caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

„Sunt comunist!”

de (18-3-2012)
1 ecou
Hughes Labrusse

Hughes Labrusse

„Comunismul are mai multe nuanţe. Este comunismul primitiv, comunismul marxist, comunismul sovietic, comunismul francez etc. Eu sunt comunist francez!”, mi-a spus zilele trecute Hughes Labrusse, poet, dramaturg, critic de artă şi filosof, din Franţa. Hughes este preşedintele Asociaţiei de prietenie „Caen – Calvados –  Roumanie” şi a venit în România pentru un proiect cultural, legat de „Zilele Francofoniei la Reşiţa”.

L-am cunoscut pe Hughes Labrusse în urmă cu vreo şapte ani, la Caen, şi apoi la Dozulé, pe coasta Canalului Mânecii, unde am fost invitat într-o colonie internaţională de pictură. Pe atunci ştiam că este colecţionar şi critic de artă. Mi-a cumpărat un tablou, motiv serios de prietenie. Am aflat că este profesor de filosofie la Liceul Malherbe din Caen şi poet cu zeci de volume publicate. Labrusse, deşi a studiat filosofia, a frecventat artiştii şi artele. I-a cunoscut personal pe Tristan Tzara, Panait Istrati, André Breton. A avut o lungă prietenie cu filosoful şi istoricul Michel Foucault. Îl cunoaşte îndeaproape pe Matei Vişniec. A condus reviste literare şi a organizat expoziţii. A vizitat ţări din Europa, Africa, America de Nord şi de Sud, şi a locuit, perioade mai lungi sau mai scurte, în Tunisia, Ecuador, Mali. Mi-a povestit despre fascinaţia eşecului, atât în literatură, cât şi în filosofie. „Eşecul este specific vieţii şi este principala sursă a poeziei, precum şi a filosofiei”, este de părere Labrusse.

La început îmi spunea Matei, iar eu Hughes, aproape că ne băteam pe burtă, dar, nu ştiu cum, parcă diferenţa de vârstă s-a accentuat între noi, el a început tot mai mult să arate a profesor, iar eu a elev, aşa că m-am trezit spunându-i „Monsieur”. Nu mi-a cerut asta, dar s-a întâmplat, cumva, natural. De obicei se porneşte de la „dumneavoastră” spre „tu”. La noi s-a întâmplat invers. Labrusse va împlini anul acesta, în iunie, 74 de ani. Este un om bogat, chiar şi după standardele Europei Occidentale. Este proprietarul unui de conac cu etaj, cu o curte imensă, conac unde are o preţioasă colecţie de lucrări de artă, într-un sătuc de lângă Caen, şi are proprietăţi în Mali. Mie mi-e cam jenă să-l invit la cafea în micul meu apartament, dintr-un cartier de blocuri comuniste din Reşiţa.  Ne scriem, vorbim, ne vizităm de câte ori ajungeam fiecare în oraşul celuilalt. Duminica trecută a fost la spectacolul cu piesa scrisă de mine, o comedie, „Dragoste cu tocmeală”, a cărui premieră a fost în 11 martie a.c. Felicitări, strângeri de mână.

