Clădirea principală a Universităţii Babeş-Bolyai
În anii copilăriei mele la Cluj, Târgu Mureş şi în alte oraşe ardelene cu populaţie română şi maghiară, denumirile străzilor, firmele magazinelor, inscripţiile de pe instituţiile publice, afişele şi chiar textele subtitrate ale filmelor erau bilingve. Era firesc ca unii elevi să frecventeze şcoala românească, unde profesorii şi directorul erau români, iar alţii şcoala maghiară, unde profesorii şi directorul erau maghiari. La Cluj fiinţau două teatre – unul român şi altul maghiar, două opere – una română şi alta maghiară şi două universităţi una română şi alta maghiară, până când – în 1959 – s-au unit într-una singură cu numele contopite: Babeş-Bolyai. De-a lungul anilor cursurile în limba maghiară s-au tot restrâns; în vremea studenţiei mele colegii maghiari de la facultatea de fizică, puteau audia în limba maternă trei cursuri de fizică generală, unul de chimie, unul de matematică şi ştiinţele sociale; celelalte le învăţau în limba română. În liceele maghiare s-au înfiinţat clase cu limbă de predare română – dacă nu la cursurile de zi, măcar la seral – şi uite aşa învăţământul în limba maghiară a fost strangulat tot mai tare. Denumirile străzilor şi numele firmelor fuseseră înlocuite de mult, iar denumirea oraşului modificată din Cluj în Cluj-Napoca. Se trecuse la o altă etapă istorică. Concomitent a pălit şi caracterul bilingv al Clujului.
A venit revoluţia şi încă din primele zile ale lui 1990, comunitatea maghiară şi UDMR (abia constituită) au început acţiunile de reînfiinţare a învăţământului în limba maghiară „de la grădiniţă, până la universitate”. Cererile minorităţii maghiare s-au lovit de împotrivirea majorităţii care nu înţelegea şi nici nu încerca să priceapă de ce aveau nevoie ungurii de fostele lor şcoli şi de o universitate. Binevoitorii îi sfătuiau că e mult mai bine să înveţe româneşte, că necunoscând limba ţării nu se vor descurca dacă vor lucra în Oltenia sau Moldova, dar existau şi alţii care îi expediau în Ungaria – dacă tot voiau să înveţe în limba maghiară – sau le spuneau scurt: „trăiţi în România, învăţaţi în limba ţării!”. În anii epocii „funariote” multă lume dădea dovadă de intoleranţă faţă de diversitatea etnică şi de incultură privind trecutul oraşului şi al instituţiilor sale. A trebuit să treacă două decenii ca să se ajungă la normalitate: o universitate publică multiculturală în care coexistă liniile cu limbă de predare: română, maghiară, germană şi structurile didactice (departamentele) care permit ca fiecare linie să-şi gestioneze resursele didactice şi de cercetare. Existenţa liniilor în alte limbi nu îngrădeşte drepturile studenţilor români, iar ceilalţi pot opta să urmeze cursurile în limba română.
Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş
Soluţia viabilă la universitatea clujeană şi Universitatea de artă din Târgu Mureş a fost respinsă de Universitatea de Medicină din Târgu Mureş, o instituţie în care cursurile în limba maghiară aveau o tradiţie de peste o jumătate de veac. Conducerea instituţiei şi o parte din cadrele didactice române se împotriveau înfiinţării departamentelor de sine stătătoare pentru personalul didactic maghiar. Conflictul a fost scos dintre zidurile instituţiei, iar mass-media s-a repezit asupra subiectului prezentându-l incorect şi tendenţios. Studenţii români manifestau în stradă şi au reapărut politicienii şi analiştii care căinau viitorii absolvenţi ai liniei maghiare care nu se vor înţelege cu pacienţii din Moldova şi Dobrogea. În general nu se cerea opinia cadrelor didactice şi a studenţilor medicinişti maghiari sau dacă da, se avea grijă să fie prezentaţi ca neştiutori sau stâlcitori ai limbii române. Înfiinţarea departamentelor de sine stătătoare pentru linia maghiară a devenit proba de rezistenţă a coaliţiei de guvernare – UDMR invocând posibilitatea de a o părăsi – în timp ce opoziţia aborda chestiunea de pe poziţii naţionaliste. În final o hotărâre de guvern a tranşat situaţia, înfiinţându-se o facultate cu limbă de predare maghiară, cu preţul imixtiunii în autonomia universitară.
Pe mine m-a dezamăgit îngustimea de vederi a cadrelor universitare – care ar fi trebui să se situeze la palierul elitei – şi încrâncenarea interetnică reapărută în spaţiul public. Normalitatea pe care o crezusem înstăpânită s-a risipit aproape instantaneu.
În primăvara aceasta spaţiul universitar transilvan e dominat şi de alte încrâncenări. După alegerea noii conduceri a Universităţii Babeş-Bolyai, epoca post Marga a început sub semnul plăţii poliţelor. La Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai i s-a refuzat prelungirea activităţii didactice profesorului Michael Shafir, o personalitate bine cunoscută şi apreciată de societatea academică şi premiată de studenţi. Doctoranzii şi masteranzii profesorului, lăsaţi de izbelişte, au fost asiguraţi că nu vor avea de suferit. Mă întreb ce efect vor avea toate aceste încrâncenări asupra calităţii şi performanţelor academice transilvane ?
Îngrijore!
Doamna Ghita isi incheie articolul cu vestea ca profesorului Michael Shafir i s-a refuzat prelungirea activitatii didactice la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Dupa dansa, aceasta decizie ar insemna platirea unor polite. In contextul articolului, decizia ar putea fi interpretata si ca un act care contravine multiculturalitatii acestei universitati, desi poate reflecta numai „incrancenarea” care a urmat terminarii mandatului lui Andrei Marga ca rector al institutiei.
Nascut in ianuarie 1944, profesorul Shafir a depasit cu mult varsta pensionarii obligatorii (65 de ani) stipulata in Legea Educatiei Nationale din 2011. Asadar, „indepartarea” dansului de la catedra nu mi se pare un act de discriminare etnica sau razbunare personala, decat daca doamna Andrea Ghita ar putea da numele altor profesori trecuti de varsta de pensionare care isi continua activitatea diactica ca titulari la Universitatea Babes-Bolyai.
Domnule Manu,
Va pot oferi cel putin doua exemple de profesori universitari de la UBB care au implinit varsta de pensionare prevazuta de noua lege a invatamantului si beneficiaza, din fericire, de prelungirea contractului de munca: distinsii Traian Rotaru si Petru Ilut, de la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Exista doua laturi ale acestei probleme, pe care o cunosc bine, fiind si eu clujean la origine. Tot in Cluj am facut liceul.
Pana prin anul 1962-64, a fi minoritar in orasul Cluj era un avantaj. Mama mea, pentru a fi admisa ca farmacista la Plafar, a dat un examen…de limba maghiara. Iar la olimpiade mergeam cam 65% elevi maghiari si numai 35% romani (desi raportul dintre nationalitati era invers). Pot spune ca exista un sovinism minoritar.
Odata ccu terminarea „epocii Dej”, dupa venirea la putere a lui Ceausescu, lucrurile s-au schimbat radical A luat nastere un sovinism romanesc. De fapt cand a venit la Cluj Ceausescu si a tinut un discurs anti-maghiar, un profesor universitar ungur s-a sinucis (iar tatal meu mi-a spus atunci, si nu l-am crezut: „Ceausescu e nebun!”).
In perioada urmatoare a predominat „romanismul”. Numai ca aceasta este numai o parte a problemei. Numarul elevilor maghiari a fost intotdeauna inferior numarului elevilor romani. Clasele maghiare aveau cate 20-25 de elevi cand noi eram 45 intr-o clasa.
Recent, un fost coleg de liceu mi-a povestit istoria unei prietene maghiare a lui, care a facut facultatea de limba maghiara si nu gasea nici o pozitie de profesor in Cluj. L-am intrebat: dar cine i-a spus sa faca limba maghiara cand putea alege ceva mult mai usor de valorificat?
„UDMR”-ul, mi-a raspuns el.
Si eu i-am raspuns: atunci sa mearga la UDMR sa ceara si serviciu! Pentru ca daca cineva face facultatea de limba maghiara, este normal sa accepte si posturi de profesor in secuime!
Nu stiu prevederile legii in legatura cu prelungirea contractului de munca al profesorilor pensionati. Cred insa ca trebuie sa depasim inuendo-ul si victimizarea. Daca lui Traian Rotaru (nascut in 1943), pana nu demult Decan al Facultatii de Sociologie, i se da (din fericire sau nefericire) dreptul sa continue activitatea didactica de care este privat Michael Shafir, atunci se comite un abuz care trebuie semnalat celor care au obligatia sa aplice legea.
Studentii sunt oameni adulti, cu optiuni de cariera raportate la niste criterii ale lor, mai mult sau mai putin constiente. Aveti dreptate domnule Anton, cei care aleg sa studieze intr-o anume limba in Romania (romana, maghiara, germana, engleza, etc) trebuie sa se gindeasca si se gindesc probabil la posibilitatile de cariera – in care angajatorii pot avea pretentii privind competentele lor lingvistice. Daca vrei sa te duci in Secuime sa profesezi medicina, sa fii ziarist, sau invatator (sau sau eventual la Budapesta), e mai bine daca ai invatat in lb maghiara. daca vrei sa te angajezi la firma comerciala maghiara, e mai bine sa fi invatat drept sau management in lb maghiara. Daca vrei sa faci psihologie cu cei care au o anume limba materna, trebuie sa stii sa povestesti cu ei in limba proprie, sa citesti carti in acea limba si sa gindesti limbajul profesional cu notiuni in acea limba. Asta e valabil la multe profesii, dar mai ales la cele in care trebuie sa comunici cu oamenii. Asta nu inseamna ca nu poti invata sa profesezi in alta limba decit cea in care ai invatat-o, dar cere un efort suplimentar. O persoana care a facut studii in limba maghiara, dar are bune competente profesionale in limba romana, va avea sanse asemanatoare cu cele ale colegilor care au terminat studiile in acea limba. Studentii au foarte multe posibilitati sa se formeze din p. de v. lingvistic. Unii se folosesc de aceste sanse, altii nu. Daca e suficient de democratic, statul/politicul ofera sanse egale de formare, la toate nivelele in cit mai multe limbi.
