ACUM.TV

M-am întrebat de mai multe ori care este diferența între Ziua Holocaustului (”Yom HaShoah”), comemorată în întreaga lume  la 27 ianuarie,  Ziua Holocaustului comemorată în România la 9 octombrie și Ziua Holocaustului și a Eroismului, comemorată în Israel în ziua de 27 a lunii Nisan din calendarul ebraic. Sau între zilele comemorării Holocaustului (sau ”Shoahului”) în lume, respectiv data general acceptată, decisă de Organizația Națiunilor Unite, precum și datele decise în fiecare țară pe de o parte – și data aleasă în statul Israel în acest scop pe de altă parte. În fond, toate aceste date sunt importante, fiecare dintre ele reflectând câte un aspect din istoria Holocaustului poporului evreu în perioada nazistă și a celui de al doilea război mondial. Toate aceste date sunt menite să comemoreze o tragedie unică în istorie, un genocid deosebit, în care urmau să fie uciși toți oamenii născuți evrei, fără altă vină decât că aparțineau etniei evreiești. Așa cum a afirmat recent un rabin israelian, – Adolf Hitler, blestemată să-i fie amintirea, și adepții lui nu făceau diferența între profesorul universitar laic de origine evreiască din Berlin și evreul hasid ultrareligios dintr-un târgușor din Polonia. Referindu-ne la data internațională 27 ianuarie,  menționăm că este cea a eliberării lagărului morții de la Auschwitz (1945) de către armata sovietică. Iar ziua de 9 octombrie este data începutului deportărilor în Transnistria din Bucovina de sud în timpul regimului antonescian (1941). Date care au intrat în istoria omenirii și se cere să fie memorizate pentru educarea generațiilor viitoare, pentru ca asemenea genocid să nu se mai repete. Dar ce reprezintă data ebraică 27 Nisan? Din ce cauză a fost aleasă  în statul Israel? Având în vedere faptul că zilele de doliu și comemorare nu lipsesc din calendarul ebraic, precum și faptul că data internațională este respectată și în Israel.

Răspunsul la această întrebare este că data de 27 Nisan are un caracter dublu: Ziua Holocaustului și totodată Ziua Eroismului evreiesc, a Rezistenței evreiești. Ea este legată de răscoala ghettoului din Varșovia, care a izbucnit în seara de Pesah 5703 (1943). Evreii din Varșovia înțeleseseră că soarta lor era pecetluită. Deportările în lagărele morții începuseră. Ideea tineretului evreu era de a rezista, de a nu se lăsa trimiși la moarte ca vitele la abator. Liderii tineretului evreu au decis să lupte, să încerce să-și apere viața sau cel puțin să moară eroic, luptând împotriva armatei germane. Armele lipseau, dar exista speranța – neîndeplinită – de a primi ajutor din partea Rezistenței poloneze.  Un film turnat pe baza mărturiilor supraviețuitorilor presenta seara de Pesah 5703 la Varșovia: izbucnirea răscoalei era paralelizată cu seara de Seder Pesah. ”Ma niștanah halaylah hazeh mikol haleylot?” (=Ce s-a schimbat în această noapte față de celelalte nopți?). A urmat răspunsul : focuri de armă, lupta rezistentă a tinerilor evrei. Desigur, șansa de reușită era ca și inexistentă: tinerii evrei din ghettoul Varșoviei nu puteau face față mașinii de război germane. Spre deosebire de Rezistența organizată de alte popoare, Rezistența evreiască era lipsită de finalitate: ea includea numai idea supraviețuirii. Această teză a fost susținută de istorici evrei din generația mai veche,  printre care regretatul Alexandru Samy Vianu (Moscovici), afirmată de el într-o conferință ținută la Templul Coral din București  în anul 1970. Dar răscoala ghettoului din Varșovia a atrás atenția asupra posibilității rezistenței evreiești. Chiar dacă  polonezii din afara zidurilor ghettoului au preferat să se abțină, considerând că dacă se luptă evreii cu nemții este foarte bine: dacă vor câștiga evreii, va fi bine, nemții sunt dușmanii noștri, vom scăpa de ei sau de o parte a lor – și dacă vor câștiga nemții de asemenea va fi bine, fiindcă  vom scăpa de evrei…Răscoala a durat trei săptămâni.  Liderul ei, Mordechai Anielewicz, tânăr sionist socialist, a căzut eroic. Puținii supraviețuitori au reușit să se salveze prin canalizarea subterană din Varșovia. Printre ei au fost Chayke Grossman, o tânără sionistă ajunsă ulterior în Israel, fostă deputată în Knesset  și Marek Edelman, comunist, rămas în Polonia până la sfârșitul vieții. Acești oameni au povestit cele întâmplate, în scrieri memorialistice.

