Între 27 aprilie-3 mai a.c. la Bucureşti se va desfăşura cea de a doua ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc, prilej cu care. s-a arătat la conferinţa de presă a organizatorilor, publicul român va avea posibilitatea să vadă numeroase filme artistice şi documentare cu teme evreieşti, realizate de regizori evrei, pelicule provenind dintr-un număr mare de ţări, inclusiv Israelul. În avanpremieră, după conferinţa de presă a fost prezentat un foarte interesant film documentar american, promovat de-altfel de Departamentul de Stat. 
Intitulat „Salvatorii: Eroi ai Holocaustului”, filmul descrie acţiunile a 12 diplomaţi care, alături de alţi oficiali ( 80 în totalitate ) au salvat vieţile a aproximativ 200.000 de evrei în timpul Holocaustului. Desigur, s-ar putea spune că a fost o picătură în mare, dar diplomaţii au făcut acest lucru în pofida interdicţiei date de ţările lor. Drept rezultat, o parte dintre ei au fost daţi afară şi şi-au sfârşit vieţile în sărăcie. Mai târziu au fost declaraţi din Institutul “Yad Vashem” din Israel „ drepţi între popoare” (titlu dat neevreilor care au salvat evrei), dar nu toţi au apucat să trăiască momentul în care li s-au recunoscut meritele şi eforturile. Aşa cum s-a arătat la sfârşitul filmului, numărul lor este mult mai mare, dar documentarul n-a reuşit , cel puţin deocamdată, să-i prezinte şi pe ceilalţi. Regizorul filmului, americanul Michael King, a folosit o metodă ingenioasă de prezentare a evenimentelor. Alături de istoricul britanic sir Martin Gilbert care, în acelaşi timp cu premiera filmului (2011) şi-a lansat şi cartea pe aceeaşi temă: „Diplomaţi nobili:Salvând viaţa unor evrei în perioada nazistă”, s-a aflat Stephanie Nyombayre, o militantă ruandeză pentru drepturile omului. Astfel, paralel cu Holocaustul populaţiei evreieşti a fost evocat genocidul din Ruanda, atrăgându-se atenţia că, la peste 50 de ani de la nimicirea evreilor de către Germania nazistă, genocidul nu a încetat. Dar, spune tânăra ruandeză, fiind vorba de Africa, oamenii nu acordă atenţie a ceea ce se întâmplă acolo, nici măcar ONU nu intervine, astfel că în Ruanda s-au petrecut crime oribile. Şi dacă în cazul evreilor au mai existat salvatori, spune ea, degeaba caută astfel de persoane în Ruanda. Nu este pentru prima dată când se fac astfel de comparaţii, anul trecut la deschiderea primei ediţii a Festivalul Filmului Evreiesc de la Bucureşti a figurat un documentar în care viaţa unei supravieţuitoare a Holocaustului german a fost prezentată alături de evenimentele din Ruanda şi eforturile militanţilor pentru drepturile omului de a atrage atenţia asupra genocidului din această ţară..
Printre cei 12 salvatori din documentar, cel mai cunoscut este diplomatul suedez Raoul Wallenberg
Raoul Wallenberg
care a salvat mii de evrei budapestani. În afara celor cărora le-a asigurat protecţia Suediei sau le-a scos din trenurile care îi duceau către moarte sigură, el a reuşit să împiedece asasinarea locuitorilor ghetoului din Budapesta. Armata sovietică lupta de-acum în cartiere şi, înainte de a reuşi să elibereze capitala Ungariei, membrii formaţiunii salaşiste de extremă-dreapta Crucile cu săgeţi au vrut să intre în ghetou şi să organizeze un carnagiu. Datorită intervemţiei lui Wallenberg, comandantul militar german al Budapestei a interzis acţiunea. Răsplata lui Wallenberg: capturarea lui de către ruşi şi dispariţia lui, probabil în Gulagul sovietic.
Aşa cum am spus, activitatea lui Wallenberg este cunoscută. Mai puţin cunoscute sunt cele ale consulului japonez din :Lituania, Chiune Sugihara, care a eliberat vize de tranzit pentru mii de evrei polonezi şi germani, fără permisiunea Ministerului de Externe japonez, acţiunea lui fiind sprijinită de consulul olandez Jan Zwartendjik din Lituania. Şi dacă despre salvarea unor intelectuali germani antifascişti, evrei şi neevrei deopotrivă, se mai ştiu unele lucruri, puţini ştiu de rolul jucat de vice-consulul american din Marseilles, Hiram Bingham al IV-lea care, împeună cu ziaristul Varian Fry a reuşit să-i treacă peste frontiera franceză, în Spania. Tot în această direcţie au acţionat Necdet Kent, consulul general turc din Marseilles şi Aristides de Sousa Mendes, diplomat portughez la Bordeaux. Poate cazul cu totul ieşit din comun a fost cel al diplomatului german Georg Ferdinand Duckwitz, membru al partidului nazist care, aflat la post la Copenhaga, a alertat guvernul danez despre intenţia Germaniei de a-i deporta pe evrei. Datorită lui, 7500 din cei 8000 de evrei danezi au putut fi salvaţi, fiind trecuţi de către membri ai mişcării de rezistenţă, în Suedia. Sunt doar câteva dintre personalităţile prezentate în film şi ceea ce a dat nota de profund umanism a celor petrecute au fost mărturiile supravieţuitorilor pe care realizatorii filmului, împreună cu sir Martin Gilbert, au reuşit să-i descopere. Chiar dacă este poate un lucru comun de remarcat, toţi dar absolut toţi au avut lacrimi în ochi când povesteau despre miraculoasa lor rămânere în viaţă. Mulţi dintre ei, copiii fiind, nici n-au ştiut cui îi datorau viaţa. Mai târziu au aflat. Unii au depus mărturie şi astfel, salvatorii au devenit “drepţi între popoare”. Prin acest documentar, care este prezentat în ţările cărora le-au aparţinut diplomaţii, vor afla şi concetăţenii lor. Este pe undeva îmbucurător că în lumea de astăzi, plină de brutalitate în care viaţa unui om valorează din ce în ce mai puţin şi individualismul, indiferenţa faţă de semeni se accentuează, poţi face cunoştinţă cu astfel de modele. Nu ştiu dacă ele vor fi imitate, dar măcar îi fac pe oameni să gândească şi să-şi spună: se poate şi aşa.