În 1992, imediat după prăbuşirea URSS, preşedintele Rusiei, Boris Elţin a interzis activitatea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe teritoriul Federaţiei Ruse. PCUS a depus plângere la Curtea Constituţională. În vederea procesului Elţin l-a invitat pe cunoscutul disident Vladimir Bukovski să servească drept martor-expert. Pentru aceasta, Bukovski a primit acces la documentele secrete de importanţă deosebită ale Comitetului Central şi ale Securităţii.
Înarmat cu un calculator portabil şi un scanner de mână, Bukovski a copiat sute de documente; copierea nu era permisă, dar funcţionarii arhivelor nu au înţeles exact ce face Bukovski cu acele aparate necunoscute lor. Multe părţi din arhivele la care a avut acces Bukovski au rămas închise, însă Bukovski a publicat ulterior tot ce a putut copia, pe de o parte în cartea sa Procesul de la Moskova (1994), iar pe de alta – în Internet (1999), în arhiva care se găseşte aici.
Unele din aceste documente au provocat o adevărată revoluţie în istoriografia URSS, inclusiv a epocii cunoscute sub numele de Marea Teroare (1937-38). Versiunea lansată de Nikita Hruşciov la al XX-lea şi XXII-lea Congres al PCUS şi reluată de mulţi „kremlinologi” occidentali a fost că specificul represiunilor din acei ani a fost decimarea elitei de partid şi militare, punctată de trei mari procese publice ţinute la Moskova, precum şi sute pe procese mai mici din republicile unionale. Sunt procesele în urma cărora au fost executaţi celebrităţile comuniste Kamenev, Zinoviev, Radek, Tuhacevski, Piatakov, Buharin, Rîkov, Iagoda.
În legătură cu această perioadă, Bukovski a găsit în arhive câteva documente care nu se încadrau în această teorie. Unul din documente este Hotărârea nr. 57 adoptată la şedinţa din 31 ianuarie 1938 a Biroului Politic prezidată de Stalin care, la punctul 48 al ordinei de zi intitulat „Cu privire la elementele antisovietice”, a aprobat o propunere a ministrului de interne (NKVD) Nikolai Ejov cu următorul conţinut (v. această pagină pe situl arhivelor lui Bukovski, iar transcriptul – pe situl asociaţiei „Memorial”):
a) Se admite propunerea NKVD pentru aprobarea unui număr suplimentar de foşti chiaburi, infractori şi elemente antisovietice active care urmează a fi reprimaţi, repartizaţi pe regiuni şi republici în felul următor:
1) RSS Armeană: 1.000 persoane după categoria I, 1.000 persoane după a II-a
2) RSS Bielorusă: 1.500 persoane după categoria I
3) RSS Ukraineană: 6.000 persoane după categoria I
…
11) Ţinutul Orientului Depărtat : 8.000 persoane după categoria I, 2.000 persoane după a II-a
…
22) reg. Sverdlovsk: 2.000 persoane după categoria I
b) Se ordonă NKVD URSS să încheie operaţiunea cel târziu pe 15 martie 1938 (…)
c) În conformitate cu prezenta decizie se va prelungi funcţionarea troicelor care examinează cazurile foştilor chiaburi, infractori şi elemente antisovietice prevăzuţi la punctul „a”.
Se poate vedea că acest document aprobă nişte cote regionale „suplimentare” de persoane care urmează a fi „reprimate”, că există două feluri de măsuri de reprimare, numite „categorii”. Se mai poate vedea că este vorba de zeci sau chiar sute de mii de oameni ale căror cazuri trebuie să fie rezolvate în cel mult o lună şi jumătate de misterioase „troici” care erau deja în funcţie şi înainte. Şi mai este vorba de „foşti” chiaburi, adică de chiaburi care au fost deja deschiaburiţi, eventual deportaţi…
Este limpede că ne lipsesc informaţii suplimentare, semnificaţia câtorva termeni ca „troică” şi „categoria I şi II”, precum şi contextul acestei hotărâri a Biroului Politic. În orice caz, dat fiind numărul mare de persoane „suplimentare” a căror „reprimare” era aprobată, şi faptul că fac parte din categorii deja numeroase – chiaburi, „duşmani” de tot felul, infractori, se poate bănui că reprimările din 1937-38 nu se limitau la elita de partid şi militară, cum s-a crezut, ci la pături mult mai largi.
