Spiritualitatea indiană este relativ puţin cunoscută publicului cititor de limbă română. Până acum, în rubrica „Perspective spirituale” au apărut articole legate de spiritualitatea creştină şi iudaică. Pentru a umple un gol, pentru a face cunoscută şi spiritualitatea indiană şi aspectele ei psihologice, am decis să introducem şi articole pe această temă în rubrica noastră. În acest scop m-am adresat unei specialiste în domeniu, scriitoarea şi traducătoarea Viorica Weissman din Ierusalim, o bună şi veche prietenă. Ea este editoarea revistei de spiritualitate indiană „Chemarea”, în limba română, difuzată în România, Israel şi alte ţări în care sunt persoane interesate de a o citi. Revista de nivel ridicat, din care au apărut deja 8 numere deşi ea „apare când poate”, o recomandăm şi cititorilor noştri.
Viorica Weissman a tradus o carte de baza a înţeleptului indian Sri Ramana Maharshi, făcându-l cunoscut în România pe această cale. Cartea a apărut la editura Herald din Bucureşti. Doamna Viorica Weissman continuă să scrie, să traducă şi să publice cărti în acest domeniu. Atunci când i-am solicitat colaborarea, a ales pentru rubrica noastră un articol de C. G. Jung referitor la spiritualitatea indiană şi la Ramana Maharshi, oferindu-se să scrie şi o scurtă prezentare asupra acestor doua personalităţi. Această prezentare constituie un articol în sine şi o publicăm ca preambul al articolului sus menţionat.
Îi multumim Vioricăi Weissman şi sperăm să continue să colaboreze la rubrica Perspective spiritual, şi cu articole despre spiritualitatea indiană.
Sri Ramana Maharshi şi Dr. C.G. Jung
O scurtă prezentare a ambilor ca introducere la articolul Sri Ramana Maharshi şi mesajul său omului modern, prezentat în continuare, şi în care C.G. Jung vorbeşte despre Sri Ramana Maharshi.
Această scurtă introducere nu se vrea o prezentare integrală a personalităţii şi activităţii psihiatrului elveţian Dr. Carl Gustav Jung, tot aşa cum nu se vrea nici un expozeu complet al vieţii şi învăţăturilor înţeleptului indian Sri Ramana Maharshi. E vorba doar de o succintă prezentare a celor doi, necesară acelor cititori cărora aceste două nume, le-ar putea fi, eventual, nu foarte cunoscute.
Carl Gustav Jung
Dr. Carl Gustav Jung (1875-1961) cunoscut ca medic psihiatru activ în timpul vieţii şi fondator al psihologiei analitice, a fost unul dintre cei mai renumiţi cercetători în domeniul analizei viselor şi simbolisticii, ca şi ai subconştientului uman. Jung consideră necesare – în scopul împlinirii şi atingerii calităţii de fiinţă sănătoasă şi desăvârşită psihologic – o întregire a contrariilor, o integrare a conştientului şi inconştientului deopotrivă în care totuşi fiecare să îşi păstreze autonomia relativă a unuia faţă de celălalt, o aducere în planul conştient a forţelor şi motivaţiilor inconştiente ale comportamentului uman.
Este vorba de forţe şi motivaţii adânc ascunse în subconştientul uman şi pe care Jung le-a studiat nu numai în practica sa de medic psihiatru prin observarea comportamentului pacienţilor, ci şi dedicându-se cercetării filosofiilor orientale şi occidentale, religiei, alchimiei, ştiinţelor oculte, astrologiei, ca şi artei şi literaturii. Cercetarea lui nu a rămas însă una de natură exterioară, neimplicată, de simplă observare sau colectare şi sistematizare de date şi informaţii, ci, foarte important, – nu a ezitat să se transforme pe sine însuşi în propriul laborator de cercetare, plonjând adânc în propriul inconştient, de unde, se ştie, reîntoarcerea la suprafaţă nu e întotdeauna uşoară şi nici lipsită de riscuri. Astfel s-au născut multe din conceptele psihologice care au fost pentru prima oară lansate de Jung, dintre care amintim doar colectiv inconştient şi arhetip.
