stimate domnule Sfartz, este clar ca pentru Dvs versurile lui A.Galici sunt clare.
Eu m-am referit la publicul din sala, unde se sarbatorea Revelionul si care nu avea nicio idee de limba rusa. Erau refugiati din toata lumea. Probabil este greu sa intelegeti dialogul, este in norvegiana. Pentru un emigrant este mai usor. (Emigrantul este mereu intrebat cand va cunoaste limba). Traducatorul il prezinta pe A.Galici in norvegiana si il intreaba, daca a invatat norvegiana in 3 luni. Galici raspunde ca e numai o luna in Norvegia. Si apoi canta in rusa, insa lumea din Chili, Cuba, etc. nu intelege ce spune. In acelas timp, in URSS, mii de oameni isi transmit pe ascuns unul altuia benzile magnetice cu cantecele lui Galici. Doar asta am dorit sa spun. Va mai trimit un link:
„Reden ist Silber, Schweigen ist Gold!!!”- „speech is silver, but silence is golden”
http://www.youtube.com/watch?v=ZprH2ybvXa4
А.Галич – Старательский Вальсок
(текст песни №1)
Галич (Гинзбург) Александр Аркадьевич
Старательский Вальсок
Мы давно называемся взрослыми
И не платим мальчишеству дань,
И за кладом на сказочном острове
Не стремимся мы в дальнюю даль.
Ни в пустыню, ни к полюсу холода,
Ни на катере …к этакой матери.
Но поскольку молчание – золото,
То и мы, безусловно, старатели.
Промолчи – попадёшь в богачи!
Промолчи, промолчи, промолчи!
И не веря ни сердцу, ни разуму,
Для надёжности спрятав глаза,
Сколько раз мы молчали по-разному,
Но не против, конечно, а за!
Где теперь крикуны и печальники?
Отшумели и сгинули смолоду…
А молчальники вышли в начальники,
Потому что молчание – золото.
Промолчи – попадёшь в первачи!
Промолчи, промолчи, промолчи!
И теперь, когда стали мы первыми,
Нас заела речей маята,
Но под всеми словесными перлами
Проступает пятном немота.
Пусть другие кричат от отчаянья,
От обиды, от боли, от голода!
Мы-то знаем – доходней молчание,
Потому что молчание – золото!
Вот так просто попасть в богачи,
Вот так просто попасть в первачи,
Вот так просто попасть в – палачи:
Промолчи, промолчи, промолчи!..
1963
„Reden ist Silber, Schweigen ist Gold!!!”
Pentru domnul Sfartz:
Alexandr Galici, „In memoria lui Boris Pasternak”, canta Lada Negrul:
http://www.youtube.com/watch?v=JOc3zR8BXZ8
„А зал зевал, а зал скучал
—Мели, Емеля!
Ведь не в тюрьму и не в Сучан,
Не к высшей мере!
И не к терновому венцу
Колесованьем,
А как поленом по лицу
—Голосованьем!
И кто-то, спьяну,
вопрошал:
— За что? Кого там?
И кто-то жрал,
и кто-то ржал
Над анекдотом…
Мы не забудем этот смех
И эту скуку!
Мы — поименно! — вспомним всех,
Кто поднял руку!..
Pentru stimatul domn Sfartz: Boris Pasternak, Doctorul Zhivago, „O lumanare ardea pe masa”:
http://www.youtube.com/watch?v=y_GddiaoqxQ
A lonely candle
Snow stormed all across
mighty and ample
A candle glowed inside
A lonely candle
Like summer midges in the night
Got fetch from flame
Snowflakes brought by the wind
To window frame
Blizzard drew shadows on glass
Crystal and tangle
A candle glowed inside
A lonely candle
On ceiling like on magic screen
Shadows danced
A cross of arms, a cross of legs
A cross of chances
Shoes slipped from her feet
On floor they thumped
The candle lamented with wax
The tears dumped
Senses were losing in the storm
With snow strangle
A candle glowed inside
A lonely candle
Wind pierced through the holes
The flame was thrusting
Like two uplifted angel’s wings
Desire bursting
Whole February was stormy month
In windy dangle
A candle glowed inside
A lonely candle
Splendid acest Galici-este de aceiaşi talie cu Vasotskii!
Numai că uneori este prea optimist. De exemplu, ideia lui că:
Мы — поименно! — вспомним всех,
Кто поднял руку!..
„Ne vom aduce aminte – nominal,
De cei ce mâna ridicat-au!
– cel puţin la noi, şi la ruşi, nu a mers deloc nici „lustraţie”, conform arť.8 a proclamaţiei de la Timişoara, nici CNSAS, desfiinţat de Voiculescu şi avocaţii plătiţi bine de el, întrun cuvânt – dreptăţii i s-au tăiat mâinile!!
Şi chiar mi s-a conturat întrebarea: „Cum s-a întâmplat că oameni de cultură din etnii „conlocuitoare”, de genul lui Galici, Vasotskii, Pasternak, Djambul Djabaev, etc., au folosit adâncurile limbii ruse mai bine decât „nativii”?