Multe din informaţiile lipsă sunt furnizate de un document, care este documentul fondator ar represiunilor masive din acei ani, şi care este Ordinul operativ al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne [NKVD] nr. 00447 „Cu privire la reprimarea foştilor chiaburi, infractori şi a altor elemente antisovietice”, care este un ordin secret datat 30 iulie 1937 şi care a constituit baza legală, ca să zic aşa, a Marii Terori. Prefixul 00 al numărului ordinului marchează caracterul strict secret al acestuia.
Ordinul 00447 a avut la rândul său la bază Hotărârea din 2 iulie 1937 a Biroului Politic, intitulată „Cu privire la elementele antisovietice”, prin care s-a decis pornirea unei campanii unionale de reprimare a deschiaburiţilor şi a elementelor „criminale”. Pe 3 iulie Stalin a trimis lui Ejov, organelor de partid şi NKVD-urilor regionale telegrame care cer acestora să întocmească o statistică a diferitelor clase de duşmani, divizată în două categorii. Categoria I trebuia să includă pe „cei mai duşmănoşi” chiaburi şi foşti chiaburi şi alţi infractori, care vor trebui să fie condamnaţi la moarte, precum şi o Categorie II, cu persoane „mai puţin periculoase”, care urmează să fie deportate în lagăre pe termeni de 8-10 ani.
Telegrama cerea să fie create instanţe judecătoreşti speciale, formate din: şeful NKVD-ului regional, secretarul de partid şi procurorul-şef al regiunii. Ele vor fi numite oficial troici. În fine, telegrama lui Stalin mai cerea ca în termen de 5 zile, deci până pe 8 iulie, să se raporteze luarea în evidenţă şi repartizarea pe cele două categorii a celor ce urmează a fi reprimaţi, precum şi numele membrilor „troicilor”.
Datele au fost centralizate la Moskova cu ceva întârziere. Pe baza lor a şi fost emis, la sfârşitul lui iulie, celebrul Ordin 00447. Ordinul avea circa 20 de pagini (v. aici) şi definea:
– Categoriile de reprimaţi: foşti chiaburi care şi-au ispăşit pedepsele, cei evadaţi din lagăre sau din locurile de deportare, chiaburi deveniţi terorişti, foşti membri ai partidelor antisovietice, emigranţi întorşi în ţară, membri ai organizaţiilor de cazaci şi albgardişti, clerul şi activişti ai sectelor, precum şi cei din aceste categorii care sunt deja deţinuţi sau deportaţi(!)
– Cotele şi pedepsele: se specificau cote defalcate pe regiuni şi pe cele două categorii. Astfel, au fost „aprobate” în total circa 59.200 de persoane pentru împuşcare şi 174.500 pentru detenţie. Cotele erau considerate orientative, dar pentru depăşirea lor era necesară aprobarea ministrului Ejov (care avea nevoie la rândul său de aprobarea Biroului Politic).
– Organizarea troicelor: ordinul aproba compoziţia nominală a acestora;
– Organizarea cercetării: cercetarea se desfăşura în procedură „accelerată şi simplificată”, în secret, fără prezenţa acuzatului şi, deci, fără apărare. Cercetarea nu era neapărat individuală, putea fi efectuată pentru grupuri de arestaţi şi pentru familiile lor. Ordinul nu prevedea nici un fel de posibilităţi de apel, deciziile erau imediat executorii. În final, dosarul nu cuprindea decât 4-5 file.
