caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Patriarhul rus vrea împăcarea Mitropolitului Vladimir cu Marchel, mobilizându-i contra homosexualităţii

de (17-6-2012)

Documentul de condamnare a “legii privind asigurarea egalităţii/legea antidiscriminare” adoptat ieri, 7 iunie, de Biserica Ortodoxă Rusă (BOR), reprezintă nu doar o primă ieşire centrală a Bisericii pe asemenea subiecte, dar şi o tentativă evidentă de a împăciui clericii moldoveni certaţi între ei.

Clerul de la Moscova a dezaprobat cu vehemenţă legea, pentru că include “perversa” sintagmă “orientare sexuală”, ce ar permite “legalizarea viciului – homosexualităţii”. Bazat pe pasaje bibleice, documentul adoptat de BOR [1] nu doar dezaprobă legea care ar submina spiritul ortodox al poporului moldovenesc, dar şi cheamă atât autorităţile cât şi societatea, per ansamblu, să lupte împotriva “tentativelor de propagandă a pervesiunilor sexuale, desfrâului, comportamentelor imorale și să găsească o posibilitatea de a introduce amendamentele corespunzătoare în Lege”. 

BOR şi contactul cu politicul moldovenesc

Acest demers pare să contravină principiilor suveranităţii Republicii Moldova şi reprezintă în premieră implicarea Bisericii ruse în afacerile interne legate de drepturile omului în statele aflate sub jurisdicţia sa canonică. Cu toate acestea, clerul rus aplică o tactică subtilă de proiectare a mesajului combatant la nivelul autorităţilor naţionale[2], invocând relaţiile de parteneriat eficient din anii trecuţi, cu scopul“consolidării indentităţii poporului moldovenesc”. Astfel, indirect, BOR apelează la serviciile partidelor stataliste moldoveneşti, care au acces la putere, dar evită să le nominalizeze. Deşi, chemările instituţiei religioase vizează în primul rând PDM-ul lui Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc, în campania contra legii sunt chemaţi să participe şi alte forţe, care deşi nu sunt la guvernare, la fel promovează valorile morale ale BOR,  şi anume – comuniştii şi socialiştii.

Biserica este precaută şi nu specifică afacerilor politice în documentul “anti-homosexualitate”, lipsindu-l de probe că s-ar implica în politica unui stat străin, chiar dacă acesta se află în mare parte sub ocrotirea sa canonică. Deşi, critică dur legea, BOR vrea să se retragă din manifestaţiile stradale, poziţionându-se ca lider spiritual al campaniei “anti-homosexualitate”, cu implicare în joc a societăţii- “cetăţenilor” şi autorităţilor – “partidele moldoveniste”.  Această redefinire a rolurilor actorilor în societatea moldovenească în contracarea legii date se subînţelege din declaraţia BOR-ului, vine într-un moment de criză în sânul bisericii subordonate Patriarhiei ruse.

Împăcarea lui Vladimir şi Marchel – dorită de BOR

Este vizibilă încercarea clerului de la Moscova de a reanima imaginea Mitropoliei Moldovei, acuzată de amestec în politică şi confruntată de conflictul dintre ÎPS Mitropolitul Vladimir şi Episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel. De asemenea, Biserica vrea să împace feţele bisericeşti moldoveneşti, prezentându-le ca o instituţie unică, care a depus eforturi pentru a exclude din proiectul de lege termenul „orientare sexuală”.

Prezentată în opoziţie faţă de statul ignorant, Mitropolia Moldovei este menţionată ca practic unicul luptător cu viciile din această lege. Poziţia BOR nu se referă la contradicţia dintre Vladimir şi Marchel, deşi cei doi au articulat declaraţii, comparabile cu ameninţări, în legătură cu destituirea din funcţiile religioase. Contrar aşteptărilor anumitor forţe de la Chişinău, clerul de la Moscova, condus de Patriarhul Kiril, a muşamalizat conflictul dintre cei doi şi a făcut un apel subtil pentru unitate şi mobilizare.

În premieră, BOR dedică un document al Sinodului unei probleme concrete dintr-o ţară, care implică relaţia dintre stat şi biserică, în domeniul drepturilor omului, pe filiera integrării europene. Stoparea de urgenţă a conflictului din Mitropolie, de fapt, prin schimbarea accentelor şi plasarea bisericii în spatele societăţii moldoveneşti, încurajată să exprime intoleranţă faţă de drepturilor minorităţilor sexuale, apreciate ca perversităţi şi păcate. 

Mai mult decât atât, intervenţia Bisericii Ortodoxe Ruse contra legii privind asigurarea egalităţii este o primă opoziţie deschisă faţă de unele aspecte ale integrării europene parcurse de Republica Moldova, care include în sine şi armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, inclusiv în privinţa respectării drepturilor omului.   

 

Referinţe:

1. Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în legătură cu adoptarea „Legii privind asigurarea egalității” în Republica Moldova, http://www.patriarchia.ru/md/db/text/2270821.html

2. “Suntem convinși că experiența conclucrării constructive de mulți ani dintre autoritățile de stat și Mitropolia Chișinăului va contribui la consolidarea identității poporului moldovenesc, care s-a născut și s-a format ca un popor ortodox și care, credem, întotdeauna va rămâne astfel”http://www.patriarchia.ru/md/db/text/2270821.html

 

Articolul a fost preluat cu acordul autorului de pe http://cenusadi.wordpress.com/

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
18.117.148.9