Îmbogăţirea cunoştinţelor despre artă permite sesizarea cu mai multă fineţe a calităţilor unei opere îngăduind emoţiei estetice să tindă spre o veritabilă plenitudine. Arta, pentru a fi înţeleasă, pretinde publicului o oarecare receptivitate. Mai mult, pentru a intra în universul artelor, trebuie penetrat universul fiecărui artist, efort reînnoit de fiecare dată, deoarece o veritabilă creaţie nu poate fi asemănată alteia.
Orice artist s-ar revolta la ideea că opera sa este redusă la impresia unui public prea puţin iniţiat, producând impresii atât pauper subiective cât şi false. Subiectivitatea unui amator a cărui apreciere se reduce la alternativa : „îmi place sau nu-mi place” este derizorie. Pentru a aprecia arta, este necesară capacitatea de diferenţiere între ceea ce te încântă prin perfecţiunea creaţiei şi ceea ce nu-ţi este decât agreabil.
Numeroase opere rămân total neînţelese marelui public pentru faptul că, aparent, nu-i trezesc acestuia nicio emoţie estetică, consecinţă a imposibilităţii de a o evalua. Arta în general şi mai cu seamă cea modernă, nu-şi livrează sensul de la prima vedere. Unele opere par ermetice, necesitând o „tălmăcire” a intenţiilor creatorilor, ca şi perceperea unui limbaj personal. Înţelegerea acestui limbaj ameliorează progresiv felul de a privi şi de a asculta. „Sensibilul”, spunea Hegel, „poate avea mai multe forme relaţionale cu spiritul. Cea mai mediocră, cea mai puţin apropiată de spirit este aprehensiunea pur sensibilă.”
Cert, tratatele tehnice şi comentariile mai mult sau mai puţin savante, nu sunt o finalitate în sine, dar ele pot constitui o trambulină indispensabilă fără de care amatorul nu va fi niciodată în stare propice să aprecieze o operă de artă. Dacă, eventual, aş fi tentat să emit vreo judecată de valoare asupra lui Molière, Mozart sau Mondrian, va trebui, mai întâi, să înţeleg atât limbajul cât şi universul creaţiei lor.
Fără îndoială, plăcerea estetică presupune o cultură în acest sens . Chiar dacă gustul ne este nativ, faţă de imensitatea curentelor artistice, un minimum de cultură pare mai mult decât indispensabil.
Din păcate, epoca noastră e bântuită de preferinţa superficialităţii, unde opera de artă frizează deseori inutilul sub pretextul noutăţii cu price preţ. Sumele considerabile investite în obiecte bizare şi lipsite de sens, pretinse opere de artă, pot dezorienta atât gustul nativ, cât şi cel cultivat, ca să nu mai vorbim de cei care fac primii paşi în misterul creaţiei artistice.