In alta ordine de idei, dle Manu, mai sunt si alti profesori de prestigiu la UBB si in toate universitatile din Romania care au primit contracte anuale de profesori, ceea ce e foarte bine, de dorit. E o chestiune de prestigiu pentru cadrul didactic, si un cistig pentru facultate (toti fiind profesori stimati si apreciati) si o conditie pentru ca doctoranzii sa isi poata continua munca. E un cistig pentru societate in care traim, care profita de ceea ce pot oferi profesorii universitari. Legile financiare de azi din Romania limiteaza posibilitatile de cistig ale pensionarilor, asa ca nici statul nu pierde nimic. Anul 2012 e anul european al promovarii muncii pentru cei in virsta: Active ageing and solidarity between generations in Europe.
Domnule Manu,
un profesor este cu atat mai bun cu cat are mai multa experienta pedagogica. Cand e vorba despre somitati, cu atat mai mult experienta lor trebuie valorificata. La Facultatea de Arhitectura din Bucuresti, recunoscuta inainte de ’89 peste tot in lume, au predat profesorii atata vreme cat au putut sa tina cursurile. Eram mandrii ca l-am prins pe prof. Grigore Ionescu, la peste 80 de ani. Era singurul profesor la care studentii se ridicau in picioare, ca la clasa I, pentru ca dumnealui, fiind de moda veche, asa era obisnuit, iar noi aflam aceste obiceiuri de la studentii din anii superiori. Dar ce curs de Istoria arhitecturii romanesti tinea! Sau profesorul Sudan, de matematica… Ei sunt cei care au dat greutate diplomei cu care am iesit din Facultate.
In perioada de „incrancenari” am remarcat un fapt interesant in legatura de cuvantul autonomie. Acest cuvant a declansat in general discutii infierbantate(in politica,mass media sau alte structuri ale societatii romanesti) cand a fost invocat sub orice forma de o comunitate maghiara(ex.secuime).De data aceasta insa a devenit bastionul principal cam tot in aceeasi medii,care au sarit in „apararea” „autonomiei universitare” de la UMF Tg.-Mures.Autonomia deci poate fi foarte buna sau foarte rea, depinde cui (avem perceptia ca) foloseste.
Am observat si un caz hazliu pe o pagina de internet.Dupa comentarii de toate felurile din amandoua partile,fiind des invocata de partea romana principiul autonomiei universitare, o doamna mai putin „atenta la detalii” si foarte dornica sa faca dreptate a trimis adversarii de idei in Ungaria, daca vor atata autonomie.
Domnule Anton, nu stiu in ce perioada ati facut liceul? Eu am facut tot in judetul Cluj, e drept nu in Cluj ci intr-un orasel(Huedin) in anii 70,dar nu s-a putut porni o clasa fara sa aiba suficienti elevi(32 daca nu ma insel) indiferent la ce sectie.Cred ca a fost valabil si in anii 60 sau 80. Mai erau abandonuri pe parcurs,dar nu stiu clase sa fi functionat cu mari tolerante fata de acest numar nici la sectia romana nici la cea maghiara. Nu contest insa cele spuse de dvs.
Dragă Andrea,
Iartă-mă dar am impresia că amesteci nejustificat două lucruri care n-au ce căuta împreună. Unul se referă la tensiunile politice (cu substrat inclusiv etnic) legate de înfiinţarea/funcţionarea unor secţii din învăţămîntul universitar ardelean. Celălalt se leagă de situaţia unor profesori universitari care, împlinind o anumită vîrstă, tocmai au fost înlăturaţi.
Că vîrsta lui X, Y, Z, pe de o parte, şi funcţionarea unui sistem academic, pe de altă parte, sînt subiecte cu prea puţine legături între ele – îmi pare de tot evident. E greu să împuşti, într-un text aşa scurt, două probleme aşa divergente. Eventual puteai scrie separat cîte un articol, pe fiecare temă în parte, dar mă tem că nu ţi-ar fi plăcut ce-ai fi auzit apoi, în materie de comentarii, la capitolul cu pensionarea profesorilor cu pricina…
Draga Alex,
Eu am dorit sa subliniez – poate ca nu am reusit indeajuns – incrancenarea, care a fost factorul comun al celor doua „subiecte divergente”.
Am incercat sa gasesc pe internet cateva prevederi legale (sau macar niste detalii procedurale) relativ la acordarea statului de Profesor Emerit in Romania. Nu am gasit nimic din pacate (ceea ce nu inseamna neaparat ca nu exista ci poate doar ca nu sunt foarte usor accesibile sau poate pur si simplu nu am avut inspiratia sa caut unde trebuie). In Franta de exemplu, astfel de informatii pot fi accesate de absolut oricine fie pe situl central al CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) fie pe situl local al universitatii. Deasemenea, toate informatiile legate la concursurile pentru posturi, conditiile contractului de munca.
Indraznesc sa cred ca daca deciziile de acordare a statutului de emerit (si nu numai) ar fi ceva mai transparente si criteriile in care sunt luate (vot al senatului universitatii, impact socio-economic al cercetarii facute de persoana in cauza, dosar stiintific etc.) ar fi ceva mai „deschise” publicului larg, ar exista mult mai putine dubii relativ la corectitudinea si/sau caracterul partinitor acestor decizii.
Pentru Anton
Cred ca prezenta mai mare la olimpiade a elevilor maghiari (de care ma indoiesc, pentru ca si eu am participat la mai multe olimpiade, la mai multe discipline, si nu am constatat acest lucru) nu reflecta altceva decat, eventual, o mai mare apetenta pentru competitie a elevilor de la scolile maghiare. Socotind liceele si scolile maghiare din Cluj, precum si cele in care existau sectii maghiare, cu cate o clasa pe nivel, gasim imediat ca ponderea elevilor romani era mai mare in anii 1962 – 1964, de care-mi amintesc si eu. De aici si numarul mai mare al elevilor dintr-o clasa – probabil nu erau profesori suficienti – desi eu nu tin minte sa fi invatat intr-o clasa cu mai mult de 36. Dar care e relevanta acestor date? Eu vorbeam de dreptul de gestionare a structurilor invatamantului universitar public in limba maghiara, in cadrul legislatiei din Romania. Crezi ca daca la o institutie de invatamant superior se dorea infiintarea unei facultati in limba germana cu structura proprie, iesea cineva in strada?
Cat despre profesorul universitar care s-a sinucis, daca te referi la savantul Laszlo Szabedi, acest lucru s-a petrecut dupa unificarea celor doua universitati – consecinta directa a Revolutiei din 1956 – si nu a discursului lui Ceausescu (care fusese intr-adevar prezent la faimoasa sedinta de unire a universitatilor Babes si Bolyai, in anul 1959).
Cat priveste dialogul prezentat la sfarsitul ecoului tau – ca o morala care subliniaza pericolul care paste absolventii unei facultati in limba maghiara – nu poate decat sa ma uimeasca prin primitivismul lui, mai ales ca vine de la tine, un om cu mintea destupata care traieste intr-o tara democratica!
„Incrancenarile” care o deranjeaza pe Domna Andrea Ghita au in comun rezistenta la aplicarea legii in institutii finantate din bugetul statului. La Tg. Mures, legea cerea instituirea unei linii de predare in limba maghiara si adminstratie proprie. La Cluj, legea cerea pensionarea cadrelor didactice titulare care au implinit 65 de ani. In amandoua cazurile legea pare sa fi fost aplicata.
Problema care mai ramane de discutat este daca legea Educatiei Nationale din 2011 e justa. Impotriva ei au pontificat, de mai mult de un an, profesorii Andrei Marga si Michael Shafir, pomeniti in articolul Doamnei Ghita. Intensitatea opozitiei lor nu a fost egalata in alte zone ale tarii. Tot impreuna, profesorii Marga si Shafir au obtinut aprobarea Senatului Universitatii Babes-Bolyai (condus de Marga si avandu-l ca membru pe Shafir) de a li se acorda un an sabatic, dupa pensionare. Din cat pot sa imi dau seama, Andrei Marga l-a adus pe Michael Shafir la Cluj ca profesor plin in 2006. E posibil oare ca motivatia indignarii celor doi sa aibe de a face cu pierderea salariului substantial primit pana acum de la Universitate?
Domnule Manu,
Din cate observ sunteti la curent cu ceea ce se petrece la UBB. Eu nu stiu cat castigau profesorii Andrei Marga si Michael Shafir, dar sunt sigura ca universitatea a avut de castigat mult mai mult, de pe urma muncii lor stiintifice, si ar fi avut de profitat in continuare daca le-ar fi prelungit contractul de munca. Cred ca eliminarea din noua lege a invatamantului a statutului de profesor consultant va avea rezultate nefaste pe termen mediu si lung.
Din declaratia de avere a profesorului Andrei Marga (2010) rezulta ca a primit de la Universitate 247.497 RON/an (salariu de 136.441 RON si alte indemnizatii in valoare de 111.056 RON), adica mai mult decat castiga, impreuna, presedintele si primul minstru al Romaniei. Veniturile dansului din conferinte, carti etc. erau incomparabil mai mici. Mai substantiale erau cele provenite din chiria unora din cele 4 apartamente pe care le poseda in Cluj.
Cat a castigat Universitatea in urma muncii stiintifice a profesorilor Marga si Shafir se poate stabili prin analiza fondurilor de cercetare atrase de dansii. Oricum ar fi, nimeni nu ii impiedica pe profesorii pensionari Marga si Shafir sa-si scrie cartile sau sa-si indrume discipolii, activitati facute, speram, din dragoste fata de adevar si nu pentru bani.
Domnule Manu,
Observ ca ati deturnat discutia pe un teren, pe care chiar nu am niciun chef sa va urmez. Tema articolului este incrancenarea din mediul universitar transilvan.
Ma surprinde ca pe doamna Ghita o uimeste raspunsul dar prietenei maghiare a fostului meu coleg.
