înnoptez cu mâna-n dimineţi somnoroase
depănând fuiorul de visare
alunecat spre tăceri descrise
în patina cătunului
depărtare
desenat cu flori e geamul îngheţat
de suflarea din trupul plăpând
ce trezeşte cu-n ochi umed de ceaţă
buzele arse de timp
singurătate
sărut cuvântul ce-mi duce dorul
legănat de fărâma rămasă
pe marginea apusului de zi
iubindu-mă zâmbet din timp
mama.
