Din oraşul acesta
Toate autobuzele pleacă deodată;
Într-o învălmăşeală de furtună.
În urma lor oraşul rămâne pustiu şi tăcut
Ca un sfârşit de scenă cu împuşcături
Dintr-un film western, mut.
Un vacum mohorât
Pune stăpânire pe colţurile străzilor,
Pe arborii stingheri de prin parcuri,
Pe ferestrele rămase închise
În faţa ochilor care privesc din umbră.
La Catedrală cădelniţele se sting.
Preoţii suflă în ele să le împrăştie
Cenuşa care le sperie somnul.
Noi vrem să mergem în Nord
Dar ne-au împins în autobuzul albastru
Care se îndreaptă către Est;
Definitiv.
„Opreşte domnule şofer, opreşte!
Am greşit peronul.”
Nu ne aude nimeni.
Fiecare e concentrat pe traiectoria lui.
„Îmi pare rău; nu avem frână!”
Norocul nostru
E că ne avem unul pe celălalt
Şi ne ţinem de mână.
Dan David, Los Angeles, Febr-24-2006.
„luati de val” nu ne mai citim
decat cu intirziere aventurile clipei.
luati de val uitam pana si de
aprinderea lumanarilor
dar mai e inca timp.
luati de val nu ne mai privim
in ochi
ca si cum
tot mereu ne-am uita ochelarii
pe masa .
luati de val ne ascundem in noi
cuibarindu-ne
pur si simplu
invalizi
bianca