Repere istorice
Sinagoga din Alba Iulia
Evreii sosiţi la Alba Iulia în veacul al XVI-lea, erau de origine sefardă, fiind descendenţii celor expulzaţi din Spania şi stabiliţi pe teritoriul Imperiului Otoman. Consideraţi supuşi turci, evreii formau obiectul prigoanei principilor Transilvaniei; astfel, în preajma izbucnirii luptelor împotriva turcilor Sigismund Báthori a ordonat prinderea evreilor şi spânzurarea lor de-a lungul zidurilor cetăţii. Situaţia avea să se schimbe radical sub domnia lui Gabriel Bethlen care în 1623 le-a acordat evreilor sefarzi, sosiţi de la Constantinopol, dreptul de a se aşeza la Alba Iulia. Principele i-a sprijinit pe evrei pentru a impulsiona comerţul cu ţările limitrofe şi, în primul rând, cu Imperiul Otoman. Politica lui Bethlen a fost urmată şi de succesorii săi, care au înţeles importanţa acestui act.
După anexarea Transilvaniei la Imperiul Habsburgic, în viaţa evreilor din Alba Iulia s-a petrecut o întorsătură majoră, fiind puşi sub jurisdicţia episcopului romano-catolic al Diecezei de Alba Iulia. Această situaţie, care a durat din 1720 şi până în 1867, a dat naştere unei perioade de progres în viaţa evreilor de aici, întrucât episcopia nu s-a amestecat direct în viaţa religioasă a evreilor. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, rabinul care conducea activitatea religioasă a evreilor din Alba Iulia a primit titlul de Şef-rabin al Transilvaniei. Pe lângă Şef-rabinat funcţiona şi Beth Din-ul, o instanţă religioasă care judeca litigiile dintre evrei şi chiar dintre evrei şi creştini, dacă exista consimţământ în acest sens, cu participarea unui jurat creştin. Hotărârea Beth-Din-ului se putea contesta la instanţa episcopală. Şef- rabinul se ocupa şi de educaţia religioasă din sânul comunităţii. Nu toţi episcopii au fost la fel de binevoitori faţă de chestiunile evreilor din subordinea lor, însă niciodată nu s-au făcut presiuni de botezare forţată a acestora.
După 1867, anul constituirii Imperiului Austro-ungar şi al emancipării evreilor, organizarea vieţii evreieşti s-a schimbat, înfiinţându-se comunităţile diferitelor orientări (ortodoxă, neologă şi sefardă). În anul 1918 Transilvaniei s-a unit cu România, existenţa comunităţilor evreieşti din Alba Iulia urmând un curs similar cu ale celorlalte din ţară.
La începutul lunii martie am fost la Alba Iulia şi am trecut prin câteva locuri semnificative pentru istoria evreilor de aici.
În vizită la Msgr. Dr. György Jakubinyi, arhiepiscopul romano-catolic din Alba Iulia
Msgr. Dr. György Jakubinyi, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia
Arhidieceza romano-catolică de Alba Iulia a fost întemeiată în anul 1009, de regele Sfântul Ştefan. Alături de maiestuoasa catedrală, în stil roman, se află elegantul palat episcopal, care odinioară era reşedinţă princiară. Arhiepiscopul György Jakubinyi m-a primit într-o sala de protocol impunătoare şi sobră, destinzând atmosfera cu un zâmbet cald, ospitalier. După ce a trecut în revistă reperele cele mai importante ale relaţiei istorice dintre Şef-Rabinatul din Alba Iulia şi Dieceza romano-catolică, la întrebarea mea dacă această legătură continuă şi în zilele noastre, mi-a relatat că timp de optsprezece ani, cât a fost profesor de ştiinţe biblice (Vechiul şi Noul Testament) la Institutul Teologic Romano-catolic din Alba Iulia, de Roş Haşana se ducea la comunitatea evreilor să spună „Leşana Tova!” şi să cumpere un calendar ebraic (Luah) pentru a şti când se ţin sărbătorile biblice. „Odată în trei ani, când ajungeam la studierea exegezei Sfintelor Evanghelii şi îi învăţam că Mântuitorul Nostru Isus Cristos a propovăduit mai întâi în sinagogi, îi duceam pe studenţii teologi la sinagoga din Alba Iulia, ca să vadă cum arată o sinagogă în zilele noastre. Am fost primiţi întotdeauna cu ospitalitate de preşedintele comunităţii. Cu toţii ne-am acoperit capul pentru a respecta aşa cum se cuvine lăcaşul de cult.”- mi-a mai povestit el, adăugând cu titlu de anecdotă că, pentru a destinde orele dificile de ebraică biblică, i-a învăţat pe studenţii cântecele israeliene care au drept text psalmii şi de câteva ori s-a dus cu ei să le cânte în sinagogă.
