Scriam intr-un articol precedent ca mexcianii reusesc pe zi ce trece sa invadeze teritoriile anexate de catre americani Confederatiei. Nu prin forta armata, ci printr-o continua influenta demografica, culturala si gastronomica. Inceputurile sunt perceptibile in muzica lui Freddy Fender, a grupului Texas Tornados.
Peste tot in America de astazi treci lovindu-te de lumea hispanica. Gastronomia e exemplul cel mai concludent: meniurile sunt presarate de mancaruri latinoamericane, quesadillas, tortillas, nachos, precum si bauturi ca mojitos, margaritas samd.
In proportie de mai mult de jumatate din timpul meu vorbesc spaniola. Am colegi de lucru, vecini si prieteni din America de Sud.
In Florida am fost invitat intr–un an la o sarbatoare de Cinco de Mayo. Un bufet imens, o orchestra avand ca instrument imprumutat din Germania, acordeonul. Mexicanilor le place polka, o repun in ritmurile mai alegre ale traditiilor lor de sorginte hispanica. Am degustat bucatele, am dantuit pana la un punct in care toasturile se inteteau si ma obligau sa beau tequila. Am acceptat oferta, am ras ceva, dupa care le-am spus ca am si eu tuica mea adusa din Ardeal, facuta din bistritene (prune mici, dulci, ochi albastri) si i-am invitat la parteneriat in cinstea Mexicului si a Transilvaniei. I-am avertizat ca e asa de tare incat iti spargi dintii in acea tuica, in traducere ar insemna “agua ardiente ” apa arzatoare. Camarazii mei de pahar au cazut cu capul pe masa, torpilati. Am ramas pana in zori dansand cu bietele mexicane ramase singure. De atunci, in zona ma bucuram de un respect datorat cresterii de acasa alaturi de tata si de bunic.
Americanii preiau cu bucurie, fara resentimente Cinco de Mayo ca pe un 1 Mai muncitoresc in Romania, nemaiacordand atentie simbolisticii sarbatorii.
Va propun o improvizatie, o suita mexicana:
Friptura de porc si carne afumata de curcan cu garnitura de manioc fiert, porumb fiert si salada de avocado cu rosii, ceapa verde, lamai verzi, masline verzi si ardei iute
1,5 kg carne de porc, pulpa, taiata in cuburi nu prea mici (de 2cm)
500 gr de carne afumata de curcan, taiata ca si carnea de porc in cuburi
2-3 lamai verzi
Marinada: un amestec de sare, piper, cimbru, chimen in pudra, usturoi pisat, ulei, sucul unei lamai verzi si bere Corona (50 ml).
1 kg de radacina de manioc curatata si taiata in rondele mai mari
4-5 porumbi proaspeti
Pentru salata taiati un avocado in cuburi, 3 rosii, 2 cepe verzi, masline verzi, 1 ardei iute, 1 castravete. Amestecati ingredientele cu ulei si cu sucul unei lamai verzi.
500 gr ciuperci
Metoda de preparare
1.Carnea de porc trebuie lasata peste nopate in amestecul de marinada de mai sus.
2.A doua zi dispuneti carnea in cuptorul incins sau intr-o cratita ca pentru topit untura si pregatit jumari. Dupa o ora adaugati si carnea afumata de curcan, taiata in cuburi.Cam dupa alte 20 minute scoateti bucatile de carne gatita in cuptor sau fripta si le asezati pe un stergar sa se scurga de grasime.
3.In acelasi timp dati la fiert maniocul, separat fierbeti porumbul.
4.Pregatiti in acelasi timp un sos de tomate, ori de ciuperci mai piparat
5. Ca desert sugerez un pepene rosu, un bun camarad cu tequila.