chiar cand am febra nu ma las jignit.
culeg ciuperci otravitoare
cu care sa hranesc regina si ea naiva se lasa inselata de tabloul din sala ochiului: picatura ca un fulg, ecoul Monadei… pe plaje, vegetatia abstracta din tigari de foi vorbeste de tine. Imi aprind degetele, sperand ca o sa vii la timp, inainte ca fluxul sa arunce in flacari nava aceea planand senina. Numele ei – Casa femeilor usoare, se mai vede printre iepurii speriati din custi. Haosul e inima linistii, te aud ca un fum… apoi vantul ne imprastie in burta unei pasari fara fund.
Tu stii cum sa faci un soldat fericit?
cunosti toate tricurie, giumbuslucurile, chitzcaiturile turcesti, jocul cu pana de gasca si doi struguri, leapsa pe ouate, rasul lung inainte de.. icnetul scurt de dupa..
fosnetul corsetelor pe damascul scrobit, pantofii aruncati pe lampa, accesorile risipite prin baie, intre sticle cu pomezi si alte sticle cu vene taiate, cu lama ascutita gata de saritura in neant la jugulara care tocmai pulseaza dupa o noapte de dragoste gafaita, regretata dupa multi ani de absenta si refulare in spatele cartilor nescrise inca, a inselatoriilor tale cu o femeie Monada, nu nu stii, doar banuiesti ca exista ceva in spatele usii de lemn coscovit batuta in cuie ruginite, dar ce iti pasa, el poate intra si pe ferastra si cu un gest teatral deschizi larg canaturile si debutonezi toti nasturii de la bluza ta cea noua..