– Termene, priorităţi, raportare: „campania” urma să dureze de la 2 la 4 luni, în funcţie de regiune. Într-o primă etapă se cercetau cei din Categoria I, adică cei destinaţi execuţiei. În cazul acestora, sentinţa se executa de regulă imediat şi în secret absolut. Familiile erau informate că persoana a fost condamnată la 10 (sau 25) de ani, „fără drept de corespondenţă”. Urma Categoria II. Raportarea se făcea la fiecare 5 zile.
Ordinul 00447 a fost urmat de ordine adiţionale care defineau categorii suplimentare de persoane care trebuiau reprimate, de exemplu soţiile celor prevăzuţi în ordinul iniţial, cu prevederea că copii acestora vor fi plasaţi pe o durată de 5-8 ani în case de copii. Copii de peste 15 ani erau arestaţi. Au mai fost incluşi tot felul de troţkişti, spioni, cetăţeni străini refugiaţi în URSS, inclusiv comunişti germani, polonezi, români, şi multe alte categorii.
Pe de altă parte, conducerile regionale NKVD au cerut ministrului Ejov, adică Biroului Politic, cote suplimentare, defalcate, tot aşa, pe cele două categorii. Hotărârea nr. 57, punctul 48, adoptată la şedinţa din 31 ianuarie 1938 a Biroului Politic, de care am vorbit mai sus şi care a fost descoperită de Bukovski în arhive, este tocmai aprobarea unei asemenea cereri de suplimentare a cotelor. Se creează impresia netă că diferitele regiuni concurau între ele în cereri de cote suplimentare pentru a nu trezi suspiciunea că nu sunt suficient de zeloşi (o întrecere cu adevărat socialistă…). Cu aceste cereri de suplimentare, cota iniţială la categoria I-a (împuşcare) a fost depăşită de şase ori, iar la categoria II – de peste două ori (v. cifrele de mai jos).
Cifrele oficiale ale celor reprimaţi în virtutea acestui ordin, împreună cu numeroasele suplimente aprobate de Biroul Politic, sunt de 386.798 de persoane executate şi 379.987 trimise în lagăre pentru 8-10 ani. Aceste cifre se referă exclusiv la cei executaţi, respectiv închişi, numai în virtutea Ordinului 00447. În total, în perioada 1 oct. 1936 – 1 noiembrie 1938 au fost împuşcaţi 668.305 persoane, iar închişi pentru termene între 3 şi 25 de ani au fost 633.144 de persoane. Din aceştia infractorii penali sunt sub 10%. (Sursa: aici, care reproduce datele oficiale ale NKVD).
Această nebunie asasină se explică în primul rând prin aceea că în urma colectivizării forţate din anii 1931-32 au fost „deschiaburiţi” şi deportaţi sute de mii de oameni, ceea ce a provocat proteste şi revolte locale, urmate de alte execuţii şi deportări, şi deci un grad de nemulţumire ridicat a numeroase categorii de cetăţeni. În plus, înainte de ordinul 00447 au mai fost reprimate şi deportate şi alte categorii.
Pe de altă parte, comuniştii se temeau că Japonia, Polonia şi Germania au intenţii agresive şi că vor folosi categoriile nemulţumite de regimul comunist pentru scopurile lor agresive. De exemplu, Stalin se temea că milioanele de chiaburi deportaţi în Orientul Depărtat vor fi folosiţi de japonezi în presupusa lor viitoare agresiune contra URSS. Autorităţile au declanşat o psihoză: peste tot erau duşmani, spioni, terorişti, sabotori, complotişti contra puterii sovietice. Altfel spus, conducerea comunistă era conştientă că şi-a făcut enorm de mulţi duşmani în interior, iar aceştia ar putea să se alieze la un moment dat cu duşmanii exteriori.