„Când am cântat împreună câteva cântece, domnul preşedinte a fost foarte impresionat de catolicii neevrei care cântă din Sfânta Scriptură comună, în limba originală, aşa cum ne-a revelat-o Bunul Dumnezeu, Sfântul Binecuvântat, Hakadoş Baruch Hu. Am cântat şi Psalmul 133, Hine ma tov umanaim Şevet achim gam yahad care se traduce Cât de bine şi frumos este dacă fraţii locuiesc împreună!”.
Monseniorul Dr. György Jakubinyi ne-a condus în vastele arhive ale arhiepiscopiei pentru a ne arăta unul dintre documentele privitoare la evrei păstrate aici: o scrisoare de confirmare în funcţia de Şef -rabin. Imensul fond arhivistic al arhiepiscopiei mai conţine şi alte documente relevante, printre care şi scrisoarea de instalare, în 1823, a celui mai ilustru Şef rabin al Transilvaniei: Yeheskel Paneth
La despărţire, arhiepiscopul Jakubinyi mi-a urat petrecere frumoasă de Purim, întrucât ştia – din Luahul din acest an – că eram în ajunul acestei sărbători.
La mormântul Rabinului Yeheskel Paneth se merge şi astăzi cu speranţă
Morminte vechi in cimitirul evreiesc din Alba Iulia
Cimitirul evreiesc din Alba Iulia numără peste două mii de morminte. Pe pietrele tombale multiseculare dăltuite în piatră, abia se mai distinge numele celor care zac sub ele, însă toate împreună par a alcătui şi astăzi o comunitate păstorită de rabinul care odihneşte într-o capelă modestă.
Rabinul Şef Yeheskel Paneth (care a păstorit între 1823 şi 1845) a avut un rol covârşitor în organizarea şcolilor religioase, instalarea de rabini în diferite localităţi din Transilvania, ridicarea de sinagogi noi şi modernizarea vieţii sociale şi a justiţiei comunitare. A fost un mare gânditor şi autor de response. Evreii din Alba Iulia i-au păstrat amintirea, considerându-l unul dintre înţelepţii cu trecere în faţa lui Dumnezeu. Există credinţa că dorinţele înscrise pe bileţelele depuse în capela rabinului Paneth, vor fi îndeplinite.
La mormântul marelui rabin Yeheskel Paneth vin şi astăzi vizitatori, chiar şi de alte confesiuni, pentru a-şi depune bileţelele cu dorinţe, în speranţa că ele îşi vor găsi împlinirea.
Partea nouă a cimitirului găzduieşte morminte şi cavouri rânduite
Capela Sef-Rabinului Yeheskel Paneth
frumos, vădind bunăstarea şi rangul celor trecuţi în nefiinţă, unii dintre ei distinşi cu titluri de nobleţe şi încununaţi cu laurii vitejiei, în timpul primului război mondial.
Am aşezat piatra neuitării pe mormântul lui Géza Abraham, preşedintele comunităţii până în anul 2003, care mă călăuzise în urmă cu zece ani, în prima mea incursiune pe urmele evreilor din Alba Iulia…
Acum trec printre morminte alături de Lia Borza, preşedinta micii comunităţi din Alba Iulia, de profesie inginer calculatorist, omul pe care se sprijină azi grijile şi speranţele celor 45 de membri.
„Cei 45 de membri care compun comunitatea ar trebui să aibă în grijă de 19 cimitire, câte ne sunt arondate, cu peste 3100 de morminte. Am socotit că avem 53.000 de metri pătraţi de cimitir, 4000 de metri liniari de gard…Ne-ar fi imposibil să îngrijim patrimoniul religios şi laic, fără ajutorul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi nici nu am putea avea o activitate religioasă sau de administrare a bunurilor. Anul trecut am primit 53.000 de lei cu care am renovat sala mică de rugăciuni, biroul, faţada clădirii, gardul, poarta şi gardul cimitirului din Blaj, unde mai avem doi membri ai comunităţii. Ei spun că după ei se va închide cimitirul din Blaj…Şi-au dorit ca gardul să fie renovat până mai sunt în viaţă… Mă bucur că primim aceşti bani, că putem face ceva măcar pentru clădiri. Dar facem şi pentru oameni, înainte aveam doi asistaţi, acum avem nouă. Oameni vârstnici care primesc ajutor gospodăresc şi asistenţă medicală. De sărbători ne adunăm în sinagogă, chiar dacă nu avem minian, chiar dacă suntem doar câţiva oameni – îmi spune Lia Borza, după ce părăsim cimitirul şi ne îndreptăm către sinagogă.