In SUA se fac TOT TIMPUL ANUNTURI DIRECTE pentru eventualii studenti, sa nu dea examene la facultatile unde nu au sanse de a gasi posturi dupa terminare. Desigur ca v-ar enerva asemenea anunturi, numai ca ele sunt bazate pe realitate.
A face facultatea de maghiara cu scopul de a ajunge profesor in Cluj este un vis nerealizabil pentru multi, pentru ca posturile sunt ocupate si supraocupate. Chiar cand eram eu elev ni s-a „bagat” o profesoara de geografie care din pacate nu stia romaneste si elevii radeau de ea. Ca nu aveau locuri pentru sectia maghiara unde elevii erau mult mai putini.Iar daca cineva care face aceasta facultate nu doreste sa accepte posturi de profesor in secuime, unde este posibil sa gaseasca pozitii libere, atunci de ce a facut facultatea? Numai ca sa vanda covrigi sau chiloti dupa ce termina, in Cluj?
Nu prea inteleg neintelegerea de care dati dovada. Pentru mine aceasta situatie nu este noua. De exemplu in San Francisco este plin de tineri cu studii superioare care chiar asta fac: vand covrigi sau chiloti. Ca nu au posturi bune pentru ei acolo, si nici sa plece nu vor. Ca din anumite motive o anumita populatie din SF nu pleaca nici batuta!
Cat despre timpurile traite de mine acolo, mi le amintesc cu precizie. Intr-adevar la olimpiadele finale erau mult mai multi maghiari „calificati” iar examenele erau diferite. Dar atunci mi s-a spus direct de catre un profesor „ca e bine ca si elevii unguri sa vada Bucurestiul”. Poate ca asta era cazuza!Cel putin am inteles de ce si unii elevi slabi pe care ii cunosteam mnergeau la „faza finala”.
Cat despre cumparaturi, cand mergeam la piata, le faceam exclusiv in ungureste, de la ostezeni. Am invatat bine aceasta limba si stiam ca daca cer in romaneste, vanzatorii „nu auzeau”.
Si apropos de „incrancenarile alea” discutand cu prieteni si rude din Cluj, mi s-a spus ca situatia inter-etnica este la cel mai inalt nivel de intelegere in Cluj „de cand se stiu ei!”..
Ca este chiar armonie sociala!
Sa minta oare respectivii?
Tocmai ca nu sunt „incrancenari”.
Uneori am rezerve in privinta modului cum prezinta doamna Ghita situatia in general, dupa un caz relevant. Cu vreun an urma, au avut loc niste cicniri intr-o comuna secuiasca intre secui si romi/tigani. Anuntul dnei Ghita a fost „politic corect” de genul: „populatia romaneasca si ungureasca a avut confruntari grave cu acei romi”. Cum erau numai 4 romani in localitatea respectiva si cum eram in legatura cu un tanar ungur gay care mi-a descris situatia, de atunci sunt sceptic in privinta modului pompieristic in care dna Ghita descrie lucrurile. E nevoie de mai multa sinceritate si de mai putina politica, cred.
L-am intrebat atunci pe acel baiat ungur: „te simti oprimat din doua directii?” la care el mi-a raspuns: ba numai din una, ca romani nu sunt aici!
Incrincenare, incrincenare! Oare, ceilalti profesori universitari care au primit contracte, au avut salarii mai mici? Sigur, nu au fost toti rectori. Si nici evrei nu erau. Dar intr-adevar ei au „pontificat” mult mai mult. Dar si alti 9 au fost pe lista celor cu an sabatic.
Domnule Anton,
In articol e vorba despre incrancenarea impotriva facultatii de medicina in limba maghiara, de la UMF Targu Mures, si nu despre neintelegerile interetnice din Cluj. Povestea cu maghiarii slabi la invatatura care trebuiau sa vada Bucurestiul, exact cu prilejul olimpiadei nationale si nu intr-o excursie de studii, e de-a dreptul hilara. Hostezenii vorbeau romaneste si voiau sa-si vanda marfa, nu am intalnit niciodata precupete care sa nu fi servit musterii care nu vorbesc romaneste! Din pacate, tot mai multi absolventi de invatamant superior, atat romani, cat si maghiari, negasind de lucru in domeniu, se angajeaza altundeva – preferand sa ramana in Cluj ca vanzatori, decat sa mearga profesori la tara pe salarii de mizerie. E optiunea lor.
Cat priveste textul pe care mi-l atribuiti, legat de un conflict intre romi si secui, nu il regasesc nici in articolul meu despre cazul Sancraieni http://www.acum.tv/articol/9654/ si nici in cel tradus din publicatia maghiara Transindex http://www.acum.tv/articol/10084/. Va rog sa-mi dati sursa si citatul exact.
Doamna Ghita nu mai are chef de vorba. Fara sa astept continuarea dialogului, ii spun numai ca incrancenarile academice sunt, de cele mai multe ori, legate de bani. Stiu asta din experienta mea neintrerupta de cadru didactic incepand din 1980 la 4 universitati din Statele Unite. La UBB, incrancenarile din timpul conducerii autocrate exercitate de rectorul Marga au avut mult de a face cu disproportia semnificative dintre veniturile profesorilor si cele ale cadrelor didactice tinere. La UMF Tg. Mures, rectorul Copotoiu a prezidat un sistem identic. Nici unul, nici altul nu au cu ce sa se laude: dupa 16 ani de Marga UBB mai bate inca la portile Shanghaiului, iar Tg. Mures este cea mai slaba universitate de medicina din Romania.
D-le Anton
Ma faceti chiar curios de unde aveti experientele legate in special referitoare la olimpiade, la care elevii maghiari participau din oficiu,si aveau alte teme fata de cei romani, evident mai usoare dupa parerea dvs.
Eu am facut parte dintre elevii mai slabi si n-am participat niciodata la fazele nationale.Am fost insa de regula la fazele locale si de cateva ori la cele judetene la matematica si fizica. Interesant ca totdeauna am avut aceeasi teme cu colegii romani, iar temele erau valabile pe toata tara.La fazele judetene totdeauna am participat la Cluj, de unde aveti si dvs.informatiile.Inclusiv la scoala generala, tin minte ca la sfarsit comparam rezultatele cu colegii de la sectia romana.Va pot garanta ca in anii 70 nu am avut teme diferite.
Domnule Anton,
In anul 1990 am participat la Etapa Nationala a Olimpiadei de Fizica la Cluj iar in 1992 la aceeasi olimpiada tinuta la Sibiu. Atat la Cluj cat si la Sibiu, toti participantii au avut aceleasi subiecte de rezolvat, cu mentiunea ca elevii maghiari puteau opta pentru versiunea in limba maghiara a acestor subiecte.
Deci nu stiu exact pe ce va bazati sugerand ca elevii maghiari erau privilegiati pentru „a vedea Bucurestiul”.
Din 2004 sau 205 guvernul PSD de atunci a dublat salariile profesorilor. De atunci salariile profesorilor din toate universitatile de stat din Romania sunt diproportionat de mari fata de ale celorlalti, dar si acum inca mult sub nivelul celor din restul Europei (de 3-4 ori mai mici). Ce are a face rectoratul Marga cu treaba aceasta? De acum 3 si mai bine de ani, guvernul Boc a interzis angajarea in universitati de stat si promovarile din universitatile de stat. Rectoratul Marga a cerut de repetate ori ridicarea acestor interdictii. E dreptul fiecaruia sa aiba parerile lui despre diversele peronalitati sau orice altceva, dar daca raminem in continuare la lansarea de acuzari, fara argumente reale, cu ignorarea faptelor, vom continua sa meritam termenul folosit de dna Ghita in articol: incrincenati si atit.
Scuze, revin cu o completare. Salariile profesorilor universitari sunt semnificativ mai mici si fata de cele ale profesorilor universitari din SUA, nu numai cele europene.
Domnule Burghelea, sunteti un tinerel in comparatie cu mine.
Nu m-am referit aici la situatia de dupa anul …1970.
In privinta ostezenilor, doamna Ghita poate sustine ce vrea, dar daca ei „stiau romaneste”, ei nu mi-au raspuns niciodata in aceasta limba, asa ca le ceream in ungureste numai: „hogy adya a paprika?” Si asa mai departe. Pana in 1964 au fost alte vremuri in Cluj.
Pe cand eram elev prin clasa a sasea, un „profesor de atelier „(roman) mi-a spus clar: daca nu esti ungur sau evreu, nu vei ajunge niciodata in clasa a opta”. De atunci am invatat „in draci” ca sa fiu printre primii.
Cui se indoieste de perioada anti-romaneasca de atunci, ii recomand sa mearga la biblioteca si sa consulte colectia ziarului Faclia. La scoala eram obligati sa invatam numele tuturor celor din „regionala de partid” din care nici unul nu era roman.
Cand cineva imi spune ca lucrurile pe care le-am trait eu personal au fost altfel, asta ma revolta. De altfel tot ce a fost atunci a fost urmarea primei etape din politica PMR: de utilizare a minoritatilor pentru preluarea puterii. Un ardelean ungur foarte cinstit i-a spus atunci tatalui meu: „comunistii ne-au folosit”!
Comentariul Mariei este justificat. Asadar, sa ne intoarcem la fapte. Profesorul Shafir si-a pierdut statutul de salariat in urma votului Consiliului Facultatii de Studii Europene din 27 martie (12 voturi pentru incetarea contractului de munca, 8 impotriva). Dupa vot, profesorul Shafir a refuzat oferta Consiliului de a isi continua activitatea in cadrul catedrei si a fi compensat cu plata cu ora. In acest caz, incrancenarea pare sa-l defineasca pe profesorul Shafir. Dar desigur, putem vorbi si despre tirania majoritatii, ca intotdeauna cand ne displace rezultatul unui proces democratic.
Dnei Andrea Ghita:
Eu am avut in arhiva un text putin diferit decat trimiterea a doua. Cum stiti am parasit cam de multa vreme scrisul sistematic pe acest site. Stiu cum era varianta initiala. Nu mai tin minte daca v-am atentionat atunci; poate ca da. Dar nu sunt sigur.Stiu ca la vremea respectiva am fost socat de text.