Şi în România, se spune că cea mai bună enciclopedie a limbii române a produs-o un evreu venit din Polonia, numit Tictin, care nu ştia o boabă din limba română? (Graur cel puţin, s-a născut în România).
Ce fel de lustratie poate fi la rusi, domnule Sfartz? Doar presedintele tarii este un fost colonel KGB-ist? El nu ascunde acest fapt. A fost spion rus in Germania. Acum la rusi a fi kgb-ist este o mare onoare(la nivel oficial. Sa ne amintim de „frumoasa lumii” Anna Chapman, spioana rusoaica, care a fost demascata in SUA, arestata si apoi a fost deportata in Rusia. http://uainfo.org/uploads/posts/2011-09/1316261515_002.jpg
A ajuns vedeta mare in Rusia, apare la TV, este director a catorva firme, a ajuns pana si in programele cosmosului rusesc. Gurile rele o numesc chiar concurenta Alinei Kabaeva. Va trimit o caricatura pe aceasta tema:
http://www.conspirology.org/wp-content/uploads/2012/12/022.jpg
In acelas timp, interpretul si poetul Andrei Makarevici este calcat in picioare in presa ruseasca, i se interzic concertele, este amenintat doar pentru ca nu sustine politica lui Putin in Ucraina. Va trimit ultimul lui cantec: „Tara mea si-a iesit din minti”
http://www.youtube.com/watch?v=AaPtn5c2lv4
Tara mea si-a iesit din minti,
A mers la razboi, iar eu nu am putut sa o opresc…
Unei asemenea frumuseţi i se poate ierta si deportarea! Dar Putin nu e frumos, si chiar ar trebui deportat.
Versurile lui Makarevici – aduc puţin, spre Esenin!
Anna Chapman este in realitate Anna Kushcenko (Кущенко) fiica unui KGB-st, Vasilii Kushcenko. A devenit Chapman datorita unui cetatean britanic, cu care s-a casatorit pentru a obtine pasaport britanic. Apoi a plecat in SUA. In SUA a fost demascata ca agent rusesc si apoi deportata in Rusia. Regatul Unit i-a retras cetatenia britanica. Dar a ramas Chapman, i se pare ca suna mai „romantic”.
Apare la TV in emisiunea „Secretele lumii cu Anna Chapman”, unde apare ca un manechin lipsit de talent. http://www.youtube.com/watch?v=xLelENdKp5Y
@ Alex. Grosu
Teoriile despre diverse conspiraţii sunt destinate lumii mai puţin informate. Din moment ce vârful in cercetarea atomicâ (neaoş!!) germana, Werner Heisenberg, a greşit in calcularea masei critice, nemţii nu au mai avut nicio şansa sa fabrice „bomba”.
Dinţii lui Hitler sunt dovada certa ca murit, lâsând in urma doar boala scenaritei, promovate de cei interesaţi in renaşterea nazismului arian „pur”•
@Alexandru Grosu si Pincu Sfartz
Va multumesc nespus de mult pt link-uri si pt traducere. M-am uitat si mi-a placut grozav.
1. Iarasi voi devia de la subiect, dar mi-am adus aminte ca in 1953, cind a murit Iosef Visarionovici Stalin, asa numitul „tatal tuturor copiilor din lume”, am venit acasa de la scoala, pligind ca Stalin a murit si vreau sa port o banta neagra la uniforma. Tata mi-a spus (nu pot sa spun ca a fost o idee buna), ca el este tatal meu si nu a murit si deci nu trebuie sa port banta neagra.
A doua zi, la scoala am fost singura care nu avea banta neagra. Invatatoarea a chemat-o pe mama la tele s-o intrebe cum se face ca nu am banta neagra, la care mama (inghetata de frica) i-a spus ca eu mi-am uitat banta acasa.
2. Fiecare clasa avea 4 portrete: Lenin, Stalin, Marx si Enghels. Cind Hrushciov i-a dat un sut lui Stalin, am venit la scoala si pe acest perete portretul lui Stalin a disparut din toate clasele. NICI un elev nu a facut nici o remarca, nu s-a vorbit, nu s-a discutat, de parca totul era perfect normal.
Asa am trait in Romania pina pe data de 3 Ianuarie 1965, cind am plecat definitive din Romania.
Astazi, 21 Septembrie 2014, se implinesc 49 de ani decind am venit in America. O zi de neuitat!!!!
Schimbarea Domnilor este oare numai bucuria nebunilor.
Cand eram in liceu la Bucuresti erau niste portrete enorme pe pereti a „conducatorilor” din lagarul socialst. Intre ei era si Tito (Iosip Broz). Intr’o zi s’a descoperit ca de fapt ca Tito era de fapt tradator care a incercat sa mute Iugoslavia in lagarul capitalist. Peste noapte portretele a fost fost schimbate si Tito disparuse.
Pentru domnul Sfartz:
Iosif Aleshkovski (Ио́сиф Ефи́мович Алешко́вский): Tovarase Stalin, sunteti un mare savant!!! http://www.youtube.com/watch?v=ohkmQfiwpZY
Товарищ Сталин – Вы большой ученый,
Языкознаний познавший толк,
А я простой советский заключенный
И мой товарищ – серый Брянский волк.
