Ca o floare care se deschide,
Noaptea se desface în cuvinte.
Ceasuri întregi
Într-o furtună de vorbe.
Perfide, pietrele
Îşi saltă spinările din trotuar
Şi ne încurcă paşii
Măsuraţi în ritmul vorbelor multe.
Ne bâlbâim ca nişte copii
Care s-au trezit sărutându-se
Şi nu mai ştiu ce să-şi spună.
Ne-am oprit
Şi privim cerul în care doarme noaptea.
Din lună curge peste noi
O pulbere argintie.
Sunt poate cuvintele
Pe care nu ni le-am spus.
Dan David, Los Angeles, martie-12-2006.