Cat despre numele profesorului universitar maghiar care s-a sinucis, nu l-am stiut niciodata. Tatal meu a fost la sedinta la care a vorbit Ceausescu si ne-a spus tuturor in familie atunci: „omul asta e nebun”. Pe atunci nu l-am crezut.
Este foarte probabil ca pe atunci a inceput o campanie de „romanizare” a partidului. In timpul revolutiei din Ungaria din 1956 si dupa ea multi membrii de partid maghiari de la „regionala” au iesit sau au fost dati afara. PMR a folosit ocazia respectiva sa schimbe compozitia nationala a partidului. Nu ca asta ar fi contat prea mult, dar orientarea lui Dej nu mai era atat de „internationalista”.
In acea perioada, toate intreprinderile care fusesera botezate cu nume unguresti din ordinul PMR in prima faza, au primit dispozitia sa-si schimbe iar numele. Oricine poate verifica faptul ca PMR a dat dupa razboi numele de „Janos Herbak” fabricii de incaltaminte Dermata din Cluj, creata in perioada interbelica. Atunci a avut loc schimbarea din nou a numelui ei din „Janos Herbak” din nou in „Dermata”.
Este o perioada pe care cei tineri nu au cunoscut-o, dar eu am trait-o.
Cat despre „unirea” universitatilor Victor Babes si Janos Bolyai, ca si a liceelor, aceste masuri au fost orchestrate de partid ca „venind de la propunerile oamenilor muncii maghiari” de jos. Ca elevi ni s-a spus ca „daca muncim cot la cot, indiferent de nationalitate, trebuie sa si traim cot la cot”.
Eu sunt de parere ca Janos Bolyai a fost o figura stiintifica majora in stiinta mondiala si ar trebui sa existe undeva (macar La Tg Mures) si o facultate care sa-i poarte numele.
In afara de acestea: in acea perioada existau firme bilingve; astfel am invatat eu (si din ziarul Igazsag) ortografia maghiara.
Parerea mea este ar trebui sa se revina la multe lucruri echitabile. Si maghiarii trebuie sa fie respectati prin afise, ziare, comunicate de la primarie, etc. Sigur ca perioada postbelica de care am vorbit a fost…diferita.
Astazi ar trebui sa nu mai existe nici un fel de „problema nationala”. Toate cererile legate de identitatea nationala ar trebui satisfacute si respectul reciproc ar trebui sa fie lege.
Pentru Anton,
Probabil memoria va joaca feste.
Fabrica Dermata, infiintata de familia Renner in 1911 sub numele „Fabrica de Piele Frații Renner & Co” a devenit dupa primul razboi Societatea pe Actiuni Dermata (unde a lucrat si tatal meu din 1938 pana in 1947). In 1948 a fost nationalizata primind numele munictorului comunist Janos Herbak. In anii 1960 a fost redenumita Fabrica de Pielarie si Incaltaminte Cluj si mai apoi Clujana
In ceea ce priveste structura elevilor buni la invatatura, numarul lor trebuia sa respecte statistic ponderea populatiei orasului.
Potrivit recensamantului din 1956, Clujul avea o populatie totala de 154.723, din care romani 74.623, maghiari 77839 si evrei 525. Inainte de deportarea la Auschwitz, din iunie 1944, Clujul avea o populatie de peste 16.000 de evrei, au revenit in jur de 2000 si s-au mai stabilit la Cluj si evrei din sudul Ardealului si Basarabia) Elevii evrei din anii 1950 trebuia sa se fi nascut in majoritate covarsitoare dupa razboi (copiii cu varsta de pana la 14 ani fusesera gazati) sau sa fi fost copiii evreilor veniti din sudul Ardealului sau Basarabia. O parte dintre e a emigrat in Palestina in anii 1947 – 1952, o alta parte se declara maghiara, asa ca or fi existat cativa elevi evrei exceptionali, dar nu puteau ocupa toate locurile promovabile pana intr-a opta. In rest ponderea populatiei maghiare era putin mai mare decat a celei romanesti, deci or fi fost mai multi elevi maghiari buni la invatatura, dar ei invatau la sectia maghiara. Logic, la sectia romana concurenta sa promovezi trebuia sa fi fost mai mica, nu-i asa?
Nu contest ca proful dvs. de atelier (o somitate, banuiesc) ar fi declarat ceea ce ati reprodus citez: „Pe cand eram elev prin clasa a sasea, un “profesor de atelier “(roman) mi-a spus clar: daca nu esti ungur sau evreu, nu vei ajunge niciodata in clasa a opta”. De atunci am invatat “in draci” ca sa fiu printre primii” dar nu are nicio acoperire!
Acum in ceea ce priveste componenta conducerii biroului regional PMR din aceeasi perioada, despre care ati afirmat, citez: „Cui se indoieste de perioada anti-romaneasca de atunci, ii recomand sa mearga la biblioteca si sa consulte colectia ziarului Faclia. La scoala eram obligati sa invatam numele tuturor celor din “regionala de partid” din care nici unul nu era roman”. am gasit un proces verbal pe care-l reproduc mai jos
PROCES-VERBAL nr. 3
Încheiat în ºedinþa Biroului Regional PMR Cluj din ziua de 31 ianuarie 1959
Prezenþi: tov. Vaida Vasile, Bene Vasile, Tompa Ştefan, Moldovan Gheorghe,
Breban Iosif, Bucşa Remus, Kulcsar Francisc, DoboşNicolae. De asemenea, mai participã tov. Pintea şi
Cristuþiu, secretari ai Comitetului Orãºenesc PMR Cluj, tov. Moraru, adj. Dir. Reg.
MAI, şi tov. Hutira, comandantul Miliþiei.
Dupa cum vedeti macar jumatate erau romani, considerand ca Vaida, Tompa si Kulcsar erau maghiari, deci se respecta compozitia etnica din acea perioada. Nu a fost nevoie sa ma duc la biblioteca, am gasit pe Wikipedia.
In schimb ma bucur ca sunteti de parere ca „Si maghiarii trebuie sa fie respectati prin afise, ziare, comunicate de la primarie, etc.”
Dna Andrea: Spuneti:
„Probabil memoria va joaca feste.
Fabrica Dermata, infiintata de familia Renner in 1911 sub numele „Fabrica de Piele Frații Renner & Co” a devenit dupa primul razboi Societatea pe Actiuni Dermata (unde a lucrat si tatal meu din 1938 pana in 1947). In 1948 a fost nationalizata primind numele munictorului comunist Janos Herbak. In anii 1960 a fost redenumita Fabrica de Pielarie si Incaltaminte Cluj si mai apoi Clujana”
Deci ce am spus eu: S-a numit Dermata inainte de razboi si apoi cand au fost schimbate numele romanesti, a primit numele de Janos Herbak.
Apoi iar s-au schimbat numele. Da, acum este Clujeana. Dar popular tot Dermata i se spunea, ca inainte de razboi.
Ce am vrut sa arat a fost faptul ca a existat o perioada cand minoritatea ungara era foarte curtata de partid, care s-a schimbat brusc.
Nu-mi place disputa asta. Intentia mea nu este sa blamez nici un om ci doar partidul, adica stalinismul. Eu am vrut sa arat ca din perioada cand asa-zisul PCR avea ca majoritate relativa minoritatea maghiara (26%, romanii fiind 22% si evrei 18%,) si pana in perioada cand am terminat eu liceul a fost un timp greu pentru cetatenii de nationalitate romana. Mama mea a trebuit sa dea un examen de limba maghiara pentru a ocupa un post nenorocit de farmacista la Plafar. Nu era normal!
Cat despre lista pe care ati dat-o, este cum spuneti din 1959. Dar in 1956 situatia era alta. Nu vreau sa polemizez, credeti ce vreti. Eu am citit carti si ziare din anii 50.
Cand au pus mana pe putere, comunistii romani aveau teoria ca Romania trebuie desfiintata ca stat. Primul secretar de la infiintare, Gh. Cristescu, a fost dat afara din partid in 1924 pentru ca se opunea. Stalin si-a schimbat ulterior planurile.
Compozitia PC din Romania era, la 23 August 1944 urmatoarea (citez):
„PCR avea un caracter multietnic, românii reprezentând mai puțin de un sfert din membrii săi (în 1930 distribuția pe naționalități era: maghiari 26%, români 23%, evrei 18%, ruși și ucraineni 10%, bulgari 10%).[2]”
Potrivit revistei Memoria, respectiv articolului Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej, de Eugen Denize, următorii secretari generali ai partidului au fost numai străini, și anume: Elek Köblős, maghiar, 1924-1928; Vitali Holostenko, ucrainean, 1928-1931; Alexandru Ștefanski (Gorn), polonez, 1931-1934; Eugen Iacobovici, evreu, 1934-1936; Boris Ștefanov, bulgar, 1936-1940; Miklós Goldberger, evreu maghiar, în 1940; Ștefan Foriș (István Fóris), evreu maghiar, 1940-1944.[2″
Este la mintea cocosului ca acei oameni erau straini de interesele poporului si ca a existat o perioada de promovare a minoritatilor. Au urmat lupte intre ei ca in Mafia. Vasile Luca (nu e pomenit aici) dupa ce a fost folost de partid, a fost condamnat la moarte, dar a murit in inchisoare, Foris din cate stiu a fost ucis cu ranga in cap, iar Dej voia sa o ucida si pe Ana Pauker, dar s-a opus Molotov. Etc.
@anton: Elek Köblös/maghiar, Holostenko/ucrainean, Ştefanski/polonez, Iacobovici/evreu … Este la mintea cocosului ca acei oameni erau straini de interesele poporului …
Şi vreţi să spuneţi că, spre deosebire de aceştia, Gheorghiu-Dej/român, Ceauşescu/român, deşi comunişti şi ei, erau mari prieteni ai poporului?
Doamnea Ghita, Alex L:
Eu discontinui orice replica. Nu vreau sa pierd timpul intr-o discutie pe care unii o fortateaza sa fie sterila.
Ce am sustinut eu?