За что сижу, по совести, не знаю,
Но прокуроры, видимо, правы.
И так сижу я в Туруханском крае,
Где при царе бывали в ссылке Вы.
И вот сижу я в Туруханском крае,
Где конвоиры строги и грубы,
Я это все, конечно, понимаю,
Как обостренье классовой борьбы.
То дождь, то снег, то мошкара над нами,
А мы в тайге с утра и до утра,
Вы здесь из искры раздували пламя,
Спасибо Вам, я греюсь у костра.
Я вижу Вас, как Вы в партийной кепке
И в кителе идете на парад,
Мы рубим лес, и Сталинские щепки,
Как раньше, во все стороны летят.
Вчера мы хоронили двух марксистов,
Мы их не накрывали кумачом.
Один из них был правым уклонистом,
Второй, как оказалось, ни при чем.
Живите ж тыщу лет, товарищ Сталин,
И как бы трудно не было бы мне
Я знаю будет много чугуна и стали
На душу населения в стране.
[Mod.: vă rog să evitaţi totuşi texte străine netraduse. Eventual un fragment, pentru restul – link]
@ Moderator
Raspund la observaţia justā facutā D-lui Alex. Grosu cu o incercare şchioapa de a pāstra sensul poeziei de mai sus, prin traducerea ad-hoc a primei si ultimei strofe:
Tovarăşe Stalin, sunteţi savantul cel mai mare
Cunoscător a toate, şi marele lingvist
Iar eu – cel făr-de nume, un număr oarecare
De deţinut sovietic, – mereu umil şi trist
…………………………………………
Sunt fericit să stau oricât la puşcărie
Doar să trăiţi şi mii de ani, de-o fi să fie
Ca să apuc şi eu, ca zeci de tone de oţel, în viitor
Să ne aducă fericirea pe fiecare cap-locuitor
Mulţumesc domnule Sfartz, o traducere foarte reuşită !
Bravo domnule Sfartz, aceste versuri sunt foarte greu de tradus, deoarece contin un sir de expresii specifice epocii staliniste. Daca traduci cuvant cu cuvant se primeste ceva ce nu corespunde sensului. E greu de tradus. De exemplu „Lupul din Breansk”. Detinutii in URSS nu aveau dreptul sa se adreseze la militieni cu adresarea „tovarase sergent, plutonier, capitan”. Imediat i se spunea: „Lupul din Tambov(Breansk) iti este tovaras. Pentru tine sunt cetatene capitan”. Deci cetatean si nu tovaras!
Din scanteie se va aprinde flacra: asa sunau cuvintele gazetei bolsevice „Scanteia”(Iskra) editata de Lenin. Acea scanteie a aprins flacara… focului din taiga, la flacara caruia se incalzeau detinutii politici. E un joc de cuvinte.
Partiinaya kepka- chipiul de partid, aici autorul (din cauza rimei)greseste, asa ceva a purtat Lenin si nu Stalin. Ceea ce purta Stalin se numea „furajka”. Dar „kepka” lui Lenin a fost foarte vestita, despre ea s-au facut multe bancuri.
Stalinskie shcepki- ashchiile lui Stalin: vine de la „Les rubyat- shcepki leteat”- „cand se taie copacul sar ashchii. Prin taierea copacului se subantelegea lupta de clasa cu burghezia si chiaburimea, care dupa conceptia bolsevica erau vinoveti de toate, prin ashchii- victimile nevinovate, dar care au nimerit sub toporul dictaturii proletariatului.
In privinta cantitatii de fonta si otel pe cap de locuitor, URSS se intrecea cu statele capitaliste, cine va produce mai mult otel si fonta. Insa nu si marfuri de larg consum.
Povestirile din Kolima, Varlam Shalamov:
http://www.youtube.com/watch?v=Iqa6bEqpdqE
Apropo de schimbarea lui Tito in anii ’50:
In anii ’50 familia mea locuia nu departe de str. Belgrad.
Tot asa,in anii ’50 de la o zi la alta,numele strazi Belgrad s-a schimbat in Std. Arso Iovanovic.
Absolut nimeni nu stia cine este sau cine a fost Arso Iovanovic.
Pina cand ‘s-a descoperit’ ca Arso Iovanovic FUSESE un general in armata lui Tito – vechi partisan,etc,etc. care,insa la inceputul anilor ’50 ‘a trecut’ de partea lui Stalin,cu care,in acea vrme, Tito nu era f. bun prieten si ca atare situatia lui Arso Iovanovic in Yugoslavia devenise cam precara.Asa ca Arso a decis ca pur si simplu sa paraseasca Yugoslavia via granita cu Romania,insa granicerii lui Tito l-au impuscat pe Arso cand,aparent, Arso incerca sa treaca granita Yugoslava catre Romania in mod illegal.
Asa l-a ars Tito pe Arso..
Arso a fost impuscat, nu pt ca era de partea lui Stalin. 🙂
Pai, a trecut granita din Iugoslavia spre Romania, si in Romania era paradisul pe pamint in acel timp 🙁