În preajma celei mai vechi sinagogi de zidărie din Transilvania, continuă să pulseze viaţa evreiască
Sinagoga ridicată pe vremea Şef-rabinului Yeheskel Paneth, în 1840 – adăpostea atât sala de judecată a comunităţii cât şi camera de penitenţă. Martoră a istoriei zbuciumate ale ultimelor două veacuri, poartă înfipte în frontispiciu câteva ghiulele din timpul revoluţiei paşoptiste. Clădirea seculară şi demnă face notă discordantă cu uniformitatea cenuşie a blocurilor de locuinţe din vecinătatea ei. La mică distanţă de faţada barocă s-au împlântat stâlpii copertinei de plastic ai unei staţii de autobuz, amplasată exact în faţa acestui edificiu, care încă nu a fost declarat monument istoric. Interiorul spaţios, cu ferestre mari
Interiorul sinagogii din Alba Iulia
care cern lumina crudă a primăverii, frapează prin sobrietate şi eleganţă. Ornamentele de fier forjat şi mobilierul sculptat, de o rară frumuseţe, mărturisesc despre nobleţea de odinioară a acestui locaş de adunare, care astăzi îşi aşteaptă răbdător renovarea. Sinagoga e adesea pustie, dar nu abandonată. Pragul ei e trecut nu numai de membrii comunităţii care vin aici de sărbători, ci şi de turiştii străini, de tineri care studiază istoria evreilor sau arhitectura.
„Am primit 31.000 de lei de la Secretariatul pentru Culte şi sper ca diferenţa s-o primim de la Bucureşti, de la Centrul pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar al FCER. Aşa vom reuşi să începem renovarea sinagogii cu lucrurile importante: acoperişul, instalaţia electrică, ferestrele de la faţadă şi poate câteva mici reparaţii în interior. Urmând ca în anii viitori să continuăm lucrările în interior. Vrem ca în urma noastră să rămână dovada faptului că în Alba Iulia au fost evrei…” îmi spune Lia Borza. „ Însă atâta timp cât mai sunt câţiva evrei în Alba Iulia, o să avem o viaţă evreiască aici.”- adaugă ea.
Acasă la Lia, alături de mama şi mătuşa ei, am simţit pulsând un crâmpei de viaţă evreiască. Mătuşa Liei, Julia Farkas,
Iulia Farkas
mi-a depănat amintiri din anii antebelici, când la Alba Iulia trăiau vreo două mii de evrei, exista şcoală primară evreiască şi funcţionau mai multe sinagogi. Tot ea mi-a povestit că în urma legilor rasiale adoptate în România, tatăl ei a fost dat afară din serviciu şi trimis la muncă obligatorie, iar ea – care învăţase bine şi iniţial reuşise să intre la liceu în limita „numerus clausus” – a fost eliminată din şcoală. În acelaşi timp, în urma unui ordin dat de guvernul Antonescu, evreii din satele şi oraşele judeţului au fost strămutaţi la Alba Iulia. „ Legea i-a obligat pe toţi evreii din sate şi oraşele Sebeş, Aiud şi Blaj să se stabilească în reşedinţa de judeţ, adică aici la Alba Iulia, fără a li se asigura locuinţe. Atunci fiecare familie evreiască i-a găzduit cum a putut, ca să nu-i lase sub cerul liber. Şi noi am cedat una dintre cele două camere pe care le aveam, unei familii de evrei din Aiud şi aşa am stat ani întregi, până la sfârşitul războiului. Aşa a fost în timpurile acelea despre care astăzi unii spun că nici nu au existat…îşi încheie doamna Iulia amintirile cu umor amar.
ing. Lia Borza, presedinta Comunitatii Evreilor din Alba Iulia
Mama Liei, o adevărată „idişe mame”, radiază dragoste şi grijă pentru fiica ei şi cei doi nepoţi. Băiatul – Valentin – lucrează departe în SUA, iar fata – Manuela – este studentă la cinematografie, la Cluj. Pe ea o cunosc şi eu; seamănă cu mama şi bunica ei, e veselă şi talentată. Am văzut-o cântând şi dansând la sărbătorile comunităţii clujene. Prânzul delicios, cu salată de vinete făcută în casă şi supă aurie cu găluşte de griş, se încheie cu o tavă de prăjituri. Doar e Ajun de Purim şi „mâine vine Manuela acasă” – îmi zice bunica cu bucurie. Totuşi, Lia Borza, îmi spune cu realism şi un dram de amărăciune: Tinerii nu vor rămâne aici, deja se observă treaba asta, se mută în oraşele mai mari, pleacă în străinătate… Dar cât mai rămânem noi aici, viaţa evreiască va continua.