Aşa se explică, în parte, acuzaţiile complet fanteziste – la prima vedere – de spionaj în favoarea Japoniei, Germaniei, Poloniei. De exemplu, un ţăran din ţinutul Krasnoiarsk care n-a vrut să intre în kolhoz, a fost executat sub acuzaţia că intenţiona, împreună cu un grup de opt alte persoane, să arunce în aer staţia de cale ferată din Irkutsk în cazul unui război cu Japonia sau China (v. aici). Dar tot acesta este şi fondul unor acuzaţii asemănătoare – aparent total aberante – aduse elitelor de partid şi militare care au fost judecate în cele trei mari procese publice şi sutele de procese mai mici, regionale, de care am amintit mai sus.
Psihoza sângeroasă declanşată de Stalin, în numele purificării dictaturii proletariatului rus, s-a desfăşurat în realitate la o scară mult mai mare decât o prezintă cifrele oficiale, care confirmă 390.000 de executaţi şi 380.000 de deportaţi! „Troicele” (troicele=trio-urile formate din: un NKVD-ist, un secretar de Partid şi un procuror, si nici un judecator), înfiinţate încă din anii 20 de celebrul CK al lui Dzerjinskii şi reînfiinţate în anii 34-39 ai secolului trecut, au funcţionat nu numai la nivelul republican, regional şi raional, ci şi la nivel inferior, în întreprinderi şi colhozuri, iar rezultatele „muncii” acestora nu sunt cuprinse în cifrele oficiale, prezentate în acest articol.
Se estimează un numar mult mai mare de victime împuşcate şi la şi mai multe persoane deportate în lagărele din Siberia!!
Subjugarea unei justiţii democratice, cu drepturi de apărare garantate în formă şi în fond, poate naşte monştri! Aviz amatorilor din politică actuală a României!
P.S. Antisemitismul lui Stalin, s-a manifestat si cu aceasta ocazie! Jumatate dintre marile personaje comuniste, mentionate de autor, in acest articol erau evrei.
Cifrele 390.000 de executaţi şi 380.000 de deportaţi sunt rezultatul aplicării numai a Ordinului 00447. Cifrele totale pentru perioada 1 oct. 1936 – 1 noiembrie 1938 sunt substanţial mai mari, iar cifrele pentru toată perioada 1918-1990 sunt de multe zeci de milioane.
Antisemitismul: cercetătorii serioşi apreciază că în perioada studiată (1937-39) regimul sovietic nu a vizat pe evrei în mod special. Lucrurile s-au schimbat începând cu mijlocul războiului, aproximativ 1943.
Stimate Domnule Alex.Leibovici,
In majoritatea „troicilor” de represiune din acei ani, erau NKVD-isti evrei, ceeace a determinat un val nou de antisemitism.Aceasta situatie este prezentata in:
http://www.jewniverse.ru/RED/Shneyer/glava1antisem%5B3%5D.htm.
Din aceeasi sursa ,va dau urmatorul extras (tradus de mine):
„Astfel,daca in anul 1935, in componenta Comitetului Executiv Central al URSS, din cei 609 membri alesi, erau 98 evrei (16%), in Decembrie 1937 au ramas doar 4% evrei”
Acest fapt, nu este unul din actele de antisemitism?
@Sfartz Pincu
> In majoritatea “troicilor” de represiune din acei ani, erau NKVD-isti evrei…
Iată aici lista completă a troicilor; sunt în număr de 64. Puteţi verifica dacă într-adevăr din mai mult de 32 din ele făceau parte evrei.
Antisemitismul: eu am scris „cercetătorii serioşi apreciază că în perioada studiată (1937-39) regimul sovietic nu a vizat pe evrei în mod special.” În context era vorba de represiunile de masă, nu despre elita politică şi militară. Citatul dv. şi lucrarea respectivă nu invalidează afirmaţia mea.
@Charlie:
Foarte exactă observaţia dv. despre înrudirea ideologică a stângii occidentale şi a mişcărilor islamiste.
