Fotografie preluată de pe pagina Federației de Rugby a Țării Galilor http://www.wru.co.uk
În Țara Galilor este sărbătorită victoria echipei naționale de rugby în Turneul Celor Șase Națiuni, al treilea Mare Șlem – victorii în toate cele cinci meciuri – în ultimii șapte ani.
Prin această victorie, Țara Galilor își confirmă poziția de cea mai bună echipă din emisfera nordică și obține și revanșa față de înfrângerea de anul trecut din semifinala Cupei Mondiale din fața Franței.
Guvernul regional de a Cardiff a anunțat pentru luni o sărbătorire oficială a victoriei în fața clădirii Adunării Naționale din capitala provinciei.
Sâmbătă, la meciul cu echipa Franței au sosit la Cardiff peste 250000 de galezi veniți special să asiste la meci pe stadion sau să-l umărească pe ecrane gigant sau în localuri publice.
Interesul pentru evoluția echipei naționale de rugby este imens în această provincie cu o populație de trei milioane de locuitori.
Echipa Țării Galilor era favorită a turneului anul acesta și nu a înșelat așteptările. Galezii și-au luat revanșa asupra Franței – 16-9 – în ultimul meci, pentru înfrângerea la limită, 8-9, din semifinala din toamna trecută de la Cupa Mondială, când au evoluat în 14 ca urmare a eliminării de pe teren a căpitanului lor, Sam Warburton.
Galezii au impresionat și în meciul cu Anglia, câștigat la Londra cu 19 – 12, și au obținut al treilea Mare Șlem în șapte ani, după cele din 2005 și 2008.
Antrenați de neo-zeelandezul Warran Gatland, galezii practică un rugby de mare spectacol, care aduce aminte de marea echipă a anilor ’70, cu Gareth Edwards, JPR Williams, Mervyn Davies sau Phil Bennett.
Pe lângă o tehnică desăvârșită și orientare tactică impecabilă, echipa are o forță de penetrație absolut remarcabilă pe liniile dinapoi, unde, cu excepția fundașului Lee Halfpenny, toți jucătorii au gabarit de înaintași, dublat de o viteză tipică jucătorilor de pe linia de trei sferturi.
În plus, absolut toți jucătorii galezi stăpânesc la perfecție tehnica placajului și se aruncă în luptă fără menajamente.
Pe locul doi în Turneul Celor Șase Națiuni s-a situat echipa Angliei, întinerită de noul antrenor provizoriu, Stuart Lancaster.
Urmează Irlanda, cu o echipă uzată și Franța, cu un nou antrenor, Philippe Saint Andre, dar cu aceleași metehne, în primul rând capacitatea de a alterna în mod imprevizibil sublimul cu ridicolul.
Pentru evitarea ultimului loc s-au luptat, ca de atâtea ori până acum, Italia și Scoția. Anul acesta, beneficiind de avantajul terenului propriu, italienii au învins în ultimul meci cu 13 -6 și au condamnat Scoția la ultimul loc, cu cinci înfrângeri din cinci meciuri și la vestita “lingură de lemn”.
A fost, per ansamblu, o ediție extrem de disputată, în care echipa cea mai bună s-a impus până la urmă fără prea mari probleme și în care tânăra generație de jucători a început să o înlocuiască pe cea veche, la numai câteva luni după Cupa Mondială din Noua Zeelandă.
Iată și XV-le Turneului, în opinia autorului acestui articol
1) Gethin Jenkins (Țara Galilor)
2) Rory Best (Irlanda)
3) Martin Castrogiovanni (Italia)
4) Paul O’Connell (Irlanda)
5) Richie Gray (Scoția)
6) Dan Lydiate (Țara Galilor)
7) Sam Warburton (Țara Galilor)
8) Ben Morgan (Anglia)
9) Mike Phillips (Țara Galilor)
10) Owen Farrell (Anglia)
11) George North (Țara Galilor)
12) Jamie Roberts (Țara Galilor)
13) Wesley Fofana (Franța)
14) Alex Cuthbert (Țara Galilor)
15) Lee Halfpenny (Țara Galilor)