Ca minoritatile nationale care au condus in proportie de 77% asa-zisul Partid Comunist „din ” Romania au fost uneltele lui Stalin in primul deceniu de comunism. Ca ele au fost foslosite (pe cat s-a putut) pe post de „executanti” ai ordinelor anti-romanesti ale lui Stalin. Ca nu nationalitatile respective au fost vinovate de introducerea comunismului in tara (ci Stalin, Churchill, care a scris pe un bilet ca accepta ca 90% din Romania sa fie controlata de Stalin si Roosevelt).
Ca in primul deceniu (intre 1945-196)anti-romanismul a predominat ca doctrina in Transilvania si unii idioti din randurile minoritatilor nationale au introdus un soi de sovinism anti-romanesc extrem de daunator, dupa care si aceste unelte au fost inlaturate de niste criminali la fel de odiosi, romani de data asta.
Nu ma intereseaza faptul ca ma corectati in amanunte. Adevarul a fost chiar acesta. Ulterior foarte multi au profitat de situatie.
Sigur ca amintirile mele personale au colorat aceste interventii. Pana la urma nu am putut uita faptul ca la 11 ani am fost batut de mama unor copii cu care ma jucam care mi-a spus ca „copiii romani nu au ce cauta in aceasta curte” (care era comuna).
Dar esenta celor afirmate de mine este confirmata de fapte documentate informational.
Va voi da cateva exemple reprezentative:
Fostul secretar general al PC din R, Stefan Foris, care a facut parte din minoritatea ungaro-evreiasca din Romania, a fost folosit de Stalin si de partid. Cand nu a mai fost nevoie de el, a fost condamnat de PMR si ucis cu lovituri de ranga:
http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Fori%C8%99
Alt activist extraordinar al PCdin R a fost Vasile Luca. Si el a fost evreu -ungur. El a participat in luptele contra armatei romane cand a facut parte din „brigazile secuiesti” ale lui Bela Kun. Apoi a fost recompensat de Stalin cu un post de conducere in Ucraina. Apoi a fost membru major in conducere PC din R. Apoi a fost condamnat la moarte, cu sentinta schimbata in ultimul moment:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Luca
Evident ca a murit in puscarie, la Aiud.
Apoi Ana Pauker, evreica-romanca, poreclita „Stalin in fusta”, a fost cea mai puternica femeie din lume, dupa revista Time.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_pauker
Ea este vinovata de a fi fost unealta lui Stalin pana in amanunte!
(Ca si Silviu Brucan, pe plan ideologic; dar Brucan a scapat de represalii).
Ea a fost condamnata de partid (dupa ce ea a participat la ticluirea actului de acuzare contra lui Foris, alaturi de Dej, dupa care a fost si ea acuzata de Dej si sortita uciderii, dar a fost scapata de Molotov!).
„Ana Noastra” a sfarsit-o pana la urma ca fosila cuminte la „Editura Tehnica” din Bucuresti.
Evident ca si dintre romani au fost destui dobitoci care au fost folositi ca unelte! Ca Teohari Georgescu si multi altii.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Teohari_Georgescu
Numai ca ei au reprezentat numai…23% din Partidul Comunist „din” Romania! Restul nu apartineau majoritatii romanesti din tara.
De ce pun cuvantul „din” in ghilimele? Pentru ca in jargonul Internationalei a Treia „din ” insemna ca e vorba de o factiune din afara tarii, controlata de Moscova.
Nu continui seria.
Dar nu numai pe planul personalitatilor politice minoritatile au fost folosite si aruncate apoi, cand nu mai serveau la nimic. Asta s-a intamplat si pe planul propagandei.
De exemplu numele unui comunist maghiar de care nu stie nimic nici un roman in ziua de azi, a fost dat principalei unitati industriale din Cluj. Apoi a fost aruncat la gunoi. Judetelor secuiesti din zona „Trei Scaune” din estul Transilvaniei li s-a dat numele de Regiunea Autonoma Maghiara. Apoi acel nume a fost aruncat . Stiu ca ma veti corecta cu amanuntul ca acelei zone, modificate geografic i s-a dat ulterior de fapt numele de Regiuna Mures-Autonoma Maghiara si apoi locuitorii au fost despartiti din nou in judete.
Ca si cu Dermata, cand nimeni nu mai pronunta de fapt cele sapte cuvinte ale numelui ulterior lui Janos Herbak! Intreprinderea…tra-la la!Dar nu ma tin de fleacuri: eu vorbesc de esenta fenomenului.
As putea continua ore intregi!
Dar nu o fac!
Pozitia mea a fost clara: in deceniul 1950-60 multi membrii ai minoritatilor nationale au fost folositi, dupa care au fost aruncati la gunoi.
Nu populatiile respective sunt vinovate, dar sunt idioti care incearca sa nege aceasta realitate. Nu ma numar printre ei!
Pe de alta parte, dupa anul 1970 a inceput un soi de sovinism anti-minoritar in Cluj. Probabil ca el a culminat cu vopsirea bancilor din parc in culorile nationale rosu-galben-albastru, poate pentru ca toata lumea sa stea cu fundul pe drapelul romanesc!
Am fost si sunt contra oricarui nationalism de tip sovin. Exista si un nationalism sanatos, cum au americanii. Nu sunt impotriva lui. nationalismul sanatos cere ca fiecare sa fie mandru de originea lui (romani, unguri, evrei etc), si sa o onoreze printr-o atitudine morala. In sensul respectarii drepturilor tuturora!
Parerea mea:
http://laszloal.wordpress.com/2012/04/07/hard-to-kill/
Domnul Anton prezinta perioada de inceput de comunism cum ar fi fost conspiratia lui Stalin, parca ar fi avut ceva speciel cu Romania. Bolsevicii n-au vrut altceva in tarile unde dictau cu forta armelor decat sa-si impuna politica comunista,si dominatia pe plan economic.Pentru aceasta au folosit ce au avut la indemana in fiecare tara est-europeana pe plan local.In Romania se pare ca au fost mai multi „minoritari” infectati cu virusul bolsevismului.
Sa prezentati insa totul ceva „antiromanesc” seamana mult cu nationalismul ceausist de la sfarsitul anilor 80, care si-a intins unele radacini (sper ca-s mai subtiri)pana la viata universitara de astazi din Tg.-Mures.
Despre povesti gen batutul copiilor de mamele altor copii „numai pentru ca sunt romani” intradevar se pot scrie romane din amandoua parti. Scrise „drept” poate chiar ar fi binevenite in spatiul nostru cultural si social.
Reproduc raspunsul meu pentru articolul publicat pe Blogul lui Laszlo Alexandru
Draga Alex, iată fragmentul la care te referi – cam o şesime din articolul care tratează încrâncenările universitare transilvane
„În primăvara aceasta spaţiul universitar transilvan e dominat şi de alte încrâncenări. După alegerea noii conduceri a Universităţii Babeş-Bolyai, epoca post Marga a început sub semnul plăţii poliţelor. La Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai i s-a refuzat prelungirea activităţii didactice profesorului Michael Shafir, o personalitate bine cunoscută şi apreciată de societatea academică şi premiată de studenţi. Doctoranzii şi masteranzii profesorului, lăsaţi de izbelişte, au fost asiguraţi că nu vor avea de suferit. Mă întreb ce efect vor avea toate aceste încrâncenări asupra calităţii şi performanţelor academice transilvane ?”
iar tu rezumi aceste rânduri astfel:
„Un articol semnat de Andrea Ghiţă în revista electronică Acum repune pe tapet, în tonalităţi compătimitoare, eliminarea lui Andrei Marga de la Universitatea “Babeş-Bolyai”.
Categoric nu sunt de acord cu eliminarea pe criteriul vârstei, a profesorilor valoroşi, formatori de masteri si doctori, Marga nu a solicitat să rămână în cadrul UBB, asa că nu am avut de ce să mă refer la el. Dacă ar fi cerut aşa ceva, aş fi avut exact aceeasi opinie ca în cazul profesorului Shafir.
Chestia cu cuantumul salariilor, atâta timp cat erau plătite lega, mi se pare o diversiune. Şi mă mir că tu nu sesizezi asta.
Altfel, articolul e foarte bine scris, ca toate articolele tale, numai că eu nu scrisesem ceea ce ai luat tu drept punct de pornire pentru răspunsul tău.
Urmarind cu mult interes discutiile pe marginea acestui articol, nu ma pot stapani sa remarc un lucru. S-a vorbit despre plati care fie sunt prea mari, fie prea mici, despre relatiile interetnice maghiari-romani cu exemple …. de la „profesorul de sport”, despre cati comunisti au fost maghiari (unii si evrei in plus – si mai rau!) si cati nu, D-l Anton a ajuns si la Brucan…etc. Desigur, l-am ratat in aceasta discutie pe Gheorghe Doja si pe Horia, Closca si Crisan – tot pe langa Cluj si ei… ma rog, aproximativ. A lipsit un singur ingredient, pe care eu il consider cel mai important. Productia stiintifica (suntem in 2012, ne putem detasa de Gheorghe Doja sper). Indexul h. Nici o referire. Pacat. De aceea cred eu ca lucrurile sunt mai complicate decat ar trebui sa fie. Noi, la Ecole Polytech de Nantes, am votat emeritatul profesorului J. P. Bardon, pensionar dupa lege acum dar parinte al teoriei Rezistentei Termice De Contact. A fost simplu. I-am numarat articolele, impactul, patentele produse, finantarea pe care a adus-o Universitatii si gata. Este emerit, atat timp cat se va mai simti in putere sa faca cercetare. Am luat un colectiv de zece universitari aceasta decizie in maximum 30 de minute si… nu o regretam. Chiar i-am amenajat un birou special Dlui Bardon, in care fara nici o lipsa de modestie, i-am expus toate medaliile si trofeele academice atat de bine meritate. Are un index h lipsit de orice modestie, 15. Mai ramane ceva de spus? A…, uitasem sa spun ca o decizie identica a fost luata in cazul unui Profesor de origine iraniana.
In discutia despre Dl Marga, putem incepe deasemenea sa „numaram” indexul h? Nu ca as avea ceva impotriva acestui cadru academic. La urma urmei, fiind Ministru al Educatiei, domnia sa era si el putin implicat in „Educatia Gratuita” de pe urma careia eu si multi ca mine au beneficiat. Dar sa nu divagam. Indexul h?
