Victoria echipei Țării Galilor cu mare șlem în ediția 2012 a Turneului celor Șase Națiuni la rugby, a treia de acest fel în șapte ani, a generat comparații cu evolușiile marii echipe galeze a anilor ’70.
Aceasta tendință de a compara echipe care au jucat la diferențe mari de timp de o generație, două sau chiar trei este normală, deși nu are nici o baza în realitate și nici criterii de departajare.
Nu este vorba numai de calitățile individuale ale jucătorilor care operează în contexte și epoci diferite.
Este vorba de ansamblul echipei și, mai seminificativ, de regulament și de evoluția diverselor concepte de joc.
Regulamentul de joc s-a schimbat considerabil din anii 1970, când Țara Galilor a înregistrat una din periodele ei de glorie.
La fel se poate vorbi de anii de la începutul secolului XX când Țara Galior domina scena rugby-ului mondial de o manieră impresionantă.
Nu se pot compara echipele Țării Galilor din anul 1905 (când învins Noua Zeelandă, pe atunci invincibilă), cu echipa anilor ‘70, când Țara Galilor era campioana de necontestat a continentului.
Alt regulament de joc, alți jucători, alt stil, alte viziuni de joc. În plus, în jocul profesionist modern apărarea a devenit cheia edificului de joc și dicteaza structura și metoda unei echipe. Fără o apărare bine organizată, jocul unei echipe este sortit eșecului.
Este interesant că jocul de apărare și de atac, ca elemente distincte ale unei echipe, a apărut în rugbyul profesionist (rugby league – joc în 13) pe la începutul secolului XX.
Primul tehnician de rugby la 15 care a descris jocul de împărțit în două faze, atac și apărare, a fost fortul antrenor și căpitan al echipei României Viorel Morariu.
În plus, față de aceste aspecte, rigoarea în domeniul tehnicii individuale este esențială (pasele sunt precise și lucrate), în jocul de azi erorile de tehnică individuală fiind din ce în ce mai rare.
Deci, nu putem compara merele secoului XXI (2012), cu perele anilor 1970, sau prunele anilor 1900.