@Radu Stern
Nu vă pot contrazice, căci m-aş contrazice pe mine însumi 😉
Doar citind randurile de mai sus este de neinteles cum mai exista si astazi indivizi care cred in „bunatatea” comunismului. Sa nu uitam ca in vest multi intelectuali au aderat la idea comunismului. Acel tip de stangisti au acum o intelegere deosebita pentru miscarile islamiste criminale care sunt active acum ,asociand activitatea lor cu anti-capitalismului de tip american(SUA) sau anti-colonialist. Rezultatul fiind regimuri ca in Iran, Tunisia, Egipt (poate). In Africa, Mugabe, un populist cleptoman, are si el aderentii lui in Vest prin faptul ca decolonizat Rodesia si a infiintat Zimbabwe.
In cautarea de absolut teoriile politice ca si religile calca peste cadavre!
Domnule Leibovici,
Termenul de „troica” – literal, o sanie cu trei cai – e foarte bine cunoscut de kremlinologi. El desemna un fel de „tribunal” de exceptie, compus din trei ofiteri NKVD, care se substituia tribunalelor normale. Prizonierii erau „judecati” de troici dupa dosar, de cele mai multe ori fara ca ei sa apara fizic in fata „judecatorilor” lor. Troicile puteau sa dea condamnari grele si chiar pedeapsa cu moartea cu majoritate de voturi. in citeva minute.In felul asta, ritmul terorii putea sa fie mentinut ocultindu-se aparatul judiciar si cotele puteau fi realizate.
Este de mentionat antisemitismul lui Stalin in cartea lui Svetlana Alliluieva, fiica sa. A vrut sa sa se marite cu un director de filme evreu si deodata individul a disparut undeva in Siberia (?).
@Charlie
M-am interesat: lucrurile sunt un pic mai complicate (dacă citiţi ruseşte, vă pot trimite referinţa), şi, în afară de asta, ceea ce scrieţi se întâmpla în 1942-43, deci după perioada de care mă ocup.
Pentru anii 1937-38 eu nu am informaţii privind represiuni specific antievreieşti, deşi existau represiuni pe criterii etnice, din care am amintit unele.
@Radu Stern
Revin după ce am recitit mai atent ce aţi scris despre troici.
Troicile de care vorbiţi dv., adică compuse din 3 ofiţeri NKVD, sunt altele decât troicile care au „judecat” pe cei arestaţi în cadrul Ordinului 00447. Acestea din urmă aveau o compoziţie neomogenă (partid, securitate, justiţie/procuratură) şi poate că intenţia a fost să difuzeze responsabilitatea.
@ Alex. Leibovici
Aveti dreptate, am scris „majoritatea troicilor”, trebuia „multe troici”.
In ceeace priveste valul de antisemitism din anii 37-40, provocat tocmai de prezenta multor evreil in „troici”, acesta a fost antisemitism ca atare, fara apartenenta de „stat” sau „popular”!
@ Radu Stern
Daca tot ati deschis tema sensului literal al cuvantului „troika”, acest termen defineste o veche inventie ruseasca, care permitea curse lungi.
„Troika” ruseasca este formata dintr-un cal central, de baza (коренной), care alearga numai la trap rapid si uniform, iar cei doi cai „alaturati”(пристяжные) alearga in galop. Se ating viteze de 45-50 km/ora si intregul grup oboseste mai putin !!
@Charlie
Despre Stalin şi antisemitismul său personal (am scris că până prin 1943 nu a fost vreun antisemitism OFICIAL DE STAT, adică manifestat, de exemplu, prin dispoziţii administrative interne pentru a da afară sau a nu angaja evrei, sau a nu-i promova, decora, etc. Astea a început prin 1943 şi s-a accentuat prin 1948).