Domnul prof. Manu crede ca stie tot ce s-a intamplat in UBB cu subsemnatul. Nu stie si nu este de demnitatea mea sa raspund aici, mai ales ca atunci cand este contrazis de fapte la capitolul „discriminari” o ia pe alte araturi. Sa fiu oare exagerat in banuiala ca a ramas resentimentar din cauza altei dispute? Domnia sa ar fi acceptat, se pare, oferta de a preda la plata cu ora. S-a afirmat ca aceasta oferta ar da profesorilor respectivi posibilitatea de a castiga un salariu relativ decent DACA ei ar avea 35 de ani de vechime si coeficientul 5, cel mai ridicat. Nimeni nu a avut acest coeficient in facultatea in care am predat, nici macar rectorul Marga. Iar ce s-a „uitat” a fost faptul ca plata cu ora este…plata cu ora, adica exista numai aproximativ sapte luni pe ani, daca luam vacantele in considerare.
Da, domnule profesor Manu, e vorba si de bani. Deloc numai de ei. Dar sa ramanem la acest aspect. Eu, unul, nu am alt venit decat cel acumulat de pensia de la Radio Europa Libera, adica aproape 1000 dolari pe luna. Ati incerca sa traiti cu suma aceasta, fie si in Romania? Sa ma las exploatat (cum sunt nevoiti s-o faca multi colegi) de faptul ca Romania isi dispretuieste dascalii si ca sunt nevoiti sa accepte un asemenea targ pentru a supravietui? Da, am venit la UBB la sugestia profesorului Marga. Nu am regretat-o niciodata. Ni se revoca amondorora dreptul de a ne continua activitatea cu contract pe perioada determinata. IN MIJLOCUL SEMESTRULUI. Cine nu se gandeste la studenti, Dle Manu? Sunteti sau nu la curent cu petitia LOR (nu a mea!) pentru reinstaurarea nostra? Am declarat si repet: sunt dispus sa-mi conduc doctoranzii pana la capat pro bono. La restul studentilor altcineva trebuia sa se gandeasca. Intre timp, acel „rest” ma viziteaza acasa si in masura posibilitatilor ii ajut profesional. Dar domnule profesor Manu, chiar nu aveti alte interese in viata decat ce fac eu? Ne-am descurcat foarte bine, si unul, si altul, ignorandu-ne pana nu de mult. Let’s get back to good old times, sir!
Chag pesach sameach, stimate domnule profesor Shafir! Imi pare rau sa constat ca observatiile mele, bazate pe ce gasesc publicat in Romania, sunt interpretate de d-voastra ca un atac la persoana, bazat pe un presupus resentiment. Vreau sa va spun ca m-a miscat faptul ca ati simtit nevoia sa dezvaluiti detalii financiare care explica pozitia pe care o aveti in aceasta dezbatere. Va rog asadar sa acceptati simpatia si pretuirea mea pentru opera stiintifica, talentul de dascal si mai ales pentru pasiunea pentru adevar care va caracterizeaza.
Apreciez cuvintele Dumneavoastra si va urez la randul meu Hag sameach. Va asigur ca detaliile financiare joaca, totusi, rolul secundar in pozitia mea, care a fost clarificata public cu mult inainte ca lucrurile sa ma afecteze personal, atunci cand a fost adoptata noua Lege a educatiei. Am descris public, inclusiv la cateva posturi de TV, dedesubturile personale, drept care sunt amenintat azi cu un proces. Astfel stand lucrurile, ramane ca justitia sa-si spuna cuvantul in ce priveste acuratetea afirmatiilor mele. Repet doar atat: decizia luata este LEGALA si, in acelasi timp ILEGITIMA. Fostii mei studenti au acum ocazia sa observe „pe viu” diferenta weberiana intre cele doua, despre care le-am vorbit in numeroase ocazii.
Draga Domnule Profesor Shafir
Cu tuturor celor care au trait in comunism (eu amplecat din Romania in 1976, la 29 de ani) si ca fiu al unui om care a supravietuit lagarelor de concentrare, imi este foarte clara diferenta weberiana dintre LEGAL si ILEGITIM. Pentru mine, mesajul pragmatic al acestei diferente este respingerea iluziei stabilitatii, a increderii in orice „contract”, asa cum pare sa fi fost cel dintre dumneavoastra si Universitatea din Cluj, cand vi s-a spus ca veti putea ramane la catedra pana la 70 de ani.
Eu lucrez de 19 ani ca sef de serviciu si profesor intr-un spital universitar. Imi place ce fac si sunt compensat rezonabil. Contractul dintre mine si clinica nu prevede o limita de varsta. Cu toate acestea, cam odata la 2 ani, aplic pentru un post in alta parte. Nu pentru ca vreau sa plec de unde sunt, dar pentru a imi determina valorea pe piata muncii din domeniul meu si pentru a imi cunoaste optiunile. „Shit happens”, draga domnule profesor.
Cu simpatie si respect,
P. Manu
Pentru Teodor Burghelea (si nu numai)
Ar fi interesant de aflat daca indexul h sau factorul Hirsch este la fel de relevant si pentru cercetatorii din domeniul stiintelor umaniste din universitatile Europei de Est – unde multe articole si carti se scriu in limba tarii si, chiar valoroase fiind, nu ajung sa fie traduse si popularizate in spatiul occidental – ca pentru cei din domeniul stiintelor exacte si ale naturii (matematica, fizica, chimie), care publica de ceva mai multa vreme in revistele occidentale consacrate. Totusi, care o fi valoarea acceptabila a indexului h pentru cercetatorii si universitarii importanti din domeniul stintelor umaniste si ce alt „factor”- relativ obiectiv – le poate reflecta valoarea?
Stimata Dna Ghita,
Nu stiu exact de ce imi adresati tocmai mie ecoul de mai sus. Pentru ca am „indraznit” sa fac un lucru interzis pentru fanii „Modestiei” si „Educatiei Gratuite” aducand vorba despre „masura” performantei – una din unitatile de masura (nici singura, nici cea mai buna) fiind indexul h? Ma intrebati: „Ar fi interesant de aflat daca indexul h sau factorul Hirsch este la fel de relevant si pentru cercetatorii din domeniul stiintelor umaniste din universitatile Europei de Est – unde multe articole si carti se scriu in limba tarii si, chiar valoroase fiind, nu ajung sa fie traduse si popularizate in spatiul occidental – ca pentru cei din domeniul stiintelor exacte si ale naturii (matematica, fizica, chimie), care publica de ceva mai multa vreme in revistele occidentale consacrate.”
Da, desigur, indiferent de limba in care publici, indiferent de domeniu, ceea ce publici este fie valoros, lipsit de modestie daca doriti fie lipsit de valoare sau.. foarte modest. Descartes si-a publicat „Le Discours de la Methode” in franceza veche (si veti fi amuzata sa descoperiti cat de bizar suna imperfectul in franceza veche, „je pouvois”!), Cardano in italiana medievala. Mai aproape de noi, Umberto Eco publica in italiana si nu se plange de index h. Toti fost descoperiti si toti sunt intens citati, chiar si in 2012. Se poate publica ‘la top’ in Stiinte Umane, indiferent de limba? Da, desigur, verificati indexul h al unui Profesor de Stiinte Politice in Harvard. Desigur, nu absolutizez indexul h, aceasta forma de notare are viciile ei cunoscute. Dar este totusi o forma de notare (in timp ce dumneavoastra nu propuneti nici o alta forma de evaluare, decat clasicul „se stie” – Fernando de la Cqaransebes?). In mediul academic la care va referiti, dumneavoastra cum decideti valoarea academica? Prin afirmatii de tipul ” personalitate bine cunoscută şi apreciată de societatea academică şi premiată de studenţi”. Thanks, but no, thanks. I do not buy that (fiindca nu va recunosc autoritatea academica de a decide cine este cunoscut si cine nu intr-un articol, cine este apreciat de studenti si cine nu, fiindca nu am auzit de Dumneavoastra – eu am nevoie de „NUMBERS”). Eu am nevoie de ceva mai mult, macar imperfectul index h in lipsa de altceva. Are indexul h aceeasi valoare si sens in Stiinte Umane si in cele Exacte? Desigur nu. Fiecare afacere cu propriul ei index. Dar, cele doua afaceri au ceva in comun. Un index h de 2 suna a mediocritate in ambele afaceri, fie umaniste, fie exacte. Si ca veni vorba de Stiintele Exacte, in lumea dvs academica, care este indexul h acceptabil pentru un „Exact”? Daca e vorba de un profesor universitar „exact”, eu sugerez minim 7, nu accept nimic mai jos (fiindca nu imi place modestia). Aveti pe-acolo, prin acel mediu academic, pe undeva un astfel de index sau trebuie sa revenim la discutia despre modestie? Sau poate… ca nu e frumos sa punem astfel de intrebari? De fapt, in mediul dvs. academic, aveti nevoie de un astfel de index h? Daca da, imi depun candidatura si accept bucuros 1000 $ (sper ca dupa taxe, macar).
PS: Data viitoare cand imi veti mai cere pe email privat sa consult pentru dvs. Thomson Web of Knowledge pentru indexul h al Dlor A.M. si M.S. va voi refuza.
Domnule Burghelea, da, am ajuns si la Brucan.
El ar fi trebuit judecat in lotul sotilor Ceausescu.
El a fost cel care zi de zi in Scanteia a dirijat lupta politica contra democratiei din Romania.Si a auns apoi pe post de Mafalda, dupa ce si-a mai schimbat putin parerile in SUA, la ambasada.
El a fost mai vinovat decat unii dintre cei care s-au ucis intre ei.
Dumneata, nefiind nici macar copil atunci ar trebui sa te informezi mai intai.
De altfel nu numai eu, ci si dl Clej a exprimat in trecut o parere foarte proasta despre acest om. Nu stiu daca nu si-a schimbat-o intre timp. Am pe undeva un email de la dansul.
