POVESTEA CELOR 1000 DE VIEŢI…. Şi-O NOUĂ VIAŢĂ
– Bunicule ce sunt acolo în zare?
– Nişte dealuri.
– Şi după dealuri?
– Alte dealuri.
– Şi după alte dealuri?
– Dincolo sunt munţii, puiule!
– Dar tu micule ce îţi doreşti în viaţă?
– ALTĂ VIAŢĂ!
– Şi după altă viaţă?
– O ALTĂ VIAŢĂ!
– Şi după şi acea viaţă?
– ULTIMA VIAŢĂ sau O NOUĂ VIAŢĂ!
Ibn Al-Nadim derula prin imaginile touchscreenului din Fihrist oglinda Timpului
când visul călătoreşte prin nopţi şi zile arabe de-a lungul atâtor sute de vieţi.
Fiica povestitorului îi prevestea lumina tămâiosului zâmbet din manuscrisul Saragossei,
fiece viaţă prin pierderea nopţilor arabe.
El viaţa-şi dorea, suplimentarele nopţi la cele o mie şi una nopţi, povestea tuturor poveştilor şi viaţa fără de moarte…Vedea derularea unei stranii, crude, inexplicabile iubiri cu unica fată, trăite în acea parte a oraşului, dincolo de fumul amestecului de culori, miresme ale unei primăvari şi toamne.
Uitând de tărâmul de dincolo de voal atinsese Absolutul prin priviri, gânduri, vise, trăiri.
Un vis răscolit persista printre timp, frânturi de imagini, flori, sălcii plângătoare, o tânără fată la mijloc de pod, o tulbure apă reflecta lacrima privirilor ei,
un tânăr pătruns de frigul durerii din ea, apoi se trezea…un tremur, ud leorcă, frisoane, o spaimă de moarte.
Şeherezada atât doar ştia – trandafirul luminii nu înfloreşte în somn,
Căprioara acum doar se-adapă din al său izvor تاب ألف ليلة وليلة, o mie de vieţi şi ultima viaţă.