Istanbul, cel mai mare oraș al Turciei, a fost capitala Imperiului Otoman din 1453 până în 1923 și înainte de aceasta capitala Imperiului Roman de Răsărit sau Bizantin, sub numele de Constantinopol. Este situat la confluența dintre Marea Marmara și Strâmtoarea Bosfor. Peisajul urban este dominat de cupolele și minaretele celor aproximativ 3000 de moschei din oraș, dar din care doar circa 60 datează din perioada otomană..
Cea mai vestit monument religios din Istanbul este Ayasofia – Sfânta Sofia. Inaugurată în 537 de Împăratul Justinian ca o bazilică română, ea fost transformată în moschee în 1453 de Sultanul Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului și a devenit muzeu în 1935 la propunerea președintelui și întemeietorului noului stat laic, Turcia, Mustafa Kemal Ataturk.
Sfânta Sofia pare mai mică pe dinafară decât este pe dinăuntru. Cu o cupolă înaltă de 55 de metri, această bazilică romană a fost cea mai mare construcție din lume (cu excepția piramidelor din Egipt) timp de un mileniu. Astăzi acest monument religios e vizitat de milioane de oameni anual.
Deși religia islamică interzice reprezentarea figurii umane, Mehmet al II-lea și urmașii săi nu au distrus icoanele de pe pereți. În secolul al VIII-lea icoanele fuseseră distruse în timpul mișcării icnoclaste. Astăzi simbolistica musulmană coexistă cu cea creștină la Sfânta Sofia.
Situată la doar câteva sute de metri de Sfânta Sofia, Moscheea Sultanahmet, cunoscută și sub numele de Moscheea Albastră se constituie ca un fel de replică la celebra bazilică română transformată în moschee. Construită între 1609 și 1616, Moscheea Albastră e în continuare folosită ca lăcaș de cult, dar devine tot mai mult o atracție pentru turiștii nemusulmani.
Această modestă moschee din cartierul Galata, Berketzade, a fost reconstruită în 2006, pe locul unde în 1453 a fost construită prima moschee din Istanbul. Moscheea originală a fost demolată în 1948.
Biserica Mântuitorului din Hora sau Moscheia Kariye este situată în cartierul Fatih, pe malul vestic al golfului Cornul de Aur. Construită la începului secolului al V-lea, ea a fost transformată în moschee la începutul secolului al XVI-lea și a devenit muzeu în 1948.
Kariye nu are dimensiuni mari, dar este ornamentată cu nenumărate picturi religioase creștine, păstrate intacte de cuceritorii musulmani.
Această clădire neremarcabilă este Biserica Patriarhiatului Ecumenic de la Constantinopol, care este liderul spiritual al tuturor credincioșilor ortodocși din lume. Deși autoritatea sa este aproape exclusiv simbolică, Patriarhul Bartolomeu rămâne un simbol al ortodoxiei.
La Istanbul sunt zeci de biserici, dar cele mai multe, ca aceasta din cartierul Topkapî, sunt ascunse după ziduri înalte și în majoritate nefolosite. Cei mai mulți credincioși ortodocși, greci sau armeni, au emigrat în urma pogromurilor și persecuțiilor din timpul secolului al XX-lea. Azi numărul estimat al grecilor din Istanbul nu depășește 3000 – 4000.
Multe biserici ortodoxe sunt în paragină și uneori, chiar dacă sunt marcate pe hartă ca aceasta din cartierul Fanar, ele sunt greu de identificat, singurul semn după zidurile înalte fiind crucea de pe acoperiș.
Biserica armenească Surp Krikor Lusavorich din cartierul Karakoy s-a redeschis în ianuarie 2012. Armenii, în pofida genocidului din 1915 – 1917, nerecunscut de Turcia, sunt prima minoritate religioasă din Turcia.
Sinagoga Neve Shalom este unul dintre cele 21 de lăcașe de cult iudaic din Istanbul. Inaugurată în 1951, sinagoga este folosită azi doar la ocazii, nunți, Bar Mitzvah, deoarece în cartierul Galata, unde e situată sinagoga și în împrejurimi nu mai locuiesc evrei.
Această placă a fost amplasată în memoria victimelor atentatelor teroriste a căror țintă a fost Neve Shalom, în 1986 (22 de evrei uciși), 1992 și 2003 (6 evrei și 21 de musulmani uciși). Atentatele au fost revendicate de Abu Nidal (1986) Hizballah (1992) și un grup fundamentalist musulman turc (2003). Azi, sinagoga este mai mult un buncăr, păzit de forțele de securitate turcești și sub fiecare scaun se află o cască metalică de protecție.
Tot pe dealul Galata, aproape de Neve Shalom, este Sinagoga Ashkenazi, prinsă între casele din cartier. Evreii așkenazi constituie doar circa 3% dintre evreii din Turcia, restul fiind evreii sefarzi, veniți după expulzarea lor din Spania în 1492, și orientali, veniți din Orientul Apropiat și Mijlociu.
Comunitatea evreiască din Turcia este estimată la circa 26000 de persoane (cea mai mare comunitate evreiască dintr-o țară musulmană), dintre care circa 20000 trăiesc în Istanbul. La începutul secolului al XX-lea în Imperiul Otoman trăiau circa 200000 de evrei.
As spune ca m-am plimbat prin Istanbul si a fost ceva de vis, si explicatiile „turistului” sant importante pentru intelegerea istoriei locurilor pe care le vezi, si se pare ca Istanbulul este incarcat de istorie…Imaginile redau in deplinatate frumusetea acestor locuri…
In afara faptului ca explicatiile abunda in greseli, inexactitati si formulari care nu au de a face cu limba romana, abordarea este simplista. Bazilica poate fi „romana” si nu romaneasca (adica a poporului roman), de la stilul arhitectural bine cunoscut. O cladire poate fi greu de remarcat, dar sub nici o forma „neremarcabila”, asa cum gresit scrie autorul articolului. Lacasul de cult Neve Shalom este mai degraba „mozaic” si nu iudaic.”Cornul de Aur” nu este un…canal! Istanbul este situat la confluenta dintre Marea Neagra si Marea Marmara, legate prin Stramtoarea Bosfor si nicidecum „Canalul Bosfor”
Eu sunt de parere ca daca nu ne pricepem, s-o lasam balta…
Cornul de Aur – Haliç – este denumirea unui estuar de 7 km lungime în strâmtoarea Bosfor, în vestul orașului Istanbul, ce formează un excelent port natural.
Într-adevăr, bazilica e romană nu română, dar articolul este bine documentat și nu are rost să ne legăm de lucruri mărunte.
Domnule Itzhak,
am recitit ecoul dvs. și abia acum am observat că vorbiți despre un stil arhitectural „binecunoscut”, despre care eu nu am auzit, deși sunt arhitectă. Bazilica romană era o construcție din perioada romană. Ea putea avea unul dintre stilurile în care se construiau clădirile în acea perioadă: în special compozit și toscan, sau mai târziu chiar romanic, ionicul și doricul fiind stiluri mai vechi, folosite în special la construcțiile antice grecești. Poate doreați să vă referiți la binecunoscutul stil romanic, un stil utilizat începând cu perioada construcțiilor paleocreștine, până către începutul anilor 1000, când bolta în plin cintru este înlocuită cu cea ogivală.