Data de 27 Nisan a fost aleasă ca Ziua Holocaustului și a Eroismului (”Yom HaȘoah VeHaGevurah”) de către Knesset printr-o decizie specială, la 12 aprilie 1951. Această zi a fost aleasă deoarece din punct de vedere calendaristic ea cade între prima zi a răscoalei ghettoului din Varșovia și Ziua Independenței Israelului (5 Iyyar), precum și în perioada numărătorii Omerului, o perioadă de doliu în istoria evreiască. Astfel a fost subliniată și legătura între Holocaust, doliu și întemeierea statului Israel, pe lângă comemorarea victimelor Holocaustului și aniversarea luptei de rezistență evreiești. Să ne amintim că au fost și alte propuneri. De exemplu, a existat idea comemorării victimelor Holocaustului în ziua de 9 Av (”Tișa beAv”), ziua de doliu în care au fost distruse primul și cel de al doilea Templu de la Ierusalim și în care au avut loc ulterior și alte tragedii în istoria evreiască. De asemenea a existat ideea deciderii asupra zilei de 10 Tevet (”Asarah beTevet”), considerată ”Yom HaKadiș HaKlaly” (=Ziua Kadișului General), în care sunt pomeniți toți decedații a căror zi a morții nu este cunoscută. Deși această zi nu a fost acceptată, probabil datorită ideei rezistenței evreiești, mulți oameni continuă să recite rugăciunea de Kadiș în memoria rudelor lor care și-au pierdut viața în Holocaust în cursul ei. Ulterior, în anul 1953, Knessetul a promulgat Legea întemeierii Autorității israeliene asupra memoriei Holocaustului și a Eroismului (”Yad Vașem”), iar  la 4 martie 1959 a votat Legea Zilei Holocaustului și a Eroismului, care urma să fie celebrată în mod public. Un amendament ulterior al acestei legi a decis că localurile publice de distracție vor fi închise în această zi. În mod paralel, în afara Israelului, în comunitățile evreiești din Diaspora Ziua Holocaustului și a Eroismului Evreiesc a început să fie celebrată în ziua de 19 aprilie, data gregoriană a izbucnirii răscoalei ghettoului din Varșovia.  Dată care continuă să fie celebrată alături de cea de 27 ianuarie, precum și de zilele naționale ale Holocaustului, de exemplu  9  octombrie în România.

Celebrarea Zilei Holocaustului în statul Israel are loc sub formă de comemorări publice: adunări, conferințe, seri de studiu, programe speciale la posturile de radio și televiziune. Îmi amintesc o adunare în memoria victimelor Holocaustului în România, accentul fiind pus pe memoria victimelor din Transnistria, atunci când o supraviețuitoare a povestit despre suferințele prin care a trecut. Imi amintesc și povestirea unui supraviețuitor din Grecia, al cărui frate a fost gazat la Auschwitz, lagăr în care era internat și el. In preziua uciderii fratelui său prin gazare, el a fost izolat intr-o clădire specială a lagărului împreună cu alți deportați destinați uciderii. În acea clădire, deportaților nu le-a fost adusă nici măcar supa zilnică: nu mai prezentau importanță, oricum nu mai urmau să fie scoși la muncă. Supraviețuitorul a povestit că a reușit să se strecoare în acea clădire și să-i ducă fratelui său supa lui, să-i producă măcar o fărâmă de bucurie (dacă faptul poate fi numit astfel; dacă nu, măcar un gest de considerație minimă în ceea ce privește respectul uman) înainte de moarte. Supraviețuitorul și-a povestit amintirea aproape plângând, în limbile ladino (iudeo-spaniolă) și ebraică. În Ziua Holocaustului, postul de radio Kol Israel transmite muzică idiș. Îmi place să ascult această muzică, regret distrugerea acestei limbi și culturi în timpul Holocaustului, dar și – din păcate – fenomen complectat de generația nouă de ”sabri” israelieni, care au desconsiderat  iudaismul tradițional est-european. Apropo, interesul pentru memoria victimelor Holocaustului nu a fost prea mare în Israel înainte de procesul criminalului nazist Adolf Eichmann. M-a întristat și un fenomen recent. În urmă cu câțiva ani, în seara din ajunul Zilei Holocaustului, doi adolescenți, probabil elevi de liceu, un băiat și o fată, erau supărați că un pot merge la o distracție în acea seară, la un restaurant: tragedia Holocaustului nu îi interesa. Un film prezentat acum câțiva ani la canalul 1 al Televiziunii Israeliene în seara ajunului Zilei Holocaustului arăta greutățile de adaptare ale unor copii supraviețuitori ai Holocaustului  în Israel. Ei nu numai că nu au fost înțeleși de adolescenți ”sabri” dintr-un kibuț, dar au fost chiar disprețuiți de aceștia. Lecție pe care trebuie să o învețe toți. Nu este suficient a se prezenta tragedia Holocaustului în rândul tineretului de diferite naționalități, din diferite țări. Ea trebuie prezentată și tineretului israelian care pare să iși fi pierdut rădăcinile. După cum ea trebuie prezentată și lumii arabe, în rândul căreia sunt oameni care continuă să nege Holocaustul, sau să ceară identificarea lui cu drama palestinieană. Abia în ultimii ani în Israel au apărut câteva elemente interesante legate de Ziua Holocaustui, precum comemorări în cadrul oficial parlamentar în colaborare cu cel al instituției ”Yad Vașem”, acordarea atenției generației a doua și chiar a treia a supraviețuitorilor, promulgarea memoriei Holocaustului în rândul minorității arabe, dialoguri asupra Holocaustului cu evrei ultrareligioși, care uneori fac afirmații problematice pe această temă.

Sperăm că memoria victimelor Holocaustului, ca și a eroismului evreiesc în cadrul Zilei Holocaustului și a Eroismului va continua să fie păstrată. Pentru a nu fi uitat nici aspectul universal al Holocaustului – problema dezumanizării omenești – nici aspectul național evreiesc al său.

Acest articol a fost publicat duminică, 15 aprilie 2012 la rubrica Istorie si actualitate.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.