caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Invatamant



 

Diplome, Doctorate, Masterate şi alte patalamale găunoase

de (16-7-2012)

Ca un fenomen de modă irezistibil, lăcomia de patalamale, a cuprins o parte a populaţiei dar mai cu seamă persoanele cu funcţii politice sau administrative, sperând că posesia acestor dovezi de capacitate intelectuală le va procura aparenţa unei cât de cât de modeste carisme. Unii, ca să iasă din anonimat, te-ar putea sorcovi cu buchetul de diplome de o diversitate copleşitoare. Nu m-ar surprinde dacă cei mai isteţi le-ar imprima pe cămăşile de vară sau şi le-ar tatua pe suprafeţele neacoperite ale corpului. Toate acestea îmi amintesc de întâmplarea nefericită a uni rrom care, comiţând o infracţiune la codul rutier, şi-a prezentat carnetul de conducere, afirmând, printre altele, că e analfabet. Mi-a trebuit o „acrobaţie” verbală, nu tocmai meritorie , ca să-i dau de înţeles jandarmului că analfabetismul amărâtului privea limba franceză…
Dar nu mă îndoiesc o clipă că printre masteranzii şi doctoranzii mioritici, marea majoritate au trecut prin furcile caudine ale examinatorilor. Chiar dacă un simplu plagiat ar trezi bănuieli indelebile.
Pe de altă parte, a învăţa pe de rost, nu-i sinonim cu a înţelege. Un cap prea plin nu-i, musai, un cap bine constituit. Acumularea de informaţii poate flata memoria, nu însă cunoaşterea intimă a obiectului. Mulţi se complac, flatându-şi orgoliul, să-şi etaleze prodigiozitatea memoriei cu citate şi texte de autori celebri, cu aforisme şi vorbe de duh, lăsând impresia unei intelectualităţi văduvite de creativitate proprie, sau, cum ar numi-o românul, o spoială de cultură fără nici o profunzime.
Este uşor să-ţi însuşeşti materia şi, de cele mai multe ori, e suficient să răspunzi eventualelor interogări sau să iei deciziile cotidiene. Să te satisfaci însă cu acest puţin, ar reveni să accepţi firimiturile căzute de la masa unui ospăţ.
Adăugând la colecţia informaţiilor că numele capitalei Noii Zeelande este Wellington, sau că numărul Π (Pi) se scrie 3,1416, poate fi de o utilitate imediată, fără însă a procura gândirii vreo structură nouă. Aceste memorizări nu îşi găsesc utilitatea decât într-un context particular pentru a situa, de pildă, locul din punct de vedere geografic, reducându-se la o simplă acumulare de date prăfuite şi înghesuite în valiza memoriei.
A înţelege, necesită un efort mai îndelungat şi mai fastidios, efort ce permite, în schimb, gustul real al unui meniu nou şi savuros. Înţelegerea îngăduie împărtăşirea noilor căi propuse, definirea noilor concepte şi, de ce nu, un pas înainte spre inaccesibilul real.
Să revenim de exemplu , ca titlu de exerciţiu, la capitala Noii Zeelande. În câteva secunde am reţinut numele capitalei, Willington, dar suntem nevoiţi să ne punem la încercare meningele pentru a înţelege ce înseamnă trecerea un pic mai spre est de această capitală. Adică linia de schimbare a datei calendaristice care separă, în fiecare moment, umanitatea în două categorii: cei ce se cred într-o plăcută duminică de odihnă, şi cei ce se găsesc deja în ziua de luni, inaugurând o nouă săptămână.
E nevoie , de asemenea , de o reflecţie destul de subtilă pentru a demonstra că celebrul număr „PI” , măsoară tot atât de bine raportul a două lungimi,( circumferinţa cercului şi diametrul său), cât şi raportul a două suprafeţe, aceea a cercului şi a pătratului construit pe rază. De un efort şi mai mare este nevoie pentru a înţelege faptul că acest număr „PI” nu poate fi scris în cifre, chiar dacă cifrele au fost inventate pentru scrierea numerelor!
Pe cât de uşor îi este profesorului să verifice dacă informaţia a fost asimilată – fiind suficientă reproducerea şi recitarea ei – pe atât îi este de greu să se asigure că un concept nou a fost înţeles.
Fiecare dintre noi poate constata că itinerarul său intelectual n-a fost o linie dreaptă şi nici o suită de etape succedându-se într-o ordine logică. Mai degrabă contrariul, semănat de zigzaguri, de reîntoarceri în urmă, provocate, în esenţă, datorită schimbărilor.

Cineva spunea că viziunea noastră despre lume, este asemănătoare unui tablou niciodată isprăvit, unde diferitele fragmente sunt înşiruite într-o ordine aleatorie. Cu fiecare fază a construcţiei, trebuie găsit locul unei piese noi ce va transforma sensul fragmentelor alăturate. Cu toate acestea, nu putem spune că-i vorba de un puzzle, deoarece imaginea finală nu este preexistentă. Asemănarea se apropie, mai curând, de un tablou poantilist pe care îl completăm conferindu-i , cu fiecare atingere de pensulă, tot mai multă coerenţă.
Dascălul, având obligaţia să explice şi să permită înţelegerea, este, potrivit formulei lui Socrate, o moaşă; nu pentru a extrage copilul din pântecele mamei, ci o comprehensiune dintr-un creier. Comprehensiunea este suscitată din exterior fără să echivaleze unui meniu gata preparat. Ea este produsul unei inteligenţe ce se dezbate în propriile dificultăţi. Chiar dacă par grave, câteodată insurmontabile, aceste dificultăţi nu sunt semnele lipsei de inteligenţă. Nu sunt decât manifestarea unei rigori interioare, niciodată satisfăcute. S-ar mai putea spune că ritmul lent al înţelegerii este un semn favorabil. Când e vorba de asimilarea ideilor noi, viteza devine îngrijorătoare, deoarece poate fi sinonimă superficialităţii.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.226.209.201