caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Prosperitatea mafiei pe cocoasa saraciei (I)

de (2-10-2006)

Termenul de „mafie” a căpătat o extensie ce se pretează cu uşurinţă confuziilor. E suficient ca un grupuscul, comiţând diverse infracţiuni sau acte ilegale, pentru a fi taxat ca mafie. Căutând bine, se poate da peste câteva etimologii posibile, mai mult sau mai puţin verificabile şi realiste, de pildă cuvântul arab Ma-Hias, care s-ar referi la curajul membrilor organizaţiei; tot din arabă, „mu’afac”, se poate traduce prin protecţia sărăcimii; cuvântul toscan „maffia”, cel mai aproapiat de expresia actuală, semnifică mizerie. Termenul a intrat în limbajul popular sicilian după unificarea Italiei în 1862. Masele populare găseau în Mafia o organizaţie protectoare contra abuzurilor claselor dominante, lipsite de scrupule şi îmbogăţite pe seama unei mâini de lucru derizorii şi paupere.
Potrivit altor surse, redutabilul flagel criminogen, îşi are originile în sudul Italiei, când în timpul Vecerniilor Siciliene, din 1286, ţăranii sicilieni ş-au creat o armată secretă M.A.F.A.: „Morte Ai Francesi, Independenza Anela”, dirijată împotriva lui Carol I de Anjou şi a sinistrei sale dominaţii pe acele întinderi. Cam în acelaşi context se susţine că mişcarea populară s-ar fi constituit în urma violului unei tinere siciliene de către un soldat francez (păcat de neiertat pentru sicilieni). Urletele îndurerate ale mamei: „Ma-ffia, ma ffia!” sau „Mia figlia, mia figlia!”, a răscolit întreaga Sicilie, transformând-o într-o mişcare de răzbunare şi de rezistenţă. Şi cum legendele abundă pe malurile meditaraneene, una cu acelaşi refren patetic, „Mia figlia…!”, ar fi survenit în urma unei crime pasionale, opunând două puternice familii Siciliene, urmate de necruţătoarea „vendetta” (răzbunare). Declinat cu semantici diferite, unii termeni cum ar fi „mafiusu” semnifică admiraţia înaintea unui lucru costisitor, o maşină prestigioasă (la români – „bengoasă”), sau un costum elegant şi scump. Mai mult decât atât, un mafioso e considerat drept un „om de onoare”, datorită curajului şi opoziţiei faţă de instituţiile legale, impunând respect mulţimii. În Italia meridională, familiile mafiote şi-au împărţit teritoriile în funcţie de situaţia lor geografică: „La Camorra” în Campania; „La Cosa Nostra” şi „La Stinda” în Sicilia; „La ’Ndrangheta” în Calabra; „La Sacra Corona” în Puilles. Termenul, devenit generic, s-a exportat şi pe plan internaţional: mafia corsicană, italo-americană, rusă, chineză, japoneză (Yakuza), română, turcă, albano-kosovară etc. Dar, mai înainte de toate, mafia e socotită prin definiţie criminală, principalele activităţi ale organizaţiei se pot rezuma la: vânzări de arme, business în tot genul, trafic de droguri, spălare de bani, trafic de persoane, proxenetism, jocuri de noroc (cazinouri, pariuri…), şantaj şi, bineînţeles, asasinate. Văzută mai îndeaproape, Mafia apare ca o putere paralelă statului, cu reguli precise, cu o „justiţie” proprie, solidaritatea constituind temelia organizaţiei. În Calabra, clanurile compuse din două sau trei familii, nu depăşesc decât rareori suta de membri. Căsătoriile se contractează între membri aceluiaşi clan, sau din clanuri amice. Copii din Ndrangheta (mafia calabreză) dispun de un drept de sânge care, deja la adolescenţă, le deschide larg porţile carierelor, numindu-i „tineri de onoare”. Pentru a deveni „picocitto”, al doilea grad în ierarhie, sunt supuşi unui rit iniţiatic în cursul căruia lasă să li se scurgă o picătură de sânge pe o imagine sfântă, arsă după aceea. Fiecare avansare în grad, ocazionează o ceremonie, unde se jură, cu mâna pe Evanghelie, fidelitate clanului. „Aceste practici sunt încă actuale – susţine magistratul Vincenzo Macri – ele consolidează sentimentul de apartenenţă, cultul secretului şi refuzul societăţii civile legale. Singura diferenţă cu trecutul este că astăzi totul se practică într-un cadru de secret absulut şi că „oamenii de onoare” pot colabora cu indivizi ne afiliaţi. Lucru de neconceput până în anii 70, când organizaţia era cu totul impenetrabilă”.
