ACUM.TV

Afirmaţie nedemonstrată ştiinţific, dar se poate observa că persoanele de o anumită vârstă care continuă să practice o activitate, indiferent de natura ei, par mai fericiţi decât inactivii. Or, fericirea este un factor de sănătate şi, independent de profilul activităţii, fizice sau mentale, important este să îţi fie pe plac. Chiar dacă nu are nimic de-a face cu ce am făcut în prealabil.

Să iau cazul meu personal. Până la 32 de ani am exersat profesiunea „nobilă” de balerin la Opera de Stat din Bucureşti, până în momentul când un accident m-a pus într-o interminabilă imobilitate. O meserie pe cât de pasionantă, pe atât de istovitoare, unde fizicul e solicitat până în ultimele lui rezistenţe. O activitate de sportiv de înalt nivel, dar nu numai, căci un rol într-o producţie coregrafică presupune o interpretare a personajului, conjugată cu expresia gestuală şi adecvată a acestuia.

Realizarea acestor imperative impun interesatului o pregătire fizică intensivă. Îmi aduc aminte că în timpul orelor de antrenament cotidian lăsam pe podea o bună cantitate de sudoare, cu toate componentele ei minerale, compensate, în cele din urmă, cu o jumătate de litru de lapte praf, oferit de instituţie. Restul pierderilor de energie şi de alte componente organice, le completam cu apa de la robinet, fadă şi „condimentată” cu diverse produse antiseptice. Cei mai solizi rezistau, de bine de rău, până la 45 de ani când îşi găseau pacea graţie unei pensii bine meritate. Ei bine, după câteva luni de odihnă şi în lipsa vocaţiei pedagogice, puţini parveneau să-şi utilizeze în mod util acest cadou numit timp. Astfel , cu sentimentul inutilităţii în suflet, asistam la inexorabilul proces de îmbătrânire rapidă şi a consecinţelor ei dezagreabile, mai cu seamă pe plan moral.

Eu am refuzat cantonarea in inactivitate sau în expedientele lipsite de interes şi m-am apucat de studiul teoretic al dansului, al istoriei dansului şi, concomitent, am practicat critica coregrafică, atât în ţară cât şi în străinătate. Când interesul pentru arta Terpsihorei a diminuat în mare parte, înlocuită cu forme necorespunzătoare a ceea ce reprezenta pentru mine dansul, mi-am schimbat din nou activitatea, devenind interpret în serviciul tribunalelor, serviciilor de ordine, serviciilor sociale, cabinetelor de avocaţi, etc., unde, cu toate impedimentele inevitabile, am simţit o satisfacţie analogă, zic eu, fericirii. Desigur, fericirea nu poate fi cuantificată decât în funcţie de exigenţele fiecăruia dintre noi faţă cu viaţa.

Oamenii de ştiinţă şi statisticile susţin că omul vieţuieşte din ce în ce mai mult. De fapt, e lesne de observat frecvenţa bătrânilor, creşterea longevităţii, ca şi explozia demografică îngrijorătoare pentru unii biologi de teama epuizării resurselor vitale ale planetei. Bineînţeles că nu vom ajunge până la 969 de ani, precum Mathusalem , dar n-ar fi exclus să depăşim 120 de ani, vârsta cunoscutei franţuzoaice Jeanne Calment.

Materia vie este extraordinară prin capacitatea ei de a funcţiona mult timp şi de a se regenera în permanenţă. Faptul ce ne diferenţiază de animale – care nu trăiesc mai mult ca în trecut – este voinţa de a trăi şi această curiozitate pe care o au în comun oamenii.

Secretul longevităţii? „Mai simplu nu se poate – spunea la 84 de ani profesorul Etienne–Emile Baulieu, eminent cercetător în maladia Alzheimer. Mai întâi trebuie să mănânci corect (este idiot să vrei să slăbeşti cu orice preţ), să bei mult lichid şi să dormi bine. Să faci de asemenea un pic de exerciţiu fizic, este util. Contrar a ceea ce auzim tot timpul, o doză de stress nu-i rea deoarece declanşează producţia de hormoni stimulatori. Nu este nici interzis de se adapta la modernizarea societăţii. Oamenii sunt surprinşi când mă văd scoţând iPod-ul. Ce vreţi, eu găsesc calculatorul depăşit (vieux jeu).

Acest articol a fost publicat duminică, 22 iulie 2012 la rubrica Sanatate.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.