„Viaţa mea este povestea realizării de sine a inconştientului”, mărturiseşte însuşi Jung.
Sri Ramana Maharshi
Despre viaţa lui Sri Ramana Maharshi (1879-1950), în schimb, se poate spune că este povestea realizării Sinelui. A Fiinţei, a Sinelui adevărat, etern, imuabil, lipsit de atribute, sursă a vieţii, a întregii lumi, ca şi sursă a însăşi acelei minţi cu infinita ei putere şi varietate de forţe conştiente sau inconştiente şi studiului cărora Jung le-a dedicat întreaga sa viaţă. Nu persoana sănătoasă, integrată şi armonioasă psihologic este culmea desăvârşirii umane în învăţăturile lui Ramana Maharshi, ci realizarea de către fiecare fiinţă a adevăratei sale naturi, a Sinelui adevărat, care este una cu Infinitul şi Existenţă pură, realizare care, odată împlinită, va aduce cu sine, prin propria forţă, acea desăvârşire umană după care tânjesc asceţii, filosofii, misticii.
Metoda lui Ramana Maharshi este simplă: să îţi pui întrebarea Cine sunt eu?. Pare simplu, într-adevăr. Dar se complică atunci când omul, în loc să caute răspunsul adânc în el însuşi, permite fie propriei minţi, fie cărţilor sau aşa-ziselor personalităţi cu autoritate, să i-l articuleze. Există desigur cărţi şi maeştri spirituali care încearcă să dea răspunsuri, există – şi cât sunt de numeroase – curente filosofice în care mintea rătăceşte din explicaţie în explicaţie, ca şi atâtea căi şi tehnici de yoga ori felurite practici ezoterice, ca şi atâtea aşa zise taine mistice de dezlegat. Omul are însă mai întâi de dezlegat propria lui taină: cine este el?
În acest proces de interogaţie „cine sunt eu?” – care este unul de meditaţie şi dedicaţie profundă şi în care căutătorul va trebui să-şi angajeze întreaga minte, fără a încerca să îşi dea sieşi vreun răspuns, lăsându-l în schimb să se revele de la sine din adâncurile propriei fiinţe – dezvăluirea forţelor şi a motivaţiilor inconştientului uman de care ne vorbesc psihanaliştii, nu reprezintă decât o etapă tranzitorie. Acele tânjite mistere ale conştientului şi inconştientului care vor începe să se deruleze ochiului minţii practicantului vor fi lăsate să se dizolve, să se stingă, ca simple aparenţe pe fundalul fiinţei noastre adevărate. Spectacolul minţii, indiferent de stratul de adâncime de la care e perceput, nu e fiinţa noastră adevărată.
E simplu, aşadar, să înţelegem acum cine e Sri Ramana Maharshi. E unul dintre acei puţini muritori care şi-au realizat eternitatea devenind nemuritori, şi care au atins, în timpul vieţii, cel mai înalt stadiu al desăvârşirii umane, acela al realizării Sinelui, al Fiinţei adevărate. Maharshi îndeamnă pe fiecare, prin practica metodei interogaţiei Cine sunt eu? sau atma vichara, să descopere – înainte de a viza descoperirea oricărui alt fenomen străin de sine, înainte de a căuta să înţeleagă secretele creaţiei sau taina lui Dumnezeu – cine este el, cine este cel ce vrea să înţeleagă sau să descopere.
Mai mult decât atât, deşi a abandonat corpul în 1950 după 70 de ani de viaţă şi 54 de ani petrecuţi la picioarele muntelui sfânt Arunachala din Tamilnadu, India de sud, Ramana Maharshi rămâne unul dintre cei mai potenţi şi autentici maeştri spirituali ai tuturor timpurilor, neabdicând de la sarcina de călăuză sigură pe calea înspre realizarea Sinelui adevărat.
Mi s-a cerut să spun şi câteva cuvinte despre mine. Dacă misterele şi tainele lumii şi ale minţii omeneşti oricâte vor fi fiind nu au nicio importanţa pe calea spirituală a căutării Sinelui, cu atât mai puţină importanţă pot avea detaliile biografice ale unei persoane. De aceea mă mulţumesc doar să semnez cele scrise.