Despre antisemitismul lui Stalin, legat de fiica sa, Svetlana, iată informaţiile mele:
– în 1935 Stalin s-a opus căsătoriei fiului său Iakov cu o anume Iulia Melţer din Odessa, dar s-au căsătorit totuşi. Se zice că în acei ani Stalin a devenit sensibil la propaganda nazistă care sublinia că Stalin era înconjurat de evrei
– în martie 1942 a fost executată(!) soţia fratelui (M. Svanidze, născută Korona), executat şi el, al primei soţii a lui Stalin
– în 1942 Svetlana Allilueva (avea 16 ani) s-a îndrăgostit (reciproc) de regizorul Alexei Kapler (38 ani, laureat al Peremiului Stalin pentru „Lenin în Octombrie”, etc.). Apoi Kapler a plecat ca corespondent pe front. De acolo a publicat în Pravda o mărturisire de dragoste cifrată pentru Svetlana, sub forma unei povestiri. Stalin era la curent cu rendez-vous-urile Svetlanei pe care le suporta cu greu, dar asta, plus o prea îndelungată întâlnire a celor doi, au pus capac a toate: după câteva zile Kapler a fost arestat, acuzat că este spion englez şi deportat pentru 5 ani. Svetlana zice că pe Stalin îl irita cel mai mult faptul că Kapler era evreu. Apoi Kapler a fost condamnat la încă 5 ani, însă de lagăr. A făcut 10 ani în total;
– În 1944 Svetlana s-a căsătorit, fără ştirea lui Stalin, cu un student de la relaţii internaţionale, Grigorii Morozov, tot evreu. Stalin n-a aprobat, dar nici nu s-a opus, a refuzat însă ca cei doi să locuiască la Kremlin, însă le-a oferit un apartament în celebra „Casă de pe faleză”. În 1947 Stalin le-a anulat căsătoria fără să-i întrebe.
– În 1949 Svetlana s-a căsătorit cu fiul lui Jdanov (care nu era evreu). Stalin îi spunea Svetlanei că precedenţii doi i-au fost trimişi de „sionişti”. Apoi a urmat afacerea „complotului sionist” a actorului Mikoels plus familia Alliluevilor, etc., etc.
Sursa: G.V. Kostîrcenko, „Politica secretă a lui Stalin şi antisemitismul”, 2003
Svetlana a avut o viaţă foarte agitată şi mai târziu; Wiki conţine multe informaţii. A murit acum un an, în SUA.
In general aceste lucruri sunt cunoscute in termeni generali. Si totusi ele sunt prezentate de multe ori cu „tendinta”.
Care a fost adevarul istoric?
El poate fi gasit destul de usor daca suntem obiectivi si cautam adevarul!
Stalin a folosit din plin contributia evreiilor la imtroducerea comunismului in fostul imperiu rus, dupa care „a devenit subit antisemit”.
Un numar mare de „comunisti” (in afara de Marx, Engels si Lenin) au fost evrei (si nimeni nu a incerat macar sa explice cauza. Deocamdata!
Din materialele scrise despre „tatuca Stalin” si victimele sale este usor de gasit adevarul istoric. Nu vreau sa dau nume aici, dar unii evrei care „au cazut in disgratie” lasau un fel de testamente pentru copiii lor de genul „ascultati-l pe tatuca Stalin, nu pe mine, pentru ca el are dreptate”. Singura lor intentie era sa-i salveze macar pe copiii lor de urgia satrapului oriental!
Lucru laudabil!
Numai ca procesul intim prin care Stalin a folosit evreii dupa care i-a abandonat nu a fost niciodata abordat in discutiile inteligente. Si totusi exista date precise!
Iata acest documentar despre chinurile prin care a trecut Ifimia Cuza, o taranca din Basarabia:
https://www.youtube.com/watch?v=LVmRImGcgbw
Ce a descris aceasta victima?
Ea a descris procesul prin care sotul ei, ca si atatia alti barbati , a fost ucis din ordinul lui Stalin. Si tot calvarul deportatilor in Siberia. Nu este totul , insa!
Un tanar rus care s-a imprietenit cu familia ei, care l-a primit „crestineste” si l-a ajutat, a fost folosit de „evreul satului” ca sa „semneze” un ordin de care el nu avea habar. Rusul a semnat, la insistenta „evreului satului”. Cand a aflat ca el a semnat „cererea de deportare” a acestei familii care l-a ajutat in viata, si-a tras un glonte in cap!
