A fost un an atît de greu încît grîul de primăvară
nu s-a făcut şi mai multe suflete nemuritoare
s-au stins. Atît de greu a fost că numai eu vorbesc
despre anul acela, ca un prunc
în mijlocul unei adunări de femei sterpe. Amintirile
cu morţi se îngroapă mai greu decît morţii. Se leagă
de om şi-l năclăiesc. Trec de la unul la altul.
A fost un an greu. Mamele au dat lapte puţin
şi salcîmii s-au uscat. Nimeni n-a spus
vreo poveste. Oamenii s-au tîrît pe pămînt
şi n-au lăsat nicio urmă, au săpat în pămînt şi
n-au lăsat nicio urmă, s-au îngropat
în pămînt şi n-au lăsat nicio urmă. Dar eu sînt
suflet nemuritor din creştet şi pînă în tălpi
şi anii grei trec peste mine ca săniile pe derdeluş. Şi
n-aduc mai multe griji decît copiii femeilor sterpe.
Şi toată mirarea e cum poate unul şi altul
să aibă atîta suflet, sărac şi zeflemitor fiind.