Viorica Weissman.
Jerusalem, 05/04
Mulțumesc.Am înțeles acum citind, cine este Sri Ramana Maharshi…știam aproape mai niminc.Oare aceasta fericire spirituala,poate influența întrucâtva și semenii ?
Observatie catre cititori. Articolul este scris de VIORICA WEISSMAN din Ierusalim, buna cunoscatoare a culturii, filosofiei si misticii indiene, specializata in filosofia si mistica lui Sri Ramana Maharshi. Subsemnatul am scris numai cateva randuri introductive, pentru a o prezenta pe autoare, precum si tema pe care o trateaza.
Amical tuturor,
Lucian-Zeev Herscovici
@Lucian-Zeev Herşcovici
Scrieţi: „…în rubrica Perspective spirituale … au apărut articole legate de spiritualitatea creştină şi iudaică…pentru a face cunoscută şi spiritualitatea indiană … am decis să introducem şi articole pe această temă în rubrica noastră”
Cu spiritualitatea e o chestie … Spiritualitatea este de cele mai multe ori înţeleasă ca sinomim pentru religie, pentru trăirea religioasă. Spiritualitatea creştină, iudaică şi orientală intră în acestă categorie. Alte forme de spiritualitate de natură iraţională, mistică sunt esoterismul, care include, printre multe altele, astrologia, numerologia şi credinţa în tot felul de „forţe vitale”.
Acuma: eu observ că în societatea românescă (şi nu numai), debusolată din punct de vedere filozofic, toate aceste forme de iraţionalitate sunt deja extraordinar de răspândite. Mă întreb atunci dacă această publicaţie, care face atâtea eforturi să combată una dintre cele mai răspândite credinţe iraţionale – antisemitismul, chiar are interes să lase să intre iraţionalismul pe geam, după ce l-a gonit pe uşă…
Da, eu ştiu că nu eu stabilesc aici linia editorială; era doar aşa, un gând…
Stimate domn AlexL,
Trebuie sa va spun ca spiritualitatea nu este acelasi lucru cu religia. De asemenea, ea nu este acelasi lucru cu irationalismul. Spiritualitatea include numeroase aspecte, atat religioase, cat si laice – folclorice, artistice, literare, filosofice. Ea trebuie sa fie cunoscuta, atat in aspectele ei mistico-religioase, cat si in aspectele ei laice, cel putin de dragul cunoasterii culturale reciproce. Spiritualitatea nu include antisemitismul; dimpotriva, ea respinge ura intre oameni. Va propun sa urmariti teze filosofice diferite, atat rationaliste cat si „irationaliste” (apropo, nu este acelasi lucru cu antirationalismul), care nu conduc la debusolarea societatii, nici la antisemitism sau rasism. Ele trebuie cunoscute pentru ca…exista! A respinge cunoasterea lor inseamna a respinge o parte a culturii universale…din teama de antisemitism si irationalism, fara nici o justificare, inclusiv respingand cunoasterea profunda a iudaismului de catre evrei care ar trebui sa se preocupe de acest domeniu ceva mai mult. A lupta impotriva rasismului si antisemitismului nu inseamna a refuza cunoasterea unei parti a culturii. Aici pot adauga ca sunt deceptionat de faptul ca unii istorici ai iudaismului prefera polemica politica impotriva antisemitismului (care este, in fond, nu atat o parte a istoriei iudaice, ci a istoriei generale) in locul studiului aprofundat al spiritualitatii iudaice, al istoriei acesteia, istorie cu adevarat evreiasca. Spiritualitatea iudaica, musulmana, crestina, indiana, budista, ca si celelalte spiritualitati trebuie cunoscute. Ele fac omul mai bun, mai intelegator, mai profund in gandire, cu mai mult respect fata de semenii lui care apartin altor grupuri etnico-religioase sau rasiale. As vrea sa vad in viitor conversatii prietenesti intre diferite spiritualitati, care au toate un element comun, in cadrul rubricii PERSPECTIVE SPIRITUALE. Prefer asemenea conversatii in locul disputelor politice, uneori infierbantate, asupra antisemitismului, mai ales asupra antisemitismului fara evrei, care nu include nici un element de spiritualitate, ci necunoastere totala atat a spiritualitatii altuia, cat si a propriei spiritualitati. Si adaug multumiri si felicitari colegei Viorica Weissman din Ierusalim pentru interesantul ei articol, cu speranta ca va continua sa trimita si sa publice articole de spiritualitae orientala in revista ACUM.