Domnule Anton,
In ciuda varstei mele ce va pare frageda, eu cu mintea mea „copilaroasa” ceva tot am inteles despre acest articol excelent al Dnei Andrea Ghita: se refera la viata academica transilvana actuala. Niste fapte a caror interpretare nu este foarte clara, dar este vorba de prezent. Si in mod clar, Brucan, desi o fi un personaj important (nu il apar, nu il atac, pur si simplu nu face obiectul discutiei pe care dumneavoastra va straduiti sa o deturnati cu pret de vreo zece ecouri), nu face parte din distributia acestui „film”. Asa cum nu fac parte nici Gheorghe Doja, nici Avram Iancu, nici Horia Closca si Crisan, nici familia Sillagy, nici familia Bathory – asta nu ca nu fi influentat si ei din plin viata transilvana de-a lungul secolelor. Cuvintele cheie ce au ramas in mintea mea de tinerel sunt: viata academica, criterii etnice (maghiari versus romani sau invers daca doriti – este la fel de nefericit ca fapt). Desi articolul Dnei Ghita nu mi-a demonstrat in mod lipsit de echivoc ca astfel de criterii etnice (autoarea le numeste mai inspirat decat mine „incrancenari”) exista (iar eu mi-as dori de data aceasta ca autoarea sa se insele, sa nu fie vorba de asa ceva), in cazul in care intr-adevar acestea exista, atunci … este de rau. Lumea academica se impotmoleste intr-un primitivism ce nu ar trebui sa ii fie caracteristic, asta daca nu vrem sa ne intoarcem la timpurile lui Gheorghe Doja tocmai acum, in 2012.
@ Domnului Teodor Burghelea. V-as fi recunoscator daca ati face public aici cum performeaza subsemnatul potrivit indexului h in comparatie cu alti socio-umanisti din Romania. Nu sunt un fan al acestui index, dar intamplarea face ca, depunand un proiect, am constatat ca nu stau rau deloc. Cine crede ca indexul h a jucat un rol in decizia care m-a afectat, ar face bine sa compare performanta lui Michael Shafir cu cea a celor care au luat si implementat acesata decizie, de la viitorul decan Nicolae Paun pana la orice alt membru al consiliului profesoral care a participat la luarea ei. Va asigut ca singutul index luat in considerare a fost cel al costului vietii, si el insa interpretat in baza unor informatii eronate si eronante in ce il priveste pe subsemnatul.
@Domnului P.Manu. Yes, shit happens. Va multumesc pentru intelegere si consider orice „misynderstanding” ca parte a trecutului uitat.
Stimate Domnule Profesor Shafir (cu permisiunea Dvs., prefer formula „demodata” de adresare modernului si impersonalului… @)
Din pacate, nu pot da curs cererii Dumneavoastra. Din doua motive. Primul motiv este legat de dificultatea cererii in sine. Imi cereti nu numai indexul Dvs. h dar si o „comparatie cu alti socio-umanisti din Romania”. Este cu mult peste puterile mele: nefiind specialist in acelasi domeniu cu Dvs., nu ma simt capabil sa scriu un Review Article explicand pozitia Dvs. in peisajul academic socio-uman romanesc. Si nici nu ar intra in atributiile mele, acest lucru trebuie facut cu toata rigurozitatea de UBB, in cazul in care UBB apreciaza valoarea academica si si-a notat-o printre obiectivele de lunga durata.
Al doilea motiv este mult mai banal. Atat Thomson Web of Knowledge cat si Scopus isi protejeaza produsul informational printr-o lege de copyright, un Copyright Agreement. Facand publice informatiile pe care mi le cereti intr-un spatiu virtual complet deschis, as incalca in mod flagrant legea, lucru pe care nu il pot face – sper sa beneficiez de intelegerea Dumneavoastra aici.
Desigur, legea de copyright la care ma refer nu ma impiedica sa imi ofer sprijinul neconditionat pe orice alte cai decat cele ale unui spatiu virtual public.
Dar sa revenim la indexul h. Dupa cum am mai spus-o, eu nu il consider infailibil. Ba din contra, are o suma de vicii cunoscute. Dar, prin natura sa cantitativa, il prefer aprecierilor „la o cafea” : toata lumea stie cat de valoros este X, cat de putin valoros este Y etc. In ceea ce va priveste, nu am afirmat ca „teroarea h” ar fi cauza relatiilor Dumneavoastra relativ tensionate cu UBB. Si, chiar asa, cum as putea afirma asa ceva fara a cadea in ridicol? Nu cunosc UBB, de fapt nu am auzit prea des de UBB iar la Cluj am fost o singura data, cand aveam vreo trei ani… si am mancat o inghetata glasata cu ciocolata – nimic mai mult.
Eu am incercat sa sugerez altceva. Ca o forma de evaluare cantitativa este necesara, chiar daca este imperfecta. Si este preferabila tuturor celorlalte „criterii” sau, eu le-as numi „variabile”. Am afirmat ca orice discutie despre viata academica (cine este angajat, cine nu, cine primeste statutul de Profesor Emerit, cine nu, cine este avansat, cine nu etc.) trebuie sa inceapa cu o evaluare cantitativa a „faptelor academice”. Iar indexul h, desi imperfect, functioneaza totusi precum barometrul unui avion cu reactie. La mari altitudini este imprecis, adica nu poate face diferenta intre un cercetator cu h=15 si altul cu h=18. Dar, la mica altitudine, este foarte util si precis, sesizeaza perfect un „nose dive” fara gres, in sensul ca h=0 sau h=1 inseamna pentru toata lumea cam acelasi lucru: „ceva e putred in Danemarca”.
Stiu, lumea academica romananeasca actuala priveste o astfel de judecata cu iritare, surpriza si ostilitate abia mascata, dar numai astfel putem spera sa auda cineva si de viata academica romaneasca (de exemplu, ce-ar fi ca Romania sa aiba macar o Univ situata pe primele 30 de locuri in clasamentul Shanghai?). Restul criteriilor/discutiilor relativ la apartenenta etnica, la „incrancenari”, la comploturi „monetare” …. sufera in viziunea mea de un provincialism lamentabil si nu vor face niciodata produsul „academic” romanesc vandabil pe alte piete decat … cele mioritice – „incrancenate” ca de obice, adica asa cum ne-am obisnuit.
Al Dumneavoastra, sincer,
Teodor Burghelea
Folosind aplicatia Google Scholar H-index cu specificatia „history”, am obtinut urmatoarele date:
Pentru profesorul Michael Shafir: 21 de publicatii si h=6
Pentru profesorul Nicolae Paun: 1 publicatie si h=undefined
Va multumesc, dle. Manu. QED. Spre deosebire de stiintele „exacte”, noi patrundem foarte greu in reviste cotate ISI. Cel putin deocamdata. Dar „cota” mea e apreciabil mai ridicata decat a celor care imi decid soarta, precum si a multor alti socio-umanisti din tara. Daca la asta se aduga publicatiile BDI, unde de obicei sunt introduse socio-umanioarele, sunt printre fruntasi. Tot asa si in scrieri aflate la marile biblioteci universitare. A ajutat ca frectia cu Diana la picior de lemn.
Nu doresc să intru într-o polemică cu domnul Peter Manu ,dar l-aş ruga înainte de a face o afirmaţie să consulte şi alte aplicaţii .
Domnule Burghelea ,vă rog să primiţi din partea mea cele mai sincere felicitări pentru calităţile umane şi profesionale.Aceste felicitări vi le adresez datorită răspunsului dat de d-voastră domnului profesor Shafir, pe care în ciuda tuturor lucrurilor ,il respect .
Stimată doamnă Andrea Ghiţă, mă întreb dacă vei avea decenţa să acceptaţi şi punctul de vedere al unei prăpădite de românce, neimplicată în afacerea „România, ţara nimănui şi a tuturor”, care a citit cu atenţie articolul şi a rămas decepţionată de enormitatea urii nedisimulate pe care o porţi naţiunii gazdă. Între noi, fie vorba, numele şi prenumele dumitale sunt o altă formă de impostură grosolană.
Dacă dumneata îţi aminteşti cu nostalgie vremurile bune de-altădată, imi amintesc şi eu vremurile negre de-altădată, pe care le măturaţi sub preş, când românii, stăpânii de drept ai acestui teritoriu, erau siliţi să înveţe şi să vorbească autorităţilor numai în limba maghiară; vorbesc despre bunicii mei paterni, care au fugit în regat tocmai datorită cruzimii zbirilor maghiari! Îmi amintesc de excursiile mele şcolare în Transilvania – cam în anii pe care îi evoci – unde, copii fiind, eram trataţi golăneşte de maghiarimea atât infantilă cât şi adultă, care refuză cu sălbăticie şi în ziua de azi să-ţi vorbescă în limba cetăţenilor acestui stat! Mai recent, îmi amintesc de atitudinea specifică individului primitiv manifestată de ungurii împrăştiaţi prin lume, când se trezesc faţă-n faţă cu un român. În 2008, la Viena, două unguroaice care deserveau unul din WC-urile de la Hofburg mi-au trântit uşa-n faţă şi nu m-au lăsat să intru pentru că m-au auzit vorbind în limba română.
A evoca „epoca funariotă” ascunzând, cum ascunde mâţa ştii ce, crimele abominabile practicate de-a lungul timpului de etnia dumitale preferată împotriva naţiunii române, este o diversiune josnică de a eluda o problemă esenţială: pe cheltuiala cui, în detrimentul cui şi în beneficiul cui trebuie să suporte poporul român un învăţământ într-o limbă barbară, de restrânsă circulaţie? „Minorităţile” astea cu partide înfiinţate pe criterii etnice, aşa cum nu prea am auzit în lumea cu adevărat civilizată, nu pot să scoată bani din propriile buzunare pentru fanteziile păguboase interesului nostru naţional? Sau noi, românii, nu avem nici un drept în propria ţară, nici măcar dreptul unei păreri batjocorite de „binefăcătorii” de ocazie oploşiţi „paşnic” în ograda noastră? Puteţi fi mai expliciţi referitor la „tradiţia” învăţământului în limba maghiară? Nu că n-aş cunoaşte în ce constă nemaipomenita „tradiţie”, dar sunt curioasă în ce odăjdii sunteţi capabili să vă ambalaţi argumentele! Faceţi risipă de termeni preţioşi, nepotriviţi cu adevăratele intenţii şi interese vulgare ascunse în spatele urgentei nevoi de autonomie. Într-un mediu elevat în adevăratul înţeles al cuvântului şi în conştiinţa unor personalităţi culturale de certă valoare, motivele de discordie nu ar trebui să existe. A face învăţământ în limbile germană şi engleză este un lucru într-adevăr benefic (ia ghiciţi de ce stimate creiere „academice”?), dar a face – pe spinarea altora – învăţământ în maghiară, tătară etc. este o risipă neghioabă de fonduri, care şi-ar găsi o reală utilitate în alte domenii deficitare, nu în mică parte, datorită codoşilor strecuraţi în toate guvernele care au secătuit România.