În momentul de faţă mafia calabreză deţine primul loc în hit-parada crimei organizate. Declaraţiile aceluiaşi magistrat calabrez au creat o stare de îngrijorare în întreaga Italie: „În Calabra se pune, de aici încolo, o problemă de suveranitate. Teritoriul nu mai este sub controlul statului. De când „spionii” supraveghează câmpurile, cartierele, până la mijloacele economice şi politice, Ndrangheta este omniprezentă. Cetăţenii ezită să se plângă poliţiei sau magistraţilor, deoarece aceste instituţii sunt înfiltrate. Astăzi pare foarte dificilă restabilirea unui nivel, cât de cât, decent de legalitate”.
Spre deosebire de „Cosa Nostra”, unde organizarea este piramidală, cu un comandament suprem „cupola”, în Ndrangheta celula socială de bază este familială, unitatea „administrativă” fiind teritoriul, iar „jurisdicţia” teritorială se poate situa într-un sat sau în cartierul unui oraş. O dată pe an, la sfârşitul verii, cu ocazia pelerinajului la Sfânta Fecioară, în munţii din Aspromonte, este prevăzută o reuniune a marilor şefi, unde se iau, s-ar spune, anumite decizii. Asasinarea vicepreşdintelui regiunii calabreze, Francesco Fortugno, a sunat ca un avertisment: sau vă aplecaţi, sau vă masacrăm!…
Un alt magistrat, Alberto Cisterna, face o paralelă între Ndrangheta şi Al-Qaeda. Asemănătoare reţelei teroriste, organizaţia mafiotă s-a născut într-o regiune extrem de defavorizată, unde şomajul atinge 30% din populaţie, iar Statul străluceşte prin absenţă. Ndrangheta, asemeni Al-Qaedei, asociază riturile ancestrale cu metodele sofisticate ale globalizării. Şi cum modernitatea obligă, „Santa”, un sistem conceput în anii 80, autorizează familiilor o existenţă extra-calabreză. Canada şi Australia sunt terenurile tradiţionale ale emigraţiei calabreze, dar şi centrul şi nordul Italiei, Coasta de Azur franceză, Belgia, Germania, ţările din estul Europei şi Statele Unite. Precum Al-Qaeda, Ndrangheta foloseşte structuri independente susceptibile de colaborari diverse. Institutul economic şi social „Eurispes” evaluează cifra de afacere a organizaţiei la 35 de miliarde de euro pe an. Produsul interior brut al Calabrei fiind numai de 29 de miliarde. Cosa Nostra se plafonează la 30 de miliarde, iar Camorra la 29 de miliarde.
După studii superioare la universităţi prestigioase, cum ar fi Bucconi din Milano sau la cele mai bune facultăţi canadiene, membrii Ndranghetei nu abandonează nicidecum ideea cremei organizate. S-a ajuns până la realizarea unor punţi de inginerie financiară, graţie cărora sunt reciclate uimitoarele venituri băneşti de care dispune organizaţia. „Cu toate astea, banii nu sunt un fine în sine – spune Mimmo Nasone, responsabilul organizaţie antimafia „Libera de reggio de Calabre”. Ndrangheta caută puterea şi controlul teritorial, pentru a-şi afirma forţa şi existenţa precum Statul şi Biserica…”
Spre deosebire de Statele Unite, unde mafioţii din a treia generaţie părăsesc delicvenţa pentru a intra în economia legală, ndranghetiştii italieni rămân fideli profilului criminal tradiţional.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Valuri în Pacific

Valuri; Gânduri albastre. Valuri; Spume care aleargă Împinse de ochii vântului tânăr. Valuri; Gânduri coborând în somn. Se sparg dimineaţa...

Închide
100.26.179.41