Stimate domnule Herşcovici,
Scrieti: Trebuie sa va spun ca spiritualitatea nu este acelasi lucru cu religia. De asemenea, ea nu este acelasi lucru cu irationalismul.
Dar, domnule Herşcovici, eu nu am afirmat şi nici nu am lăsat să se înţeleagă contrariul!Chiar din contră; recitiţi şi vă veţi convinge. Într-adevăr, am scris clar „Spiritualitatea este de cele mai multe ori înţeleasă ca sinomim pentru religie” şi am amintit spiritualităţile creştină, iudaică şi orientală, tratate în rubrica „Perspective spirituale” din ACUM, drept variante mistice de spiritualitate. Vă rog deci, domnule Herşcovici, să citiţi mai cu atenţie ce scriu şi să porniţi de la ideea că îmi aleg cu grijă cuvintele.
Scrieţi mai departe că şi spiritualităţile mistico-religioase merită să fie cunoscute, şi anume „cel puţin de dragul cunoaşterii reciproce”, „pentru că există”, pentru că sunt „parte a culturii universale”. Foarte bine. Dar atunci nu ar trebui prezentate drept concepţii plauzibile, şi în special nu de adepţii acestora; vă amintesc că vorbim de spiritualităţile mistico-religioase, a căror valoare este ipso facto mult diminuată!
Eu nu am citit sistematic materialele din rubrica „Perspective spirituale” şi nu mi-am făcut deci o părere globală, dar în ultima contribuţie, cea de mai sus, aflu, de exemplu, că viaţa lui Sri Ramana Maharshi este povestea realizării Sinelui, a Fiinţei, a Sinelui adevărat, etern, imuabil, lipsit de atribute, sursă a vieţii, a întregii lumi, ca şi sursă a însăşi acelei minţi cu infinita ei putere şi varietate de forţe conştiente sau inconştiente… şi că adevărata natură, Sinele adevărat al fiecărei fiinţe este să devină una cu Infinitul şi Existenţă pură, realizare care, odată împlinită, va aduce cu sine, prin propria forţă, acea desăvârşire umană după care tânjesc asceţii, filosofii, misticii. Atenţie: nu scrie că cineva crede/spune asta, ci că aşa este!
Deci nu văd aici forma expunerii neutre a concepţiilor cuiva, ci forma expunerii unui fapt!.
Continuaţi argumentând că antisemitismul nu este o formă de spiritualitate şi că deci nu există nici o contradicţie între a combate antisemitismul şi a promova (da, asta constat că se întâmplă!) alte forme de iraţionalism. Iarăşi n-aţi citit atent: eu nu am spus că antisemitismul este o formă particulară de spiritualitate, ci ca antisemitismul şi spiritualitatea mistico-religioasă sunt ambele forme ale iraţionalismului.
În urma celor de mai sus conchid că obiecţiile dv. şi-au ratat ţinta.
În încheiere trec la: „Spiritualitatea iudaica, musulmana, crestina, indiana, budista, ca si celelalte spiritualitati trebuie cunoscute. Ele fac omul mai bun, mai intelegator, mai profund in gandire, cu mai mult respect fata de semenii lui care apartin altor grupuri etnico-religioase sau rasiale.”
Eu mai întăi vreau să văd care sunt elementele principale ale spiritualităţilor enumerate (nu o selecţie iscusită, ci credo-ul veritabil), şi abia apoi voi judeca dacă „fac omul mai bun, mai intelegator, mai profund in gandire, cu mai mult respect fata de semenii lui”. Până atunci îmi permit să n-am nici o opinie despre acestea.
Îmi mai permit să vă semnalez un dialog de-al nostru mai vechi, dar care s-a întrerupt brusc: http://www.acum.tv/articol/46217/comment-page-1/#comment-23968