Şi, DA, ungurimea stâlceşte limba română! Incapacitatea de a învăţa corect o limbă, chiar în vatra ei strămoşească, spune multe despre caracterul şi „bunele intenţii” ale unei etnii.
À bon entendeur, salut!
Daomna Rodica Paun, sunteti foarte amabila sa ma felicitati pentru „calităţile umane şi profesionale”, dar indraznesc sa afirm ca astfel de felicitari sunt nu numai absolut inutile in contextul articolului de fata (fiindca nu aduc valoare adaugata subiectului) dar si hazardate fiindca sunt absolut convins ca nu ne cunoastem nici „uman” si nici „profesional”.
Deci, aveti totusi ceva de comentat pe marginea articolului si/sau ecourilor – de exemplu, ce „aplicatii” ii sugerati Domnului Peter Manu sa foloseasca, Soiltaire pentru Windows XP?
Acest comentariu semnat „Mimi” (tradiționala lașitate a celor care exprimă astfel de opinii) merită demontat bucată cu bucată.
Stimată doamnă Andrea Ghiţă, mă întreb dacă vei avea decenţa să acceptaţi şi punctul de vedere al unei prăpădite de românce, neimplicată în afacerea „România, ţara nimănui şi a tuturor”, care a citit cu atenţie articolul şi a rămas decepţionată de enormitatea urii nedisimulate pe care o porţi naţiunii gazdă. Între noi, fie vorba, numele şi prenumele dumitale sunt o altă formă de impostură grosolană.
Nu știu despre ce ură nedisimulată e vorba și care e națiunea „gazdă”, știu însă că Andrea Ghiță e reporteră la TV Cluj, o persoană reală, cu un nume real și o nu o imagine virtuală care-și zice „Mimi”.
Dacă dumneata îţi aminteşti cu nostalgie vremurile bune de-altădată, imi amintesc şi eu vremurile negre de-altădată, pe care le măturaţi sub preş, când românii, stăpânii de drept ai acestui teritoriu, erau siliţi să înveţe şi să vorbească autorităţilor numai în limba maghiară; vorbesc despre bunicii mei paterni, care au fugit în regat tocmai datorită cruzimii zbirilor maghiari! Îmi amintesc de excursiile mele şcolare în Transilvania – cam în anii pe care îi evoci – unde, copii fiind, eram trataţi golăneşte de maghiarimea atât infantilă cât şi adultă, care refuză cu sălbăticie şi în ziua de azi să-ţi vorbescă în limba cetăţenilor acestui stat!
În afară de tutuirea pe care această imagine virtuală și-o permite, specifică mitocanilor cu astfel de opinii, remarc limbajul tipic propagandei național-comuniste. Numai vorbesc de minciunile cu „maghiarimea” (e clar că „Mimi” nu înțelege sensul termenului de „infantil”) în integralitatea ei refuză să vorbească româna (asta zis de o persoană care probabil n-a mai fost de mult prin Transilvania).
Mai recent, îmi amintesc de atitudinea specifică individului primitiv manifestată de ungurii împrăştiaţi prin lume, când se trezesc faţă-n faţă cu un român. În 2008, la Viena, două unguroaice care deserveau unul din WC-urile de la Hofburg mi-au trântit uşa-n faţă şi nu m-au lăsat să intru pentru că m-au auzit vorbind în limba română.
Chiar dacă ar fi adevărat, nu e relevant. E un caz izolat.
A evoca „epoca funariotă” ascunzând, cum ascunde mâţa ştii ce, crimele abominabile practicate de-a lungul timpului de etnia dumitale preferată împotriva naţiunii române, este o diversiune josnică de a eluda o problemă esenţială: pe cheltuiala cui, în detrimentul cui şi în beneficiul cui trebuie să suporte poporul român un învăţământ într-o limbă barbară, de restrânsă circulaţie?
Imbecilitatea acestei afirmații este patentă („limbă barbară”). Maghiarii din România sunt, potrivit recensământului, principala minoritate etnică și are dreptul potrivit Constituției la învățământ în limba maternă (așa cum și românii din Ucraina sau Serbia au dreptul la învățământ în limba maternă).
„Minorităţile” astea cu partide înfiinţate pe criterii etnice, aşa cum nu prea am auzit în lumea cu adevărat civilizată, nu pot să scoată bani din propriile buzunare pentru fanteziile păguboase interesului nostru naţional? Sau noi, românii, nu avem nici un drept în propria ţară, nici măcar dreptul unei păreri batjocorite de „binefăcătorii” de ocazie oploşiţi „paşnic” în ograda noastră?
„Mimi” nu a auzit de partide pe criterii etnice în lumea „civilizată”, deoarece este ignorantă și necivilizată. De pildă, în Belgia TOATE partidele politice sunt pe criterii etnice. În Finlanda există Partidul Liberal Suedez, în Spania partide basce și catalane, în Regatul Unit partide scoțiene și galeze, în Italia există Partidul Poporului din Alto Adige/Tirolul de Sud (german), în Slovacia și Serbia există partide maghiare, în Bulgaria există Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (turci), în Croația partide ale sârbilor, în Slovenia ale italienilor și ungurilor, etc. Mai doriți exemple?
Puteţi fi mai expliciţi referitor la „tradiţia” învăţământului în limba maghiară? Nu că n-aş cunoaşte în ce constă nemaipomenita „tradiţie”, dar sunt curioasă în ce odăjdii sunteţi capabili să vă ambalaţi argumentele! Faceţi risipă de termeni preţioşi, nepotriviţi cu adevăratele intenţii şi interese vulgare ascunse în spatele urgentei nevoi de autonomie. Într-un mediu elevat în adevăratul înţeles al cuvântului şi în conştiinţa unor personalităţi culturale de certă valoare, motivele de discordie nu ar trebui să existe. A face învăţământ în limbile germană şi engleză este un lucru într-adevăr benefic (ia ghiciţi de ce stimate creiere „academice”?), dar a face – pe spinarea altora – învăţământ în maghiară, tătară etc. este o risipă neghioabă de fonduri, care şi-ar găsi o reală utilitate în alte domenii deficitare, nu în mică parte, datorită codoşilor strecuraţi în toate guvernele care au secătuit România.
A face învățământ în limba maghiară – plătit între altele și de contribuabilii unguri din această țară, dintre care mulți au rădăcini milenare pe aceste meleaguri (în Transilvania procentual ungurii au rădăcini mai adânci decât majoritarii, mulți colonizați de Ceaușescu de prin Botșeni și Vaslui) – înseamnă a respecta Constituția României și actele internaționale privind drepturile omului la care este parte România. Mitocanca național-comunistă „Mimi” confundă maghiara, limba maternă a ungurilor, principala minoritate națională din România, cu limbile străine, germană sau engleză.
Şi, DA, ungurimea stâlceşte limba română! Incapacitatea de a învăţa corect o limbă, chiar în vatra ei strămoşească, spune multe despre caracterul şi „bunele intenţii” ale unei etnii.
Aceasta nu e doar o generalizare imbecilă, ci o incitare la ură inter-etnică, potențial infracțiune penală.
Am citit cu tristete „punctul de vedere” exprimat de Mimi, pe care – evident – nu-l pot accepta.
Ma tem ca nici Mimi nu va intelege si nu va accepta ecoul amplu prin care, cu rabdare si consecventa, Petru Clej ii demonteaza elucubratiile…Ea e captiva propriei ignorante si intolerante.
Doamna Mimi,
Hai s-o spunem mai pe sleau: NU NE VINDEM OGRADA, NICI GAINILE DIN EA, ALOGENILOR!
„două unguroaice care deserveau unul din WC-urile de la Hofburg mi-au trântit uşa-n faţă şi nu m-au lăsat să intru pentru că m-au auzit vorbind în limba română.”
Nu stiu daca si-au dat seama ce limba vorbeste „Mimi”,dar sunt convins ca au simtit instinctual nivelul ei de gandire,nedemn pentru un asemenea loc curat.
Domnișoara Mimi se crede stăpână în România. Ea poate da voie, sau nu, cui vrea ea, să stea o vreme aici. Dar numai dacă învață limba română fără accent. Dumneaei a hotărât, în numele românilor, că numai etnicii români au drepturi depline în România, (deşi după lege, toţi cetăţenii români au drepturi egale), pentru că așa a auzit la școală, că cine a fost primul aici are toate drepturile, iar cine a venit mai târziu și a găsit locul ocupat, e musafir și trebuie să ceară voie pentru orice. Nu-și pune problema de loc că s-ar putea ca dumneaei să nu fie nici 20% româncă, dat fiind că în decursul sutelor de ani, au trecut atâția năvălitori peste țara asta. După nume, Mimi e un personaj din boema franceză, iar domnișoara, chiar și salută în franceză în final. Asta nu o împiedică să afirme că numele Andreei e „o altă formă de impostură grosolană”. Domnișoară Mimi, îți dai seamă de ridicolul situației? Dacă erai o româncă adevărată, măcar te-ai fi numit Maria, Mărioara sau Miţa.
Domnul Clej i-a spus domnisoarei Mimi tot ce trebuia spus. A adauga ceva ar fi fie lipsit de relevanta, fie (mai curand) a se afla in treaba. Nu am de gand sa fac nici una, nici alta. Dar nu ma pot abtine sa scot in evidentsa ura dintr-un suflet care, presupun, se autodefineste drept crestin. Ura importiva maghiarilor, a evreilor, si probabil ca lista e lunga. Adevarat a-nviat, domnisoara Mimi.