Cu o zi înainte de spectacol am stat de vorbă la Biblioteca Franceză din Reşiţa. Erau mai mulţi poeţi reşiţeni acolo. A povestit despre viaţa lui. La 17 ani s-a înscris în Pratidul Comunist Francez. „O greşeală din tinereţe?” „Nu, nicidecum. Şi acum mă consider comunist, însă de altă factură. Comuniştii francezi au avut un rol important, chiar şi numai dacă vorbim despre faptul că s-au opus războaielor coloniale franceze”. De altfel, tatăl său, Roger Labrusse, a fost întemniţat şase ani pentru că s-a opus războiului din Indochina. „Ce înseamnă comunist de altă factură?” Hughes Labrusse spune că referindu-se astăzi la comunism subliniază nevoia omului de a trăi în comun. „De fapt, în accepţiunea comună, nu se mai poate spune că sunt un comunist, ci un anticapitalist. Dar, nu mai pot spune că fac parte din stânga tradiţională. Astăzi, stânga şi dreapta se sprijină pe aceleaşi valori, despre care susţinătorii lor spun că sunt universale: umanism, democraţie, libertate, egalitate, fraternitate etc. Ori, ele nu sunt de loc universale. În primul rând nici nu sunt de acord cu termenul de valori, deoarece valoarea este un termen capitalist, care defineşte aprecierea unui lucru în bani. Aş propune, mai degrabă, termenul de etică, şi acesta nesatisfăcător. Dar, să luăm drept exemplu umanismul. Acesta pune pe om în centrul universului şi este considerat o caracteristică a ateismului. Şi termenul de ateism este impropriu, deoarece se raportează tot la Dumnezeu. Există, într-adevăr şi atei, care sunt anti-Dumnezeu, însă umaniştii nu sunt atei, pentru că ei nu luptă cu Dumnezeu, ci nu cred în crearea Universului şi controlul acestuia de către forţe supranaturale. Pur şi simplu nu se raportează la niciun Zeu. Dar, discuţia este mult prea amplă, am dorit doar să atrag atenţia că umanismul nu este o valoare acceptată universal. Apoi, democraţia. Se acceptă, de regulă, că democraţia este o valoare socială propusă de Aristotel. În fond, Aristotel vorbea despre cele trei forme de organizare statală: monarhia, aristocraţia şi politeia. Monarhia poate degenera în despotism (sau tiranie), aristocraţia în oligarhie, politeia în democraţie (demagogie). Deci, după Aristotel, democraţia este degenerescenţa politeiei şi se manifestă prin exagerări în favoarea celor mulţi şi săraci. La fel, despotismul şi oligarhia sunt manifestări excesive în favoarea celor puţini şi bogaţi. „Politeia” este un cuvânt grec, echivalentul cuvântului latin „republica”. Politeia exprimă preocuparea pentru polis, pentru comunitate, ca şi republica (res publica – lucru public), fiind o formă de organizare statală în care suveranitatea aparţine poporului, iar puterea executivă este exercitată de cetăţeni aleşi pentru o perioadă determinată de timp. Aşadar, democraţia, fiind o derivă de la politeia, nu este o valoare universală, nici în spaţiul istoric nici în cel geografic. În Mali, de exemplu, există forme de organizare socială, care europenilor li s-ar părea cu totul neetice, imorale. Poligamia în familie, familia – celula de bază a societăţii, este un lucru absolut firesc în Mali. Noi considerăm poligamia ca ceva imoral, traumatizant, dar, nu pot fi mai traumatizante divorţurile, abuzurile, violenţele din familia alcătuită din soţ, soţie şi copii?!

Am amintit despre aceste aşa zise valori universale pentru că nici eu nu mai cred în ele la modul absolut, nu cred că acestea pot asigura fericirea pe pământ şi de aceea nu mai pot fi nici de dreapta, nici de stânga. Doar pot spune cu siguranţă că mă interesează binele comun, în acest sens sunt astăzi comunist!”

Poeţii prezenţi, plus cei câţiva membri ai Asociaţiei de prietenie „Caraş-Severin – Franţa (corespondenta Asociaţiei „Caen – Calvados – Roumanie”), al căror principal interes este să viziteze locuri pitoreşti, muzee şi magazine franceze, au fost şocaţi de discursul filosofului (comunist), au mustăcit ortodox în barbă şi au cerut să se treacă la punctul doi de pe ordinea de zi respectiv, recitări de poezie. De fapt, am simplificat. Unul singur, scriitorul Gheorghe Zincescu, a încercat să aducă vorba despre „Trilogia cunoaşterii”, a lui Lucian Blaga, amintind de originalitatea cu care filosoful român îl numea pe Dumnezeu, Marele Anonim. Însă Hughes Labrusse, a fost de părere că Marele Anonim este de fapt traducerea lui I.H.V.H – Iahve, din Biblie, care înseamnă „Cel Care Nu Poate Fi Numit”, deci, nimic original. Aşa că, de nervi, s-a trecut la poezie.

 

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • musat: (19-3-2012 la 17:13)

    il inteleg intrucit traiesc intr-o tara in care <> este un partid < care a avut sansa sau nesansa ca in timpul al doilea razboi sa creasca cit altii in 50 de ani.
    Celelalte partide sunt pline de fosti comunisti care au trecut in toate directiile.
    In trei partide de stinga si centru inca se mai rosteste cuvintul „tovarase”.
    Este un loc ideal pentru nostalgicii comunismului si trasesitii care vor sa migreze spre orice directie.
    In practica nu conteaza ce gindesti ci cum actionezi.
    Detaliile ne indeprarteaza unii de altii, iar partidul comunist grec are o disciplina de fier care mentine un nucleu si nu vrea sa creasca daca nu reuseste sa convinga macar inca 75% din populatie.
    Razboiul civil singurul de acest fel din Europa, a avut si un rol pozitiv intrucit a lecuit de comunism in primul rind pe intelectuali dar si oamenii din toate clasele sociale.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.92.163.105