Evreii au fost mai intai folositi de Stalin,(alaturi de alte minoritati) dupa care, cand Stalin a devenit si mai paranoic, el i-a condamnat.Si nu vorbesc aici numai despre talharii evrei, de genul lui Boris Grunberg devenit Nikolski!
Ceea ce gasesc eu regretabil este faptul ca in timp ce in occident sunt la ordinea zilei acuzatiile de „abuz” al sistemului de compensatii pentru cei care au suferit sub Hitler, aceasta femeie care a suferit enorm sub Stalin, nu a primit de la nimeni nici un fel de compensatie! Si nici nu va primi vreodata, este clar!
@Anton Constantinescu
Am privit şi ascultat cu multă atenţie clipul cu Efimia (Fenia) Cuza, inclusiv în varianta – integrală – cu calitate sonoră mai bună de aici.
1. Aţi scris:
D-na Cuza a spus că tatăl ei a fost eliberat din lagărul din Siberia după zece ani, deci prin 1951-52. Despre felul în care a murit ulterior n-a spus nimic. Nici n-a spus că ar mai fi fost vreodată arestat. Iar Stalin a murit la începutul lui 1953…
Ucis de Stalin n-a fost nici fratele, nici soţul sau cele două surori – dacă credeţi că aţi făcut doar o confuzie.
Vă semnalez inexactitatea asta nu pentru că ar fi capitală, ci dacă credeţi că aveţi o reputaţie de credibilitate de apărat.
2. Aţi mai scris:
D-na Cuza *nu* a spus că rusul a fost folosit de evreul satului, etc. A vorbit de *doi* oameni care l-au zăpăcit pe rus: unul era secretarul de partid, un evreu paraşutat din altă parte, altul era preşedintele Sovietului sătesc (primar), un anume Condurache, consătean.
Cu referire la teza mesajului dv., acestă inexactitate nu mai este un detaliu neînsemnat. Nu mai repet chestia cu reputaţia… am mai spus-o şi înainte, de câteva ori.
Este însă adevărat că calitatea sonoră a clipurilor parţiale era proastă, şi poate că, în plus, nu sunteţi obişnuit cu accentul moldovenesc şi multele rusisme pe care le folosea doamna Fenia Cuza.
În altă ordine de idei: mărturia d-nei Cuza (85 de ani în momentul interviului, 2010, dar destul de lucidă) este extrem de interesantă şi poate că o să mă inspire pentru un articol…
[Completat ulterior: despre restul comentariului dv. vorbim, poate, altădată; deocamdată aş dori să rezolvăm cele două puncte de mai sus, şi numai acestea.]
Stimate domnule Alexandru Leibovici,
Din replica dvs imi dau seama ca, probabil din vina mea, mesajul pe care voiam sa-l transmit a ajuns deformat la dvs. Voi incerca aici sa repar situatia.
Niciodata nu mi-ar fi trecut prin cap un mesaj de genul „romanii sunt buni iar evreii sunt rai”. Si nici invers.
Ceea ce am intentionat sa transmit a fost in esenta ideea ca nu ar trebui sa facem diferentieri cand vine vorba de suferintele umane din cauza hitlerismului si stalinismului.
De altfel aceasta victima, Efimia Cuza, da dovada de foarte mult umanism si intelegere in problemele nationale. Desi ea se refera la inceput la faptul ca „rusii si evreii” i-au confiscat animalele domestice dandu-i preturi ridicole (de bataie de joc) pentru ele in momentul cedarii Basarabiei, ea nu este animata de sentimente de ura pentru nationalitatile respective.
Ba chiar ea arata o intelegere deosebita pentru cazul evreilor din Telenesti care nu stiau ruseste si au fost abuzati si ei de regimul lui Stalin.
Am afirmat ca Stalin s-a folosit in primul stadiu al comunismului de minoritati, mai ales de evrei, dar nu dintre cei pe care i-ar fi gasit in scolile Yeshiva, ci de criminali, ca acel Boris Grunberg, alias Nicolschi, care nu a ezitat sa o ucida (cand i s-a dat ordin) pe mama secretarului general al PC din Romania, Stefan Foris, inecand-o cu un pietroi legat de gat in Raul Cris.
Nu am afirmat ca evreii ar fi fost rai si romanii buni sau alte prostii.
Unde nu sunt deloc de acord cu dvs, dle Leibovici, este acolo unde dvs faceti un bilant cu „bile albe si negre” legat de „listele” cu „oamenii puterii din Romania” de la acea data. Unde dati listele respective, ca sa vedem cati oameni cu nume romanesti si evreiesti au fost la putere.
Acele liste nu fac nici doua parale!
In definitiv dl Silviu Brucan nu a fost mai bun inainte de a-si schimba numele, ca sa-l romanizeze!
Pana si fostul ministru al Industriei chimice, dl Florescu, a renuntat la numele sau adevarat, ca sa-l „romanizeze” si nu Antonescu l-a obligat la acel gest.
Cat despre Silviu Brucan, el a fost politrucul nr 1 al ziarului Scanteia in perioada stalinista. Cu sau fara nume romanesc, el a fost in mare masura responsabil de propaganda stalinista care a distrus pana si ideea de democratie din Romania. El a vrut si a obtinut dictatura „proletariatului”. Ce-i drept mai tarziu, dupa ce a ajuns si ambasador al Romaniei in SUA el s-a mai trezit de cap”. Prea tarziu! Raul facut de el era deja prea mare.
Cat despre celalalt aspect, al exploatarii holocaustului, subiectul respectiv este foarte discutat in randurile intelectualilor evrei din SUA, care se tot ac8z intre ei de „antisemitism”. Dar eu nu vorbesc din punctul lor de vedere ci din impresiile mele personale. Toate acele chete de bani care se fac in numele victimelor suna fals dupa 67 de ani de la terminarea razboiului.
@Anton Constantinescu
În comentariul meu http://www.acum.tv/articol/62018/comment-page-1/#comment-33728 am semnalat că aţi relatat eronat două afirmaţii ale d-nei Cuza şi v-am rugat să luaţi atitudine. V-am mai rugat să vă limitaţi deocamdată la lămurirea numai a acestora.
Într-un mesaj precedent v-am rugat să nu introduceţi deocamdată alte subiecte.
Mă aşteptam că veţi reasculta spusele d-nei Cuza şi veţi confirma sau infirma afirmaţia mea că relatarea dv. a fost eronată.
În loc de asta aţi adus în discuţie vreo duzină de alte subiecte, deşi v-am rugat să n-o faceţi.
Deci dacă doriţi să lămuriţi cele două probleme semnalate, bine, dacă nu, nu. Eu nu sunt dispus să continui felul acesta de „discuţii”.
Inteleg dle Leibovici. Da, am revazut mesajul dansei si am constat ca i-am atribuit din greseala ei afirmatiile urmatoarei deportate de pe you tube care si-a spus martirajul.Va rog sa cititi si celelalte declaratii!
Dar acestea sunt doar amanunte.
De ce nu raspundeti la asertiunile esentiale?
Pentru ca esenta ramane totusi aceeasi!
Ce mi-e ca sotul ei a fost impuscat impreuna cu toti barbatii, ce mi-e ca sotul altei deportate a fost impuscat impreuna cu ceilalti barbati.
Va rog sa cititi o duzina din aceste declaratii si apoi mai vorbim.
Este adevarat ca dna Ifimia Cuza acuza numai „rusii si evreii” ca au jefuit-o? Sau negati si asta? Cu ce schimba asta situatia?
Problema nu se schimba. Stalin s-a folosit de banditi, iar la inceput a optat pentru banditi care sa nu apartineau etniilor principale din statele cucerite.
AVETI O OPINIE DIDFERITA?